De prin 2002, de când tabăra de SF de la Atlantykron s-a transformat în Academia de Vară dedicată „culturii și științelor”, am visat la un loc unde sefiștii să se poată întoarce la „ale lor”, unde să putem sta zile în șir să dezbatem numai problemele specifice nouă, legate de literatură, film, arte plastice, BD sau muzică. Nu am nimic împotriva manifestărilor hibride, devenite mamut și multinaționale, de tip Atlantykron, la care am contribuit și eu un număr însemnat de ani (vreo 18, dac-am numărat bine?), dar ceva chiar cred că trebuia schimbat. Am renunțat la Atlantykron acum vreo 4-5 ani, nici nu mai are importanță, convins că într-o bună-zi SF-ul își va recăpăta locul pe care-l merită. Și iată că în acest an, 2013, Primăria orașului Râșnov și Asociația „Mioritics” au decis că da, e vremea să acordăm și science fictionului românesc o șansă. Punem o poză publicitară, după care continuăm cu extrase din comunicatul oficial…

La Râșnov, ca la Hollywood... Chiar merită!

La Râșnov, ca la Hollywood… Chiar merită!

« Primăria Râşnov, împreună cu Asociaţia „Mioritics”, organizează în perioada 17 – 21 iulie 2013 prima ediţie a FESTIVALULUI SCIENCE & FICTION, un eveniment ce se doreşte a deveni unul de tradiţie pentru oraşul care în ultimii ani a devenit o marcă inedită şi spectaculoasă în oferta culturală şi turistică naţională (cu un număr de peste 200.000 vizitatori pe an). Beneficiind de o infrastructură adecvată şi de o echipă profesionistă, alte trei evenimente au fost iniţiate aici şi au devenit deja celebre pe plan naţional: Festivalul de Film Istoric (ediţia a 5-a, www.ffir.ro), Festivalul de Reconstituire Istorică (ediţia a 4-a, www.frir.ro) şi Festivalul Mystery & Thriller (ediţia a 3-a, www.crimefest.ro).

În acest context, vă invităm la această primă ediţie în calitate de participanţi şi parteneri. Organizatorii vor pune la dispoziţia participanților spaţiile necesare pentru ateliere, discuţii, lecturi şi proiecţii de filme, licenţele pentru proiecţia filmelor şi asistenţă în identificarea celor mai bune oferte de cazare şi masă la pensiunile din Râșnov. Taxa de participare este de 40 de lei/persoană.

 

PROGRAM:

17.07.2013 Sosirea primilor participanţi, organizarea expozițiilor de artă plastică și BD.

18.07.2013Ziua literaturii

19.07.2013Ziua artelor plastice

20.07.2013Ziua științelor

21.07.2013Închiderea festivalului, sesiuni foto, vizitarea orașului.

Vă aşteptăm cu drag. »

 

Asta se spune – la nivel general – pentru cetățeni, alegători, public… Ceea ce spunem noi – pentru amatorii de SF – este programul pe zile și ore, cel puțin așa cum a fost stabilit până acum:

Sigla-SFF

« 17.07.2013 – SOSIREA PRIMILOR PARTICIPANȚI

18:00 – Întâlniri de bun-venit

Galerii de artă la Cetate – Expoziție permanentă de  grafică SF & F & BD

Târg de carte SF & F, științifică, de artă SF & BD

18.07.2013  – ZIUA LITERATURII

10:00-10:59 – Sesiuni deschise de scriere creativă (I) cu FLORIN PÎTEA

11:00-11:59 – DAN DOBOȘ – Impactul creatorilor de SF asupra viitorului (Conferință)

12:00-12:59 – ȘTEFAN GHIDOVEANU Mărirea și decăderea unui coordonator de colecție SF & F în Români(Conferință)

13:00-16:59 – Program liber pentru discuții interpersonale

17:00 – Un film pe zi cu MIHNEA COLUMBEANU (Prezentare, proiecție și discuții): Iron Sky 

21:00 – Proiecție în aer liber pe promenadă: Transformers 3 

19.07.2013 – ZIUA ARTELOR PLASTICE

10:00-10:59 – Sesiuni deschise de scriere creativă (II) cu FLORIN PÎTEA

11:00-11:59 – VIOREL PÎRLIGRASBanda desenată craioveană (conferință)

12:00-12:59 – AUREL MANOLETehnici neconvenționale în artele vizuale SF (panel)

13:00-16:59 – Program liber pentru discuții interpersonale

17:00 – Un film pe zi cu MIHNEA COLUMBEANU (Prezentare, proiecție și discuții): Cloud Atlas 

21:00 – Proiecție în aer liber pe promenadă: Cowboys & Aliens 

20.07.2013 – ZIUA ȘTIINȚELOR

10:00-10:59 – Sesiuni deschise de scriere creativă (III) cu FLORIN PÎTEA

11:00-12:59 – ALEXANDRU MIRONOV (invitat de onoare) – Știință și imaginație (conferință)

13:00-16:59 – Program liber pentru discuții interpersonale

15:30 – Cenaclul WOLF PACK, sesiunea iulie

17:00 – Un film pe zi cu MIHNEA COLUMBEANU (Prezentare, proiecție și discuții): The Adjustment Bureau 

21:00 – Proiecție în aer liber pe promenadă: Cloverfield 

21.07.2013 – ÎNCHIDEREA FESTIVALULUI, SESIUNI FOTO, VIZITAREA ORAȘULUI. »

 

Din punctul meu de vedere, interesant, la obiect, fără parti-pris-uri… Iar dacă cineva o să considere că e altfel, n-are decât, oricum țara asta e plină de cârcotași…

Ceea ce vreau să subliniez este că dacă această manifestare va ieși bine, SF-ul românesc va avea în anii viiitori un loc al său, unde să se manifeste în toată splendoarea. Față de penibilul Eurocon din 2001, unde nici un fan din Europa n-a venit să încerce pe pielea proprie cum e să stai zece zile la îndemâna „trompei” țânțarilor și să încerci „mângâierea” frunzei de brustur prin anumite zone sensibile ale corpului,  în curând vom putea propune iubitorilor de SF de pe continentul nostru (și nu numai!) un alt tip de manifestare, la nivelul anului 2013… sau 2014… sau 2015… cine știe? Gazdele noastre din Râșnov au dorință, au experiență și au… putință! Sarcina noastră este foarte simplă: să-i ajutăm ca totul să iasă bine!

Iar cine continuă s-o țină una și bună că festivalul ăsta e al lui cutare sau cutare, mai bine ar renunța de pe acum. Într-o epocă a globalizării, ori înjuri pe toată lumea ori ești înjurat de toată lumea. Așa că de ce s-ar mira, și unii și alții? În ceea ce mă privește, prefer să iau lucrurile ca pe o oportunitate a unui nou început, nu ca pe o continuare a unui război rece – inutil, tembel și plin de manifestări exacerbate ale ego-ului anumitor persoane care oricum la un moment dat vor deveni, fie că vor sau nu, vorba unei mari trupe rock „dust in the wind”…

Logo-SFF-front

Eu sunt însă un optimist incorigibil și cred că Festivalul de Râșnov va fi o reușită, cu atât mai mult cu cât echipa locala este alcătuită din profesioniști desăvârșiți, iar invitații și participanții care s-au anunțat până acum reprezintă un segment reprezentativ pentru SF-ul românesc.

Iacă prima listă:

INVITAȚII FESTIVALULUI SCIENCE & FICTION, Râșnov 2013 (Ediția I)

Alexandru Mironov – invitat de onoare
Mihnea Columbeanu – invitat special
Ștefan Ghidoveanu – invitat special
Viorel Pârligras – invitat special
Florin Pîtea – invitat special
Ionuț Bănuță – invitat special

Acuma, sper că n-o să vă supărați că figurez pe această listă. E simplu: organizatorii au propus, iar eu am acceptat. Pe de o parte – mă simt foarte onorat de invitație, pe de altă parte – abia aștept să demonstrez pe viu realitatea celor afirmate mai înainte. M-am săturat de bălăcăreli, de bisericuțe și de găști în SF-ul românesc, de parc-am fi sute de mii implicați în treaba asta, nu câteva zeci. Cei care nu vor să înțeleagă, s-o țină tot așa… Pentru ceilalți însă, grecii antici au inventat o chestie foarte stranie. Se numea ramura de măslin… Cine-o va ridica primul? Eu mă înscriu din start…

Mai vorbim…

(VA URMA)