Sau mai curând ce-mi doresc eu, dar sper că nu sunt singura, și cred că ar fi mai bine să vă arăt:

Aceasta este o emisiune oarecare  din 23 martie 2013, dedicată unuia dintre evenimentele din acea perioadă,  în care era vorba despre cărți pe care, dacă nu le-ați citit încă, le mai puteți găsi prin librării. N-are nimic special, dar este un exemplu foarte bun pentru ceea ce-mi doresc. O emisiune intrată în rutina benefică a familiarității lucrului făcut de multă vreme, în care micile accidente inerente trec fără să supere prea mult. O emisiune în care avem timp să pomenim dacă nu despre toate, măcar despre cele mai importante lucruri petrecute în domeniul care ne interesează, în care putem să aducem invitați în direct sau prin telefon, să dăm premii și să nu vorbim în ritm de mitralieră. Cu ajutorul vostru, așa cum vă spuneam și data trecută, s-ar putea întâmpla în 2016. Ascultați-ne, scrieți-ne despre ce vă place și ce nu vă place, despre ce-ați dori să auziți în viitor, și avem șanse să revenim la o astfel de emisiune.

Până atunci, vă așteptăm în fiecare joi, începând din 14 ianuarie, când se întoarce din vacanță emisiunea Știința în cuvinte potrivite, între orele 13:20 și 14:00, on air și online pe oricare dintre paginile site-ului Radio România Cultural, să ascultați (deocamdată) rubrica Exploratorii lumii de mâine, cu ultimele știri și prezentări de carte din aria SF, fantasy și domeniile înrudite.

Fie ca în 2016 să vă meargă totul din plin.

Pe curând,

Cristina Ghidoveanu