Ei bine, dacă vreţi să ştiţi de ce nu avem astăzi emisiunea dedicată science fiction-ului, rândurile mai mai jos or să vă lămurească pe deplin.

Căci sâmbătă, 25 iunie 2011, timp de 24 de ore, ascultătorii RADIO ROMÂNIA CULTURAL sunt invitaţi să participe la un maraton de piese poliţiste. Veţi avea la dispoziţie dramatizări pline de enigme şi suspans, crime şi delicte stranii, cu victime şi vinovaţi, cu anchete conduse de comisari şi detectivi iscusiţi, care vă vor ţine cu sufletul la gură şi cu siguranţă aproape lipiţi de aparatele de radio. Pentru că nimic nu necesită mai multă atenţie, nu-i aşa, decât o enigmă poliţistă bună.

Din maratonul nostru nu lipseşte nici unul dintre ingredientele care fac deliciul şi seducţia literaturii poliţiste de bună tradiţie. Şi nici  numele marilor scriiitori ce au marcat evoluţia genului.

Arthur Conan Doyle, cu al său Sherlock Holmes, Agatha Christie, cu excentricul detectiv Poirot sau cu simpatica Miss Marple, dar şi „durii” americani Raymond Chandler („părintele” nu mai puţin celebrului detectiv „noir” Philip Marlowe) ori Philip Macdonald sunt doar câţiva dintre autorii care au dus, fiecare în felul său, romanul poliţist spre desăvârşire.

Ce să mai spunem despre celebrul şi inegalabilul Alfred Hitchock, omul care a inventat de unul singur filmele pe care acum le încadrăm în categoria thriller şi care – nu de puţine ori – a trecut şi de cealaltă parte, în tabăra scriitorilor sau a scenariştilor, oferindu-ne realizări de excepţie şi în această calitate.

Lor li se adaugă francezul Robert Thomas şi românul  Ştefan Berciu – autori prolifici, care semnează piesele şi romanele dramatizate astăzi la Teatrul Naţional Radiofonic şi pe care le puteţi asculta în cadrul „Maratonului poliţist” de pe Radio România Cultural, între orele 00:20 şi 24:00.

 

Acestea fiind spuse (şi cu promisiunea că voi reveni cu amănunte despre viaţa şi cariera fiecăruia dintre autorii pieselor pe care le veţi asculta (sper!) cu aceeaşi încântare cu care am făcut-o şi eu la vremea respectivă), haideţi să vedem care e programul acestei iniţiative radiofonice de excepţie. Vă invit, aşadar, să primiţi în casele şi în sufletele dumneavoastră

TEATRUL NAŢIONAL RADIOFONIC – MARI SPECTACOLE – MARATON ENIGME POLIŢISTE

 Programarea spectacolelor la Radio România Cultural:

 

0.20 MARTORII de Robert Thomas. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Dan Puican. În distribuţie: Ileana Stana Ionescu, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Ion Pavlescu, Rodica Tapalagă, Valeria Gagialov, Ioana Crăciunescu, Valentin Plătăreanu, Virgil Ogăşanu. Regia de studio: Rodica Leu. Regia muzicală: Nicolae Neagoe. Regia tehnică: ing. Tatiana Andreicic. Producţie: 1982

1.35 ODIHNEASCĂ-SE ÎN PACE! de Philip MacDonald. Dramatizarea şi regia artistică: Leonard Popovici. Traducere de Lidia Constantinescu. În distribuţie: George Constantin, Irina Petrescu, Mircea Albulescu, Virgil Andriescu, Angela Ioan, Emil Hossu, Silviu Stănculescu, Marioara Sterian, Valentin Teodosiu, Eusebiu Ştefănescu. Regia de studio: Mihai Barta. Regia muzicală: Nicolae Neagoe. Regia tehnică: ing. Vasile Manta. Producţie: 1991

Tauno Yliruusi (1927-1994)

3.00 JOCUL DE-A CRIMA de Yliruusi Tauno. Traducerea: Irina Cornea. Adaptarea radiofonică: Dan Răducanu. Regia artistică: Mihai Pascal. În distribuţie: Ion Marinescu, Vasile Niţulescu, Alfred Demetriu, Mircea Albulescu, Ion Siminie, Victoria Mierlescu. Regia muzicală: Marga Capitanovici. Regia de studio: Constantin Botez

3.55 COMOARA DIN OCHIUL CERULUI de Alfred Hitchcock. Dramatizare de Ioana Cristea Micescu. Regia artistică: Leonard Popovici. În distribuţie: Mircea Constantinescu, Boris Petrov, Simona Bondoc, Gheorghe Dănilă, Nicolae Urs, Ştefan Velniciuc şi copiii: Mihai Stoian şi Mihai Popovici. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: Simona Tudor. Regia tehnică: ing. Vasile Manta. Producţie: 1993

5.00 AL DOILEA GLONŢ de Robert Thomas. Regia artistică şi adaptarea radiofonică: Constantin Dinischiotu. În distribuţie: George Constantin, Camelia Zorlescu, Virgil Ogăşanu, Mihai Sorin Vasilescu, Gheorghe Pufulete. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: Romeo Chelaru. Regia tehnică: Vasile Manta. Producţie: 1992

6.35 SHERLOCK HOLMES ŞI CEI ŞASE NAPOLEONI de Arthur Conan Doyle. Dramatizare de Eugen B. Marian. Regia artistică: Dan Puican. În distribuţie: Victor Rebengiuc, George Oancea, Mihai Fotino, Constantin Brezeanu, Constantin Diplan. Regia de studio: Ion Prodan. Regia muzicală: Romeo Chelaru. Regia tehnică: ing. Tatiana Andreicic. Producţie: 1982

"Portrait of Arthur Conan Doyle" by Sidney Paget (data neprecizată)

7.05 FEREASTRA DE SUS de Raymond Chandler. Dramatizare de Mircea Popescu. Traducere de Gherasim Ţic. Regia artistică: Constantin Dinischiotu. În distribuţie: Simona Bondoc, Virgil Ogaşanu, Dan Condurache, George Constantin, Mirela Gorea, Nicolae Pomoje, Constantin Dinulescu, Julieta Strâmbeanu, Mihai Dinvale, Dan Damian, Radu Panamarenco, Sorin Gheorghiu, Adina Popescu, Corado Negreanu, Nicolae Călugăriţa, Gheorghe Pufulete. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: Nicolae Neagoe. Regia tehnică: ing. Manuela Popescu. Producţie:1992

8.15 SHERLOCK HOLMES ŞI DIAMANTUL ALBASTRU de Arthur Conan Doyle. Traducere şi dramatizare: Sanda Socoliuc. Regia artistică: Attila Vizauer. În distribuţie: Stelian Stancu, Mircea Constantinescu, Cristian Boeriu, Ionuţ Antonie, Daniel Tudorică, Petre Nicolae, Ionuţ Kivu. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Redactor şi producător: Sanda Socoliuc

9.10 ZECE NEGRI MITITEI de Agatha Christie. Dramatizarea şi regia artistică: Leonard Popovici. În distribuţie: Ion Pavlescu, Dana Dogaru, Victor Rebengiuc, Traian Stănescu, Mircea Albulescu, Simona Bondoc, Ion Marinescu, Constantin Dinulescu, Elena Sereda, Dan Condurache, Alfred Demetriu, Boris Petrov. Regia de studio: Rodica Leu. Regia muzicală: Romeo Chelaru. Regia tehnică: ing. Vasile Manta. Producţie: 1990

R.Thomas, într-una dintre puţinele sale fotografii, alături de A. Hitchcock (imagine din anii '60)

11.15 UN OASPETE NEPREVĂZUT de Robert Thomas. Adaptarea şi regia artistică: Constantin Dinischiotu. În distribuţie: Radu Beligan, Gina Patrichi, Mariana Mihuţ, Damian Crâşmaru, Petre Lupu, Adina Popescu, Dan Condurache, Gheorghe Pufulete. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: Simona Tudor. Regia tehnică: ing. Luiza Mateescu. Producţie: 1991

12.30 CRIMA DIN ORIENT EXPRES de Agatha Christie. Dramatizare de Mircea Popescu. Regia artistică: Constantin Dinischiotu. În distribuţie: Dan Condurache, Damian Crâşmaru, Sorin Gheorghiu, Radu Panamarenco, Constantin Dinulescu, Corado Negreanu, Eugen Cristea, Ruxandra Sireteanu, Erica Băieşu, Cornelia Zorlescu, Şerban Cellea, Cristina Deleanu, Nicolae Pomoje, Ion Pavlescu, Mihai Dinvale, Adina Popescu, Julieta Strâmbeanu. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: Romeo Chelaru. Regia tehnică: ing. Luiza Mateescu. Producţie: 1993

14.00 COMISARUL ŞI ÎNALTA SOCIETATE de Robert Lamoureux. Adaptare radiofonică de Angela Ioan. Regia artistică: Cristian Munteanu. În distribuţie: Radu Beligan, Ion Marinescu, Valeria Gagialov, Constantin Dinulescu, Lucia Mureşan, Mircea Şeptilici, Ştefan Mihăilescu Brăila, Radu Iţcuş. Regia de studio: Ion Prodan. Regia muzicală: Nicolae Neagoe. Regia tehnică: Ion Mihăilescu. Producţie: 1980

Robert Lamoureaux & Edith Piaf (dată neprecizată)

15.00 CORUPŢIE LA PALATUL DE JUSTIŢIE de Ugo Betti. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Cornel Todea. În distribuţie: George Constantin, Mariana Buruiană, Mircea Anghelescu, Vasile Niţulescu, Mircea Albulescu, Ion Pavlescu, Constantin Dinulescu, Cristian Eremia, Anca Zamfirescu. Regia tehnică: ing. Andrei Sireteanu. Regia muzicală: Timuş Alexandrescu. Producţie: 1983

16.45 ASASINUL de Andrzej Otrębski. Adaptare radiofonică de Pavel Mocanu. Regia artistică: Dan Puican. În distribuţie: Emil Hossu, Corado Negreanu, Ion Marinescu, Sorin Gheorghiu, Eusebiu Ştefănescu, Matei Gheorghiu, Dana Dogaru, Irina Petrescu, Mircea Albulescu, Răzvan Ionescu, Ion Pavlescu, Mitică Popescu, Ruxandra Sireteanu, Radu Panamarenco, Elena Nica Dumitrescu, Rodica Sanda Ţuţuianu, Violeta Berbiuc, Florin Zamfirescu, Candid Stoica, Valentin Teodosiu, Gheorghe Pufulete. Regia de studio: Rodica Leu. Regia muzicală: Nicolae Neagoe. Regia tehnică: ing. Vasile Manta. Producţie: 1990

Agatha Christie (1890-1976)

17.50 CURSA DE ŞOARECI de Agatha Christie. Adaptare radiofonică de Mircea Popescu. Regia artistică: Leonard Popovici. În distribuţie: Emil Hossu, Simona Bondoc, Dan Condurache, Maia Morgenstern, Gheorghe Visu, Nicolae Pomoje, Emilia Popescu, Şerban Cellea, Gheorghe Pufulete. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: ing. Vasile Manta. Producţie: 1991

19.00 DUBLU JOC de Robert Thomas. Adaptare radiofonică de Dina Cocea. Regia artistică: Constantin Dinischiotu. În distribuţie: Gina Patrichi, Rodica Tapalagă, George Constantin, Constantin Dinulescu, Hamdi Cerchez, Radu Panamarenco, Gheorghe Pufulete, Damian Crâşmaru. Regia de studio: Rodica Leu. Regia muzicală: Romeo Chelaru. Regia tehnică: ing. George Buican. Producţie: 1980

20.15 CRIMĂ ÎN STIL TEATRAL după Arthur Conan Doyle. Traducere şi dramatizare de Sanda Socoliuc. Regia artistică: Vasile Manta. În distribuţie: Victor Rebengiuc, Alexandru Repan, Adela Mărculescu, Ion Haiduc, Petre Lupu, Dan Condurache, Ruxandra Sireteanu, George Mihăiţă, Ion Arcudeanu. Regia muzicală: George Marcu. Regia tehnică: Mihnea Chelaru. Producător: Vasile Manta

21.35 HARTA MORŢII de Ştefan Berciu. Regia artistică: Dan Puican. În distribuţie: Silviu Stănculescu, Emil Hossu, Ion Pavlescu, Alfred Demetriu, Dorina Lazăr, Monica Ghiuţă, Mihai Mereuţă, Răzvan Vasilescu, Mitică Popescu, Virginia Mirea, Nicolae Pomoje, Radu Panamarenco, Dumitru Chesa, Eusebiu Ştefănescu, Eugen Cristea, Elena Nica Dumitrescu, Virginia Rogin, Val Teodosiu, Sorin Gheorghiu. Redactor: Georgeta Răboj. Regia de studio: Janina Dicu. Regia muzicală: Nicolae Neagoe. Regia tehnică: ing. Vasile Manta. Producţie: 1997

22.45 SUNT UN EVADAT de Elliot Robert Burns. Dramatizare de Elsa Cenuşă. Regia artistică: Leonard Popovici. În distribuţie: Emil Hossu, Virginia Rogin, Dan Tufaru, Jeanine Stavarache, Ion Chelaru, Elena Nica Dumitrescu, Dan Damian, Anca Pandrea, Boris Petrov, Catrinel Dumitrescu, Petre Moraru, Paul Chiribuţă, Ştefan Velniciuc, Theodor Danetti, Nicolae Călugăriţa, Liviu Crăciun. Regia de studio: Mihai Barta. Regia muzicală: Nicolae Neagoe. Regia tehnică: ing. Luiza Mateescu. Producţie: 1992

Pagini de ziar despre cazul real al lui Elliot Robert Burns (1892-1955)

Ştiu că sunt câteva titluri la care nu sunt trecuţi anii de producţie, dar atât am putut afla şi eu de la colegii  care  s-au ocupat de acest eveniment excepţional. Nu fiţi cârcotaşi, aspectele acestea le putem lămuri mai târziu. Vă doresc audiţie plăcută!

Publicitate