Pentru cei care-mi urmăresc atent blogul, este un lucru știut faptul că primul meu contact cu Târgul de carte SF&F Final Frontier (în 2011) nu s-a desfășurat sub cele mai bune auspicii. Criticam atunci slaba organizare, chiar naivitatea organizatorilor care-și propuseseră — ziceam eu — o pălărie prea mare pentru posibilitățile lor! Mai mult, reușeam să-mi pun în cap o generație întreagă de tineri „ziariști” de la o „agenție” de conjunctură, care încercau să mă condamne pentru felul în care concep eu jurnalismul — adică unul documentat, la obiect și cu respect față de cititori… Disputa s-a materializat într-un duel blogeristic de pomină (cel puțin pentru mine!) care la vremea respectivă mi-a adus o audiență pe care nu cred c-am s-o mai pot repeta vreodată, în condiții normale.

FinalFrontier2013-01

Un Târg precum Final Frontier nu înseamnă însă nici pe departe „condiții normale”! Pentru că — așa cum cu toții pretindem că trebuie să se întâmple — sefiștii (indiferent de unde vin ei!) știu să învețe din greșeli. Ca urmare, în anul 2012, la ediția a II-a a Târgului — desfășurată la Centrul cultural „Tinerimea Română” —, echipa de la bookblog.ro mi-a dovedit că niciodată nu e prea târziu pentru o schimbare, atunci când ai dorință, voință și… un pic de putință! Totul a fost mult mai bine, dar parcă tot mai lipsea ceva…

Și-a venit și martie 2013…

Nu spun că acum totul a fost perfect, ferească Dumnezeu! Dar un aer aparte a existat — cu plusuri și cu minusuri, desigur. Cum toată lumea știe că sunt un Mosh cârcotaș pe care nimic nu-l mulțumește vreodată pe deplin, și cum sunt al nu știu câtelea care trebuie să-și depene amintirile despre un asemenea eveniment important (la care am participat însă doar pe trei sferturi, având în vedere că în ziua de sâmbătă am avut o ediție specială a emisiunii Exploratorii lumii de mâine dedicată aceluiași subiect, și astfel pentru mine programul a început cam pe la orele 14,30!), vreau să le evidențiez foarte pe scurt pe fiecare, lăsându-vă dumneavoastră plăcerea de a trage concluziile cuvenite…

Ca urmare, să vorbim despre PLUSURI:

1) Locația. Excelentă, prietenoasă, extrem de accesibilă („în buricul târgului” cum se spune), pe un singur nivel (gata cu urcatul sau coborâtul a nu știu câte zeci ori sute de trepte ca să ajungi gâfâind la o manifestare pe care n-apuci s-o urmărești cum trebuie pentru că pe tot parcursul său ești nevoit doar să-ți recapeți suflul!). În plus, dotată cu UN BAR foarte la îndemână, ceea ce pentru sefiști este un lucru major (prietenii știu de ce! :-)). Adio, așadar, „excursiile” pe la fast-foodurile din zonă pentru a-ți procura un sandviș, o cafea sau o bere — lucruri esențiale când ai de stat la conferințe, lansări de carte și paneluri câte șase-șapte ore încontinuu!!! În plus, lumină multă și așezare pitorească (vizavi de „muntele” de bani numit Banca Națională a României, vă dați seama? — exact ca-n filmele cu Bruce Willis!). Într-o singură propoziție: cea mai bună de până acum!!!

2) Expozanții. Semnificativi, activi, cu respect pentru eveniment și pentru domeniul pus în joc pe plan financiar. Cu excepția Grupului editorial Corint/Leda, toți „jucătorii” majori de pe piața SF&F au fost prezenți la eveniment. Nu știu cât au vândut și dacă asta le-a mai echilibrat sau nu bugetul, dar cu siguranță nu au trecut neobservați. Decât poate prin anumite regiuni mai îndepărtate de prin stânga țării, regiuni în care de mulți ani unii cred că trăiesc într-un univers aparte, muuult superior nouă, tuturor muritorilor din restul Republicii Prostănace România!  So be it, if that makes them happy

3) Programul. Dens, la obiect, plin de substanță, foarte (poate chiar prea) ambițios… Lansări de carte, de colecții, dezbateri despre traduceri, despre revistele literare SF tipărite și online, ședințe de autografe, cenacluri literare, discuții cu scriitori, traducători, artiști plastici și graficieni autori de coperte de carte și benzi desenate, prezentarea de invitați din străinătate (anul acesta a fost vorba despre scriitoarea maghiară Csilla Kleinheincz, directoarea unei edituri de profil extrem de interesante, pe numele său Ad Astra) — toate și-au dat întâlnire în cele două zile cât a durat Târgul Final Frontier III, la cafeneaua TeCaFi de pe strada Doamnei din București.

FinalFrontier2013-02

Și aici trecem la următorul (penultimul, nu vă fie teamă!) punct al discuției noastre, MINUSURI:

1) Locația. Destul de limitată pentru a organiza o manifestare de mare amploare. Când mă gândesc la ce-a fost la East European Comic Con, la finalul  săptămânii trecute, m-apucă amețeala. Dar, desigur, vorbim de două lucruri de necomparat, ceva de genul UEFA Champions League și Liga I din România la fotbal…

2) Participanții. Au existat momente în care expozanții erau mai mulți decât vizitatorii/potențialii cumpărători. Altele, în care lucrurile stăteau taman pe dos, în sensul că existau clienți, dar ofertanții de carte (mă feresc să le spun vânzători) aveau — vorba chinezului — d’autre chats à fouetter… Mai o vizită la WC, mai o țigară, mai o cafea sau o bere cu reprezentanții „concurenței” etc., etc. Ceea ce nu-i deloc rău în sine, dar dacă tot participi la o manifestare de asemenea tip (era să zic „amploare”), lucrul în tandem — ca la echipajele de poliție — este absolut necesar. Altfel, de ce-ai mai veni?

3) Programul. Nerealist din punct de vedere al duratei alocate fiecărui subiect în parte (nu poți să acorzi unei mese rotunde tot atâtea minute câte acorzi unei lansări de carte!) și foarte înghesuit (dacă obligi niște oameni să stea — mă rog, să participe — la niște manifestări de gen timp de cinci-șase ore încontinuu, trebuie să le dai prilejul ca după fiecare eveniment, timp de cinci minute măcar, să se dezmorțească, să meargă până „undeva”, să-și mai ia o cafea, o bere, un sandviș, un ceai etc.) — cu atât mai mult cu cât în ambele zile cel puțin câte un punct din program nu a mai avut loc, din lipsa celor implicați!

FinalFrontier2013-03

În final, să revenim la ESENȚĂ:

1) Târgul de carte SF & F Final Frontier este deja  un bun câștigat pentru amatorii de ficțiune speculativă din România. După trei ediții consecutive, ne dăm seama ce ne-a lipsit dintotdeauna pentru a putea organiza un ROMCON în adevăratul sens al cuvântului: nu unitatea „în cuget și-n simțiri” pe care înc-o mai propovăduiesc unii de-a-n boulea, ci o mână expertă de organizator detașat (și în același timp — paradoxal! — atașat) de obiectul destinat promovării, așa cum a dovedit că are bookblog.ro — un grup de oameni dedicați unei cauze, serioși, tăcuți, modești și muncitori, pe care tare mi-ar face plăcere să-i cunosc odată și-odată (bineînțeles, dacă vor dori și ei așa ceva!). Oricum, eu îi felicit din toată inima pentru munca depusă în acești trei ani!

2) Spre deosebire de târgurile „generaliste” de tip Bookfest sau Gaudeamus, Final Frontier oferă editorilor specializați ocazia de a-și măsura mult mai exact dimensiunile cererii și ofertei în domeniul SF&F, care aduce (de altfel) mai mulți sau (oricum) destui bani în „pușculița” editorilor, comparativ cu volumele de tip mainstream.

3) Cu ocazia unor astfel de manifestări descoperim că există viață și în afara gășculițelor SF de orice fel și de pretutindeni, ba chiar că povestea aia cu nemții și francezii din primul război mondial, care-au făcut pace timp de câteva zile ca să petreacă Crăciunul împreună, este adevărată. Vorba cui știu eu: „Vedeți, măi băieți, că se poate?”

Felicitări, încă o dată, tuturor celor care-au avut vreo legătură (oricât de mică ar fi fost ea) cu Târgul de carte Final Frontier 2013. Și sper ca această inițiativă să continue — evident și cu ajutorul nostru. Pentru că merităm, cu adevărat, un asemenea eveniment! Ne vedem la anul…

 (Acest articol a apărut pentru prima dată, cu mici modificări, în revista Galileo Online pe data de 2 aprilie 2013)