Observ, cu mare părere de rău – dar şi cu interesul unui entomolog care abia aşteaptă să-şi umple clasorul cu uscăciuni extrem de rare – că marea noastră comunitate SF este unul dintre cele mai conformiste şi mai de lipsite de curaj grupuri sociale din România postdecembristă. După ce vreme de aproape 20 de ani am tot fost supuşi presiunilor şi ameninţărilor de tot felul, după ce ne-am tot lăudat că noi am pus osul din greu la răsturnarea dictaturii comuniste, iată-ne nişte bieţi mieluşei mai bezmetici şi mai fricoşi decât oricând, care se mulţumesc cu statutul călduţ căpătat după 1989 – un statut de „duşi cu mintea”, „oamenii lui Mironov”, „amatori de OZN-uri” etc. Singurul om pe care-l admir pentru modul în care s-a comportat în toţi anii aceştia este Victor Martin (surprise, surprise!, nu-i aşa?), cu care – într-o anumită perioadă şi fără motive prea bine precizate, din nici o parte  – am avut o serie de controverse cărora nu le-aş putea găsi niciun un fel de justificare logică, având în vedere că – din partea mea, cel puţin – eu chiar am crezut, într-o anumită perioadă, că suntem prieteni. Să trecem însă peste asta…

Ideea de bază este aceea că lipsa de reacţie a fandomului SF din România faţă de evenimentele ce au loc la noi în ţară, în prezent, este una extrem de îngrijorătoare. Nu e vorba de a ţine partea vreunui partid politic sau a altuia (astea sunt opţiuni pur personale, situate în afara oricăror discuţii!), ci de a închide ochii în faţa abuzurilor de tot felul prin care nişte grupări politice (fie ele Preşedinţia statutului, partidele politice sau  Guvernul României) le comit sub ochii noştri orbi, cu explicaţia că prostimea oricum nu pricepe nimic şi că jocurile se fac la un nivel aflat dincolo de nivelul nostru de inteligenţă. Ei bine, eu, unul, refuz să mai fiu tratat în acest fel! Am aceleaşi drepturi ca oricare alt cetăţean din această ţară – fie el preşedinte,  prim-ministru, parlamentar ori şef de partid – să mă bucur de un tratament egal, chiar dacă nu am SPP-ul la uşă,  maşini blindate sau aeronave să mă transporte de colo-colo sau bugete de mii de euro din care să-mi plătesc frizerul, hârtia igienică de la baie ori secretara – asta, şi ce-o mai fi, ce ştiu eu… Când vorbesc despre drepturi, vorbesc despre RESPECT!!! Respect pe care  îl merit şi eu, ca orice alt cetăţean al României, dar pe care nu-l simt în nici un fel. Scandalurile, ura, dispreţul, defăimarea, bălăcăreala, trasul la gioale (sau ţurloaie, cum preferaţi!), împroşcarea cu noroi, calomnierea, intimidarea (fizică ori politică), violenţa fizică, violarea intimităţii sau a vieţii private (pe orice cale), în final linşarea în piaţa publică sunt lucruri pe care nu sunt obligat să le suport şi pe care NU LE VOI ACCEPTA NICIODATĂ!!!  Sigur, s-ar putea să râdeţi şi să spuneţi că Moshul SF s-a prostit, că nu mai ştie ce vorbeşte. Şi totuşi, vă aduc aminte că eu mi-am petrecut o mare parte din viaţă sub un regim pe care acum tinerii noştri îl privesc drept o invenţie a cărţilor de istorie politizate în funcţie de partidul din care provine ministrul educaţiei de la un anumit moment, fără să se gândească la spusa aceea, absolut genială, cum că „cine nu are bătrâni, ar trebui să şi-i cumpere”.

Am o singură întrebare: dacă eu, acum, la o vârstă apropiată de cea a pensionării (ar spune unii) îndrăznesc să gândesc altfel decât restul generaţiei mele, de ce n-ar putea s-o facă şi cei tineri? Ce vă costă, oameni buni, să gândiţi cu propriile voastre capete? În fond, societatea viitoare, în care veţi trăi, va fi a voastră, nu a mea…  Sau – mai corect – AR TREBUI SĂ FIE! Mi-e teamă totuşi, că dacă veţi continua să fiţi la fel de pasivi, vă va părea rău că nu aţi luat atitudine la timp. Atunci însă, poate va fi prea tîrziu…

Long live Zamiatin, Huxley & Orwell!!!

P.S.: Poate vă întrebaţi unde e sabia boantă. V-aţi uitat vreodată în interiorul vostru? Dacă da, ridicaţi privirea spre cer…  Acum v-aţi prins?

Be happy!