Astăzi n-am nici un citat memorabil din spusele Maestrului ca deschidere a acestui articol. Asta e! Intrăm în normalitate, eu devenind probabil din ce în ce mai superficial şi mai dezamăgit de lipsa de reacţie faţă de dispariţia acestui mare spirit enciclopedic al culturii române, ceilalţi – indiferenţi, la fel cum au dovedit că sunt de-a lungul acestor cinci luni de la dispariţia sa. Şi totuşi…

Există texte care vor rămâne importante pentru definirea imaginii lui Ion Hobana mulţi ani de-acum înainte, chiar dacă la vremea apariţiei lor nimeni nu bănuia acest lucru. În grupajul de astăzi, veţi avea dovada vie că totul e posibil atunci când scrii din suflet, fără patimă şi – mai ales – cu sinceră admiraţie. Istoria literară – pe care Maestrul a iubit-o atât de mult – se scrie singură. În România, cel puţin… Vreţi o dovadă? Citiţi articolele următoare!

«În vara anului 1964 aveam, în mare, un proiect de volum şi câteva povestiri începute. Mă bătea deja gândul de a contacta in persona nişte redacţii, toate aflate în Bucureşti. Student la Filologia din Cluj, cu bani arareori nimeriţi prin buzunarul propriu, am profitat de soluţia unei tabere de vară pe litoral, întrerupându-mi drumul în capitală şi la „dus” şi la „întors”. (…)

Pe drumul de întoarcere de la Costineşti, am debarcat din nou în capitală, ca să-l vizitez de data aceasta pe Ion Hobana, tânăr şef pe atunci (avea doar 33 de ani) al compartimentului SF pe care tocmai îl înfiinţase la Editura Tineretului. Îşi publicase deja culegerea de povestiri Oameni şi stele şi lansa, ca iniţiativă proprie, seria cărţilor de buzunar marcate cu triunghiul care se voia, cred, o navă cosmică stilizată printr-un simbol geometric. Discuţia noastră s-a desfăşurat în jurul unor proiecte pentru care nu mai deţineam argumentul textelor, întrucât întreg materialul mi-l reţinuse cu două săptămâni în urmă Adrian Rogoz. Privită de la distanţă, poate că scena ar avea în ea ceva suprarealist, întrucât seamănă cu întâlnirea dintre doi oameni de afaceri, în care unul oferă vorbe în locul unui produs negociabil, iar celălalt are diplomaţia de a nu refuza oferta, sub rezerva a ceea ce mai putea să se întâmple de atunci înainte. Să vedem, mi-a spus Hobana, să vedem ce hotărâre ia Rogoz. Rezultatul deciziei respective s-a văzut chiar în toamna aceea, iar rezultatul deciziei lui Hobana l-am constatat eu însumi, pe neaşteptate şi cu deplină uimire, câteva luni mai târziu, când m-am pomenit în cutia poştală cu o scrisoare oficială de la Editura Tineretului şi cu un contract. Era mai mult decât îmi imaginasem că poate să mi se întâmple, iar faptul că trebuia să predau manuscrisul cărţii destul de curând, pentru o publicare rapidă, mă umplea de bucurie şi de derută în acelaşi timp. Ajunsesem în anul terminal al facultăţii, mă aşteptau aşa-numitul examen de stat şi susţinerea lucrării de diplomă, iar proiectul meu literar stagna de mai multe săptămâni, concurat de obligaţii infinit mai presante. Bineînţeles că am semnat cu emoţie contractul şi m-am lansat într-o cursă pe două piste, încercat câteodată de neliniştea că voi rata fie perspectiva editorială în caz că nu respect termenul pentru care îmi depusesem semnătura, fie diploma, rămânând pentru o vreme un fel de profesor marginal, decăzut din nişte drepturi morale şi salariale. Destinul a vrut să ies totuşi la liman pe ambele trasee. (…)

Întâlnire cu meduza a apărut astfel la sfârşitul anului 1966, fapt ce mi-a permis să mă remarc în aşa măsură la şcoala sătească unde fusesem repartizat, încât la un moment dat a trebuit să discut colegial cu directorul de atunci şi să-i dau asigurări că nici prin cap nu-mi trece să-i iau funcţia, cum începuse să se răspândească zvonul. »

MIRCEA OPRIŢĂ, Cuvânt al autorului la volumul „Întâlnire cu meduza” (Colecţia Seniorii imaginaţiei, nr. 002, Eagle Publishing House – Bucureşti, 2010)

Cu Romulus Bărbulescu, la festivitatea de lansare a primului "Almanah SF" Helion (2007)

«Am spus la începutul acestor amintiri că eram un colaborator al publicaţiilor pentru copii şi tineret din Bucureşti. De multe ori aveam rubrici permanente cu eroi creaţi de mine, care apăreau fie lunar, fie săptămânal.

Când eram plecat din Bucureşti trebuia să găsesc un mijloc de a-mi trimite desenele la redacţie şi curierii mei au fost, la sfatul celor de la reviste, fie mecanicii de locomotivă, fie şoferii de autobuz de la RATA, care circulau spre capitală.

În perioada studiilor, pe când îmi făceam stagiul de practică la Braşov (practica dura o lună, în timpul verii), chiuleam o zi pe săptămână, făceam desenele şi le duceam în gară, unde le dădeam mecanicului de locomotivă de la un tren anume, care era aşteptat în Gara de Nord de cineva din redacţie. Pe vremea aceea, locomotivele erau cu aburi.

Mai târziu, le dădeam şoferilor de la RATA care, la intrarea în Bucureşti, aveau staţie în Piaţa Scânteii (azi Piaţa Presei Libere), unde îşi aveau sediul majoritatea revistelor. Cum orarul autobuzelor era în general respectat, telefonam la redacţie de la oficiul telefonic din localitate şi cineva cobora la ora cuvenită în staţie, să ia materialul trimis de mine.

Unele dintre „serialele” mele de atunci erau însoţite de versurile unor scriitori precum Eduard Jurist, Marin Sîrbulescu, Ion Hobana şi mulţi alţii. Unii dintre ei nu mai sunt printre noi, alţii au apucat pe alte cărări ale literaturii şi mă tem că nu-şi mai amintesc cu plăcere de modestele catrene care însoţeau desenele mele. Eu mi le amintesc cu o neasemuită duioşie.

Într-o vară, aflându-mă în concediu la Buşteni, urma să desenez Aventurile lui Truţă şi Fănuţă pentru numărul din octombrie. Dacă numele eroilor mei nu vă plac, vă aduc la cunoştinţă că nu eu i-am botezat, ci redacţia, iar cititorii i-au adoptat cu drag, aşa încât au rămas pe coperta a patra a revistei, mulţi, mulţi ani. Versurile urma să le scrie Ion Hobana, care în acea perioadă se afla la o casă a scriitorilor din Breaza, casă a cărei adresă şi denumire exactă nu le cunoşteam şi pe care el urma să mi le comunice prin poştă. Cum nu am primit nici o veste, lucrurile au întârziat, până ce, într-o bună zi, ne-am pomenit la uşă cu secretarul de redacţie al revistei, venit de la Bucureşti să lămurească treburile. Cum nici el nu cunoştea adresa buclucaşă, am hotărât ca la întoarcerea spre Bucureşti să facă o escală la Breaza, s-o afle şi să mi-o comunice telegrafic a doua zi. Atunci mi-am amintit că mai avusesem dificultăţi cu primirea corespondenţei şi, coborând în oraş (locuiam pe platoul din jurul cabanei „Căminul Alpin”), am trecut pe la dirigintele poştei. Acesta îmi spusese că factoriţa care împărţea corespondenţa în zona unde locuiam era o bătrânică în pragul pensiei. Ca să-şi economisească urcuşul până pe platou, aceasta lăsa corespondenţa să se adune mai multe zile la rând, după care făcea un singur drum ca s-o distribuie.

„Nu-i nimic, mă descurc eu”, mi-a răspuns secretarul de redacţie şi a plecat la gară.

În dimineaţa următoare, trezit devreme, am coborât în bucătăria casei în care locuiam, unde l-am întâlnit pe proprietar care, cu o figură tristă, mi-a spus compătimitor: „Aveţi pe cineva Truţă în familie?” Cum, după o scurtă ezitare, i-am răspuns afirmativ, mi-a întins o telegramă în care scria: „Truţă mort. Stop…” şi urma adresa lui Hobana. La aşa un conţinut, poştăriţa nu-şi mai putuse permite să întârzie cu distribuţia corespondenţei!

Astăzi, când caut pe cineva din Bucureşti la telefonul mobil şi îmi răspunde că se află în Italia, întâmplările acestea din secolul trecut par nişte poveşti. Vă asigur că sunt adevărate. »

BURSCHI, Amintiri din altă lume (în volumul „Burschi – o monografie” de Dodo Niţă şi Alexandru Ciubotariu, Editura StudIS 2011, colecţia Argonaut)

Ion Hobana alături de Bridget Wilkinson, fosta preşedintă a ESFS (data şi ocazia neprecizate)

«Ion Hobana este mai mult decît un autor, el este, practic o legendă! Sărbătorirea sa astăzi, în pragul împlinirii vîrstei de 80 de ani nu este doar binemeritată, ci reprezintă un prea modest omagiu pe care i-l putem aduce şi la care mă asociez cu respect şi cu bucurie. M-am referit la multe dintre volumele sale, în orice caz la cele mai recente trei, şi o voi face acum cu privire la culegerea de povestiri SF Timp pentru dragoste.

Povestirile SF şi fantasy stîrnesc foarte adesea interesul, poate mai mult decît romanele de acelaşi tip, pentru că într-un volum pot fi cuprinse şi consumate rapid de cititor mai multe tipuri de aventură ingenioasă. Bogat într-o vreme la noi, apoi intrat în oarecare eclipsă, genul are cîţiva autori deveniţi “clasici” printre care Ion Hobana este unul dintre cei mai reputaţi.

De fapt, în opera vastă şi încununată cu multiple premii naţionale (de patru ori cel al Uniunii Scriitorilor, dacă nu mă înşel) şi internaţionale, zona povestirilor SF nu este prea vastă. Ion Hobana este mai mult un comentator avizat al fenomenului literaturii de anticipaţie, un  exeget al clasicilor Jules Verne sau H. G. Wells, dar şi al creaţiilor autohtone. El este şi un animator al literaturii pentru copii şi un preşedinte activ al secţiei de gen a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.

Dar e rar apicultorul care nu-şi încearcă mierea ca şi gastronomul ce rămîne la teoria simţului gustativ. Ion Hobana a scris, totuşi, multe povestiri SF. Bine a făcut pentru că a venit spre ficţiune încărcat de teoria pe care a aprofundat-o. El are un eminent “know-how” al domeniului şi reţin cel puţin două studii memorabile ale sale: postfaţa celebrului Solaris de Stanislaw Lem şi prefaţa nu mai puţin celebrelor Amintiri despre viitor, reper al fantazării pe teme paleoastronautice.

În  recentul volum selectiv, o selecţie foarte severă din proza scurtă a lui Ion Hobana, Timp pentru dragoste, Editura Bastion, autorul îşi concentează opera de ficţiune în trei cicluri: unul pe teme marine, altul pe tema timpului şi călătoriei temporale, al treilea pe cea – inevitabilă în SF – a călătoriei cosmice. Fiecare treime cuprinde doar cîte patru texte, aduse la zi cu meşteşug şi prin referinţe clare, uneori amuzante, la realitatea contemporană. Ca în orice ficţiune ştiinţifică, thriller, povestire insolită, fantasticul şi anticipaţia ştiinţifică se sprijină pe o puternică “ancoră” în realitate, în investigarea psihologiei umane, astfel încît intruziunea elementelor bizare şi a “descoperirilor” uimitoare devin perfect plauzibile.

Cum spuneam, Ion Hobana  cunoaşte perfect lecţia “maeştrilor anticipaţiei clasice”  şi are, simultan, cunoştinţe solide în domenii ştiinţifice, astfel încît trecerea spre fantezie nu este un delir ci un pas oricînd posibil al umanităţii, mic, în fapt, precum cel al lui Armstrong pe Lună, imens în efigie, pentru că este unul făcut dincolo de “limită”: cea care desparte firescul de miraculos.

O calitate indiscutabilă a povestirilor lui Ion Hobana este, ca în cazul tuturor clasicilor SF, realizarea personajelor. Avem de-a face, precum la marile modele de tipul Wells, Lem, Asimov, King, cu oameni obişnuiţi, slabi şi sceptici, departe de tipul “superman”, pe care confruntarea cu neobişnuitul îi tulbură şi îi şochează. Ei se comportă firesc în faţa necunoscutului şi se înalţă, cînd e cazul, la statutul de eroi prin luciditate şi dezbatere de conştiinţă. Dincolo de toate, povestirile lui Ion Hobana sînt excelent scrise, antrenante, pline de suspans dar şi de o reconfortantă căldură umană. Şi în SF, după subtitlul autorului, stilul clasic e unul “dulce”! »

 HORIA GÂRBEA, Dulcele stil al S.F.-ului clasic (Text citit la evenimentul cultural de la Centrul Calderon, eveniment dedicat lui Ion Hobana cu prilejul lansării volumului Timp pentru dragoste, vineri 14 mai 2010. Publicat pe 23 mai 2010, orele 10.06 a.m., pe site-ul SRSFF. Tipărit în Biblioteca Nova – Buletin de teorie, critică şi istorie a literaturii science fiction, Serie nouă, nr. 5, ian. 2011: „Număr special dedicat lui Ion Hobana”).

Domnul Hobana, explicându-ne tuturor cum stă treaba cu pasiunea pentru SF (30.04.2010, Centrul cultural Calderon)

«Editura Nemira îşi păstrează preponderenţa în publicarea cărţilor incitante, a celor care sunt la graniţa literaturii cu ştiinţa. Este, de fapt, un domeniu permanent nou al literaturii, dincolo de popularizarea schematică a cunoştinţelor ştiinţifice, din ce în ce mai aproape de trama romanului de aventuri.O astfel de carte, a aventurii descoperirilor ştiinţifice, mai bine zis a aventurii puterii de imaginare a ştiinţei viitorului este şi Triumful visătorilor, sub semnătura lui Ion Hobana şi Julien Weverbergh. Volumul seamănă cu o enciclopedie în substanţă şi formă, conceput astfel deoarece crezul care a dus la scrierea lui este unul demn de acribia enciclopediştilor, deşi are şi o dimensiune romantică, prin ceea ce înseamnă ruperea interdicţiilor puse imaginaţiei; citatul din Jules Verne este motivul cărţii: „Tot ceea ce poate să-şi imagineze un om, alţi oameni vor fi în stare să înfăptuiască.”

Triumful visătorilor este o enciclopedie în substanţă deoarece epuizează în cele 13 capitole 13 teme capitale ale cunoaşterii umane puse în slujba progresului (acesta nu este un clişeu): sporirea confortului vieţii de zi cu zi, găsirea mijloacelor de deplasare prin aer şi apă, scurtarea timpului de deplasare, transmiterea informaţiei cât mai complete la distanţă, păstrarea informaţiei audio-vizuale, creşterea numărului de oameni care pot înţelege această informaţie, îmbunătăţirea stării de sănătate şi a calităţii vieţii, găsirea unor surse de energie mai ieftine şi mai puternice, înlocuirea muncii fizice a omului cu cea a maşinii şi automatului, atingerea altor corpuri cereşti şi, din nefericire nu în ultimul rând, războiul. Substanţa fiecărui capitol este o istorie a temei respective, să luăm spre exemplu capitolul 9, Viaţa de fiecare zi, şi vom trece în subcapitolul Lupta pentru hrană de la soluţiile utopice ale lui Francis Bacon din Noua Atlantidă (1626), până la imaginaţia satirică a lui Robida din Secolul douăzeci ( o prezenţă stabilă în cea mai mare parte a cărţii) şi încheind cu modificarea anatomică a omului, imaginată de Henri Allorge în Marele cataclism (1922). Textul este însoţit de ilustraţii care constituie ele însele o incursiune enciclopedică: de la schiţele lui Leonardo da Vinci, trecem prin nelipsitul Robida, ajungem în Amazing Stories sau la un afiş românesc de la începutul secolului nostru! Forma în care autorii şi-au gândit enciclopedia are un echilibru dinamic între text şi ilustraţie. Imaginea face lectorul să găsească fragmentul de text care îi dă un plus de informaţie, dar şi obiectele de nedescris, cu întrebuinţare foarte clară în mintea celor care le-au gândit, îşi găsesc o fericită expresie grafică în planşe şi vignete.

Triumful visătorilor este un roman de aventuri, în care personajele sunt texte literare, proiecte ştiinţifice omologate sau neomologate, desene şi idei disparate, care toate sunt prinse într-o acţiune continuă ce are drept scop cunoaşterea lumii înconjurătoare, înaintarea civilizaţiei şi eliberarea de angoasele existenţiale. Să intrăm, spre exemplu, în capitolul doi al cărţii, Pe uscat, pe apă, în adânc, subcapitolul despre submarin şi vom fi duşi în adâncul mării împreună cu Alexandru Macedon sau căpitanul Nemo sau Robert Fulton, personaje care au diferite legături cu realitatea, dar au în comun submarinul şi avatarurile sale. Submarinul trece graniţa imginarului din ficţiune în legendă şi în realitate. Întregul volum este un roman despre osmoza imaginaţiei cu realul. (…)

Încheiem prin a spune că Triumful visătorilor este o carte fără vârstă, una care este necesară atât unui cititor pasionat, specializat în literatura de anticipaţie, dar şi unui cititor care îşi păstrează naivitatea, calitatea de a se mira în faţa unui text. »

CĂTĂLIN BADEA GHERACOSTEA, Triumful visătorilor sau Cum prezentul determină viitorul (din volumul  „Alternative critice”, Ed. Millennium Books, 2010)

La premiile Vladimir Colin 2008, alături de o parte dintre premianţi (© foto - M. Haulică)

P.S.: Mulţumiri din inimă prietenilor Mircea Opriţă, Dodo Niţă & Alexandru Ciubotariu, Horia Gârbea şi Cătălin Badea Gheracostea, precum şi site-ului SRSFF şi revistei Biblioteca Nova, fără a căror contribuţie acest articol nu ar fi putut apărea. Fie ca spiritul blând şi paşnic al Maestrului să ne ghideze pe toţi şi să ducem SF-ul românesc spre recunoaşterea internaţională pe care cam de mult o aşteptăm…

Ne reîntâlnim luna viitoare, în jurul datei de 22… Sănătate şi fericire  până atunci!