Deși astăzi ar fi trebuit să vă vorbesc despre emisiunea Exploratorii lumii de mâine dedicată JOCURILOR PC ALE VERII 2012, realizată în colaborare cu fostul redactor-șef al revistei Level – actualul jurnalist de gaming Mike Stegaru , n-am să fac asta, pentru că oricum puteți lua toate datele necesare din postările anterioare.

În schimb, am să vă spun ce sentimente mi-a trezit festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice din 2012 de la Londra – una dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut vreodată în viața mea! Și mă cam uit la Olimpiade, la televizor, de prin 1968, de la ediția din Mexico City…

Concluzii:

1.- CÂND O NAȚIE ESTE UNITĂ, POATE! ;

2.- O NAȚIUNE SERIOASĂ ARE UN CONDUCĂTOR SERIOS – ÎN CAZUL ANGLIEI, ELISABETA A II-A, REGINA CU CEL MAI ÎNDELUNGAT INTERVAL DE DOMNIE DE DUPĂ CELEBRA REGINĂ VICTORIA. ;

3.- VOLUNTARIATUL ESTE O NOȚIUNE FUNDAMENTALĂ PENTRU O NAȚIUNE CARE O DUCE BINE, BA CHIAR DEVINE O ONOARE, ATUNCI CÂND PRESTIGIUL ȚĂRII ESTE ÎN JOC (NOȚIUNEA FIIND CVASINECUNOSCUTĂ ÎN ROMÂNIA!).;

4.- UN EVENIMENT SPORTIV DE IMPORTANȚĂ MONDIALĂ POATE AVEA EFECTE URIAȘE ASUPRA VIEȚII ECONOMICE ȘI SOCIALE A UNEI ȚĂRI (AVEM ȘI NOI DOUĂ EXEMPLE: UNIVERSIADA DIN 1981 ȘI FINALA EUROPA LEAGUE DIN 2012. AM ÎNVĂȚAT CEVA DIN TOATE ASTEA? NU CRED!). ENGLEZII AU CHELTUIT CIRCA 9,8 MILIARDE DE LIRE STERLINE PENTRU MARELE EVENIMENT – ȘI, CULMEA, AU REUȘIT SĂ ȘI „ECONOMISEASCĂ” APROXIMATIV 500 DE MILIOANE DE LIRE! VI SE PARE UN  FLEAC? IA MAI FACEȚI O DATĂ CALCULELE… ;

5.- 204 ȚĂRI, PRIN REPREZENTANȚII LOR, AU ALES SĂ SE ÎNFRUNTE PE TERENUL DE SPORT, ÎNTR-O COMPETIȚIE SPORTIVĂ  CORECTĂ, NU PRIN ÎNFRUNTARE MILITARĂ, ELECTORALĂ, VOCALĂ SAU DE ALT TIP. AM TRĂIT MINUNEA SĂ VĂD ACCEPTAȚI, ÎNTR-O ȚARĂ CU ADEVĂRAT DEMOCRATICĂ – PRIN FAPTE, NU PRIN DECLARAȚII – SPORTIVI PROVENIND DIN PRINCIPALELE TREI ȚĂRI „INAMICE” ALE LUMII OCCIDENTALE: COREEA DE NORD, IRAN ȘI SIRIA. NIMENI N-A DECLARAT BOICOT, CHIAR DACĂ EXISTA RISCUL DE A FI HUIDUIT LA INTRAREA PE STADION DOAR PENTRU CĂ REPREZINTĂ INAMICUL PUBLIC NUMĂRUL 1 !  OARE CÂND VOM AJUNGE SĂ ÎNVĂȚĂM ȘI NOI CEVA DIN TOATE ASTEA? SUB TRAIAN BĂSESCU, PROBABIL, NICIODATĂ…

6.- I-AM VĂZUT, ARĂTAȚI DE BBC, ALĂTURI DE ALȚI CONDUCĂTORI AI NAȚIUNILOR PREZENTE LA OLIMPIADĂ, PE PRIMUL MINISTRU LEGAL DESEMNAT AL ROMÂNIEI ȘI PE SOȚIA SA. CREDEȚI-MĂ, MI-A CRESCUT INIMA, ERA ALTCEVA DECÂT ÎNCRÂNCENAREA PLINĂ DE VENIN A MARINARULUI PE CARE PROBABIL NIMENI NU L-AR FI BĂGAT ÎN SEAMĂ. ȘI ȘTIȚI DE CE? PENTRU CĂ ENGLEZII NU APRECIAZĂ LINGĂII ȘI DICTATORII, CATEGORIE ÎN CARE T.B. SE ÎNCADREAZĂ CU BRIO! NU UITAȚI CĂ FAIR-PLAYUL A FOST INVENTAT DE ENGLEZI. ȘI CHIAR DACĂ – ÎN PERIOADA RĂZBOIULUI RECE – REGINA A TREBUIT SĂ ACCEPTE PREZENȚA LUI NICOLAE CEAUȘESCU PE POST DE MARE DISIDENT DIN LAGĂRUL SOCIALIST, DIN RAȚIUNI DE STRATEGIE POLITICĂ, ASTA NU ÎNSEAMNĂ CĂ EI ȘI-AU ÎNCĂLCAT VREODATĂ CONVINGERILE. CE-AM CREZUT NOI, ESTE O ALTĂ PROBLEMĂ…;

7.- ÎN CONCLUZIE, DUPĂ TOT CE-AM VĂZUT, NU POT SPUNE DECÂT UN LUCRU: VREAU ȘI EU „O ȚARĂ CA AFARĂ”! O ȚARĂ ÎN CARE SĂ NU EXISTE SCANDALURI, URĂ, INTERCEPTĂRI TELEFONICE, INFLUENȚAREA JUSTIȚIEI BAZATĂ PE AMENINȚĂRI ȘI ȘANTAJ, DISPREȚUL FAȚĂ DE MAREA MASĂ A LOCUITORILOR ȚĂRII, FURT  PE FAȚĂ ȘI CORUPȚIE… VREAU O ȚARĂ ÎN CARE SĂ CONSTRUIM, NU SĂ DEMOLĂM!

Cândva, prin anii ’90, „golanii” din Piața Universității erau mândri de statutul lor. Privind retrospectiv, având în vedere că – indiferent de simpatiile mele – nu aveam voie prin statutul postului de redactor radio să mă alătur lor,  cel puțin la modul declarat, vreau să spun astăzi un lucru foarte clar: pe acest blog, care nu are nicio legătură cu sarcinile mele profesionale, îmi pot spune părerea liniștit. Iar această părere sună cam așa:

MERGEȚI LA VOT ȘI VOTAȚI, INDIFERENT CE! NU STAȚI ÎN CASĂ ! NU FIȚI LEGUME ! S-AR PUTEA CA MAI TÂRZIU SĂ REGRETAȚI AMARNIC SCURTUL MOMENT DE COMODITATE (SAU DE LAȘITATE). VIAȚA E DURĂ, E-ADEVĂRAT…. DAR CUM SPUNEA POETUL? „TE LUPTĂ, DAR, / CU DRAGOSTE ȘI DOR DE EA…„

Vă aștept, pe toți cei care nu v-ați pierdut cu totul simțul civic, la urne. Votați ce doriți, DAR VOTAȚI !!!

În final, o dedicație pentru Primul Scufundat al țării, aici…

http://www.youtube.com/watch?v=zJ_pw1iqISA

Anunțuri