În ultimele două luni, am fost acuzat de o mulțime de prieteni (și când spun „acuzat”, îmi asum proprietatea termenului!) că am trădat cauza SF-ului pentru a mă apuca de politică. Mai mult, mi s-a spus că blogul nu ar trebui să se mai numească „Moshul SF”, ci oricum altfel! Ca și cum dacă denumirea lui ar fi fost „blogul lui Fane Prostul” și aș fi scris un singur articol deștept, ar fi trebuit să schimb denumirea în „blogul lui Fane Genialul”! Nu zic că nu mi-ar fi convenit: de la prostie la genialitate, uneori nu e decât un pas. Istoria e plină de astfel de exemple. Căutați-le! Analizați-le!

Deocamdată, am să dau „publish” la ceea ce am scris până acum, ca să fiu sigur că am prins ziua de azi. După care voi continua cu ceea ce am de zis… Uite și-o poză, să vă meargă bine!

„Uite-așa un nas avea,/ Și uite-așa îl flutura…” (Semnat: PINOCCHIO) (Sursa: Nicu Gecse. Thanks!)

Problema este următoarea: acest blog, indiferent de denumirea lui, este o construcție ideatică  menită să mă reprezinte. Nu înseamnă nimic altceva decât ceea ce vreau eu să însemne. Dacă într-o perioadă vreau să mă ocup de science fiction, so be it! Dacă nu, nu.

În ultima perioadă, având în vedere evenimentele politice din mica noastră mare țărișoară, am descoperit un lucru: ani de zile m-am situat în poziția cetățeanului-spectator, poziția cea mai convenabilă pentru românul de clasă medie (ca preocupări, să ne înțelegem, nu din punct de vedere al veniturilor). Am rămas în această poziție călduță, convenabilă, convențională, suficientă vreme cât să pierd contactul cu realitatea. Când aceasta m-a lovit cu forța unui tsunami, mult mai târziu, m-am trezit brusc din somnul cel de moarte.  Bancă, facturi, țepe din partea editurilor pe care degeaba le-aș fi dat în judecată pentru că – după sfatul avocaților – aș fi pierdut mai mulți bani decât aș fi câștigat, procese (din partea unor vecine nebune) care s-au întins fără motiv de-a lungul mai multor ani și în care dreptatea era 100% de partea noastră dar în care n-am fost la fel de vocali ca și reclamantele, ș.a.m.d., ș.a.m.d. – toate acestea m-au făcut să văd cu totul altfel țara în care trăiesc de când m-am născut. Aceasta a fost faza I…

În faza a II-a, am văzut toate ingineriile financiare și toate tunurile imobiliare date de unii sau de alții, indiferent de partid. Am văzut cum o țară întreagă a fost furată și vândută sub ochii noștri, bucată cu bucată, sub pretextul privatizării cu orice preț, doar pentru a face pe placul unor indivizi „made in EU” sau doar pentru că în acest fel s-au obținut foloase, șpăgi și comisioane suficient de mari pentru a spăla conștiința unora, după ce și-au umplut buzunarele în fel și chip. Și-am mai văzut și cine era principalul vinovat de această situație: președintele-jucător de la Cotroceni, întâiul cetățean al României  care nu a respectat niciodată propriile sale vorbe și promisiuni, darămite legile țării! Un prieten îmi spunea că TB are „mai mult sânge în coaie decât tot USL-ul”… S-a văzut! A îndemnat lumea să nu iasă la vot, ca nu cumva să fie trimis acasă de cei care au votat DA la referendum. Halal coaie! Propun ca toți adepții dictatorului să ceară rețeta din partea Conducătorului, pentru că numai așa vom avea o țară virilă, care ne va fute pe toți când va dori ea, fără acceptul nostru dar la comanda Multstimatului-și-iubitului băsescu traian. Cu minuscule. C-așa merită… Problema este ce avortoni vom naște după aceea. Am vrea să aflăm? Eu, unul, nu.

Așa că am hotărât să-mi schimb statutul. Din cetățean-spectator, am hotărât să devin cetățean-jucător. NU CETĂȚEAN-PARTINIC! Nu dau doi bani pe partidele politice  din România. Nu cred că există în prezent vreun partid politic care să reprezinte interesele de ordin general ale românilor. Ponta și Antonescu au un discurs diferit față de ceea ce am întâlnit în ultimii opt ani în politica românească. Foarte stimabil și sunt dispus să le acord acea perioadă de grație ce se acordă de obicei nou-veniților într-un domeniu, y compris politica. Dar esența nu stă în acest fapt. Dacă am avut un președinte-jucător, de ce n-am avea și cetățeni-jucători? Eu, unul, sunt dispus să-mi asum acest statut. Indiferent de costuri, pentru că numai așa vom putea contribui la păstrarea valorilor tradiționale ale României din toate timpurile. Acelea ale onoarei, dreptății și compasiunii față de restul nației. Ceea ce TB a uitat de mult; pe el îl interesează doar profitul personal, privilegiile domniei sale și ale găștii care-l înconjoară. Chiar dacă pentru asta trebuie să sacrifice o națiune întreagă!

Ca urmare, în calitate de cetățean-jucător, eu nu-mi doresc decât un singur lucru:

SĂ PLECE TRAIAN BĂSESCU !!!

Nu-mi pasă unde și cum, numai s-o facă. Probabil că vom avea nevoie de foarte mulți ani (sper că nu douăzeci!), ca să punem lucrurile la punct. Cei de vârsta mea probabil nu vor apuca să se bucure cine știe ce de acest proces. Copiii noștri însă merită  altă soartă. Cine se ține cu ghearele și cu dinții de băsescu (promit ca de astăzi să nu-i mai scriu numele cu majuscule!) să se gândească la un singur lucru: NIMENI NU E DE NEÎNLOCUIT! Ce se va întâmpla în momentul (inevitabil) când TB va dispărea de pe scena istoriei? Ce vor pune în locul său? Un chip cioplit? Ferească Dumnezeu!

Cât despre cine face acum politica în România, mă lasă rece. Știu doar un lucru: ei mi-au oferit posibilitatea să-l „tamponez” pe Suspendatu’ cu propriul meu vot! Ceea ce mi se pare mai mult decât satisfăcător. L-am „ciuruit”, atât cât mi-a stat în putință. Și n-am fost singur…

Mai vorbim… Stați pe-aproape. Sunt unul dintre cei 8,3 milioane de „pușcăriabili” din România !!! ȘI SUNT MÂNDRU DE ASTA!

Ne întâlnim iarăși mâine – doar dacă vecinul de cartier (pe care nimeni nu și-l dorește) nu decide altfel. Căci se poate, după cum s-a văzut. De ce? Pentru că I-AM PERMIS NOI !!! Bye!

Anunțuri