După cum bine știți, literatura de tip urban fantasy, cu toate curentele sale mai mult sau mai puțin importante, a căpătat în ultimii ani o răspândire considerabilă pe plan mondial, atât din punctul de vedere al receptării cât și al vânzărilor. Evident că nici noi nu puteam face excepție de la respectiva tendință, iar „vârful de lance” al genului în România este Grupul editorial Corint, prin imprintul său – Editura LEDA.

Logo Leda

Scriitoare precum L. J. Smith, Cassandra Clare, Richelle Mead, Kelley Armstrong, Rachel Caine, Melissa de la Cruz, Sara Shepard, Heather Davis sau Charlaine Harris par să fi devenit „autoarele de casă” ale editurii. Și asta e chiar foarte bine, pentru că vorbim despre cele mai bune creatoare din domeniu, ale căror cărți sunt publicate și vândute în sute de mii și milioane de exemplare, în întreaga lume, inclusiv în România.

Astăzi vă propun să facem cunoștință cu opera de căpătâi a scriitoarei americane CHARLAINE HARRIS, celebra serie The Southern Vampires Mysteries, tradusă în românește sub titlul VAMPIRII SUDULUI, de-a lungul a 11 volume (în total apărând până acum, în original, 12 volume și aproape 20 de nuvele și povestiri – un al 13-lea volum fiind așteptat să apară în mai 2013).

Charlaine HarrisCâteva cuvinte despre autoare, așa cum ne-o prezintă catalogul Editurii Leda:

„Charlaine Harris s-a născut în delta fluviului Mississippi, iar în prezent trăiește în sudul statului Arkansas alături de soțul său, cei trei copii, trei câini și o rață. Publică de peste 25 de ani. Deși a scris și teatru și poezie, se poate spune că s-a specializat în romane polițiste. Romanele seriei Vampirii Sudului cu greu pot fi încadrate într-un gen, căci au câte puțin din toate: roman polițist, science fiction și dragoste.

Pentru mai multe informații vizitați www.charlaineharris.com

Mai trebuie spus că – începând cu anul 2008 – canalul de televiziune HBO a realizat de-a lungul a 5 sezoane (însumând 60 de episoade) un serial de mare succes după acest ciclu de romane sub denumirea de TRUE BLOOD. Sezonul 6 este așteptat în 2013. Interpreții principali ai serialului sunt Anna Paquin, Stephen Moyer, Sam Trammell, Ryan Kwanten, Rutina Wesley, Chris Bauer, Nelsan Ellis și Carrie Preston, iar creatorul său este celebrul Alan Ball, „vinovatul” din spatele unei alte producții TV celebre, Six Feet Under ( Sub pământ SRL).

Acum, după ce-am făcut introducerea, să ne oprim asupra versiunilor românești ale cărților scriitoarei americane, așa cum au apărut ele la Editura Leda….

 

1. MORȚI PÂNĂ LA APUS (DEAD UNTIL DARK – 2001) (Ediția tie-in – 2009, Ediția de masă Bravo – 2011)

(Traducere de Sorin Voinea; prefață de Ana-Maria Nica; cover art: HBO și Lisa Desimini; redactori: Antonia Kacsó, Emil Paraschivoiu și Carmen Botoșaru; 468 pp. + 464 pp.)

Charlaine Harris - Morti pana la apus (Vampirii Sudului 01) (Ed. Leda)

Charlaine Harris – MORȚI PÂNĂ LA APUS (Vampirii Sudului 01) (Ed. Leda)

Să vedem de ce-ar trebui să citim această carte, după spusele editorului român…

« Un cocktail exploziv de suspans, paranormal, senzualitate și umor.

Într-un orășel liniștit și aparent pașnic din Louisiana, vârcolacii, menadele, teriantropii, vampirii și oamenii par a conviețui în armonie. Însă când vampirul Bill se îndrăgostește de Sookie Stackhouse, o barmaniță cu calități telepatice, tot acest univers explodează…

„Distractivă, alertă, amuzantă – un amestec uluitor de istorii cu vampiri și mister. A nu se rata!” SUSAN SIZEMORE

„În același timp amuzantă și introspectivă, Morți până la apus aduce în prim-plan complicațiile foarte omenești pe care le generează viața lângă un vampir…” JEAN MARIE WARD

„O autoare de un rar talent.” PUBLISHERS WEEKLY

Morți până la apus este prima carte din seria „Vampirii Sudului”, care a cunoscut deja succesul pe numeroase meridiane ale globului. Ea ne oferă un amalgam îndrăzneț de genuri, o îmbinare de talent și imaginație, umor și suspans, mister și erotism.

Tânăra și frumoasa telepată Sookie Stackhouse, eroina romanului și a întregii serii, locuiește în Bon Temps, un orășel aparent pașnic din Louisiana. Și tot aici, vampirul Bill face eforturi pentru a se integra în societatea oamenilor și a fi acceptat de localnici. Din momentul în care Bill se îndrăgostește de Sookie, acțiunea începe să se deruleze alert și nimic nu poate sta în calea celor doi. »

Și un fragment din primul capitol:

„Până la intrarea străinului în bar, așteptasem ani de zile apariția unui vampir.

Încă de când vampirii începuseră să-și părăsească sicriele (după cum ironic bârfeau toți oamenii), cu doi ani în urmă, speram să vină unul și în Bon Temps. În orășelul nostru trăiau toate celelalte minorități – de ce să nu-i avem aproape și pe vampiri, recent acceptați legal? Deși, pe de o parte, nordul rural al Louisianei nu părea să-i atragă mai deloc pe vampiri, pe de altă parte, New Orleans-ul era cartierul lor general. Anne Rice avea și ea contribuția ei la asta.

Nu era prea mult de mers cu mașina din Bon Temps până în New Orleans, iar toți cei care intrau în bar spuneau că nu poți să arunci o piatră la colțul străzii fără să nu nimerești un vampir. Deși nu era deloc înțelept să faci un asemenea lucru.

Eu însă îmi așteptam propriul vampir.

Se vedea că nu ieșeam des pe-afară. Și nu pentru că nu sunt drăguță. Dimpotrivă. Am douăzeci și cinci de ani, păr blond, ochi albaștri, picioare bine făcute, sâni frumoși și o talie ca trasă prin inel. Sunt foarte atrăgătoare în costumul de chelneriță pe care Sam îl alesese pentru noi, pentru perioada călduroasă a anului: șort negru, tricou alb, ciorapi albi și pantofi Nike negri.

Am totuși un neajuns. Sau, cel puțin, așa încerc eu să văd lucrurile.

Mulți dintre clienții barului spun că sunt realmente nebună.

În orice caz, rezultatul este că nu reușesc aproape niciodată să-mi fac un prieten. Așadar, micile atenții venite din partea celorlalți contează foarte mult pentru mine.

Vampirul mult așteptat s-a așezat chiar la una dintre mesele mele.

Mi-am dat seama imediat ce era și chiar m-a izbit faptul că nimeni nu s-a întors să-l privească. Ceilalți nu l-au recunoscut! Dar eu, văzând că pielea-i lucea ușor, mi-am dat seama imediat.

Aș fi dansat de bucurie –  de fapt, chiar am făcut doi-trei pași aproape de tejgheaua barului. Sam Merlotte, șeful meu, și-a ridicat privirea de la băutura pe care o prepara și a schițat un zâmbet spre mine. Am luat imediat tava și carnețelul, după care am pornit spre masa clientului meu. Speram ca rujul să nu mi se fi dus și coada să-mi fie în continuare strânsă frumos în creștetul capului. Eram puțin încordată, dar simțeam un zâmbet lăuntric ce-mi ridica ușor colțul buzelor.

În ceea ce-l privește, părea măcinat de gânduri; îmi oferea astfel ocazia să-l examinez bine, înainte de a apuca să-și ridice privirea. Avea cam un metru optzeci; vârfurile părului negru și des, pieptănat îngrijit pe spate, îi mângâiau ușor gulerul, iar perciunii săi lungi erau într-un stil de modă veche. Chipul, bineînțeles, îi era foarte palid; dar, în definitiv, era chiar mort – asta pentru cine crede în poveștile bătrânilor. Teoria unanim acceptată – aceea în baza căreia a și fost susținută cauza lor – spune că cei ca el erau infectați cu un virus care le inducea timp de mai multe zile o stare cadaverică, le  provoca apoi alergii la razele soarelui, argint și usturoi. Amănuntele erau diferite de la un ziar la altul. Dar în toate erau nenumărate articole referitoare la vampiri. 

În orice caz, buzele îi erau foarte atrăgătoare, ferm conturate, iar sprâncenele negre, frumos arcuite. Nasul îi cobora direct din bolta sprâncenelor, asemenea înfățișării unui prinț dintr-un mozaic bizantin. Când și-a ridicat în cele din urmă privirea, am observat că ochii îi erau  chiar mai negri decât părul, iar albul  din jurul irisurilor arăta incredibil de imaculat.

– Cu ce vă pot servi? l-am întrebat, fericită peste măsură.

A ridicat din sprâncene.

– Aveți cumva sânge artificial la sticlă? a întrebat el.

– Nu, îmi pare tare rău! Sam a făcut o comandă și ar trebui să ne vină săptămâna viitoare.

– Atunci, vă rog, aș dori niște vin roșu, mi-a zis el pe un ton calm și limpede, asemenea unui pârâu ce susură peste luciul pietrelor.

Am izbucnit în râs. Era dubios de perfect.”

 

2. MOARTEA LA DALLAS (LIVING DEAD IN DALLAS – 2002) (Ediția tie-in – 2007, Ediția de masă Bravo – 2011)

(Traducere de Sorin Voinea; cover art:  Lisa Desimini; redactori: Antonia Kacsó, Carmen Botoșaru; 408 pp. + 400 pp.)

02. Charlaine Harris - Moartea la Dallas (Vampirii Sudului 02) (Ed. Leda)

Charlaine Harris – MOARTEA LA DALLAS (Vampirii Sudului 02) (Ed. Leda)

Cuvântul editorului:

« În romanul Moartea la Dallas, eroii scriitoarei Charlaine Harris își continuă aventurile începute în primul volum al seriei, Morți până la apus. Folosindu-și talentele telepatice, Sookie Stackhouse pornește în căutarea unui vampir dispărut. Ușor de spus, dar greu de făcut!

Întotdeauna gata de acțiune, Sookie duce totul la bun sfârșit, după o lungă serie de aventuri și momente dramatice. Personajele se dezlănțuie adesea în jocul cu moartea, indiferent că sunt oameni sau vampiri.

Lumea creată de Charlaine Harris, plină de ființe supranaturale (vârcolaci, menade, teriantropi), este fascinantă și departe de a inspira teamă sau repulsie. Pentru fanii acestui gen de literatură din lumea întreagă, cartea a constituit fără îndoială o apariție fascinantă, bucurându-se de un enorm succes.

BESTSELLER NEW YORK TIMES: 100 de săptămâni în topul vânzărilor !!!

„Stilul lui Harris are un farmec și o naturalețe care ne amintesc de Anne Tyler… este original și surprinzător. Trăsăturile romanului gotic sporesc savoarea specială a cărții.” THE CHRISTIAN SCIENCE MONITOR

„Harris scrie cu siguranță și abilitate.” THE NEW YORK TIMES BOOK REVIEW »

Un fragment din capitolul 1 al cărții:

„Andy Bellefleur era beat criță. Nu-i stătea deloc în caracter acest lucru – credeți-mă, fiindcă îi cunosc pe majoritatea bețivilor din Bon Temps. De-a lungul anilor în care am lucrat în barul Merlotte’s, am avut ocazia să-i întâlnesc pe cei mai mulți dintre ei. Dar Andy Bellefleur, localnic de-al nostru și detectiv în cadrul forțelor de poliție – deloc numeroase – din Bon Temps, nu mai fusese văzut niciodată beat în Merlotte’s. Eram nespus de curioasă să știu de ce făcuse o excepție în seara aceea.

Eu și cu Andy nu ne puteam considera nici pe departe prieteni, așa că nu-mi permiteam să-l întreb de ce era necăjit. Aveam însă la dispoziție un alt mijloc să aflu, așa că m-am hotărât să apelez la el. Chiar dacă încerc să mă folosesc cât mai puțin de acest handicap, sau dar, sau cum s-o fi numind, pentru a descoperi lucruri care m-ar putea influența ori care i-ar afecta pe cunoscuții mei, curiozitatea iese uneori învingătoare.

Mi-am coborât bariera mentală și i-am citit gândurile. Mi-a părut rău.”

 

3. CLUBUL MORȚILOR (CLUB DEAD – 2003) (Ediția Leda – 2007)

(Traducere și note de Ana-Maria Nica; cover art:  Lisa Desimini; redactor: Antonia Kacsó; 340 pp.)

Charlaine Harris - . Clubul mortilor (Vampirii Sudului 03) (Ed. Leda)

Charlaine Harris – CLUBUL MORȚILOR (Vampirii Sudului 03) (Ed. Leda)

« Curajoasa telepată Sookie Stackhouse nu se dă bătută, învingând toate obstacolele care-i apar în cale. În acest al treilea volum al seriei „Vampirii Sudului”, intitulat Clubul Morților, legătura romantică a tinerei cu frumosul vampir Bill trece prin momente mai puțin fericite. Trădarea și dispariția acestuia constituie o lovitură dură. Pentru a limpezi lucrurile și pentru a găsi răspunsul la numeroasele întrebări care-o neliniștesc, Sookie intră din nou în acțiune. Personajele implicate sunt aceleași pe care le-am întâlnit și în volumele anterioare – teriantropi, vârcolaci și, mai ales, vampiri – care apar fie ca dușmani, fie ca aliați și prieteni fideli ai neînfricatei eroine.

O intrigă captivantă, numeroase scene de acțiune, personaje fascinante, un stil alert, un eroism bine dozat – sunt doar câteva dintre elementele care justifică succesul exploziv al cărții.

„Harris îmbină cu neastâmpăr mai multe genuri, pentru a crea în final unul nou, care reprezintă propria sa creație încântătoare.” THE DENVER POST

„Nu trebuie să pierdeți nici un rând din această serie a Vampirilor Sudului… Un amestec cuceritor de umor, intrigă, erotism moderat și natură umană (și non-umană).” CEMETERY DANCE »

Începutul capitolului 1:

„Când am intrat în casă, Bill stătea aplecat peste computer. Era deja o imagine mult prea familiară în ultimele două luni. Până acum câteva săptămâni, ar fi lăsat munca atunci când veneam acasă. Acum doar tastatura îl atrăgea.

– Bună, iubito, îmi spuse absent, cu privirea îndreptată către ecran.

Pe masă, lângă tastatură, se găsea o sticlă goală de SângeAdevărat, grupa O. Cel puțin își amintise să mănânce.

Bill, care nu era deloc genul să poarte blugi și tricou, purta o pereche de pantaloni din doc kaki și o cămașă din flanel în carouri albastre și verzi. Pielea sa avea o strălucire care venea din interior, iar părul negru și des mirosea a șampon Herbal Essence. Mai  mult decât suficient pentru a trezi simțurile oricărei femei. L-am sărutat pe gât, nici o reacție. I-am lins urechea. Nimic.

Stătusem șase ore în picioare în Merlotte’s Bar și, de fiecare dată când un client îmi dăduse un bacșiș de nimic, sau vreun nebun mă plesnise peste fese, mi-am amintit că în scurt timp voi fi alături de iubitul meu, cu perspectiva unuei partide de sex incredibilă și bucurându-mă de atenția lui.

Oricum, se părea că mă înșelasem.

Am inspirat încet și adânc și am privit spatele lui Bill. Era un spate minunat, cu umeri lați, iar eu plănuisem să-l văd dezbrăcat și să-mi înfig unghiile în pielea lui. Chiar contasem pe asta. Am expirat la fel de încet și de adânc.

– Voi fi al tău într-un minut, spuse Bill.

Pe ecran se vedea imaginea unui bărbat cu aer distins, cu părul argintiu și pielea foarte bronzată. Era sexy, oarecum în stilul lui Anthony Quinn, și părea un tip puternic. Sub imagine era un nume, iar sub acesta un mic text, care începea cu „născut în 1756, în Sicilia”. Chiar când deschideam gura să spun că, în ciuda legendei, vampirii chiar apăreau în fotografii, Bill s-a întors spre mine și m-a văzut citind.

A apăsat un buton și totul a dispărut de pe ecran.

L-am privit fix, nevenindu-mi să cred că așa ceva tocmai se întâmplase.

– Sookie, mi-a spus, schițând un zâmbet.

Nu-și scosese colții, ceea ce înseamnă că nu era deloc în dispoziția în care sperasem să-l găsesc: nu era nici un pic de pasiune carnală în gândurile sale pentru mine. Ca la toți vampirii, colții îi ieșeau cu adevărat doar atunci când era în dispoziția de a face sex sau în dispoziția ucis/mâncat. (Uneori, cele două dispoziții nu sunt foarte clar delimitate și te alegi cu un fan al colților mort. Dar eu cred că tocmai elementul pericol este ceea ce-i atrage pe cei mai mulți fani ai colților.) Chiar dacă am fost acuzată că și eu fac parte dintre acele creaturi patetice care-și petrec vremea în preajma vampirilor, în speranța că le vor atrage atenția, eu am o relație cu un singur vampir (cel puțin voluntară) și acesta este chiar cel pe care-l am în față. Care nici măcar nu era suficient de încântat că mă vede.

– Bill, am spus pe un ton rece.

Ceva se întâmpla, Ceva cu majusculă. Și nu avea de-a face cu libidoul lui Bill. (Libido era cuvântul zilei în calendar.)

– N-ai văzut nimic din ce tocmai ai văzut, mi-a spus hotărât.

Ochii săi căprui-închis mă priveau fără să clipească.

– Hopa! am spus, poate puțin sarcastic. Ce pui la cale?

– Am o misiune secretă.

Nu știam dacă să râd sau să mă neliniștesc. Așa că doar am ridicat din sprâncene și am așteptat și alte lămuriri. Billl era inspectorul pentru Districtul 5, o divizie a vampirilor din Louisiana. Eric, șeful Districtului 5, nu-i mai dăduse niciodată până atunci lui Bill o misiune care să fie secretă față de mine. De fapt, eram de obicei parte integrantă a echipei de investigatori, indiferent dacă eram sau nu de acord cu asta.

– Eric nu trebuie să afle. Nici unul dintre vampirii din Districtul 5 nu trebuie să afle.

Am avut o tresărire.

– Dacă nu muncești pentru Eric, atunci pentru cine o faci?

Am îngenuncheat pentru că mă dureau picioarele și m-am sprijit de genunchii lui Bill.

– Regina Louisianei, răspunse aproape șoptit.”

 

4. MOARTĂ PENTRU TOȚI (DEAD OF THE WORLD – 2004) (Ediția Leda – 2007)

(Traducere și note de Ana-Maria Nica; cover art:  Lisa Desimini; redactor: Antonia Kacsó; 420 pp.)

Charlaine Harris -  Moarta pentru toti (Vampirii Sudului 04) (Ed. Leda - 2007))

Charlaine Harris – MOARTĂ PENTRU TOȚI (Vampirii Sudului 04) (Ed. Leda)

« Nu dai în fiecare noapte de Revelion peste un bărbat alergând pe marginea drumului, pe jumătate dezbrăcat! Iar când aceasta i se întâmplă lui Sookie Stackhouse, nu ne putem aștepta decât la noi aventuri.

Moartă pentru toți este cel de-al patrulea volum al seriei „Vampirii Sudului” (după: Morți până la apus, Moartea la Dallas și Clubul Morților). Descoperind că bărbatul misterios întâlnit în împrejurări atât de ciudate nu este altul decât vampirul Eric, care nu-i este străin, eroina telepată încearcă să-l ajute. Cineva îi făcuse vrăji ca să-și piardă memoria. Implicarea lui Sookie duce la bătăi pe viață și pe moarte, în care sunt implicați tot felul de vampiri, vârcolaci, teriantropi și vrăjitoare. În pericol se află și inima curajoasei tinere, deoarece este greu de rezistat în fața atrăgătorului Eric.

O poveste fascinantă, cu personaje supranaturale. Un ritm amețitor, umor, momente dramatice, mister, erotism – totul îmbinat cu talent și imaginație, așa cum ne-a obișnuit cuceritoarea Charlaine Harris.

„Personaje consistente, alături de o intrigă plină de acțiune – iată notele distinctive ale acestui spumos amestec de dragoste, mister și fantasy.” PUBLISHERS WEEKLY

„Harris a dat lovitura cu o picătură de umor negru, o pată de sânge, un fir de paranormal și un continuu suspans…” SF SITE »

Și obișnuitul fragment din primul capitol:

„Când m-am întors acasă de la muncă, am găsit biletul pe ușă. Eram în schimbul care începea la prânz și se termina pe la începutul serii, la Merlotte’s , dar din moment ce eram în ultima parte a lunii decembrie se întuneca devreme. Așadar Bill, fostul meu iubit – adică Bill Compton, sau Vampirul Bill, așa cum îi spun cei mai mulți dintre obișnuiții de la Merlotte’s – lăsase probabil mesajul cam cu o oră în urmă. Nu poate ieși până nu se lasă întunericul.

Nu l-am văzut pe Bill de peste o săptămână, iar despărțirea noastră nu fusese una veselă. Dar faptul că am atins plicul cu numele meu scris pe el m-a făcut să mă simt mizerabil. Vă veți gândi că – deși am douăzeci și șase de ani – nu am mai avut și nu am mai pierdut nici un prieten înainte.

Aveți dreptate.

Tipii obișnuiți nu vor să se întâlnească cu cineva atât de ciudat ca mine. Oamenii spun că în capul meu e o varză încă de când am început școala.

Au dreptate.

Nu vreau să spun că nu încearcă să mă agațe din când în când la bar. Bărbații se îmbată. Eu arăt bine. Uită de îndoielile lor cu privire la reputația mea de ciudată și de zâmbetul meu omniprezent. Dar numai Bill a ajuns suficient de aproape de mine, adică intim. Despărțirea de el m-a durut tare.

Am așteptat să deschid plicul până când m-am așezat la masa veche și plină de zgârieturi din bucătărie. Încă mai aveam haina pe mine, dar îmi scosesem mănușile.

Dragă Sookie, voiam să vorbesc cu tine când te vei mai fi recuperat de pe urma evenimentelor nefericite care au avut loc cu ceva timp în urmă, luna asta.

„Evenimente nefericite”, pe naiba. Vânătăile dispăruseră în sfârșit, dar aveam un genunchi care încă mă durea la frig, și care bănuiam că mă va durea așa mereu. Fiecare rană pe care o aveam fusese căpătată în timp ce-l salvam pe iubitul meu infidel, care fusese făcut prizonier de către un grup de vampiri, printre care se afla și fosta lui iubită, Lorena.  Încă nu-mi dădusem seama de ce Bill fusese atât de îndrăgostit nebunește de Lorena încât răspunsese chemării ei în Mississippi.

Probabil că ai o groază de întrebări despre ce s-a întâmplat.

Corect.

Dacă vrei să vorbești cu mine față în față, vino la ușa de la intrare și lasă-mă să intru.

Aoleo. Nu anticipasem asta. M-am gândit cam un minut. M-am decis că, deși nu mai am încredere în Bill, nu credeam că mi-ar face totuși vreun rău fizic, așa că  m-am dus la ușa de la intrare. Am deschis-o și am spus:

– Bine, intră. ”

 

5. MORT DE-A BINELEA (DEAD AS A DOORNAIL – 2005) (Ediția Leda – 2009)

(Traducere și note de Ana-Maria Nica; cover art:  Lisa Desimini; redactor: Antonia Kacsó; 384 pp.)

Charlaine Harris -  Mort de-a binelea (Vampirii Sudului 05) (Ed. Leda)

Charlaine Harris – MORT DE-A BINELEA (Vampirii Sudului 05) (Ed. Leda)

De la editură:

« Aventurile lui Sookie Stackhouse continuă cu un nou volum pasionant. Fanii cuceritoarei eroine îi vor urmări și acum cu sufletul la gură peripețiile. Când își dă seama că fratele ei, Jason – devenit teriantrop – este în mare pericol, lui Sookie nu-i rămâne decât să afle cine îi dorește acestuia moartea. Și asta cât mai repede, fiindcă ucigașul este pregătit să atace din nou…

La fel de amuzant și de captivant ca și cele anterioare, noul episod ne încântă cu aceeași combinație de acțiune vie, senzualitate, paranormal și suspans, care lui Charlaine Harris îi reușește de fiecare dată pe deplin. Scenele de acțiune, stilul atrăgător, personajele supranaturale, pasajele de erotism bine dozate – iată o combinație irezistibilă care explică succesul exploziv al întregii serii.

No.1 Bestseller NEW YORK TIMES 2008„Dialogurile naturale și pline de umor și o intrigă bine construită… fac din această carte cel mai reușit volum al seriei.” PUBLISHERS WEEKLY »

Așa o fi? Să vedem (adică să citim!)…

„Știam că fratele meu se va transforma în panteră cu mult înainte ca el să-și dea seama. În timp ce conduceam către îndepărtata localitate de la răscruce, Hotshot, fratele meu privea apusul în liniște. Jason purta haine vechi și avea cu el o sacoșă din plastic de la Wal-Mart cu câteva obiecte care i-ar fi fost necesare – periuță de dinți și lenjerie curată. Se ghemui în interiorul voluminoasei sale jachete de camuflaj, privind drept înainte. Chipul îi era încordat din cauza nevoii de a-și controla teama și încordarea.

– Ai luat mobilul în buzunar? am întrebat, știind deja înainte ca vorbele să-mi iasă din gură că îl mai întrebasem o dată.

Dar Jason doar încuviință din cap, în loc să mă repeadă. Era încă după-amiază, dar la sfârșitul lui ianuarie întunericul se lasă repede.

În noaptea aceasta, va fi prima lună plină din noul an.

Când am oprit mașina, Jasson se întoarse să mă privească,  și chiar în lumina slabă am putut vedea schimbarea din ochii lui. Nu mai erau albaștri ca ai mei. Erau gălbui. Și forma li se schimbase.

– Am o senzație ciudată la față, zise.

Dar încă nu pusese lucrurile cap la cap.

Micuțul Hotshot era tăcut și nemișcat în lumina care se stingea. Un vânt rece bătea peste câmpurile pustii, iar pinii și stejarii tremurau în rafalele de aer înghețat. Se vedea doar un singur bărbat. Stătea în fața uneia dintre casele micuțe, a celei proaspăt vopsite. Ochii bărbatului care purta barbă erau închiși, iar fața sa era ridicată către cerul care se întuneca. Calvin Norris așteptă până ce Jason coborî de pe scaunul pasagerului, din vechea mea Nova, înainte să se apropie și să se aplece la geamul meu. L-am coborât.

Ochii săi verzi-aurii erau la fel de uimitori pe cât îmi aminteam, iar restul era la fel de șters. Masiv și robust, arăta la fel ca o sută de alți bărbați pe care-i văzusem la Merlotte’s Bar, cu excepția ochilor.

– O să am grijă de el, zise Calvin Norris.

Dincolo de el, Jason stătea cu spatele la mine. Aerul din jurul fratelui meu era ciudat, părea să vibreze.

Nimic din toate astea nu se întâmpla din vina lui Calvin Norris. Nu el fusese cel care-l mușcase pe fratele meu și-l schimbase pentru totdeauna. Calvin, un vârcolac-panteră, se născuse așa; aceasta este natura lui. M-am forțat să-i spun mulțumesc.

– O să-l aduc acasă dimineață.

– La mine acasă, te rog. Camioneta lui e la mine.

– Bine, atunci. Noapte bună.

Își ridică din nou fața către cer și am simțit cum întreaga comunitate aștepta în spatele geamurilor și ușilor ca eu să plec. Ceea ce am și făcut.”

 

6. CATEGORIC MOARTĂ (DEFINITELY DEAD – 2006) (Ediția Leda – 2009)

(Traducere și note de Ana-Maria Nica; cover art:  Lisa Desimini; redactor: Antonia Kacsó; 408 pp.)

Charlaine Harris-  Categoric moarta (Vampirii Sudului  06) (Ed. Leda)

Charlaine Harris- CATEGORIC MOARTĂ (Vampirii Sudului 06) (Ed. Leda)

« Amestecul spumos de dragoste, mister și fantezie continuă!

Și în acest episod, Sookie Stackhouse se dovedește a fi la fel de activă și de implicată în intrigile și luptele violente dintre clanurile ființelor supranaturale.

Când eroina noastră se pomenește pe neașteptate în ipostaza de moștenitoare a verișoarei sale decedate, lucrurile se complică teribil. Însă cineva nu vrea ca Sookie să cerceteze prea adânc trecutul acesteia și face totul ca s-o oprească. Lista suspecților începe cu vârcolacii renegați – care nu o recunosc pe Sookie drept prietenă a haitei – și se încheie cu însăși regina vampirilor, care răscolește un subiect mai mult decât delicat pentru Sookie: prima ei iubire, fascinantul vampir Bill.

Viața curajoasei tinere atârnă la un moment dat doar de un fir, dar asta nu înseamnă că ea se retrage din fața pericolului. »

„Delicios de imorală…” DALLAS MORNING NEWS

„Îmi place lumea plină de imaginație și de creativitate a lui Charlaine Harris!” CHRISTINE FEEHAN

„Harris creează un mic orășel în Louisiana, populat de personaje imprevizibile și realiste, pe care cititorii vor vrea să le întâlnească iar și iar.” CRESCENT BLUES

Un fragment din capitolul 1:

„Doi preoți intrară în bar.

Așa pot începe un milion de bancuri. Dar preoții nu aveau un cangur cu ei, și la bar nu stătea vreun rabin sau vreo blondă. Văzusem destule blonde, un cangur la grădina zoologică, nici un rabin. Oricum, îi mai văzusem de multe ori pe acești doi preoți.  Aveau stabilită o întâlnire pentru a lua cina împreună, o dată la două săptămâni.

Părintele Dan Riordan, proaspăt bărbierit și roșu la față, era preotul catolic care venea în micuța biserică din Bon Temps o dată pe săptămână, duminica, pentru a ține mesa, iar părintele Kempton Littrell, palid și cu barbă, era preotul episcopal, care ținea sfânta împărtășanie în minuscula biserică episcopală din Clarice, o dată la două săptămâni.

– Bună, Sookie, zise părintele Riordan.

Era irlandez; chiar irlandez, nu la a nu știu câta spiță. Îmi plăcea să-l aud vorbind. Purta ochelari groși cu rame negre, și avea în jur de patruzeci de ani.

– Bună seara, părinte. Și bună seara și dumneavoastră, părinte Littrell. Ce vă pot oferi?

– Aș vrea un scotch cu gheață, domnișoară Sookie. Și tu, Kempton?

– Oh, o să iau doar o bere și o porție de pui. Mulțumesc.

Părintele episcopal purta ochelari cu rame aurii și era mai tânăr decât părintele Riordan. Avea o inimă devotată.

– Desigur.

Le-am zâmbit amândurora. Din moment ce le puteam citi gândurile, știam că amândoi sunt oameni cu adevărat buni și asta mă făcea fericită. E întotdeauna tulburător să descoperi gândurile care trec prin mintea preoților și să afli că nu sunt mai buni ca tine, și nu numai asta, ci că nici nu încearcă să fie.

Din moment ce era complet întruneric afară, nu am fost surprinsă când a intrat Bill Compton. Nu am putut spune același lucru și despre preoți. Bisericile din America nu reușiseră să se acomodeze cu realitatea vampirilor. Să spui despre politica lor că e confuză, înseamnă să fii blând. Biserica Catolică ținea un consiliu în acest moment ca să decidă dacă Biserica va declara toți vampirii damnați și va arunca anatema asupra lor, sau dacă-i va accepta în rândurile ei ca  potențiali credincioși. Biserica Episcopală votase împotriva acceptării vampirilor ca preoți, deși li se permitea să se împărtășească – dar o bună parte din credincioși susținea că asta se va întâmpla doar peste cadavrele lor. Din nefericire, marea lor majoritate nu înțelegeau cât de posibil era asta.

Amândoi preoții urmăriră nefericiți cum Bill mă sărută rapid pe obraz și se așeză la masa lui favorită. Bill abia dacă le aruncă o privire, își deschise ziarul și începu să citească. Întotdeauna avea un aer serios, ca și cum ar fi studiat paginile financiare sau știrile din Irak; dar eu știam că mai întâi citea sfaturile, apoi glumele, deși deseori pe acestea din urmă nu le înțelegea.

Bill era singur, ceea ce era o schimbare plăcută. De obicei, o aducea pe drăguța Selah Pumphrey. O detestam. Din moment ce Bill fusese prima mea dragoste și primul meu bărbat, probabil că nu o să mă desprind niciodată complet de el. Probabil că nici nu-și dorea să o fac. Se părea că o târa pe Selah la Merlotte’s la fiecare întâlnire pe care o aveau. Mi-am imaginat că o flutura prin fața ochilor mei. Nu e exact ceea ce ai face dacă nu ți-ar păsa, nu-i așa?

Fără să trebuiască să întreb, i-am dus băutura favorită, SângeAdevărat, grupa O. L-am pus frumos în fața lui, pe un șervețel, și m-am întors să plec, când o mână rece mă atinse pe braț. Atingerea lui mă înfiora întotdeauna; poate o va face întotdeauna. Bill îmi explicase clar mereu că-l excitam, și după o viață întreagă fără relații și sex, am început să merg țanțoșă când Bill mi-a spus că mă găsește atrăgătoare. Și alți bărbați se uitau la mine, ca și cum aș fi devenit mai interesantă. Acum știam de ce oamenii se gândesc atât de mult la sex; Bill îmi făcuse o educație temeinică.

– Sookie, rămâi o clipă.

Am privit în jos către ochii căprui ai lui Bill, care păreau cât se poate de închiși la culoare pe chipul alb. Părul său e castaniu, drept și mătăsos. E suplu și lat în umeri, cu brațele musculoase, ca un adevărat fermier ce fusese.

– Ce mai faci?

– Bine, am răspuns, încercând să nu par surprinsă.

Nu era stilul lui Bill, conversația nu era punctul său forte. Chiar și când formam un cuplu, nu fusese ceea ce s-ar putea numi vorbăreț. Și chiar și un vampir poate deveni dependent de muncă; Bill devenise un ahtiat al computerului.

– Ție ți-au mers bine treburile?

– Da. Când te duci la New Orleans să-ți revendici moștenirea?

Acum eram cu adevărat uimită. (Asta e posibil pentru că nu pot citi mintea vampirilor. De asta îmi plac atât de mult vampirii. E minunat să fiu cu cineva care e un mister pentru mine.) Verișoara mea fusese omorâtă cu șase săptămâni în urmă în New Orleans, iar Bill fusese cu mine când emisarul reginei Louisianei venise să-mi spună despre asta… și să-mi aducă ucigașul ca să-l pedepsesc.

 – Cred că o să trec pe la apartamentul lui Hadley cândva luna viitoare, cam pe acolo. Nu am vorbit cu Sam despre când îmi pot lua liber.

– Îmi pare rău că ți-ai pierdut verișoara. Ai suferit?

Nu o mai văzusem pe Hadley de ani buni și ar fi fost mai ciudat decât aș putea spune să o văd după ce devenise vampir. Dar,  fiindcă eram o persoană cu puține relații în viață, detestam să pierd fie și numai una.

– Puțin, am răspuns.”

 

7. MORȚI CU TOȚII (ALL TOGETHER DEAD – 2007) (Ediția Leda – 2009)

(Traducere și note de Lavinia Braniște; cover art:  Lisa Desimini; redactor: Antonia Kacsó; 384 pp.)

Charlaine Harris - Morti cu totii (Vampirii Sudului 07) (Ed. Leda)

Charlaine Harris – MORȚI CU TOȚII (Vampirii Sudului 07) (Ed. Leda)

Ce zice editura:

« Pentru Sookie nu e deloc ciudat să fie înconjurată de tot felul de teriantropi, vârcolaci, zâne și vampiri, cu întregul lor alai de probleme. Chiar și ea are însă o limită. Pe lângă faptul că luptă acum să se împace cu noul bărbat din viața ei – frumosul vârcolac Quinn -, trebuie să facă față unei importante reuniuni a vampirilor.

Adunarea, care atrage numele cele mai influente ale lumii morților vii din centrul Statelor Unite, se anunță a fi foarte tensionată. Regina vampirilor din Louisiana se află într-o situație critică, întrucât puterea ei a avut de suferit în urma trecerii uraganului Katrina. Cu alianțe secrete și înțelegeri ascunse pe ordinea zilei – și a nopții – Sookie trebuie să hotărască de ce parte se află. Iar alegerea ei poate însemna supraviețuire sau catastrofă totală…

„O serie tot mai furtunoasă, savuros de diabolică.” THE DALLAS MORNING NEWS

„Sookie este una dintre cele mai fermecătoare eroine care au existat vreodată.” BOOK PAGE

„Charlaine Harris combină ludic mai multe genuri, pentru a ajunge la o creație strălucită, care îi poartă amprenta stilului inconfundabil.” ROCKY MOUNTAIN NEWS »

Fragment din capitolul de debut al cărții:

„Barul de vampiri din Shreveport se va deschide mai târziu în seara asta. Întârziasem, așa că m-am dus direct la ușa din față, cea pentru public, unde m-a oprit însă un anunț scris cu litere gotice, roșii și clare, pe un carton alb: VOM FI PREGĂTIȚI SĂ VĂ ÎNTÂMPINĂM CU O MUȘCĂTURĂ ÎN SEARA ASTA, LA ORA 8. VĂ RUGĂM SĂ NE SCUZAȚI PENTRU ÎNTÂRZIERE. Semnat: „Colectivul Fangtasia.”

Era a treia săptămână din septembrie, așa că firma roșie de neon FANGTASIA era deja aprinsă. Cerul era negru, aproape ca smoala. Am rămas un minut cu un picior în mașină, savurând seara blândă și mirosul fin și uscat de vampir din jurul clubului. Apoi am dus mașina în spate și am parcat lângă alte câteva mașini aliniate la intrarea pentru angajați. Nu întârziasem decât cinci minute, dar se părea că toți ceilalți ajunseseră înaintea mea la întâlnire. Am bătut la ușă și am așteptat.

Tocmai ridicasem mâna să mai bat o dată, când Pam, adjuncta lui Eric, deschise ușa. Pam se ocupa de bar, dar mai avea și alte îndatoriri în diferitele afaceri ale lui Eric. Deși vampirii ieșiseră în lume în urmă cu cinci ani și își puneau în evidență latura amabilă, erau încă destul de secretoși în legătură cu metodele prin care făceau bani și câteodată mă întrebam oare cât din America dețineau cu adevărat morții vii. Eric, proprietarul Fangtasiei, era un vampir adevărat , în sensul că știa să țină totul pentru el. Bineînțeles că în foarte lunga sa existență a fost nevoit să se poarte așa.

– Intră, prietena mea telepată, spuse Pam, gesticulând dramatic.

Era îmbrăcată în costumația de serviciu: rochia neagră, lungă și transparentă pe care turiștii care intrau în bar se așteptau să o vadă la o femeie-vampir. (Când Pam își alegea singură hainele, era genul puloverelor pastel.) Pam avea cel mai auriu și mai drept păr blond văzut vreodată; de fapt, avea un frmec diafan, cu o nuanță mortală, iar nuanța mortală era partea care nu trebuia trecută cu vederea.

– Ce mai faci? am întrebat politicos.

– Nemaipomenit de bine, spuse. Eric este extrem de fericit.

Eric Northman, vampirul șerif al Districtului 5, o transformase pe Pam în vampir, iar ea îi era îndatorată, dar și obligată să se pună la dispoziția lui. Așa era înțelegerea cu morții vii: erai tot timpul sub influența creatorului tău. Dar Pam îmi spusese nu o dată că Eric era un șef bun și că avea s-o lase să-și vadă de ale ei, dacă și când dorea. De fapt, trăise în Minnesota, înainte ca Eric să cumpere Fangtasia și s-o cheme să-l ajute cu barul.

Districtul 5 reprezenta partea de nord-vest a Lousianei, care până acum o lună era jumătatea mai săracă a statului. Dar, de când lovise uraganul Katrina, raportul de putere economică se schimbase simțitor în Louisiana, mai ales în comunitatea vampirilor.

– Ce mai face deliciosul tău frate, Sookie? Și șeful tău teriantrop? întrebă Pam.

– Deliciosul meu frate tot zice că vrea să se însoare, ca toată lumea din Bon Temps, am zis.

– Pari un pic deprimată.

Pam se aplecă și mă privi ca o vrabie care cercetează o râmă.

– Păi, poate doar un pic, am zis.

– Trebuie să ai mereu o ocupație, spuse Pam. Ca să nu ai timp să-ți plângi de milă.”

 

8. MAI RĂU DECÂT MOARTEA (FROM DEAD TO WORSE – 2008) (Ediția Leda – 2009)

(Traducere și note de Ana-Maria Nica; cover art:  Lisa Desimini; redactor: Antonia Kacsó; 384 pp.)

Charlaine Harris - Mai rau decat moartea (Vampirii Sudului 08) (Ed. Leda)

Charlaine Harris – MAI RĂU DECÂT MOARTEA (Vampirii Sudului 08) (Ed. Leda)

« Comunitatea creaturilor supranaturale din Bon Temps, Louisiana, își revine cu greu de pe urma celor două dezastre: uraganul Katrina și măcelul provocat de bomba detonată la reuniunea vampirilor. Sookie Stackhouse este întreagă, dar încă în stare de șoc. Prea mulți vampiri au fost uciși sau răniți, iar iubitul ei, vârcolacul Quinn, se numără printre dispăruți. Între vampiri și vârcolaci tot nu e pace, mai sar scântei și se produc crime. Iar Sookie, prietenă a haitei și legată prin sânge de Eric Northman, liderul comunității locale a vampirilor, este prinsă în vârtejul acestor conflicte. Va înfrunta din nou pericole, chiar moartea… și, încă o dată, trădarea ființei iubite. Iar când totul se va termina, viața ei va fi schimbată pentru totdeauna… Să savurăm deci încă o cupă din cocktailul de fantezie, senzualitate și suspans oferit de Charlaine Harris!

„Mai multe mișcări imprevizibile decât la o tornadă… reușind să captiveze orice fan al seriei.” BOOK LOONS

„Charlaine face o treabă minunată, creând o eroină fermecătoare, absolut credibilă și convingătoare, cu toate că aceasta trăiește într-o lume bizară și inedită.” PUBLISHERS WEEKLY »

Din capitolul introductiv:

„Dacă această carte ar fi Stăpânul inelelor, iar eu aș avea o voce și un accent englezesc inteligent ca al lui Cate Blanchett, v-aș putea povesti evenimentele din acea toamnă într-un mod plin de suspans. Iar voi ați fi nerăbdători să aflați restul.

Dar ce s-a întâmplat în dragul meu colțișor din nordul statului Louisiana nu e deloc o epopee. Războiul vampirilor a semănat mai degrabă cu ocuparea unei țări mici, iar războiul vârcolacilor cu un incident de frontieră. Chiar și în analele istorice ale Americii supranaturale – bănuiesc că există pe undeva – acestea reprezentau capitole minore… asta dacă nu erai direct implicat în preluările de putere și incidente.

Apoi au devenit ale naibii de importante.

Și totul se întâmpla din cauza Katrinei, dezastrul care continua să împrăștie durere, nenorocire și schimbări permanente în calea sa.

Înainte de uraganul Katrina, Louisiana avea o înfloritoare comunitate de vampiri. De fapt, populația de vampiri din New Orleans explodase pur și simplu, făcând din oraș locul în care trebuia să mergi dacă doreai să vezi astfel de creaturi; și o mulțime de americani doreau. Cluburile de jazz ale neviilor, care prezentau muzicieni pe care nimeni nu-i mai văzuse cântând în public de câteva decenii, reprezentau atracții speciale. Cluburile de striptease ale vampirilor, vampiri cu calități de medium, acte sexuale cu vampiri; locuri mai mult sau mai puțin secrete, unde puteai, în același timp, să fii mușcat și să ai un orgasm; toate astea erau disponibile în sudul Louisianei.

În partea nordică a statului… nu existau atâtea posibilități. Eu trăiesc în partea nordică, într-un orășel numit Bon Temps. Dar chiar și în zona mea, unde vampirii nu sunt atât de numeroși, neviii însemnau pași importanți în domeniile economic și social.

Una peste alta, afacerile vampirilor din Statul Pelicanului înfloreau. Dar chiar atunci a intervenit moartea regelui Arkansasului, în timp ce soția sa, regina Louisianei, îi era alături la scurt timp după nuntă. Din moment ce corpul se evaporase și toți martorii erau supranaturali, cu excepția mea, legea oamenilor nu s-a sesizat. Dar ceilalți vampiri au făcut-o, iar regina, Sophie-Anne Leclerq, s-a trezit într-o poziție foarte nesigură din punct de vedere legal. Apoi a venit Katrina, care a măturat de pe fața pământului baza financiară a imperiului lui Sophie-Anne. Cu toate acestea, regina se recupera de pe urma dezastrelor, când un altul a prins-o din urmă. Sophie-Anne și câțiva dintre partizanii săi cei mai înfocați – și eu, Sookie Stackhouse, telepată și ființă umană – am fost cu toții prinși într-o explozie teribilă în Rhodes, care urmărea distrugerea hotelului pentru vampiri numit Piramida din Gizeh. O facțiune a grupului Frăția Soarelui a revendicat atentatul, iar în timp ce liderii acestei „biserici”îndreptate împotriva vampirilor nu au recunoscut crima, toată lumea știa că nu se putea spune că Frăția suferea din cauza celor care fuseseră grav răniți în explozie, și cu atât mai puțin pentru vampirii morți (definitiv, fără cale de întoarcere) sau pentru oamenii care lucrau pentru ei.

Sophie-Anne își pierduse picioarele, mai mulți membri ai anturajului său, precum și pe cel mai iubit companion al său. Viața îi fusese salvată de avocatul său pe jumătate demon, domnul Cataliades. Dar convalescența reginei avea să fie de durată, ea aflându-se într-o poziție extrem de vulnerabilă.

 Ce rol am jucat eu în toate astea?

Am ajutat la salvarea de vieți după ce piramida s-a dărâmat și eram îngrozită că m-aș putea afla acum în raza de observație a unor indivizi care vor vrea să-mi petrec timpul în serviciul lor, folosindu-mi telepatia pentru scopurile lor. Unele dintre aceste scopuri erau lăudabile și nu m-ar fi deranjat să dau o mână de ajutor în operațiuni de salvare, din când în când, dar voiam în același timp să-mi păstrez intimitatea. Eu eram în viață; prietenul meu, Quinn, de asemenea; iar cei mai importanți pentru mine, dintre vampiri, supraviețuiseră și ei. În ceea ce privește necazurile cu care se confrunta Sophie-Anne, consecințele politice ale atacului și faptul că grupuri de ființe supranaturale înconjurau statul slăbit al Louisianei, ca hienele în jurul unei gazele moarte, nu mă gândeam deloc la asta.

 Aveam în minte alte lucruri, chestii personale. Nu sunt obișnuită să gândesc cu bătaie lungă în viitor; asta este singura mea scuză. Nu numai că nu mă gândeam la situația vampirilor, dar mai exista o problemă supranaturală pe care nu o luasem în calcul și care s-a dovedit a fi crucială pentru viitorul meu.

În apropiere de Bon Temps, în Shreveport, există o haită de vârcolaci ale cărei rânduri sunt îngroșate de bărbați și femei care lucrează la baza aeriană Barksdale. Anul trecut, această haită s-a împărțit în două facțiuni. Învățasem la Istoria Americii ce spunea Abraham Lincoln despre casele divizate, citând din Biblie.

Se pare că am fost aproape oarbă când am presupus că aceste două situații se vor rezolva de la sine și am ignorat faptul că rezolvarea lor m-ar putea implica și pe mine. Sunt telepată, nu clarvăzătoare. Mințile vampirilor sunt pentru mine niște goluri mari și relaxante. Vârcolacii sunt dificil de citit, deși nu imposibil. Asta este singura mea scuză de a nu fi fost atentă la necazurile care se pregăteau în jurul meu.

Ce mă preocupa într-atât? Nunțile… și prietenul meu dispărut.”

 

9. MORT ȘI-NGROPAT (DEAD AND GONE – 2009) (Ediția Leda – 2009)

(Traducere și note de Ana-Maria Nica; cover art:  Lisa Desimini; redactor: Antonia Kacsó; 336 pp.)

Charlaine Harris -  Mort si-ngropat (Vampirii Sudului 09) (Ed. Leda)

Charlaine Harris – MORT ȘI-NGROPAT (Vampirii Sudului 09) (Ed. Leda)

« Pentru Sookie Stackhouse fiecare zi înseamnă o nouă aventură. Și nici nu e de mirare, dacă ne gândim că ea are o legătură de sânge cu șeful vampirilor, este prietenă a haitei locale de vârcolaci, lucrează pentru un bărbat teriantrop și are un frate vârcolac-panteră…

Vârcolacii și teriantropii hotărăsc acum să-și dezvăluie existența în fața oamenilor obișnuiți. Și tot acum, o crimă misterioasă pune întreaga comunitate pe jar, mai ales că victima este o persoană cunoscută și trupul mutilat este găsit în parcarea barului unde lucrează Sookie.

Și ca lucrurile să fie și mai complicate, apar și alte ființe supranaturale care se pregătesc de luptă. Iar Sookie ajunge un ostatic mult prea uman în lupta lor…

„O serie captivantă… E ușor de înțeles de ce aceste cărți cu un farmec ciudat au devenit atât de îndrăgite.” THE NEW ORLEANS TIMES-PICAYUNE

„Un amestec comic, alert, amuzant și extraordinar de incitant de poveste cu vampiri și thriller, un roman captivant, pe care nu trebuie în nici un caz să-l ratezi.” SUSAN SIZEMORE »

Începutul:

„- Vampirii de rasă caucaziană nu ar trebui niciodată să poarte alb, rosti afectat prezentatorul de televiziune. Am filmat-o în secret pe Devon Dawn, care e vampir doar de un deceniu, cum se pregătește pentru o noapte în oraș. Uitați-vă la ținuta ei! Nu i se potrivește deloc!

– Ce-o fi fost în mintea ei? zise o voce acidă de femeie. A rămas înțepenită în anii nouăzeci! Uitați-vă la bluză, dacă i se poate spune așa. Pielea ei cere o culoare contrastantă, și ea ce alege? Nuanța fildeșului! Îi face pielea să arate ca o pungă Hefty.

M-am oprit din legatul șiretului ca să văd ce se întâmpla atunci când cei doi specialiști în moda vampirilor se repezeau asupra victimei neajutorate  – oh, scuzați-mă, a norocosului vampir – care era pe cale să primească o transformare pe care nu și-o dorise. Va avea în plus și plăcerea de a descoperi că prietenele ei o dăduseră pe mâna Poliției Modei.

– Nu cred că se va termina bine, zise Octavia Fant.

Deși colocatara mea, Amelia Broadway, o strecurase oarecum pe Octavia în casa mea – profitând de o invitație aruncată la întâmplare într-un moment de slăbiciune – aranjamentul funcționa.

– Devon Dawn, iat-o pe Bev Leveto de la Cel mai bine îmbrăcat vampir, iar eu sunt Todd Seabroock. Prietena te, Tessa, ne-a sunat să ne spună că ai nevoie de ajutor în alegerea hainelor! Te-am filmat în secret în ultimele două nopți și… AAAAAUUU!

O mână albă se repezi la gâtul lui Todd și în secunda următoare în locul gâtului se afla o gaură roșiatică. Camera de luat vederi ezită, fascinată, în timp ce Todd se prăbuși la podea; apoi se hotărî să se ridice ca să urmărească lupta dintre Devon Dawn și Bev.

– La naiba, zise Amelia. Se pare că Bev are să câștige.

– Se pricepe mai bine la strategie, am zis. Ai văzut că l-a lăsat pe Todd să intre primul pe ușă?

– Am pus mâna pe ea, zise Bev, apărând triumfătoare pe ecran. Devon Dawn, în timp ce lui Todd îi revine vocea, vom arunca o privire prin dulapul tău. O fată care va trăi veșnic nu-și poate permite să fie lipsită de gust. Vampirii nu pot rămâne blocați în trecutul lor. Trebuie să fim cu un pas înaintea modei!

Devon Dawn scânci:

– Dar îmi plac hainele mele! Ele mă reprezintă! Mi-ai rupt mâna.

– O să-ți treacă. Auzi, nu cred că vrei să fii cunoscută drept micul vampir care nu putea, nu-i așa? Nu vrei să-ți ții mintea blocată în trecut!

– Păi, cred că nu…

– Grozav! Îți dau drumul acum. Îmi dau seama după tuse că Todd se simte mai bine.

Am stins televizorul, mi-am legat șiretul și de la celălalt pantof, clătinând din cap în fața noii dependențe pe care o arăta America față de reality-show-urile cu vampiri. Mi-am scos din dulap haina roșie. Văzând-o, mi-am amintit că eu însămi aveam niște probleme reale cu un vampir; în cele două luni și jumătate care trecuseră de la preluarea regatului vampirilor din Louisiana de către vampirii din Nevada, Eric Northman a fost foarte ocupat cu consolidarea poziției sale în cadrul noului regim și evaluarea a ceea ce rămăsese din cel vechi.

Trecuse multă vreme de când ar fi trebuit să discut cu el despre amintirile pe care și le recuperase de curând, legate de perioada intensă și ciudată pe care am petrecut-o împreună atunci când își pierduse memoria din cauza unei vrăji.”

 

10. MOARTE ÎN FAMILIE (DEAD IN THE FAMILY – 2010) (Ediția Leda – 2010)

(Traducere și note de Adrian Deliu; cover art:  Lisa Desimini; redactor: Antonia Kacsó; 480 pp.)

Charlaine Harris -  Moarte in familie (Vampirii Sudului 10) (Ed. Leda)

Charlaine Harris – MOARTE ÎN FAMILIE (Vampirii Sudului 10) (Ed. Leda)

Prezentarea editorului român:

« Un război al zânelor a lăsat în haos comunitatea supranaturală din Bon Temps, Louisiana, iar pe Sookie Stackhouse, eroina telepată, sleită psihic și fizic. Chiar și având în vene sângele a doi vampiri, Sookie se reface cu mare greutate. Cele mai rele sunt însă rănile sufletești provocate de pierderea unor persoane dragi și boala primului ei iubit, vampirul Bill.

Sookie este rănită și furioasă. Singura alinare i-o aduce dragostea lui Eric Northman. Dar nici măcar relația lor nu se desfășoară fără momente tensionate. Dacă la toate acestea mai adăugăm și faptul că, după ferecarea portalului spre lumea zânelor, au rămas în rândul oamenilor câteva zâne dornice de răzbunare, înțelegem de ce Sookie nu are nici o șansă să trăiască în tihnă. Și încă ceva: una dintre zâne este mânioasă, foarte, foarte mânioasă…

„O magică și incitantă realizare în tradiția poveștilor cu vampiri.” HOUSTON CHRONICLE

„Harris este neîntrecută în crearea mai multor lumi paranormale și contopirea acestora cu realitatea noastră. Și totul se petrece cu mult umor, suspans și fantezie.” TULSA WORLD »

Un extras din prima parte a romanului:

„MARTIE – SFÂRȘITUL PRIMEI SĂPTĂMÂNI

Vărul meu Claude aștepta pe veranda din față când m-am trezit într-o dimineață noroasă, cu aer proaspăt, la câteva zile după plecarea Ameliei. Claude nu era la fel de îndemânatic ca străbunicul meu Niall când venea vorba să-și mascheze prezența. Deoarece Claude era zână, nu puteam să-i citesc în minte; în schimb, puteam să-mi dau seama că mintea lui se afla acolo – nu știu cum aș putea explica mai clar treaba asta. Mi-am luat cafeaua afară, pe verandă, deși era cam frig, fiindcă băutul primei cești pe verandă fusese unul dintre tabieturile mele preferate înainte să… înainte de războiul zânelor.

Nu-mi mai văzusem vărul de săptămâni întregi. Nu-l întâlnisem pe timpul războiului zânelor, iar el nu luase legătura cu mine de la moartea lui Claudine.

Am adus o cană și pentru Claude, și i-am întins-o. A primit-o fără să scoată o vorbă. M-am gândit și la posibilitatea ca el să mi-o azvârle în față. Apariția lui mă luase cu totul prin surprindere. Habar n-aveam la ce să mă aștept. Vântul domol îi trecea prin părul lung și negru, fluturându-l în jurul capului în panglici unduitoare de abanos. Ochii de nuanța caramelului îi erau mărginiți cu roșu.

– Cum a murit? mă întrebă el.

M-am așezat pe treapta de sus.

– N-am văzut, i-am răspuns, stând ghemuită cu genunchii la gură. Eram în clădirea aia veche pe care o folosea doctorița Ludwig pe post de spital. Claudine cred că încerca să le împiedice pe celelalte zâne să înainteze pe coridor și să ajungă în camera în care mă ascunsesem eu cu Bill, Eric și Tray.

Am aruncat o privire spre Claude, să mă asigur că știa locul despre care vorbeam, iar el mi-a făcut un semn de încuviințare.

– Sunt destul de sigură că Breandan a fost cel care a ucis-o, fiindcă avea înfiptă în umăr una dintre andrelele ei, când a dat buzna în camera noastră.

Breandan, dușmanul străbunicului meu, fusese și un prinț al zânelor. Breandan era de părere că oamenii și zânele nu trebuiau să se însoțească. Iar această credință mergea la el până la fanatism. Își dorea ca zânele să se abțină complet de la incursiunile lor prin lumea oamenilor, în ciuda masivei implicări a zânelor în comerțul pământean și a produselor rezultate… produse care le ajutau să se contopească în lumea modernă. Breandan detesta în mod special întâmplătoarele cazuri de apariție a iubiților umani, o îngăduință a zânelor, ca și copiii născuți în urma unor astfel de legături. Își dorea ca zânele să stea separat, îngrădite în propria lume, însoțindu-se doar cu cei din propriul lor neam. 

Lucru destul de ciudat, tocmai asta hotărâse străbunicul meu să facă după ce le înfrânsese pe zânele care credeau în această politică de apartheid. După toată vărsarea de sânge, Niall ajunsese la concluzia că pacea în rândul zânelor și siguranța pentru oameni puteau fi împlinite doar dacă zânele se blocau în lumea lor. Breandan își atinsese scopurile prin propria moarte. În cele mai rele momente ale mele, mă gândeam că decizia finală a lui Niall făcuse ca întregul război să devină inutil.

– Ea te apăra pe tine, îmi zise Claude, readucându-mă în actualitate.

În vocea lui nu se deslușea nimic. Nici învinuire, nici mânie, nici măcar o întrebare.

– Mda.

Asta făcea parte din slujba ei, să mă apere, la ordinele lui Niall.

Am sorbit lung din cafea. Cea a lui Claude zăcea neatinsă pe brațul balansoarului de pe verandă. Poate că el se gândea acum dacă ar fi cazul să mă omoare. Claudine fusese ultima lui soră supraviețuitoare.

– Știai că era însărcinată, zise el, în cele din urmă.

– Mi-a spus chiar înainte să fie ucisă.

Mi-am lăsat jos cana și mi-am strâns brațele în jurul genunchilor. Așteptam să cadă lovitura. La început, ideea nu mă deranja chiar atât de tare, ceea ce era și mai oribil.

– Înțeleg că Neave și Lochlan te-au prins, zise Claude. De-asta șchiopătezi?

Schimbarea subiectului m-a prins nepregătită.

– Mda, i-am răspuns. M-au ținut vreo câteva ore. Niall și Bill Compton i-au omorât. Ca să știi: Bill a fost cel care l-a omorât pe Breandan, cu săpăliga de fier a bunicii mele.

Cu toate că săpăliga zăcuse în șopronul familiei mele timp de decenii, eu o asociam cu Buni.

Claude a stat acolo, frumos și indescifrabil, mult timp. Nu m-a privit deloc direct în față, nici nu a băut din cafea. Când a ajuns la cine știe ce concluzie interioară, s-a ridicat și a plecat, mergând de-a lungul aleii spre Hummingbird Road. Nu știu unde-și parcase mașina. După mintea mea, putea să fi venit pe jos tot drumul dinspre Monroe sau să fi zburat pe un covor fermecat. Am intrat în casă, m-am lăsat să cad în genunchi imediat după ușă și am plâns. Mâinile îmi tremurau. Încheieturile mă dureau.

Tot timpul cât stătuserăm de vorbă, așteptasem ca el să facă o mișcare.

Mi-am dat seama însă că-mi doream să trăiesc.”

 

11. CAPCANĂ MORTALĂ (DEAD RECKONING – 2011) (Ediția Leda – 2011)

(Traducere și note de Adrian Deliu; cover art:  Lisa Desimini; redactor: Carmen Botoșaru; 448 pp.)

Charlaine Harris -  Capcana mortala (Vampirii Sudului 11) (Ed. Leda)

Charlaine Harris – CAPCANĂ MORTALĂ (Vampirii Sudului 11) (Ed. Leda)

« Cu talentul ei special de a da mereu de necazuri, Sookie este martoră la un atentat comis asupra barului în care lucrează, Merlotte’s. Bănuielile se îndreaptă imediat spre anti-terantropii din zonă, însă Sookie descoperă altceva și, împreună cu Sam, încearcă să descopere vinovatul… precum și mobilul atacului.

Dar lucrurile se complică. Deși nu este capabilă să „citească” în mintea vampirilor, Sookie îi cunoaște bine pe iubitul său, Eric Northman, și pe „fiica” lui, Pam, și își dă seama că aceștia complotează împotriva actualului lor stăpân. Treptat, și Sookie este atrasă în această luptă… care se dovedește a fi mult mai grea decât ar fi crezut. Prinsă încă o dată în vârtejul intrigilor din lumea vampirilor, Sookie află că este doar un pion, la fel ca oricare om obișnuit… și că pe tabla de joc a  apărut o nouă regină…

„O serie în același timp agreabilă și diabolică… și din ce în ce mai captivantă!” THE DALLAS MORNING NEWS

„Amestecul de stiluri este încântător, o combinație de elemente din romanele de dragoste, mister și groază.” MILWAUKEE JOURNAL SENTINEL »

Fragment din capitolul 1:

„Podul rămăsese încuiat până a doua zi după moartea bunicii mele. În acele clipe îngrozitoare, găsisem cheia și-l descuiasem ca să caut rochia ei de mireasă, fiindcă-mi trecuse prin minte nebuneasca idee că trebuia înmormântată în ea. Făcusem un pas înăuntru, după care mă întorsesem și ieșisem, lăsând ușa descuiată în urma mea.

Acum, după doi ani, am deschis din nou ușa aceea. Balamalele au scârțâit amenințător, de parc-ar fi fost miezul nopții de Halloween, și nu o însorită dimineață de miercuri de la sfârșitul lui mai. Când am trecut pragul, scândurile late ale dușumelei au început să protesteze sub tălpile mele. Pretutindeni în jurul meu erau contururi întunecate și un foarte slab miros de mucegai: iz de lucruri vechi, de mult uitate.

 Cu decenii în urmă, casei Stackhouse îi fusese adăugat cel de-al doilea nivel, iar acesta fusese împărțit în dormitoare; însă după ce generația cea mai numeroasă de Stackhouse își micșorase efectivul, o treime din acest spațiu fusese destinat depozitării. De când venisem împreună cu Jason să locuim cu bunicii, după moartea părinților noștri, ușa podului rămăsese încuiată. Buni nu voia să curețe după noi, în cazul în care ne-ar fi trecut prin cap că podul era un loc grozav de joacă.

Acum eram stăpâna casei, iar cheia stătea atârnată de o panglică la gâtul meu. Nu mai existau decât trei descendenți ai neamului Stackhouse: Jason, eu și fiul răposatei mele verișoare Hadley, un băiețel pe nume Hunter.

Am bâjbâit cu mâna prin penumbră ca să găsesc lanțul suspendat, l-am prins și am tras. Becul din tavan și-a împrăștiat lumina peste vechiturile de familie strânse acolo de decenii.

Vărul Claude și străunchiul Dermot au intrat în urma mea. Dermot a expirat atât de zgomotos, încât s-a auzit aproape ca un sforăit. Claude era întunecat la față. Eram convinsă că regreta faptul că se oferise să mă ajute să fac curat în pod. Dar n-aveam de gând să-l las să-mi scape, mai ales că însemna încă un mascul apt și disponibil care să mă ajute. Deocamdată, Dermot mergea oriunde mergea și Claude, așa că aveam doi inși dintr-un foc. Nu puteam să anticipez cât va dăinui această situație. Dintr-odată, mi-am dat seama că foarte curând avea să fie prea cald ca să zăbovim în încăperea de sus. Aparatul de aer condiționat pe care prietena mea Amelia îl instalase într-unul dintre dormitoare făcea ca în spațiile de locuit să fie o temperatură suportabilă, dar evident că nu risipiserăm banii punând unul și în pod.

– Cum ar trebui să procedăm? s-a interesat Dermot. Era blond, în timp ce Claude era brunet: arătau ca două superbe suporturi verticale pentru cărți. Îl întrebasem odată pe Claude ce vârstă are, ca să aflu că nu avea decât o foarte vagă idee. Zânele nu socotesc timpul ca noi, însă oricum Claude era cu cel puțin un secol mai bătrân decât mine. Era puști pe lângă Dermot, străunchiul meu fiind de părere că era cu vreo șapte sute de ani mai mare decât mine. Dar nici un rid pe fețele lor, nici un fir de păr cărunt, nici un semn de ofilire la vreunul dintre ei.

Din moment ce aveau mult mai mult sânge de zână decât mine – eu nu aveam decât a opta parte -, păream să avem cu toții aceeași vârstă, aproape de treizeci. Dar asta urma să se schimbe peste câțiva ani. Eu aveam să par mai bătrână decât străbunul meu. Cu toate că Dermot semăna mult cu fratele meu, Jason, îmi dădusem seama cu două zile în urmă că Jason avea riduri la colțurile ochilor. Dermot poate că nu va arăta niciodată un astfel de semn al îmbătrânirii.

Revenind în prezent, i-am răspuns:

– Propun să ducem lucrurile jos, în living. E mult mai multă lumină acolo: ne-ar fi mai ușor să vedem ce merită păstrat și ce nu. Dacă scoatem tot din pod, o să pot să fac curat după ce plecați voi la muncă.

Vărul meu Claude era proprietarul unui club de striptease din Monroe și se ducea acolo în fiecare zi, iar Dermot mergea peste tot după Claude. Ca de fiecare dată…

– Avem doar trei ore la dispoziție, a precizat Claude.

– Hai să trecem la treabă, am zis, cu un zâmbet strălucitor și vesel. Expresia prin care arătam că mi-am revenit.”

Cum aminteam la început, mai există și un al doisprezelea roman, Deadlocked, apărut în ediție hardcover în mai 2012 – deocamdată inedit în românește – iar volumul cu numărul 13, intitulat – cel puțin pe moment – Dead Ever After, ar urma să fie lansat în format hardcover pe 7 mai 2013 (!!!). Să sperăm că editura LEDA va reuși să le publice până la urmă și să încheie un ciclu definitoriu pentru acest tip de literatură, chiar dacă unora nu prea le place (de ce, habar n-am, dar asta e treaba lor!).

Pentru a încheia însă prezentarea completă a aparițiilor în limba română din ciclul Vampirii Sudului, mai e nevoie să trecem în revistă și volumul de povestiri care se petrec în acest univers. Avem așadar și

 

11 bis. ATINGEREA MORȚII (POVESTIRI CU SOOKIE STACKHOUSE) (A TOUCH OF DEAD – 2009) (Ediția Leda – 2010)

(Traducere și note de Ana-Maria Nica; cover art:  Lisa Desimini; redactor: Antonia Kacsó; 192 pp.)

Charlaine Harris -  Atingerea mortii (Povestiri...) (Vampirii Sudului 11a) (Ed. Leda)

Charlaine Harris – ATINGEREA MORȚII (POVESTIRI CU SOOKIE STACKHOUSE)  (Vampirii Sudului 11 bis) (Ed. Leda)

« Atingerea morții adună într-un singur volum toate povestirile cu Sookie Stackhouse. O ocazie minunată de a întâlni multe dintre personajele preferate ale seriei „Vampirii Sudului”. Apar aici Sam, Terry, Bill, Eric, Pam, Claude și Claudine, Bubba și mulți alții. Alături de ei, cea mai amuzantă, sexy, romantică și impulsivă blondă: Sookie!

Acțiunea povestirilor se petrece în orășelul Bon Temps, unde locuiește și eroina noastră, cândva un loc liniștit, dar care devine foarte animat de când vampirii, vârcolacii, teriantropii și zânele dau târcoale și provoacă tot felul de incidente. Totul se petrece, așa cum ne-am obișnuit, într-un ritm amețitor. Nu lipsesc umorul, senzualitatea, fantezia și suspansul.

„Dacă nu ați citit seria cu Sookie Stackhouse a lui Charlaine Harris, atunci ați pierdut șansa de a savura cea mai provocatoare serie cu vampiri pentru adulți apărută vreodată.” THE NEW YORK TIMES BOOK REVIEW »

SUMAR :

* Introducere; * Praf de zâne; * Noaptea lui Dracula; * Un răspuns simplu; * Norocul; * Cadoul.

Să parcurgem, la finalul acestei ample prezentări, introducerea la volumul de povestiri:

„INTRODUCERE

Prima dată când mi s-a cerut să scriu o povestire despre Sookie Stackhouse, nu am fost sigură că avea să-mi iasă. Viața și povestea lui Sookie sunt atât de complexe, încât nu știam dacă puteam crea o poveste coerentă care să o reprezinte.

Încă nu sunt sigură că mi-a ieșit, dar m-am simțit bine încercând să o fac. O parte dintre eforturile mele au fost reușite, altele nu. A fost dificil să includ poveștile în ansamblul amplei istorii personale ale lui Sookie, fără să pară nimic forțat. Uneori mi-a ieșit, alteori nu. În această ediție, am încercat să aranjez povestea a cărei scriere m-a amuzat cel mai mult, dar care nu se potrivea în locul ei cronologic oricât aș fi încercat („Noaptea lui Dracula”).

În ordinea în care ele se întâmplă în viața lui Sookie, poveștile sunt „Praf de zâne” (din Powers of Detection), „Noaptea lui Dracula” (din Many Bloody Returns), „Un răspuns simplu” (din Bite), „Norocul” (din Unusual Suspects) și „Cadoul” (din Wolfsbane and Mistletoe).

„Praf de zâne” este despre tripleții-zâne Claude, Claudine și Claudette. După uciderea lui Claudette, Claude și Claudine îi cer ajutorul lui Sookie pentru a descoperi vinovatul. Claude obține un câștig prețios în această poveste. Acțiunea din „Praf de zâne” are loc după Moartă pentru toți (Dead of the World).

În „Noaptea lui Dracula”, Eric o invită pe Sookie la Fangtasia pentru ziua de naștere a lui Dracula, un eveniment anual care îl face pe Eric să fie deosebit de agitat, deoarece Dracula este eroul său. Din nefericire, acel „Dracula” care li se arată poate sau nu să fie cel adevărat. Eric sărbătorește Noaptea lui Dracula înainte de Mort de-a binelea (Dead as a Doornail).

După Mort de-a binelea, Sookie află de moartea verișoarei ei, Hadley, în „Un răspuns simplu”. Sookie este informată despre dispariția lui Hadley de către avocatul semi-demon Cataliades, care are un șofer dezgustător și un pasager neașteptat în mașina sa.

„Norocul” este o poveste veselă care se desfășoară în Bon Temps în perioada de după Morți cu toții (All Together Dead). Vrăjitoarea Amelia Broadway și Sookie au pornit la vânătoare pentru a descoperi cine îi sabotează pe agenții de asigurări din oraș.

În ajunul Crăciunului, Sookie primește un vizitator neașteptat în „Cadoul”. Este singură și își cam plânge de milă atunci când un vârcolac rănit îi oferă un cadou pe deplin satisfăcător. Mă bucur că a avut parte de așa niște sărbători plăcute, înainte de evenimentele triste din Mort și-ngropat (Dead and Gone).

M-am amuzat scriind aceste povestiri. Unele sunt foarte vesele, altele mai serioase, dar toate pun în lumină câte o bucățică din viața lui Sookie și perioade care nu au fost amintite în cărți. Sper că o să vă facă la fel de multă plăcere să le citiți pe cât mi-a făcut mie să le scriu. Să înceapă distracția!”

Aceasta a fost luuunga, foarte lunga prezentare a seriei VAMPIRII SUDULUI de Charlaine Harris. Părerea mea sinceră este că seria merită citită, pentru că are personaje memorabile, situații neconvenționale și deseori atractive, este bine scrisă și decent tradusă, așa că nu-mi rămâne decât să vă doresc LECTURĂ PLĂCUTĂ !!!