Logo Radiocenaclu

Reiau această rubrică folosind un material despre care nu-mi face nici o plăcere să pomenesc. Am să vă povestesc la sfârșit de ce. Pentru obiectivitate și corectitudine, am considerat însă că cititorii blogului trebuie să știe unele lucruri despre începuturile carierei unor „personaje” din lumea literară SF românească. Citiți comentariul făcut la vremea respectivă, apoi vom comenta împreună…

RADIOCENACLUL „STEAUA POLARĂ” (9) – Poşta din 22.10.1986

 « O scrisoare interesantă am primit la redacție din partea lui BOGDAN OCTAVIAN HRIB din București. Cele patru texte incluse în plic se numesc – în ordine – Urmele pașilor mei, Mesajul, Omulețul verde și Mașina timpului. Unele dintre ele sunt ingenioase, altele doar interesante, toate fiind însă excelent scrise, lucru îmbucurător în situația în care, pe adresa radiocenaclului nostru, continuă să sosească o mulțime de însăilări neavând nici o legătură cu literatura.

Steaua Polara 22.10.1986 - Pag. 1

„Steaua Polară” – 22.10.1986 (Pag. 1)

Urmele pașilor mei nu este propriu-zis un text SF. El aparține mai mult literaturii suprarealiste, în care legile realului sunt suspendate, ficțiunea și visul substituindu-se pe rând și înlocuind, în același timp, evenimentele firești ale fiecărei zile. Fantezia are aici un zbor nelimitat, explicarea faptelor este eludată. Importantă, spune autorul, este senzația de sublimare a realului, de transformare a acestuia conform personalității și înclinațiilor fiecăruia dintre noi. Prin urmare, în clipa când mergând pe stradă un om lasă urme de pași colorate, implicațiile ivite din aceasta pot fi dintre cele mai surprinzătoare. Să încercăm să le urmărim împreună cu autorul:

„S-a întins cu repeziciune. În câteva ore, tot orașul este plin de urme colorate. Culorile diferă de la om la om; dacă nu culoarea, atunci cel puțin nuanța. Au apărut urme în cele mai ciudate locuri : pe pereți, pe uși sau chiar pe tavane, pe capotele mașinilor sau pe acoperișurile caselor.

Suprapunerea permanentă a culorilor pe alei și pe trotuare creează  un desen plin de viață. Se înfiripă o nouă artă; al său unic simbol – urma piciorului omenesc, privită din toate unghiurile și sub toate culorile!

Industria se adaptează și ea curentului: hainele devin multicolore, pâinea are forma piciorului gol.

Steaua Polara 22.10.1986 - Pag. 2

„Steaua Polară” – 22.10.1986 (Pag. 2)

Sarcinile poliției sunt mult ușurate: după identificarea urmelor colorate ale infractorului, cazul este ca și rezolvat.

Dar există și necazuri: soții geloși își pot surprinde mai ușor nevestele infidele. De altfel, s-a și creat o agenție de detectivi specializată.

Societatea bărbaților necăsătoriți trimite o scrisoare care apare în presă.

Cei de la protecția mediului înconjurător bat la toate ușile, în speranța unui compromis – deja iarba din parcuri a devenit roz, bleu și bej.

O asociație de oameni de știință publică o comunicare: „Culoarea urmelor – oglindă a sufletului și gândurilor dumneavoastră” și urmează o lungă coloană plină de explicații.

Apare proverbul: „Spune-mi ce urmă ai, ca să-ți spun cine ești!”

Se leagă prietenii, se anulează căsătorii.

Viața continuă, dar în laboratoare și institute oamenii încearcă să afle de ce. Totuși, se pare că nimeni nu poate descoperi ce sau cine a declanșat toate astea.”

Notația aparent neutră, totuși surprinzătoare, punând în lumină aspecte dintre cele mai puțin așteptate, este unul dintre punctele forte ale lui Bogdan Octavian Hrib. Impresionează la tânărul nostru corespondent siguranța cu care face legături, lejeritatea cu care creează lumi insolite. Puțini dintre colaboratorii noștri s-au dovedit capabili să creioneze un întreg univers uman în numai câteva fraze, așa cum o face Bogdan Octavian Hrib. Și în Mesajul (text din familia celor incontestabil dominate de excelenta povestire Hașurat a lui Francis Carsac), și în Omulețul verde (lucrare cât se poate de realistă, în pofida titlului și a debutului înșelător SF), dar mai ales în Mașina timpului corespondentul nostru folosește minimum de mijloace în obținerea unui maximum de efect. Ultimul text menționat, cel puțin, merită citat în întregime:

Steaua Polara 22.10.1986 - Pag. 3

„Steaua Polară” – 22.10.1986 (Pag. 3)

– În concluzie, domnilor?

– Am pierdut prea mulți ani pentru acest experiment. Propun să abandonăm, cel puțin temporar, acest joc periculos.

– Un joc?! Deplasarea în timp, un joc?! Și toți acești ani de muncă?

– Am creat o mașină și atât! Nu o putem nici stăpâni, nici folosi. Unde este efeciența? Pentru ce să perseverăm?

– Pentru o idee!

– Idei! Pierdem oameni și materiale; contează mai mult ideile?

– Rezumând: mașina noastră transferă oamenii undeva în viitor. Din locul acela nimeni nu s-a mai întors până acum. De ce? – nu cunoaștem! Propun sigilarea mașinii. Cercetările vor continua aici, pe Terra de azi și nu în altă parte. Să votăm!

Șase voturi „pentru”, unul „contra”. Tânărul inginer iese ultimul, bombănind printre dinți: „Și totuși o voi face!”

***

– La semnalul meu, îi dai drumul!

– Faci o prostie. Mai gândește-te!

– Acum!

***

Tânărul privește atent în jurul său. Fluturi multicolori zboară deasupra florilor. Copacii de un verde cald și curat îl înconjoară cu răcoarea lor. Ciripitul păsărelelor nu are nimic electronic în el, nici iarba nu pare din plastic. Respiră adânc de câteva ori. Aerul are un miros parfumat, care nu seamănă deloc cu cel al benzinei arse.

***

Cei doi bărbați privesc prin binocluri.

– Îl vezi?

– Da, îl văd perfect. Am impresia că acum a picat.

– Crezi că e tot de la concurență?

– Mai mult ca sigur. Au aflat de parcul nostru natural și vor să ne spioneze. Peste două săptămâni este inaugurarea. Lichidează-l deci!

Celălalt ridică arma, ochește și trage.”

Steaua Polara 22.10.1986 - Pag. 4

„Steaua Polară” – 22.10.1986 (Pag. 4)

Observați cât de ușor se înfiripă în fața ochilor noștri tabloul. Linie cu linie, imaginea prinde contur, se stabilizează, capătă viață. Textul are de toate: idei, suspans, poantă – în numai o singură pagină!

Nu contează deci, dragi prieteni, lungimea unui text, ci calitatea lui. Mulți dintre voi consideră că a scrie bine înseamnă a scrie mult, eventual nuvele sau romane interminabile.  Schițele și povestirile sunt de cele mai multe ori disprețuite, considerate prea la îndemână sau prea banale pentru anumite ambiții literare. Paradoxal însă, lucrurile stau – în mod relativ, desigur – exact pe dos: este mult mai ușor să scrii un text lung, dar foarte greu, uneori chiar chinuitor, să compui o schiță sau o povestire. De ce? Pentru că rigorile de spațiu, necesitatea de a concentra și explicita ideile, cerința de conciziune și de claritate în exprimare sunt mult mai stricte în cazul genului scurt și cer o mai mare pricepere și strădanie din partea autorului. De aceea, în cazul prozei scurte forța de impact a unui text reușit este de cele mai multe ori extraordinară, iar satisfacțiile cititorului cu atât mai mari. În privința lui Bogdan Octavian Hrib pot să afirm clar un lucru: este un talent cert, care se cere cultivat și dezvoltat – eventual prin frecventarea unui cenaclu. Îl aștept, prin urmare, pe corespondentul nostru la ședințele duminicale ale cenaclului „Solaris”, la Casa de cultură a studenților „Grigore Preoteasa”.

Vă mulțumesc pentru atenție, la revedere! »

Steaua Polara 22.10.1986 - Pag. 5

„Steaua Polară” – 22.10.1986 (Pag. 5)

Revin la ceea ce spuneam la început… Personajul despre care am vorbit atât de frumos în aceste pagini a devenit mai târziu directorul Editurii Tritonic – nume de tristă amintire pentru SF-ul românesc. Nu cred că am știut sau am să știu vreodată numărul celor „țepuiți” de celebrul „editor” Ciupercă Otrăvită Hrib. De la scriitori, traducători, redactori, graficieni și ce-o mai fi, grupul victimelor lui BOH a crescut an de an ajungând la niște cifre absolut incredibile. Printre ei, subsemnatul, împreună cu Băbutza SF, care am așteptat în zadar cei aproximativ 900 de euro cuveniți pentru traducerea romanului lui David Marusek Vânătoarea de capete – lucrare considerată de cititorii site-ului Cititorsf drept cea mai bună traducere a anului 2008!

Și trebuie să recunosc un lucru: personajul e meseriaș în „țepe”! Drepturile de autor sunt mici, cheltuielile de dare în judecată sunt mari, termenele de judecată se pot întinde până la calendele grecești, iar dacă totuși (printr-o minune!) câștigi procesul, nu ai nici o garanție că ai să-ți recuperezi banii, fiindcă nu există o modalitate de executare silită pentru cel rău-platnic. C-așa-i la noi… Și BOH înflorește!

Nu știu ce mai învârte în acest moment personajul respectiv. Am auzit că a apelat la niște inginerii financiare care să-l ajute să spună că el nu mai are legătură cu editura care și-a bătut joc de SF-ul românesc atât în privința oamenilor din domeniu, cât și a calității titlurilor (din punct de vedere tehnic și al traducerii). Eu unul însă, am încetat de mult să mai cumpăr cărți apărute sub sigla Tritonic.  Și asta dintr-un motiv foarte simplu: NU VREAU SĂ ÎNCURAJEZ HOȚIA!

În rest, s-auzim numai de bine! Și nu uitați : peste câteva zile sărbătorim

31 ani de ELM - logo