Dragii mei, acum îmi dau seama ce înseamnă incapacitatea de a transmite un mesaj. Vina este numai a mea, pentru că nu v-am oferit datele suplimentare necesare. Nu este vorba despre mine – mă simt foarte bine, cel puțin din vedere fizic – ci de o persoană foarte apropiată, decedată luni și pe care o înmormântez astăzi, și anume tatăl meu. Un om extraordinar, care – deși n-a înțeles întotdeauna preocupările mele – nu m-a oprit niciodată să-mi urmez visul de a deveni literat sau om de radio, ba (dimpotrivă!) era un ascultător fidel al emisiunilor mele, ori de câte ori avea ocazia. La cei optzeci și trei de ani ai săi, bătrânul domn Ghidoveanu a părăsit această lume la fel de discret cum a trăit, deși nu mai puțin dramatic. Tot ceea ce sunt astăzi îi datorez lui – modelul meu de viață…
Îți mulțumesc, dragă tată, odihnește-te în pace, oriunde te-ai afla acum! Te-am iubit și te voi iubi întotdeauna!

Ștefan

Tatăl meu, Aurel Ghidoveanu (1929-2012)