Anul se apropie de sfârșit, dar SF-ul românesc nu se lasă, prin urmare nici rubrica Exploratorii lumii de mâine nu duce lipsă de subiecte. Despre ce vom vorbi mâine? Iată:

Liviu Surugiu-EralEnergicul (și premiatul) scriitor Liviu Surugiu publică încă o carte, Eral, dedicată fiicei sale, care poartă acest nume exotic.

Dan MeriscaApoi, în acest weekend, între 11 și 13 decembrie, la Iași, Clubul UNESCO Quasar a organizat cea de-a XVII-a ediție a tradiționalei de acum manifestări dedicate lui Dan Merișca, unul dintre cei mai importanți scriitori și promotori ai science fiction-ului românesc, având ca temă Literatura science – fiction in imaginarul cultural sau social”.

MetamorfozeFlavius Ardelean-Scarba sfantului cu sfoara rosieÎn final, așa cum am promis, ajungem și la „partea întunecată” a domeniului fantasticii, și anume la aparițiile horror de la târgul de carte Gaudeamus, după care vă semnalăm și câteva lucrări teoretice care se ocupă, în întregime sau parțial, de literatura pe care o îndrăgim și noi. Sper să reușesc să vă ispitesc să porniți în căutarea lor arătându-vă doar o parte dintre coperte. Pentru  celelalte, va trebui să ciuliți urechile (ce, credeați că vă dau totul mură-n gură?).Dependență și dezvoltareRodica Gabriela Chira-Autres mondes. Approches SF

Vă așteptăm așadar din nou mâine, 10 decembrie, pe lungimile de undă ale Radio România Cultural și pe site-ul aceluiași post, între 13:20 și 14:00, să ascultați rubrica noastră și emisiunea Știința în cuvinte potrivite. În arhiva emisiunilor puteți găsi acum și edițiile din 19 noiembrie, 26 noiembrie și 3 decembrie.

Pe curând,

Cristina Ghidoveanu