Ediția de sâmbătă, 22.06.2013, a emisiunii EXPLORATORII LUMII DE MÂINE îl va avea ca invitat de onoare pe un om devenit aproape legendar în lumea radioului, televiziunii și filmului din România, Este vorba despre OCTAVIAN SAVA – autor de texte umoristice, dramaturg, redactor, realizator TV și scenarist, iar mai nou și scriitor. Iată-l într-o fotografie realizată de Băbutza SF la ultima ediție (2013) a Târgului de carte Bookfest, cu ocazia lansării cărților Editurii Anticipația, imprint al Grupului Nemira:

Octavian Sava la Bookfest 2013

Octavian Sava la Bookfest 2013

OCTAVIAN SAVA s-a născut la 1 februarie 1928, în orașul București. Bunicul său era proprietar de cinematograf și importator de filme, iar tatăl său a fost o lungă perioadă directorul adjunct al Cinematografului Aro, actualmente Patria. S-a înscris în 1946 la Facultatea de Medicină, la dorința mamei sale. În perioada studenției a colaborat la „Ora Tineretului” și „Ora Școalei” și i s-a propus să devină redactor la radio. Octavian Sava a abandonat studiile medicale în 1949 și s-a angajat la Radio România Actualități. A absolvit mai târziu Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, secția română-franceză.

Octavian Sava a realizat emisiuni de varietăți și teatru la Radio România Actualități și Televiziunea Română. Împreună cu Alexandru Otti a realizat primul serial radiofonic românesc, o adaptare după Tartarin din Tarascon de Alphonse Daudet care a avut premiera la 21 august 1951. A compus numeroase scheciuri, monologuri și cuplete muzical-umoristice pentru programele de Revelion de la TVR, iar criticul Călin Căliman îl considera un „umorist încercat”.

Octavian Sava a debutat ca scenarist la filmul Post restant (1961), colaborând și la filme precum În fiecare zi mi-e dor de tine (1988) și A doua cădere a Constantinopolului (1994).

A debutat ca scriitor cu Meteoritul de aur, nuvelă publicată în 1955 în Colecția „Povestiri științifico-fantastice” (editată de revista „Știință și tehnică”). De fapt, acesta este și motivul invitației noastre în cadrul emisiunii, dincolo de faptul că maestrul a împlinit în februarie frumoasa vârstă de 85 de ani:  este autorul primului text de science fiction publicat în celebra CPSF, acum 58 DE ANI !!! Aveam doar 5 luni pe-atunci, vă puteți imagina?…

Proza SF de Octavian Sava (CPSF)

Proza SF de Octavian Sava (CPSF)

Înțelegeți, prin urmare, onoarea și plăcerea pe care le voi resimți în prezența acestei legende vii a SF-ului românesc, mâine între orele 13,15-13,45 pe lungimile de undă ale postului de radio România Cultural, după cum urmează:

# pe internet la adresele http://cultural.srr.ro sau http://srr.ro/stream/rrc.asx;

# la radio, în Bucureşti pe 101,3 FM, iar în ţară, după cum cred că deja știți:

*Alexandria – 89,7 FM *Arad – 106,8 FM *Bacău – 101,8 FM *Baia Mare – 100,1 FM *Bârlad – 102,8 FM *Bihor – 105,8 FM *Bistriţa – 101,3 FM *Botoşani – 100,8 FM *Braşov – 105 FM *Valea Prahovei – 104,1 FM *Buzău – 103,7 FM *Câmpulung Moldovenesc – 98,7 FM *Cluj-Napoca – 101 FM *Craiova – 101,1 FM *Deva – 105 FM *Focşani – 101 FM *Galaţi – 101,6 FM *Giurgiu – 102,6 FM *Harghita – 106,8 FM *Iaşi – 103,1 FM *Mangalia – 92,7 FM *Maramureş – 100,8 FM *Miercurea Ciuc – 98,4 FM *Oradea – 96,1 FM *Petroşani – 90,6 *Piatra Neamţ– 100,3 FM *Ploieşti – 104,1 FM *Rm.Vâlcea – 102,5 FM *Satu Mare – 96,1 FM *Sibiu – 103,7 FM *Suceava – 101,6 FM *Tg.Mureş – 104,9 FM *Tg.Jiu – 89,5 FM *Timişoara – 100,7 FM *Tulcea – 102 FM *Turnu Severin – 105,8 FM *Vaslui – 102,4 FM *Vatra Dornei – 107,7 FM *Zalău – 105 FM.

Vom avea și două premii de fidelitate constând în cărți, pentru cei care va suna primii la telefoanele deja cunoscute, 021-311.12.40 și 021-319.05.05.

Vă așteptăm cu nerăbdare și nu uitați: merită să fiți alături de noi, la cea mai veche emisiune de SF radiofonic din Europa:

Logo ELM