Sâmbătă după-amiază a încetat din viață DAN URSULEANU, fondatorul și primul redactor al emisiunii radiofonice Exploratorii lumii de mâine, ajunsă de curând la respectabila vârstă de 31 de ani !!! Am fost colaborator al său în perioada 1983-1990, iar din 1990 am devenit colegi și – aș îndrăzni să spun – chiar prieteni. De la el am învățat o parte din tainele meseriei de om de radio, dar și cum să faci să duci un program radiofonic pe culmile longevității.  Anul trecut, pe 28.01.2012, ne-am bucurat împreună de cele trei decenii pe care le-a împlinit emisiunea, într-o ediție specială în care ne-am reamintit cu plăcere de anii tinereții și de frumusețile science fiction-ului. Dar timpul a trecut. Și, după cum se vede, cu Dan n-a mai avut răbdare…

Dan Ursuleanu

Am să revin cu amănunte…  Până atunci, tot ce pot să spun este: „Dumnezeu să-l odihnească în pace!”


****************

V-am promis c-o să revin… O fac acum, pentru a vă arăta și o altă latură a lui Dan, în afara celei presupuse de profesia de redactor de radio.

Om de o cultură deosebită și cu un simț al umorului extrem de dezvoltat, el avea și un talent literar deosebit, pe care și l-a materializat în două volume de schițe umoristice apărute în anii ’80 la Editura Sport-Turism: Umor pe patru roți și Comic-voiajor. Nu sunt sigur în ce ordine au apărut, dar vă pot arăta în continuare copertele lor:

Cărți de Dan Ursuleanu (beletristica)

Epigramist redutabil, interlocutor hâtru și foarte bun conviv, Dan Ursuleanu era și un mare pasionat după jocurile logice, în special scrabble – pentru care a creat o serie de dicționare specifice limbii române, care și acum sunt lucrări de referință în domeniu. De altminteri, într-un anumit moment al carierei sale, Dan a fost (vreme de mai mulți ani) șeful Redacției de jocuri și concursuri a Radioului public. Pasiunea pentru jocuri s-a reflectat și în creațiile sale de science fiction – foarte puține, dar de o calitate mai mult decât evidentă, după cum o să vă dați seama citind schița ce urmează, premiată în cadrul Consfătuirii naționale a cenaclurilor de anticipație de la Iași, în 1981, și publicată apoi în antologia O planetă numită Anticipație, apărută la Editura Junimea în 1985 (editori: Alexandru Mironov și Dan Merișca).

Lucrarea se numește WAR-GAME și este o parabolă elocventă a pericolelor ce vor pândi omenirea, dacă aceia puși să o conducă își vor uita menirea…

 

Logo Dan Ursuleanu

 Aplecați asupra mesei, reconstituiau pe tabla de joc bătălia debarcării aliaților în Normandia.

Țigările fumegau alături, lângă ceștile de cafea.

În cameră era cald și liniște. Coborâtă pe fir, din tavan, lampa cuprindea în conul ei de lumină gălbuie câmpul pătrat de joc, pe care se conturau sudul Angliei, canalul Mânecii și teritoriul normand. Caroiajul hexagonal al teatrului de operații, inspirat din perfecțiunea fagurilor, îmbia la posibilități vaste de joc, câte șase alternative pentu fiecare pion — unitate convențională de luptă.

— Am avut patru tururi de zar fiecare, aminti Ted. Următoarele patru tururi sunt război de noapte.

Alex, sprijinit de tăblia mesei cu amândouă coatele, își rezema capul în palme. Cu un gest reflex își îndreptă o meșă de păr rebelă, căzută pieziș pe frunte.

— Deci avioanele își reduc activitatea la un sfert, cercetarea își triplează acțiunea, tancurile stau.

— Ești însă liber în războiul submarin. Iar mișcările de infanterie, pe riscul tău. Nu uita că tunurile trag orbește.

Ted agită zarul în pumn, apoi îl rostogoli pe tablă. Juca în favoarea aliaților și 5-ul ieșit îi folosea pentru a aduce pe plaja Omaha un nou batalion de combatanți canadieni.

— Canadienii au debarcat pe Juno, nu pe Omaha, mârâi Alex.

— Nici nemții nu l-au luat prizonier pe generalul Bradley. Și totuși tu l-ai luat…

— N-am scornit eu regulamentul jocului. Ne îngăduie să facem mutări care contrazic realitatea istorică, dar nu și posibilitățile pe care le-a avut realitatea atunci, în ziua Z.

— Apropo, tresări Ted, am uitat să trag cartea neprevăzutului.

Ridică un cartonaș din teancul așezat lângă tablă, îl întoarse și citi informația surpriză: „Vânt puternic de gradul 6 din sectorul estic”.

Alex zâmbi ironic, în stilul său inimitabil. Colțul stâng al gurii i se lăsă în jos, în timp ce ochiul drept aproape că i se închise. Spuse flegmatic:

— Înțeleg că toate planoarele tale care încă mai sunt în aer se deplasează cu două căsuțe spre vest. Cred că bună parte dintre ele vor cădea în Contentin, ba chiar în Atlantic.

Alex avea dreptate. Trei unități de planoare se scufundară în largul coastei atlantice și câțiva stropi grei de apă sărată săriră pe hexagoanele țărmurilor bretone. O dungă roșie incendie fruntea lui Ted, semn de iritare greu stăpânită. Debarcarea începea prost pentru el.

Alex trase adânc din țigară, își umezi buzele în cafeaua răcită și aruncă la rândul lui zarul. Doar un 3, dar care permitea unui regiment de tancuri german să prindă linia care însemna linia de cale ferată. Pe drumul de fier, viteza înaintării se tripla, așa încât tancurile îi ajunseră la 40 de kilometri de Caen. Era un noroc neașteptat. Dunga de pe fruntea lui Ted bătea acum în vinețiu. 

Cartea trasă din pachet îi aduse lui Alex încă un ajutor nesperat: capturarea unui curier cu planurile dispunerii tuturor rezervelor de luptă ale inamicului. Regulamentul jocului îl obliga acum pe Ted să întoarcă pe față toate piesele sale cu efective secrete. Poziția și tăria eșaloanelor sale deveneau dintr-odată vizibile.

— E o porcărie, jocul ăsta, spuse el cu o ură prost ascunsă.

— Orice război e o porcărie, Ted. Dar, odată început, trebuie dus până în pânzele albe, cred că ești de acord cu mine.

Zarul se rostogolea mereu, însoțit de privirile pătimașe ale jucătorilor. Se luptau de câteva ore bune și norocul bătăliei se vădea a fi schimbător. Ted concentră tirul greu al distrugătoarelor Augusta și Svenner asupra Bayeux-ului. Sub violența barajului de artilerie navală, din hexagonul pe care era desenat orășelul începu să se degaje un miros vag de hârtie pârlită. Alex împotmoli câteva unități de blindate germane la marginea unei păduri. Le devie însă spre nord, către Merville, de-a dreptul prin mlaștini.

— Trișezi!

Pumnul lui Ted se prăbuși asupra mesei, făcând să tresară toți pionii tablei de joc.

Alex își străpunse adversarul cu o privire acidă. Vocea îi suna răgușită, încărcată de amenințare:

— Eu… trișez?

— Tu! Regulamentul spune clar: hexagoanele cu pădure și mlaștină nu pot fi străbătute de tancuri. Pot fi doar ocolite.

— Mai dă-l dracului de regulament! Războiul e război și contează numai victoria, nu și mijloacele folosite.

— Deci propui să încălcăm Legea?

— Ia nu mă mai plictisi cu scrupule puerile. Taci și joacă.

La mutarea următoare, Ted își scoase trei submarine pe uscat. Coloșii distruseră sub apăsarea lor teribilă o linie de cazemate germane. Alex răspunse cu primele rachete V-2.

— Jocul tău frizează absurdul! urlă șeful aliaților. V-ul nici n-a fost construit încă…

— E absurd numai ceea ce mă împiedică să te nimicesc. Tot ce ține de dorințele mele e logic!

Vacarmul luptei creștea rapid, junglă sonoră cu rădăcinile înfipte în hexagoanele tablei. În încăpere se răspândi un iz confuz de pârjol, praf de pușcă și cadavre în descompunere. Alex simți ceva ca o arsură vie pe trahee și instantaneu experiența sa de vechi beligerant îi semnală —  pericol major.  

— Gaze toxice! Ticălosule, ai întors cartea cu gaze toxice!

Un infanterist dezorientat, rătăcit de companie, ținti becul lămpii care ilumina teatrul de operații. Răsună o explozie cumplită și, în întunericul prăvălit ca o ghilotină, Ted își simți fața împroșcată de mici schije de sticlă. Bâjbâi după masca de gaze și și-o trase pe cap, cu mișcări precipitate, gâfâind. Pe sub cagulă, obrajii îi sângerau ușor, dar în încleștarea sălbatică a războiului, asta era un fleac. Împușcături, gemete, horcăieli sfîșietoare izvorau de pretutindeni. Fumul devenea tot mai gros, de o materialitate aproape palpabilă.

Deodată, hexagoanele Mânecii se aprinseră. Focul progresa rapid, înghițind lacom nordul Europei, ieșind năvalnic în întâmpinarea Atlanticului. În lumina lui, siluetele celor doi jucători se agitau fantomatic. Zarul se topi sfârâind, mai întâi o picătură de material plastic arzătoare, apoi un fulg de cenușă. O rachetă balistică scăpată de sub control zbură brambura, pulverizând ușa camerei pentru a se sparge undeva, afară, cu un bubuit asurzitor.

Flăcările incendiaseră o bună parte din masă și cucereau acum sectoarele de covor.

Ted înșfăcă pachetul cărților de joc cu „neprevăzute”, dar în același moment Alex se aruncă asupra lui ca o fiară, încercând să-i smulgă cartonașele din mână. Se băteau orbește cu pumnii, cu picioarele. Alex izbuti totuși să captureze câteva cărți, întorcându-le una după alta, cu o înverșunare de dement. Senzația de sufocare otrăvită pe care i-o pricinuiau gazele inhalate devenise insuportabilă.  

Tot mai multe proiectile scăpau din orbita jocului, ciuruind pereții afumați. Camera începu să trepideze îngrozitor, odată cu întreaga casă, odată cu terenul de sub ea. Ted detona bombele fără alegere, atomice, chimice, neutronice, bacteriologice…

Afară, sub cerul liber, se dezlănțui grozăvia. Cartea cicloanelor fusese întoarsă — nu se știe de cine, cei doi combatanți nu mai controlau de mult logica jocului. Fluxurile ionilor, eliberate spontan de aparaturile mascate savant în diferite zone strategice, țâșneau spre atmosferă deturnând vânturile, prăvălind uragane și trombe de praf radioactiv peste continente. Un snop de bombe cu hidrogen explodă în adâncul Pacificului. Apele oceanului planetar, cuprinse de frenezia unui balans nebun, măturară irezistibil uscatul pe zeci de kilometri dus-întors.

Alex se prăbuși, cu capul inundat de amețeala mortală a vaporilor toxici. „Ai să mi-o plătești, bestie!” scrâșni el din dinți, în timp ce mâna îi bâjbâia pe dușumea după o armă, orice armă. Cu ultimele puteri, reuși să îndrepte un pistol-mitralieră către cagula aceea oribilă a lui Ted, împroșcând-o cu o jerbă de gloanțe…

Pogorî frigul, eternul aliat al întunericului.

O pală de vânt se răsuci în cameră, peste corpurile inerte ale jucătorilor, furând ca pe o frunză moartă cartea cutremurelor și spulberând-o în noapte, prin pereții ruinați.

Undeva, îngropate sub scoarța terestră, generatoarele de trepidații intrară unul după altul în funcțiune, reacție în lanț desăvârșind opera geniului uman…

  Dan Ursuleanu (ian. 2011)

***********************

Pentru cei care vor să-l conducă pe Dan Ursuleanu pe ultimul său drum, înmormântarea va avea loc mâine, 05.03.2013, la orele 13:00, la Cimitirul Bellu Ortodox.