„MOSHUL SF ÎN LUPTĂ CU TIMPUL” (Introducere la antologia FERESTRELE TIMPULUI – Ed. Tracus Arte, 2013)

000-cop1-4 ferestrele timpului-Web2 - Copy

Aceasta ar trebui să fie o introducere… Sau o prefață… Sau o pre-cuvântare (căci dacă aș spune „cuvânt înainte”, ar trebui să să adaug „acesta” și s-ar duce naibii toată aliterația!)… Din nefericire, nu va fi vorba despre nimic asemănător. Din fericire însă, în același timp, s-ar putea ca schimbarea de optică să fie mult mai bună pentru toată lumea și în special pentru cititori. De ce? O să vă lămuresc în cele ce urmează…

Am fost dintotdeauna fascinat de proza scurtă — schiță, povestire, nuvelă, nuveletă (mă rog, ăsta-i un moft american ultramercantil, dar ce să-i faci, deocamdată ei impun regulile și noi le suportăm!), așa încât dorința de a realiza propriile mele antologii — după ce le-am citit multă vreme pe ale altora — a devenit una de nestăvilit. După aproape o jumătate de veac petrecut în imensul ocean al science fiction-ului și după un număr de lecturi neprecizat, dar util pentru experiența personală în domeniu, am ajuns la o serie de concluzii pe care simt nevoia să le împărtășesc și altora, pentru ca demersul meu editorial să fie mai bine înțeles. Nu am pretenția de a impune idei sau rețete (oricum, am destui „prieteni” care abia așteaptă să-mi sară la beregată, indiferent ce-aș face), ci doar de a aduna laolaltă o serie de observații utile pentru cei ce vor dori să continue pe aceeași cale pe care mă aventurez eu acum.

Să începem așadar cu… începutul, pe puncte.

1. De ce „ficțiune speculativă” și nu „science fiction”? Foarte simplu: pentru că în ultimii (zeci de) ani, genurile au cunoscut o evoluție cu totul imprevizibilă, care a dus la un fel de „fusion” stilistic, al mijloacelor de expresie și al ideilor, până într-acolo încât rareori mai există opere literare clar încadrabile într-un gen sau altul. Împrumutând teme și motive din diverse părți, creațiile actuale trebuiau denumite altfel decât până acum. Se știe bătălia mediatică și scolastică pentru găsirea unui nou termen în stare să reflecte această stare de lucruri. De la Robert A. Heinlein până la Norman Spinrad și mai departe, termenul cel mai cuprinzător, acceptat de marea majoritate a „jucătorilor” din domeniu, este cel de ficțiune speculativă — umbrelă sub care se regăsesc, laolaltă, SF-ul, fantasy-ul, fantasticul, horror-ul cu elemente din primele trei categorii menționate, eventual techno-thrillerul și anticipația pe termen scurt, ca și orice altceva declară autorii ca aparținând acestei categorii. Mai pe scurt, dacă nu e nici cal, nici măgar, ce mai rămâne? Evident, catârul! Ei bine, ficțiunea speculativă este asemenea unui catâr, în măsura în care se încăpățânează să-și urmeze propriile căi, fără să-i pese de „proprietarii funciari” ai purismului literar.

2. „Antologie” sau „culegere”? Conform dicționarului limbii române, cărțile care grupează în paginile lor proze originale scrise special pentru o anume idee sau ocazie, nu pot fi antologii. Având însă în vedere caracterul preponderent american al science fiction-ului (care este componenta majoritară a ficțiunii speculative) și unde orice culegere de texte scrise de mai mulți autori se numește „antologie”, nu văd de ce-ar trebui să ne chinuim noi să mai inventăm un alt termen, doar de dragul ideii de a fi altfel decât restul lumii. Din punctul meu de vedere în acest moment (cândva am avut o părere diferită!), „antologie” să fie!

3. Texte nou-nouțe sau republicate? Depinde ce-ți dorești… Paradoxal, este mai greu în prezent să aduni laolaltă texte deja publicate, decât să obții proze noi, scrise la cererea antologatorului. Motivul? În majoritatea țărilor lumii, legile copyright-ului au depășit de mult limitele normalului, în goana acerbă (de multe ori nu a autorilor, ci a urmașilor acestora!) după profit. Rezultatul? Gradul de piratare a operelor literare (deși substanțial mai redus) este apropiat de acela al muzicii sau al filmelor. Dar nu e de mirare, căci de unde să mai aibă cineva timp să citească în epoca asta nebună pe care-o trăim, darămite să mai dea și bani pentru asta?

4. Să te mulțumești cu ce găsești pe piață ori să ceri lucruri noi, scrise special pentru tine? În ceea ce mă privește, eu sunt adeptul celei de-a doua soluții, în cazul în care nu te ocupi de restituiri literare sau nu ai suficienți bani pentru a rezolva problemele de la punctul 3. E-adevărat, trebuie făcută distincția între cel ce alcătuiește antologia și cel ce-o finanțează/editează. Tu, ca antologator (pretențios — și confuz — numit pe copertă „editor”!) ai vrea ca toți autorii din cuprins să fie plătiți regește, pentru a-i mai putea „prinde” și a doua oară. Finanțatorul volumului însă are interesul să investească în proiectele sale cât mai puțini bani, pentru a scoate un profit cât mai mare. De aici, interminabilele scandaluri, tergiversări și… țepe. Inclusiv în cazul traducătorilor, dar asta e o altă discuție. Desigur, nu spun că este cazul tuturor editurilor din peisaj, dar cu siguranță e cazul majorității.

Până la urmă, există și aspecte deloc de neglijat ale urmărilor presupuse de dilema din această întrebare. Să alcătuiești o antologie cu texte deja publicate, pentru cel ce face selecția textelor este piece of cake. Chestia nasoală (am voie să folosesc acest termen într-o carte cu pretenții?) cade în acest caz doar în spinarea finațatorului proiectului. Vrei ceva „țapăn”? Scoate banii, nenică! Mai greu este în cazul în care cuprinsul viitorului volum dorit de tine (ca antologator) este alcătuit numai din texte originale. Teoretic, și aici problema financiară ar trebui să fie o componentă importantă. Din nefericire, în realitate nu este. Abordarea de genul „băi fraților, ziceți mersi că aveți unde să publicați, la ce vă mai trebuie și bani?” este cea mai frecventă. Să zicem… 95%? Cred că suntem modești. Dar, dacă nu știm, nu vorbim, nu-i așa?

5. Dacă optăm pentru lucrări noi, important este antologatorul sau editura? Ei, aici lucrurile se îmbârligă de-a binelea. Totul ține de autori, de dorința lor de afirmare, de gradul în care sunt dispuși să facă sacrificii pentru a-și atinge țelul. Nu de puține ori am văzut decizii greșite, izvorâte numai din dorința de afirmare cât mai rapidă, lipsită de temei dar bazată pe cântecul de sirenă al unor reviste ori edituri dornice să-și păstreze/mărească audiența cu orice chip, indiferent de calitatea colaboratorilor. Deși poate părea stupid ce spun acum, între literatură și agricultură există o mare asemănare: amândouă se bazează pe niște cicluri evolutive ce nu pot fi ignorate fără ca rezultatele să nu se constituie într-un dezastru. Nu poți arde etapele cum vrei tu, decât dacă ești genial. Iar în literatură, credeți-mă, majoritatea sunt cu sapa și doar foarte puțini (cei aleși) cu mapa. În fond, este o meserie în care cei mai mulți dintre practicanți aparțin categoriei meșteșugarilor și extrem de puțini aceleia a artiștilor.

Revenind la subiect, în cazul meu cred că mai important a fost antologatorul, iar asta dintr-un motiv cât se poate de simplu: aproape la fiecare antologie pe care am realizat-o n-am știut cine este publisher-ul decât pe ultima sută de metri (sau pe-aproape!). Să fie oare și un alt motiv? Recunosc, în cazul autorilor cu care lucrez am aplicat toate metodele de persuasiune personală posibile: telefoane la orice oră din zi și din noapte, în care în majoritatea timpului am vorbit doar eu (ghinion, dar asta e!), e-mailuri pe un ton trecând de la propuneri, rugăminți, implorări și până la istericale de-a dreptul, sau postarea pe internet a unor informații care să-i determine pe viitorii „antologați” să-și îndeplinească angajamentele așa cum le discutaserăm anterior. Să fim bine înțeleși: n-am încălcat niciodată, sub nici o formă, legile în vigoare, n-am inoportunat pe nimeni în așa fel încât să nu mai aibă alternativă de alegere, n-am obligat pe nimeni să facă vreodată ceva împotriva voinței lui. Am cerut doar să fie respectat un principiu foarte simplu: odată ce ți-ai dat cuvântul, du-l până la capăt, frate! Până și în acest volatil mediu al cuvintelor, promisiunile date trebuie ținute! Chiar dacă nu la termen, în cele din urmă lucrarea solicitată — pietricică mai mult sau mai puțin importantă pentru edificiul pe care vreau eu să-l construiesc — trebuie să ajungă la locul său. Altfel, totul se prăbușește.

6. Ce-am învățat eu din experiențele de până acum și ce-am vrut să înțeleagă autorii? Păi, cred că nici nu e prea greu de ghicit… În ceea ce mă privește, principalele lucruri pe care le-am băgat „la cap”, după experiențele mele de antologator, au fost următoarele: a) că e mult mai greu să fii în postura celui care primește lucrări inedite, decât în aceea a „egiptologului” — omul care lucrează cu proze deja „încremenite” prin alte cărți ori culegeri, așteptând să se îndure cineva să le scoată iarăși la lumina… tiparului, în cazul nostru; b) că, dacă nu te asiguri de la început că știi la ce editură îți va apărea volumul, va fi vai de fundul tău mai târziu, fiindcă autorii selectați sunt precum velociraptorii: nerăbdători și flămânzi (de glorie), ca urmare — dacă nu ești capabil să publici antologia într-un termen rezonabil — riști să-i vezi migrând către alte zări… editoriale (și nici măcar nu poți să-i acuzi pentru asta!); c) că antologiile sunt precum oamenii, fiecare cu personalitatea, cerințele și capriciile sale și că numai printr-o abordare specifică le putem integra cu succes în peisajul literaturii actuale de un anumit fel; d) că trebuie să știi cu ce autori lucrezi ca să-ți poți face o idee (cunoscându-i foarte bine) la ce rezultate să te aștepți.

În privința autorilor, am vrut ca aceștia să înțeleagă faptul că sunt un partener serios, care se ține (în majoritatea cazurilor) de cuvânt. Paranteza se datorează faptului că niciodată socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, iar în cazul antologiei de față (menită să apară inițial la Bookfest 2013) cu atât mai puțin.

Acum însă, după cum se pare, am ajuns la liman…

Ceea ce înseamnă că:

a) aveți în față o antologie tematică „strong”, cu lucrări inedite, scrise special pentru această ocazie de către cei mai importanți autori români de ficțiune speculativă ai momentului;

b) tema pe care v-o propunem este una dintre cele mai pretențioase din science fiction, ceea ce vă va asigura un grad ridicat de satisfacție intelectuală atunci veți citi lucrările cuprinse în volum, bazate în special pe jocul ideilor, pe paradoxuri logice și abordări insolite ale acțiunii;

c) vom spulbera — cred eu — ideea preconcepută că autorii români nu pot scrie SF bazat pe idei științifice, ci numai pe speculații psihologico-trăiriste;

d) există scriitori autohtoni care pot scrie la comandă, pe o temă dată, cu condiția să știi ce să le ceri, dar — mai ales — să le lași suficient timp la dispoziție pentru a-și duce la bun-sfârșit proiectele promise;

e) oricât ai încerca să explici în cuvinte ce este în mintea ta, n-ai să reușești niciodată pe deplin, de aceea eu mă opresc aici și mă mulțumesc doar să vă urez „lectură plăcută” și… să ne reîntâlnim la următoarea antologie!

Să fiți sănătoși, ca să apucați să citiți cât mai multe cărți…

Ștefan Ghidoveanu (a.k.a. Moshul SF)

București, 28 octombrie 2013

 000-cop1-4 ferestrele timpului-Web2

 Lansarea antologiei FERESTRELE TIMPULUI va avea loc la Târgul de carte Gaudeamus, duminică, 24 noiembrie 2013, orele 15, la standul Editurii TRACUS ARTE, în prezența editorului, a antologatorului și a mai multor autori ale căror lucrări se află în cuprinsul cărții. 

Vă așteptăm cu drag!

 

About these ads

10 Responses to „MOSHUL SF ÎN LUPTĂ CU TIMPUL” (Introducere la antologia FERESTRELE TIMPULUI – Ed. Tracus Arte, 2013)

  1. michael says:

    și unde are stand Tracus Arte?

  2. moshulsf says:

    Din câte știu eu, este vorba despre standul nr. 17…

  3. moshulsf says:

    Deși nu-mi place să recunosc, am înțeles că la standul respectiv se află și editura tritonic. Mă voi informa și vă voi oferi toate informațiile în timp util.

  4. michael says:

    Nu, Tritonic nu e la un loc cu Vellant. Dacă mergeai pe linkul pe care ți l-am dat ai fi văzut amplasarea. Tritonic e la 16. Dar în programul tîrgului sînt cîteva lansări Tracus Arte în stand la Tritonic.

    • moshulsf says:

      Din ceea ce am aflat de la directorul editurii Tracus Arte chiar va trebui să suport o lansare la standul tritonic. Acum se pune întrebarea: merită să sabordez un proiect important pentru o vendetă care are ca obiect un țepar celebru în lumea literară, pe numele lui bogdan octavian hrib sau nu? Voi ce credeți?

  5. A. Buzdugan says:

    Iaca poznă! Și de ce să fie o sabordare și nu un abordaj?

  6. Pingback: Gaudeamus 2013 (7): Tracus Arte & Polirom | Galileo Online

  7. MB says:

    De unde se poate comanda aceasta antologie?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 102 other followers

%d bloggers like this: