Ar trebui să-mi fie ușor să vorbesc despre autorul schiței pe care vi-o propun astăzi în cadrul ”Scornelilor Moshului SF” – dar nu e… Pentru că FLORIN PÎTEA – cadru universitar respectabil și respectat, care nu cu multă vreme în urmă a obținut un doctorat cu o teză dedicată literaturii cyberpunk, publicată (e-adevărat, în versiune engleză), la editura Millennium Books din Satu-Mare – este și un scriitor  de science fiction extrem de interesant care abordează cu aceeași ușurință genul scurt (în care a și debutat de altfel), dar și lucrări de ample dimensiuni, cum ar fi nuvela sau romanul. O scurtă consultare a bibliografiei sale vă va lămuri pe deplin asupra acestui lucru. Ceea ce mi se pare interesant însă este modul plurivalent în care se exprimă în ultima perioadă, în calitate de traducător, redactor de carte, realizator de emisiuni la postul TV al Universității ”Spiru Haret”, recenzent de carte și blogger, plus faptul că este un colaborator avizat (și de nădejde!) al emisiunii radio ”Exploratorii lumii de mâine” de pe postul Radio România Cultural. Pentru cei interesați, la categoria ”Bloguri”, aflată în partea dreaptă a acestei ferestre veți găsi un link spre blogul domniei-sale sub denumirea Wired Pîtea, alias Țesătorul cyberpunk.

Până când veți afla mai mult despre acest adevărat om-orchestră al SF-ului românesc, vă invit să citiți în continuare o epistolă extrem de interesantă, sub titlul


Soră Anastasia,

 Sper că mesajul acesta al meu te va găsi bine, sănătoasă. În ceea ce ne priveşte, Sora Elena şi cu mine am trecut prin multe de cînd am plecat cu binecuvîntarea dumitale de la lăcaşul Surorilor Pietăţii şi Mizericordiei. Aşa cum am mărturisit deja pentru a căpăta permisiunea Maicii Stareţe Sofia de a părăsi lăcaşul, sîntem mistuite de dorinţa de a-i ajuta pe bieţii soldaţi ai Protectoratului care au fost răniţi sau mutilaţi în războiul acesta îngrozitor ce pare să nu se mai termine, însă pe atunci nu bănuiam că avea să ne fie presărată calea cu atîtea greutăţi şi pericole, de parcă însăşi hotărîrea ne-ar fi pusă la încercare. Poate de aceea nici nu am găsit răgaz decît acum ca să îţi scriu şi să îţi dau veşti despre noi.

Cînd am plecat din lăcaşul nostru, Sora Elena şi cu mine am călătorit cu nava unor neguţători de pe Hakkel pe Xander, planetă cunoscută la noi şi drept Luceafărul de Seară. De acolo ne-am îmbarcat pe o navă de pasageri, cu gînd să ajungem mai aproape de sectoarele Protectoratului unde se desfăşoară operaţiunile de război. Dar, spre surpriza şi spaima noastră, cu ceva vreme înainte de a ajunge la destinaţie, nava a fost abordată de piraţi care, sub ochii noştri, au măcelărit escorta şi echipajul, iar pe pasageri i-au mînat ca pe vite în cala vasului lor.

Ne-am petrecut timpul meditînd, rugîndu-ne să căpătăm harul răbdării şi ajutîndu-i pe ceilalţi prizonieri cu ce puteam, prefirînd fără încetare mătăniile printre degete şi căutînd să ne păstrăm vie flacăra speranţei. Iar piraţii, deşi pestriţi la înfăţişare şi provenind din mai multe rase decît credeam să existe în Protectorat, nu au fost din cale-afară de cruzi, nici nu au mai ucis ori măcar rănit pe cineva dintre captivi. Dar fiecare vizită a lor ne făcea să tremurăm de spaimă, iar chipurile lor fioroase îmi mai bîntuie şi acum visele şi mă fac să tresar în miez de noapte şi să mă trezesc scăldată în sudori reci.

După ce nava piraţilor a asolizat cu bine, iar noi şi ceilalţi prizonieri am fost mînaţi afară din cală, sub un cer străin, luminat de un soare albăstrui, am aflat din păcate şi motivul pentru care piraţii nu fuseseră prea brutali cu noi pe parcursul călătoriei. Ne-au vîndut unor negustori de sclavi, nişte bestii, venite din afara Protectoratului, pentru care cu greu aş putea urma îndemnul de căpătîi al Ordinului nostru de a arăta milă şi înţelegere pentru toţi, în toate împrejurările, fără deosebire.

Căci negustorii aceia ne-au ferecat în lanţuri, ne-au îmbarcat pe navele lor, despărţind uneori copiii de părinţi ori soţiile de soţi, şi au pornit spre destinaţii pe care nu puteam nici măcar să le bănuim. Am regretat atunci amarnic că îmi petrecusem prea multe zile în rugăciune şi prea puţine în studiul galactografiei. Iar negustorii de sclavi ne-au maltratat în feluri greu de descris, biciuindu-i pe aceia ce îndrăzneau fie şi să îi privească în ochi, însemnîndu-ne cu fierul înroşit, cum au obiceiul ţăranii noştri de pe Hakkel să îşi însemne vitele de povară, ba chiar supunîndu-ne la cazne şi mai grozave.

Am îndeplinit lucrarea Ordinului nostru cît şi cum am putut pe parcursul acestei călătorii silnice, dar uşor nu ne-a fost. Iar, cînd credeam că mai rău nu se poate, am ajuns pe o planetă atît de îndepărtată încît nici nu îmi închipui că auziseră locuitorii ei de Protectorat, iar negustorii de sclavi au început să ne vîndă, unul cîte unul, la licitaţie. A fost cel mai ruşinos moment din umila mea existenţă, cînd negustorii m-au urcat pe o platformă şi m-au despuiat ca să vadă licitanţii în ce stare mă aflam. Şi mă doare inima să-ţi mărturisesc, Soră Anastasia, că eram într-o stare jalnică – slăbită din cauza hranei mizerabile, rănită la încheieturile mîinilor şi la glezne, din cauza cătuşelor şi a lanţurilor, febrilă din cauza infecţiei ce-mi apăruse la umărul drept, unde fusesem însemnată cu fierul înroşit, şi îngrozită că viaţa mea luase cu totul alt curs decît acela ce mi se arătase în urma postului şi a meditaţiei din lăcaşul nostru.

Numai că speranţa mea nu a fost zadarnică. Din înaltul cerului s-a pogorît îngerul postuman al lăcaşului, cu o sabie de plasmă ce tăia totul în cale ca pe nişte pînze colbuite, iar Sora Elena şi cu mine am înţeles că semnalul de alarmă emis fără încetare de şiragurile noastre de mătănii de cînd ne atacaseră piraţii fusese în sfîrşit recepţionat. Iar îngerul, pe care dintotdeauna l-am privit cu sfială şi cu deosebit respect ca pe unul dintre misterele Ordinului nostru, i-a ucis pe toţi negustorii de sclavi şi pe toţi localnicii proprietari de robi,  fără milă şi fără părtinire. Ba, pe drumul de întoarcere spre Protectorat, am găsit în nava lui şi un compartiment criogenic în care conservase capetele retezate ale piraţilor ce ne răpiseră. N-am căutat să aflu la ce îi foloseau, ci doar m-am cutremurat de groază şi m-am rugat pentru liniştea lor.

Aşa se face că, după revenirea în spaţiul Protectoratului, avînd în vedere că ne vindecaserăm rănile şi ne reveniserăm cît de cît după toate încercările prin care trecuserăm, Sora Elena şi cu mine am căutat o altă navă care să ne ducă spre zona de război, unde speram să le putem fi de folos răniţilor, iar pe îngerul postuman ce ne salvase l-am lăsat să se întoarcă la lăcaş, însoţit de binecuvîntările noastre. Mai mult ca sigur că, pe acea planetă îndepărtată unde puţin a lipsit să nu devenim sclave, localnicii au ajuns să creadă că, dacă le batjocoresc pe Surorile Pietăţii şi Mizericordiei, îi va lovi mînia îngerilor ca trăsnetul din cer senin. Mă rog zilnic pentru ei, ca şi pentru toţi ceilalţi cu care ne-am întîlnit pînă acum în această călătorie plină de peripeţii, să găsească odată, cîndva, calea către înţelepciune şi înţelegere.

Îţi mulţumesc că ne-ai trimis îngerul în ajutor, Soră Anastasia, şi te asigur de veşnica noastră recunoştinţă.

 Cu toată dragostea,

Sora Didona

Publicitate