Da, știu. Am lipsit cam mult de pe blog. N-am nici o scuză reală, în afară de aceea că n-am avut chef. Sau mi-a fost lene. Sau cam așa ceva.

Alte lucruri am făcut totuși. Adică rubrica noastră de la radio, despre care sper că v-ați adus aminte, chiar dacă nu v-am tras eu de mânecă. După vacanță, rubrica a început mai târziu ca de obicei, adică pe 12 octombrie, pentru că în această toamnă știința a lăsat locul muzicii, adică festivalului Enescu. Am povestit despre evenimente (atât despre cele pe care le anunțam înainte de vacanță cât și despre cele din cursul toamnei și iernii), am vorbit cu și despre scriitori,  despre cărți și reviste, despre premii și târguri, despre roboți și despre filme, am ascultat povestiri în preajma sărbătorilor și, pe neobservate, Exploratorii au împlinit 36 de ani.

Mai devreme sau mai târziu trebuia totuși să revin. Iarăși fără vreun motiv special, în afară de acela că mi-am spus că ar fi cazul să mă urnesc.

DCEU

Black PantherSau poate că ar fi și un motiv special. Pentru că vineri se lansează primul film cu supereroi de anul ăsta (din cele vreo opt sau nouă, dacă am numărat bine, dar sunteți liberi să mă contraziceți), m-am gândit să invit joi în studio pe cineva care a transformat pasiunea pentru acest gen în teză de doctorat. Se numește Bogdan Movileanu, este asistent la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” și lucrează și pentru Arhiva Națională de Filme. Adică știe ce spune. Ne-am întins la vorbă mai bine de douăzeci de minute, din care n-am putut păstra decât șase și ceva, dar promit să-l mai chem, mai ales că, după cum vedeți, avem destule ocazii în 2018.

MCU

Așa că nu uitați: ne întâlnim joia, între orele 13:20 și 14:30, la Radio România Cultural, în cadrul emisiunii Știința în cuvinte potrivite.

Pe săptămâna viitoare!

Cristina Ghidoveanu

Reclame