Astăzi, Timișoara revine în forță… Un nou optzecist – a cărui activitate continuă în mod susținut și în prezent – se va prezenta în fața voastră, dragi prieteni ai ficțiunii speculative, pentru a vă spune cum a luat naștere proza sa încredințată proiectului Cele 1001 de scorneli ale Moshului SF. Prieten vechi și de nădejde, LUCIAN-VASILE SZABO este un personaj exemplar pentru lumea literelor de la noi. Scriitor, eseist, publicist, președinte de cenaclu, editor de reviste, cadru universitar – nimic nu pare a-i fi străin acestui bănățean așezat, care prin echilibru și bun-simț poate servi drept model oricui din – câteodată – prea tumultuoasa lume a SF-ului de la noi. Haideți să vedem ce are de spus…

Lucian-Vasile Szabo

O CORUPERE A REALULUI PRIN ŞTERGEREA DIFERENŢEI DINTRE BUNI ŞI RĂI

(Making of Glonţul din creier, lumea din ochi)

Povestirea Glonţul din creier, lumea din ochi s-a născut absolut întâmplător. Desigur, zăcea undeva prin imaginaţia mea, însă şansa de a o pune pe hârtie (vorba vine, căci ea a rămas mult timp doar în format electronic şi abia acum ia forma delicată şi solidă a tiparului!), i-a fost dată de provocarea lansată de Ştefan Ghidoveanu. Ştim de la radio că are o voce convingătoare şi un discurs bine închegat. Dar Ştefan este un conviv, un comunicator care se simte cel mai bine la telefon. Fiecare convorbire cu el e un spectacol, căci e sclipitor, plin de idei, oferă amănunte surprinzătoare şi, deşi mereu dă impresia că nu vrea să te reţină, invariabil legătura se prelungeşte, chiar şi atunci când sună el. Deşi nu apuci întotdeauna să spui prea multe, este fascinant să-l asculţi. Pune probleme, dezvoltă subiecte, aduce exemple, iar în mintea ta se naşte o lume din nimic. Aşa a fost şi cu Glonţul din creier, lumea din ochi. M-a sunat şi mi-a schiţat proiectul. Am fost de acord din primul minut. Ulterior, mi-a dat o sumedenie de amănunte şi vedeam, iscodind prin undele ce vibrau în atmosfera telefoanelor noastre fără fir, cum se încheagă efectiv această lume (ştiinţifico-)fantastică, care era doar proiectul unei antologii. Sunt multe proiecte despre care ştim de la început că se nasc moarte. Cu altele ne entuziasmăm, iar apoi vedem că entuziasmul şi implicarea nu ajung, iar iluziile se risipesc. Despre încercarea lui Ştefan Ghidoveanu am ştiut de la început că va fi o reuşită. A contat feelingul, dar şi hotărârea şi profesionalismul editorului.

Ideea textului plutea şi ea în oceanul imaginarului aflat în mintea mea, deşi eu nu eram foarte conştient de ea. A trebuit să existe acel catalizator pentru ca să iasă la iveală. Apoi, firesc, cuvintele s-au aşezat în pagină cu o uşurinţă de care am fost uimit. De fapt, ca în volumul meu „Arta de a muri pe timp de pace”, prea puţine din faptele prezentate sunt ficţiune, în sensul de fiction. Nu sunt nici măcar science fiction. Glonţul din creier, lumea din ochi reprezintă o relatare, nu întotdeauna fidelă, a unor fapte întâmplate aievea, în universul halucinant şi atât de real al Revoluţiei din 1989. Am trăit totul cu intensitate în 17 decembrie 1989, când, strecurându-mă pe aleile din preajma catedralei mitropolitane din Timişoara am descoperit un bărbat împuşcat, căzut pe trotuar cu o parte din craniu făcută bucăţi, cu creierul scurs pe jos. Nu ştiam atunci, era în jurul orei 22, că şi Cornel Secu fusese, cu puţin timp înainte, atins de gloanţe, nimerind într-o rafală de pistol automat la câţiva metri, peste drum, de locul unde mă aflam. Atmosfera şi întâmplările din spital sunt cât se poate de adevărate. Procurorii nu au dovedit niciodată că, într-adevăr, au fost executaţi revoluţionari aici, însă unele probe adunate de mine ulterior, în postura de jurnalist, conduc dacă nu spre o concluzie cel puţin către un mare semn de întrebare.

Finalul din Glonţul din creier, lumea din ochi, când securistul se recunoaşte pe sine sub chipul revoluţionarului rănit, sau invers, revoluţionarul se identifică cu omul represiunii, poate fi citit ca o pierdere a identităţii, ca o corupere a realului prin ştergerea diferenţei dintre buni şi răi, prin eliminarea baricadei care forma graniţa dintre taberele ce se confruntau. Cei buni şi cei puri, luptătorii curaţi din Revoluţie, vor fi maculaţi, iar torţionarii vor fi validaţi ca eroi (cu certificat!), ceea ce justifică inversarea rolurilor, contopirea, indistincţia. Mecanismul este cel al literaturii SF: omul pus într-o situaţie cu care nu s-a mai întâlnit nimeni niciodată. E ceva mai uşor să îmi imaginez o studentă drăguţă care dă nas în nas cu un extraterestru pe stradă. Dar a fost o adevărată provocare să surprind „surprinderea” unui securist care se recunoaşte pe sine în revoluţionarul cu un glonţ în creier…

Lucian-Vasile Szabo

 

Ce-ar mai trebui să știm? Ei bine, iată…

Lucian-Vasile Szabo s-a născut în 25 mai 1965, în comuna Someş-Uileac (astăzi oraşul Ulmeni), Maramureş. A debutat cu proză în revista Helion. A publicat în cele mai importante reviste literare din România. Lector universitar şi doctor în filologie cu o teză despre publicistica lui Ioan Slavici. Este prozator, critic literar, jurnalist şi cercetător în domeniul comunicării. În activitatea sa a abordat teme complexe, cum ar fi: relaţia dintre literatură şi mass-media; evoluţia unor mari scriitori şi gazetari; conflictele cu puterea şi represaliile la care au fost supuşi importanţi scriitori şi publicişti (români şi străini) pentru activitatea lor ca oameni de presă; viitorul publicisticii (literare şi generaliste) în condiţiile evoluţiei tehnologice.

A publicat volume privind teoria comunicării mass-media: Libertate şi comunicare în lumea presei (1999), Jurnalişti, eroi, terorişti (2009), Mass-media, represiune şi libertate (2010), Capcane ale comunicării (2011),  Născuţi în lanţuri (2011), Un alt Slavici (2012). În acelaşi domeniu a coordonat antologiile Atentat împotriva revoluţiei române (2010) şi Decembrie, stare de urgenţă (2011).

Ca prozator s-a afirmat cu volumele Seninul cerului de sticlă (2000) şi Arta de a muri pe timp de pace (2008). Ca editor a realizat volumul Fantome. Zece bijuterii fantastice scrise de autori români (2008), precum şi ediţii din Urmuz, Gib I. Mihăescu, Ovidiu Pecican, George Şerban, Costel Baboş, H. P. Lovecraft, M. R. James, Edwin A. Abbot sau Enrique Anderson Imbert.

Este membru fondator al Societăţii şi al ziarului „Timişoara”, membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Asociaţiei Române de Istoria Presei şi preşedinte al Clubului de literatură şi artă science fiction „Helion” Timişoara.

Cărți de Lucian-Vasile Szabo (2011-2000-2012)

Cărți de Lucian-Vasile Szabo (2008-2008)

 

Și – ca de obicei – la final, sumarul reactualizat al proiectului nostru editorial, CELE 1001 DE SCORNELI ALE MOSHULUI SF:

* Ștefan Ghidoveanu – Literatură și internet sau Despre „Scornelile” Moshului SF (Cuvânt înainte)

* Adrian Buzdugan – Scrisoarea lui Mil Neajlov din Deveselu către fratele său, Grigorie, din Craiova

* Ciprian Mitoceanu – Mecanism de autoreglare

* Ioana Vișan Defazaj

* Liviu Radu  Golem, golem…

* Ștefana Cristina Czeller  Exilul

* Cristian M. Teodorescu  Spațiul fazelor

* Antuza Genescu Metafagie

Raluca Băceanu Pedeapsa

George Lazăr Povestea ultimului şoarece de bibliotecă

Lucian-Vasile Szabo Glonţul din creier, lumea din ochi

* Ana-Veronica Mircea

* Michael Haulică

* Narcisa Stoica

* Marian Coman

* Roxana Brînceanu

* Oliviu Crâznic

* Sergiu Someșan

* Florin Pîtea

* Cătălin Badea-Gheracostea

 

Următorul articol despre textul scris pentru „Scornelile Moshului”, va fi cel semnat de ANA-VERONICA MIRCEA. Vă aștept din nou mâine!

Moshul SF