Dragi prieteni,

A venit – în sfârșit – momentul să începem să promovăm cu adevărat „culegerea” de schițe și povestiri născută din prozele publicate pe acest blog la rubrica CELE 1001 DE SCORNELI ALE MOSHULUI SF. Dacă până acum credeați că e vorba despre o simplă manevră publicitară, destinată să promoveze blogul, începând de astăzi voi încerca să vă demonstrez că tot ceea ce v-am povestit este real și că inițiativa noastră – a autorilor cuprinși în volum, dar și a echipei tehnice din partea editurii Millennium Books – este cât se poate de vie și gata să iasă în lume ca să-și împlinească destinul.

Am muncit mult – și cred eu, cu folos – pentru ca amatorii de ficțiune speculativă din România să aibă la dispoziție o lucrare solidă, reprezentativă pentru toate direcțiile de creație din amintitul domeniu. De aceea, așa cum v-a obișnuit în ultima vreme editura Millennium Books, când vine vorba de antologii sau de culegeri de povestiri cu adevărat importante, vom porni – începând de astăzi – un nou serial de tip Making of… , realizat de scriitorii care semnează în paginile „Scornelilor” Moshului SF. Veți afla astfel o mulțime de amănunte interesante despre cum gândește un scriitor, cum își găsește ideile și cum le transpune în practică – iar asta în 19 maniere diferite!!!

Pentru că eu sunt cel care „a pus la cale” amintitul proiect și pentru a înțelege mai bine ceea ce am dorit să realizez – dar și pentru a-i prefața pe colegii mei scriitori care vor avea prilejul, de-a lungul săptămânilor următoare, să-și expună și ei ideile -, am să vă cer permisiunea să plasez în acest articol un fragment din cuvântul înainte al volumului. Titlul său este cel pe care l-ați putut vedea mai sus. În plus, dacă tot am propus o copertă ipotetică (foarte dragă mie) pentru culegerea iscată de acest blog, am să vă mai ofer și alte variante – la fel de ipotetice, de iluzorii dar și de posibile într-un univers ideal, în care un om poate să-și aleagă ilustrațiile după idei, după aspirații și nu după legile copyrightului (corecte legal, dar care îngrădesc creativitatea, în cele mai multe dintre cazuri!). A nu se înțelege de aici că îndemn la încălcarea legii, sper să fiu bine înțeles!

Să începem așadar să vorbim – mai precis eu să vă povestesc și voi, ca niște buni prieteni, să încercați să judecați dacă am sau nu dreptate – să vorbim,  prin urmare,  despre

LITERATURĂ ŞI INTERNET sau DESPRE „SCORNELILE” MOSHULUI SF

Moshul viking

« Vă mărturisesc cinstit că mă căznesc de ceva timp să scriu paginile (nu prea multe) pe care le veţi parcurge în continuare. Sunt destule motive pentru asta, dar primul dintre ele este faptul că eu sper că mi-am făcut treaba suficient de bine ca să nu fie nevoie să mai explic ulterior CE am intenţionat şi DE CE am procedat aşa cum se va vedea după citirea cărţii. În fond, într-o „culegere” de texte scrise de alţii (haideţi să nu-i spunem „antologie”, ca să nu-i supărăm pe academicienii prea meticuloşi, plus că termenul s-a cam demonetizat în ultima perioadă printr-o excesivă folosire!) cel mai important lucru este sentimentul pe care îl lasă prozele autorilor, iar nu prefeţele, „cuvântările” înainte sau introducerile celor care adună respectivele texte laolaltă, în speranţa de a le pune în valoare cât mai bine, în funcţie de talentul, experienţa sau inspiraţia de moment proprii. Asta nu înseamnă că prozele pe care vi le propun în acest volum nu sunt (sau nu vor fi destul de curând) antologice. Aveţi încredere în cuvântul Moshului, ştie el ce ştie, după aproape cincizeci de ani de lecturi şi de trudă în domeniu!

Să revenim însă la obiectul acestor însemnări.

Volumul pe care-l ţineţi acum în mână este şi nu este rodul unei întâmplări. Să mă explic…

În decembrie 2010, când am pornit blogul personal, habar n-aveam despre ce este vorba, cum se procedează şi ce reguli trebuie urmate, repectate sau încălcate ca să ai succes. Tocmai de aceea am decis să nu respect nici una, pentru că în forul meu interior blogul trebuia să semene mai mult cu o revistă (chiar şi fără ISSN!) decât cu un jurnal electronic destinat să mă arate pe mine cât de bun, de simpatic, de deştept, de cult, de bucuros ori de trist sunt în fiecare zi a vieţii mele, de-acum şi-n vecii vecilor! Dacă vă spun că am descoperit internetul (în toată splendoarea lui) abia în februarie 2009, cu ocazia nominalizării unuia dintre romanele traduse împreună cu soţia mea, Cristina Ghidoveanu, la premiul pentru cea mai bună traducere a anului 2008 (hai să-i spunem şi numele, căci merită: Vânătoarea de capete de David Marusek), n-o să vă vină să credeţi. Şi totuşi, aşa este…

Ca urmare, vrând să-mi transform blogul într-un mijloc de exprimare personală antiblog, am decis încă de la început să fac unele schimbări în regulile unanim acceptate. Prima dintre ele s-a referit la lungimea materialelor, care trebuiau să aibă exact dimensiunea necesară pentru exprimarea cât mai clară (dacă nu completă) a subiectului — ceea ce înseamnă că în majoritatea cazurilor am depăşit dimensiunile unanim acceptate pentru postările pe un blog, indiferent de provider (în cazul meu platforma WordPress). Al doilea lucru pe care am decis să-l fac altfel, a fost să folosesc — pentru punerea în evidenţă a ideilor exprimate sau (doar) urmărite — a caracterelor bolduite, italice, a majusculelor ori a culorilor, în funcţie de importanţa informaţiilor şi de gradul lor de interes. Utilizarea de imagini, multe imagini, pentru aceeaşi subliniere a conţinutului mesajului dorit de mine este un alt mijloc la care apelez în mod frecvent.  

Asta în ceea ce priveşte partea să-i spunem „tehnică”…  

Problema care m-a preocupat însă din primul moment când am decis că trebuie să-mi deschid propriul blog a fost cea a comunicării, a mesajului transmis şi a modalităţilor de receptare a acestuia. Nu mi-am propus niciodată să fac un blog pe gustul tuturor, care să aibă mii de admiratori (eventual admiratoare!) pe termen scurt, dimpotrivă! În primele luni, dacă aveam 50-60 de vizite zilnice, eram extrem de bucuros, La aniversarea a doi ani de la înfiinţare, estimez că voi ajunge pe undeva pe la 90.000, poate 91.000 de vizite în total, deşi tare mi-ar plăcea să aflu şi numărul de vizitatori unici — asta doar aşa, ca să pot studia pe pielea mea învăţăturile din unele cărţi de comunicare pe care mi le tot pune fiică-mea în braţe, doar-doar s-o prinde ceva de mine, măcar la bătrâneţe! Oricum, nu-i deloc rău pentru un moş, fie el şi SF, nu-i aşa?

La ce-a trebuit toată această lungă divagaţie, poate plicticoasă până la final? Foarte simplu: numai aşa veţi înţelege cum s-a născut ideea „scornelilor” Moshului SF şi a modului în care acestea au prins chip, trup şi suflet, încetul cu încetul.

De la prima luare de contact cu internetul, am înţeles un lucru şi anume că aici este vorba despre o zonă liberă, în care singura limitare este dată de imaginaţie, îndrăzneală, inteligenţă, sociabilitate şi — nu în ultimul rând, deşi unii nu ţin cont de asta — de bunul simţ. Termenul fundamental nu este cel de like (care mi se pare o soluţie comodă pentru a scăpa de o luare de atitudine clară, asumată în mod conştient şi cu argumente), ci acela de share (aproape imposibil de tradus corect în româneşte, dacă ne gândim că primul sens, „a împărtăşi”, în limba română are legătură mai mult cu biserica decât cu existenţa laică!). Să rămânem însă la formularea „a fi părtaş cu cineva în faţa unor idei”, care pot fi (sau nu) şi ale tale, însă în orice caz trebuie luate măcar în considerare, dacă nu şi respectate.   

Există multe bloguri pe care autorii le-au creat pentru că — nereuşind să convingă diverşi editori în privinţa calităţilor profesionale cerute de statutul de scriitor — s-au gândit că astfel pot să pună la dispoziţia întregii lumi „marile lor realizări”. Dar există şi creatori adevăraţi care-şi postează pe internet operele nu pentru că le-ar fi neapărat refuzate de sistemul de promovare instituţionalizat, ci pentru că pur şi simplu vor ca oamenii să se bucure de creaţiile lor aşa cum au fost ele gândite, adică în postura de bun comun, public, menit să contribuie la satisfacţia intelectuală a cât mai multor oameni. Primele nume care vin acum în minte sunt Cory Doctorow şi David Moody, iar de la noi — Andrei Ruse şi Sergiu Someşan. Evident, nu este vorba depre tot ce-au scris vreodată, dar chiar şi parţial dacă au făcut-o, gestul are semnificaţia şi importanţa lui.

Ca urmare, odată ce m-am hotărât să interacţionez cu lumea, mi-a trecut prin cap o idee pe care o consider şi acum extrem de benefică pentru toţi, şi anume: dacă tot am o platformă de comunicare specifică secolului în care trăim, de ce nu aş încerca să ofer şi altora posibilitatea de a o folosi? Evident, dacă-şi doresc asta…

Am lucrat mulţi ani, după 1989, în sistemul editorial românesc — am creat colecţii, reviste, antologii, almanahuri. cenacluri, seriale radio şi jurnalistice, într-un cuvânt am încercat cam tot ce se putea încerca în domeniu (inclusiv să mă cert „la cuţite” cu mai toţi marii sistemului — mă refer aici la principalele edituri specializate! Iar asta chiar mi-a reuşit pe deplin, în unele cazuri!!!). Desigur, nu pretind că vina a fost întotdeauna de partea „cealaltă”, am călcat de multe ori în străchini, am luat decizii tembele, câteodată am înşelat aşteptările puse în mine, dar n-am făcut-o niciodată din răutate sau cu intenţie. Una peste alta, „daunele” pe care le-am provocat s-au compensat — în majoritatea cazurilor — cu cele pe care le-am suferit, însă un lucru am învăţat de-a lungul acestor ani: între scriitori (sau traducători) şi editori a existat, există şi va exista întotdeauna un război necruţător, pe viaţă şi pe moarte, provenit din scopurile diferite ale celor două părţi implicate. Pe de o parte, scriitorii vor libertate de creaţie (iar traducătorii timp suficient pentru realizarea unei transpuneri literare de calitate) — toate astea însoţite, evident, de drepturile financiare corespunzătoare! —, în timp ce editorii sunt mereu în criză de timp, de bani (ultimii ani au devenit de-a dreptul horror în această privinţă!), dar şi de inspiraţie şi chiar de profesionalism (câte edituri au lansat sondaje „meseriaşe” pentru a afla cu adevărat care sunt gusturile cititorilor, pentru a evita publicarea „după ureche” sau „în orb” a unor titluri care dincolo sunt mari succese, dar în România nu interesează pe nimeni? După rezultatele financiare, vă spun eu: NICIUNA!!!).

La o lună după apariţia blogului Moshul SF, mi-a încolţit în minte ideea de a oferi prietenilor din rândul scriitorilor (pentru început), apoi şi altora (dispuşi s-o facă) ocazia de a „publica” (un termen pretenţios pentru a oferi pe gratis) o serie de proze scurte pe care altfel nu le-ar putea trimite la revistele establishmentului literar, rămase cu ideile de acum cel puţin zece-cincisprezece ani, şi care — oricum — prin tiraje nu pot concura cu internetul, oricât de mult ar dori, nemaivorbind de „distribuţia” internaţională pe care nici o publicaţie românească, oricât de respectată, n-o poate asigura, din lipsa mijloacelor necesare. Aşa a apărut rubrica (observaţi că vorbesc în termeni de revistă, nu de blog!) Cele 1001 de scorneli ale Moshului S.F., care l-a avut drept primă „victimă” pe bunul meu prieten LIVIU RADU, căruia nu am cuvinte să-i mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru mine de când ne cunoaştem (uneori şi în afara vieţii literare!). El a fost „locomotiva” de care aveam nevoie pentru ca rubrica respectivă să demareze şi să să se dezvolte, pe măsura scurgerii timpului.

Condiţiile iniţiale erau destul de simple şi de infatuate (!) din partea mea: textul să nu depăşească trei ecrane (circa 10.000 de semne, cu tot cu spaţii) şi să nu apară în altă parte vreme de 45 de zile! Ei, ce ziceţi, aşa tupeu mai rar… Dar exista şi o parte bună: nu puneam termene de predare decât foarte aproximative (de nivelul lunilor pentru o schiţă sau o povestire), iar tematica îl privea pe autor, cu condiţia să se încadreze în categoria de ficţiune speculativă, aşa cum am definit-o împreună cu ceilalţi realizatori ai unui alt serial memorabil (n-o spun numai eu!) de pe blog, Bibliografia generală a ficţiunii speculative din România (1899-2011), adică fantastic, SF, fantasy, horror (cel din urmă, cu elemente împrumutate din primele trei!). După o vreme, am constatat că limita de lungime devenise o piedică pentru toată lumea şi am renunţat la ea.

Restul, după cum vă imaginaţi probabil, este istorie… »

Puteți să citiți restul textului, care se referă strict la modul cum am realizat „culegerea” de povestiri Cele 1001 de scorneli ale Moshului SF, în versiunea tipărită care se va lansa la Târgul de carte Gaudeamus 2012, ce se va desfășura la pavilionul central Romexpo, în perioada 21-25 noiembrie 2012.

Iar ca să vă familiarizați cu modul cum vom pune în pagină „Making of”-ul fiecărui text, în final veți putea citi o fișă biobibliografică despre fiecare autor în parte. În ceea ce mă privește, chiar dacă veți considera cam excesivă plasarea propriei fișe pe propriul blog, am s-o fac totuși – atât pentru a respecta regula stabilită, cât și pentru a vă oferi ocazia să vă lămuriți de ce îmi pot asuma inițiative precum cea despre care vorbim acum.

Așadar,

Ştefan Ghidoveanu s-a născut la 19 aprilie 1955 la Bârlad (jud. Vaslui). A absolvit ASE Bucureşti, Facultatea de Comerţ, secţia Relaţii Economice Internaţionale, în 1979. Economist (profesie abandonată în 1990), scriitor, traducător, critic, eseist, editor, redactor mass-media SF din 1990.

A debutat în SF în 1982, în ziarul Tribuna Sibiului cu povestirea „O colecţie de artă“. Este prezent în volumele colective Avertisment pentru liniştea planetei (Ed. Albatros, 1990) şi La orizont, această constelaţie (Ed. Albatros, 1990). A publicat în Almanahul Anticipaţia, almanahurile Tribuna şi România Literară, suplimentul revistei Convorbiri literare, CPSF Anticipaţia, Jurnalul SF, Biblioteca Nova, Almanahul Astronomia 2001. În 2006 apare, cu singurul text SF, în antologia Experimentul Focşani, editată de Muzeul Literaturii Române şi Biblioteca Judeţeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea. Din 2011 îşi reia activitatea de scriitor, cu povestirea „Emanoil Popescu, supererou” apărută în antologia Venus — Povestiri erotice science fiction  (Ed. Eagle Publishing House/SRSFF), povestire ce face parte dintr-un viitor volum de proză scurtă,  proiectat să apară în 2013, sub titlul Eroi neînsemnaţi.

În 1997, a fost îngrijitor de ediţie şi colaborator la volumul Istoria SF-ului modern (1911-1984) de Jacques Sadoul, apărut la Editura Vremea. În calitate de editor, a publicat fanzinul Contact între civilizaţii (1983), antologiile Cronici microelectronice (1990) şi Cronici metagalactice (1990), revista Nautilus (nr. 1-3, tipărite), Almanahul Astronomia 2001, Almanahul Nautilus 2001.

A coordonat colecţia „Nautilus” a editurii Nemira (1992-1993, 1998), colecţia „Cyborg” a editurii Pygmalion (1994-1995), imprintul „Fahrenheit” al editurii RAO (1995-1997), colecţia SF a editurii Z (1998).

În 1997, a susţinut rubrica de informaţii SF din revista Săptămîna şi rubrica „Lumea pestriţă a science-fictionului“ din revista Magazin Internaţional, iar în 1998, rubrica „Salut, prieteni ai anticipaţiei!“ din revista Radio România. În mediul online, a susţinut serialele „Viitorul, aşa cum a fost” (15 episoade) în http://revistanautilus.ro şi „Uzina de vise” (7 episoade) în http://revista-galileo.ro.

În calitate de traducător, a tradus şi publicat romane şi culegeri de povestiri de Philip K. Dick, Gérard Klein, Ursula K. LeGuin, Roger Zelazny, John Brunner (în colaborare), David Marusek, Walter Jon Williams, John Scalzi (în colaborare cu Cristina Ghidoveanu), Brian Herbert & Kevin J. Anderson (şase volume în colaborare cu Cristina Ghidoveanu), Neal Stephenson (în colaborare cu Cristina Ghidoveanu) şi volumul de non-ficţiune Eu sunt viu, voi sunteţi morţi (Philip K. Dick 1928-1982) de Emmanuel Carrere (Ed. Nemira, 1998), în colaborare cu Liviu Radu. Versiunea românească a romanului lui David Marusek, Vânătoarea de capete (Ed. Tritonic, 2008), realizată în colaborare cu Cristina Ghidoveanu, a fost votată drept cea mai bună traducere de SF a anului 2008, pe site-ul http://www.cititorsf.ro.

Din 1983, a început colaborarea la cea mai veche emisiune de SF radiofonic din Europa, Exploratorii lumii de mâine, al cărei redactor este din 1990.

În decembrie 2010, porneşte blogul Moshul SF unde — la rubrica Cele 1001 de scorneli ale moshului S.F. — publică povestiri inedite de ficţiune speculativă, semnate de cele mai importante nume ale SF&F-lui românesc, iniţiativă pe care se sprijină apariţia antologiei de faţă.

A fost delegat din partea României la Congresele europene de SF din 1992 (Freudenstadt — Germania), 1993 (insula Jersey — Anglia), 1994 (Timişoara — România) şi 2001 (Capidava — România).

Figurează în The Encyclopedia of Science Fiction (John Clute & Peter Nicholls, editors — 1993,1999), articolul SF in Romania şi în versiunea electronică Grolier Science Fiction: The Multimedia Encyclopedia of Science Fiction, ediţia 1995.

Figurează (cu articol personal) în Dicţionarul SF  al autorilor români de după 1990, publicat la Editura Nemira în 1999, în colecţia „Nautilus”, nr. 158, pp. 114-115; de asemenea, (tot cu articol personal) în Dicţionarul scriitorilor din Radio (2004), apărut la editura Casa Radio.

Premii: Premiul ziarului Tribuna Sibiului, pentru povestire — 1982; Premiul revistei Tribuna, pentru povestire — 1983; Premiul III la categoria eseu, Romcon, Bucureşti — 1983; Premiul I pe municipiul Bucureşti, pentru povestire SF, la festivalul Cântarea României — 1983; Premiul pentru eseu la festivalul Mihail Sadoveanu, Piatra Neamţ — 1984; Premiul pentru cea mai bună prezenţă mass-media, RomCon, Iaşi — 2001; Premiul pentru publicistică science fiction acordat de Societatea Română de SF&F — 2010.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, secţia traduceri.

Blog: moshulsf — Blogul lui Ştefan Ghidoveanu (https://moshulsf.wordpress.com)

În final, vă anunț că mâine veți putea fi părtașii modului în care ADRIAN BUZDUGAN și-a conceput povestirea destinată „Scornelilor” Moshului SF. Și că toate aceste prezentări vor putea fi urmărite și pe GALILEO Online. Vă aștept atunci! Toate cele bune,

Moshul SF