Astăzi, o rara avis în SF-ul românesc: un autor de hard science fiction!!! Și încă unul autentic, nu doar exponent al „tehnicismului” care-a sufocat zeci de ani literatura de acest gen de la noi. Ținând cont însă de pregătirea profesională a lui CRISTIAN-MIHAIL TEODORESCU (aceea de fizician), nu e de mirare tentația sa de a folosi în prozele proprii domeniul pe care-l cunoaște cel mai bine, chiar dacă nici cu literatura nu se descurcă prea rău! 🙂  Glumesc, desigur, pentru că avem de-a face aici cu un scriitor matur, pe deplin stăpân asupra mijloacelor de expresie, familiarizat cu tehnicile și procedeele literare, ceea ce face ca proza sa să aibă un aer foarte modern (uneori chiar prea modern!). Ceea ce nu este însă un lucru rău, dimpotrivă…

Să vedem ce are de spus asupra modului în care și-a conceput lucrarea pentru Cele 1001 de scorneli ale Moshului SF

Cristian-Mihail Teodorescu

POVESTEA SPAŢIULUI FAZELOR

(Making of Spaţiul Fazelor)

Mi-a venit rândul să aflu despre Spaţiul Fazelor când aveam incredibila vârstă de 20 de ani, mai aveam 3 ani până la sfârşitul lumii (prima însurătoare) şi 4 ani până la Prăbuşire (aceea a lui Ceauşescu; omul care, potrivit unor opinii, avea să ia cu el SF-ul din România în Cimitirul Ghencea). Spaţiul Fazelor m-a fascinat de la acea vârstă încoace, în ciuda faptului că la examenul de Mecanică Analitică din acel an, profesorul (de fapt, lector) Lucian Burlacu (odihnească-se în pace!) avea să mă taxeze cu un nouar pentru că n-am ştiut să-i explic prea bine diferenţa între formulările Lagrange şi Hamilton ale principiului acţiunii staţionare. Formularea Hamilton, după cum ştie oricine, desfăşurându-se în Spaţiul Fazelor.

Răzbunarea mea nu s-a lăsat prea mult aşteptată. L-am luat pe profesor cu mine în Spaţiul Fazelor, i-am pus un picior de lemn, de fapt, ulterior, el urmând să se transforme cu totul în această nobilă materie: „Profesorul era acum aproape în întregime din lemn; doar vreo doi neuroni şi câteva proteine răzleţe îi mai erau constituite din materia primă originală.” Pe vremea aceea, povestea avea doar două personaje, insuficient conturate: Profesorul şi Asistentul.

Cu toate acestea, la o primă lectură în cenaclul Solaris al anului 1986, povestea a avut relativ succes. (Pe vremea aceea, prin cenacluri, se tăia în carne vie!) Deşi n-am publicat-o niciodată, am inclus-o în primul volum depus la Editura Albatros, iar Lucian Hanu n-a avut nimic împotriva ei, însă nici nu l-a impresionat în mod deosebit. După aceea, în urma sfârşitului lumii şi a prăbuşirii, am cam lăsat-o baltă cu volumul acela. Ba nu: l-am retras de la Editura Albatros şi l-am predat lui Alexandru Mironov, care tocmai dorea să-şi înfiinţeze o editură. Am plecat în Franţa iar după mulţi ani, când am încercat să dau de urma acelui volum, n-a mai fost de găsit. Astfel s-a pierdut prima variantă cât de cât lucrată a povestirii Spaţiului Fazelor; după cum Profesorul începea să fie alcătuit din lemn plus vreo câţiva neuroni — la fel, din povestire, nu-mi mai rămăsese decât o idee vagă de tot, plus vreo două pagini de început, în manuscris, pline de tăieturi.

Aflasem, în schimb, mai multe despre Spaţiul Fazelor. În afara fascinaţiei iniţiale din mecanica analitică clasică, aceea că este un spaţiu în care poziţia şi impulsul unei particule sunt tratate în mod egal, aflasem că foarte mult din interpretarea cuantică a Realităţii se sprijină pe această noţiune de spaţiu al fazelor. În particular, dacă încă se mai taie firul în 2n privind cuantificarea sau nu a spaţiului real, Spaţiul Fazelor este în mod natural cuantificat. Dau un singur exemplu: originea principiului de incertitudine se exprimă ca o imposibilitate de localizare în interiorul unei celule din Spaţiul Fazelor. Însă în fizica modernă găsim mult mai multe exemple despre cât de important este Spaţiul Fazelor şi cât de idioţi suntem că-l ignorăm în continuare. (La drept vorbind, sunt convins că foarte multe enigme s-ar putea rezolva dacă am adopta descrierea completă a tuturor fenomenelor în Spaţiul Fazelor — luaţi numai exemplul mecanicii relativiste, care porneşte de la invarianţa cuadriintervalului din spaţiul Minkowski. Dacă ar porni de la invarianţa unei celule din Spaţiul Fazelor, unde s-ar ajunge?)

Oricum, mi-am zis la mai bine de douăzeci de ani după aceea, nu ştiu dacă voi reuşi să asist la revoluţionarea fizicii moderne pornind de la Spaţiul Fazelor (cu atât mai mult cu cât aproape sigur acest lucru nu va fi făcut de mine). Însă povestea trebuie rescrisă. Şi trebuie mai multă tensiune dramatică, trebuie obligatoirement une Femme. Profitând de noua maturitate achiziţionată cu renunţări sângeroase, am creionat-o pe Domnişoara Conferenţiar inspirându-mă din modele reale, iar Asistentul s-a aşezat cuminte în umbra ei. Am introdus Deceleratorul de Particule. Nu-i aşa, de ce toată lumea se străduie să construiască acceleratoare şi nimeni nu se gândeşte să decelereze particulele elementare? De exemplu, până când o celulă elementară din Spaţiul Fazelor se suprapune complet lumii noastre. Iar, de aici, povestea Spaţiului Fazelor s-a scris singură. Drum bun!

Cristian-Mihail Teodorescu

 

Ca de obicei, o fișă biobibliografică a autorului…

Cristian-Mihail Teodorescu s-a născut în Bucureşti, la 19 octombrie 1966. A absolvit în 1984 Liceul „Gheorghe Lazăr”, în 1990 Facultatea de Fizică a Universităţii Bucureşti, Secţia Fizică Tehnologică. După obţinerea unui doctorat în Chimie Fizică la Universitatea Paris-Sud, Franţa lucrează în cercetare în ţară şi mai ales în străinătate. Din 2002, revine definitiv în ţară, la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor, Bucureşti-Măgurele. A debutat în Almanahul Scânteia Tineretului 1984 cu povestirea „Strămoşii — o legendă din negura timpurilor”. Colaborează cu proză la Almanahul Anticipaţia. După 1990 publică mai multe povestiri în Anticipaţia, Almanahul Anticipaţia, Almanahul Science Fiction, antologiile La orizont, această constelaţie (Ed. Albatros, 1990), Alte ţărmuri (SRSFF, 2009), Pangaia (Ed. Eagle Publishing House/SRSFF, 2010), Venus Povestiri erotice science fiction (Ed. Eagle Publishing House, 2011). În 2007, obţine Premiul I la Concursul de proză SF Helion cu povestirea „Kandru”. Debutează editorial cu volumul SF Unu la Editura Bastion, Timişoara, 2008. Membru fondator şi secretar al Societăţii Române de Science-Fiction & Fantasy (SRSFF), 2009. În anul 2010, publică volumul SF Doi, tot la Editura Bastion, care i-a adus Premiul SRSFF — 2010, Premiul Ion Hobana — 2011 (pentru volum SF) şi Premiul ARSFan — 2011.

Este actualul preşedinte al Societăţii Române de Science Fiction & Fantasy.

Cărți de Cristian M. Teodorescu (2008-2010)

 

În final, iată cuprinsul reactualizat al „culegerii”  CELE 1001 DE SCORNELI ALE MOSHULUI SF:

* Ștefan Ghidoveanu – Literatură și internet sau Despre „Scornelile” Moshului SF (Cuvânt înainte)

* Adrian Buzdugan – Scrisoarea lui Mil Neajlov din Deveselu către fratele său, Grigorie, din Craiova

* Ciprian Mitoceanu – Mecanism de autoreglare

* Ioana Vișan Defazaj

* Liviu Radu  Golem, golem…

* Ștefana Cristina Czeller  Exilul

* Cristian M. Teodorescu  Spațiul fazelor

* Antuza Genescu

* Raluca Băceanu

* George Lazăr

* Lucian-Vasile Szabo

* Ana-Veronica Mircea

* Michael Haulică

* Narcisa Stoica

* Marian Coman

* Roxana Brînceanu

* Oliviu Crâznic

* Sergiu Someșan

* Florin Pîtea

* Cătălin Badea-Gheracostea

 

Următorul articol despre modul în care a fost scris textul ce va apărea sub semnătura sa, va fi cel al ANTUZEI GENESCU. Vă aștept cu drag!

Moshul SF

Anunțuri