Revin la una dintre rubricile cele mai dragi mie, din perioada când eram doar colaborator la emisiunea pe care-o realizez de mai bine de 22 de ani și anume EXPLORATORII LUMII DE MÂINE – cel mai vechi program de science fiction radiofonic din Europa, difuzat în prezent pe Radio România Cultural. Cei despre care vă voi povesti n-au rupt niciodată gura târgului cu creațiile lor, dar – la urma urmei – cine intră în cușca leilor nu trebuie să se mire… Vă ofer așadar

RADIOCENACLUL „STEAUA POLARĂ” (8) – Poșta din 08.10.1986

« Întrebat de un reporter care este cheia succeselor sale literare, scriitorul american JOHN VARLEY, de mai multe ori laureat al premiilor Hugo și Nebula, a răspuns: „Nimic mai simplu! Am urmat cele 5 sfaturi ale lui Robert A. Heinlein, în legătură cu reușita în SF: 1) Să scrii; 2) Să termini ce-ai început; 3) Să revii cât mai puțin la ceea ce ai terminat; 4) Să trimiți ceea ce ai finalizat; 5) Să trimiți iarăși, în clipa în care ești respins.” Desigur, acest răspuns este unul glumeț, el dovedindu-se o definire plină de umor a muncii adesea ingrate a scriitorului de science fiction. Căci este evident pentru oricine că în lipsa talentului, a înzestrării native pentru literatură, cele 5 reguli nu-și găsesc nici un fel de aplicare.

„Steaua Polară” – 08.10.1986, pag. 1

De ce am insistat asupra amănuntelor de mai sus? Pentru motivul că mulți dintre tinerii noștri corespondenți, interpretând în felul lor libertatea de a scrie și a publica, trimit încontinuu mormane de texte, fără să-și facă nici un fel de probleme asupra calității sau a impactului pe care l-ar putea avea ele la întâlnirea cu cititorii. Mai mult, și acest lucru este de-a dreptul trist, majoritatea celor ce ne scriu consideră drept o opțiune facultativă folosirea corectă a limbii române literare, lucrările lor abuzând de greșeli de ortografie și de exprimare, de improprietăți de limbaj, asocieri nefericite de cuvinte ori de figuri de stil neinteresante și nepotrivite. O serie de texte primite în ultima vreme la redacție ilustrează această afirmație, care, din nefericire, tinde să devină regulă.

Astfel, în două plicuri semnate ALISAVETEI CLAUDIU, din Suceava, se află un număr de opt texte care vă mărturisesc sincer că m-au uimit. Nu, nu prin calitățile lor literare, cum s-ar putea crede la prima vedere, ci prin cantitatea imensă (acesta este cuvântul!) de greșeli de tot soiul, de inepții și enormități pe care le cuprind.

Să luăm câteva dintre „texte”, la întâmplare…

„Steaua Polară” – 08.10.1986, pag. 2

În HWB, prescurtare de la „hiperworldbinarul” (cu această ocazie, aștept din partea autorului o explicație asupra înțelesului cuvântului menționat), are loc o ciudată urmărire prin cosmos între două entități care nu se prea știe ce sunt, ele transformându-se în diverse lucruri, după bunul plac. În final, autorul ne „servește” explicația, ca pe o plăcintă la tavă: este vorba despre cometa Halley, care trece pe deasupra atolului nuclear (sic!) și din această cauză își modifică brusc spectrul nucleului (sic!). O cometă înzestrată cu rațiune s-a mai văzut în SF, dar n-am înțeles ce voia urmăritorul lui Halley și, mai ales, cine era el. În fine, chiar dacă aș fi dispus să trec peste neclaritatea ideilor din text, punând totul pe seama lipsei de experiență a autorului, nu același lucru pot să-l fac și în ceea ce privește exprimarea literară. Iată câteva mostre semnificative pentru „stilul” autorului:

„Urmărirea continua. Hiperworldbinarul oscilă o clipă între cele două existențe spațiale. Timpul însă nu-i permitea ezitări, așa că în câteva secunde trecu definitiv în Cosmos. Adversarul îl urmă, cu supunerea și inflexiunea unei umbre. Precis dispune de un transformator, gândi HWB, încercând să se înscrie, fără succes, într-o curbură a spațiului, gravitația, în limbajul său vulgar.”

Pentru cei care nu știau, apare o nouă echivalență în fizică: gravitație = traducerea în termeni vulgari a noțiunii de curbură a spațiului! Interesant! Ce să-i faci, mai învățăm și noi câte ceva!

„Steaua Polară” – 08.10.1986, pag. 3

Un alt paragraf, încă și mai abscons decât primul, provine din aceeași povestire:

„Ciudat, dispune de un transformator universal, orice aș deveni, m-ar imita, deci din punct de vedere fizic suntem egali. Va trebui să lucrez asupra rațiunii. Ea, după cum am aflat de la predecesorul meu, este controlată și controlează prin intermediul unor curenți puternici, care devin, prin caracterul mișcării mele, inerțiali. Concentrarea lor într-un spațiu redus de difuzare-receptare ar duce la scăderea intensităților necesare transmisiilor și, deci, la reducerea masei energetice inerțiale.”  Elocvent, nu?

Într-o altă schiță, intitulată El, nu era pulbere de stele (între subiect și predicat, prietene, după cum spune manualul de gramatică, nu se pune niciodată virgulă, decât dacă e vorba de o construcție intercalată!), în schița amintită deci întâlnim construcții cum ar fi: „întrucât” scris „întru-cât”, „o stație de fonofiltre ce are cuplate cei 50 de senzori electronici” (este vorba de fapt despre senzori cuplați, nu-i așa?). Apoi: „întreaga gamă a ciclelor cauză-efect” (forma corectă pentru genitivul plural al cuvântului „ciclu” este „ciclurilor” și nu „ciclelor”); și altă eroare: „dat fiind amploarea” în loc de „dată fiind amploarea” etc.

Nu cred că are rost să mai continuăm. Voi mai cita doar două perle extrase din schița Legătura. Prima:

„ — Cine ești? întrebă ea aspră.

— Eu, blegule, eu! se înfurie soldatul.

— Care eu? Eu sau tu? stărui ipocrit santinela.

— Noi, amărâtule, răcni soldatul.

— Da, atunci, intrați pe rând! concluzionă celălalt.”

„Steaua Polară” – 08.10.1986, pag. 4

Și a doua:

„Fără premeditare, se aplecă la rădăcina gardului și îl smulse cu putere. Pe distanță de 1 km., gardul țâșni din pământ(!), la un metru de pământ(!), rămânând suspendat, într-o caraghioasă poziție.

Santinela căzu în șanț și cu mâna la cap îngăimă:

— Bine, omule, ce-ai de gând?

— Nimic, răcni soldatul, de se cutremurară sateliții pe orbită.”

Mă opresc aici în ceea ce privește „textele” lui Alisavetei Claudiu. Nu-l cunosc pe corespondentul nostru, nu știu cine este, ce vârstă are și cu ce se ocupă, dar cu toate acestea îmi permit să-i dau un sfat prietenesc: să lase scrisul și să se apuce de altceva. Eventual de citit… Întâi manualele de școală (cu prioritate absolută pentru gramatică), apoi literatură de specialitate și beletristică. Numai așa va ajunge, poate, corespondentul  nostru să realizeze cât de ridicol poate suna câteodată un text, fie el și propriu, când nu ți-ai propus altceva decât să scrii de dragul de a scrie, să înșiri niște cuvinte pe hârtie. Am mai spus și altă dată, o repet și acum: creația literară este un act responsabil, bazat pe respectul față de tine, ca autor, și față de cititor, ca beneficiar al operei literare. În absența acestei atitudini, totul devine un joc fără finalitate, o farsă de prost gust.

În încheierea radiocenaclului nostru de astăzi, câteva răspunsuri pe scurt:

„Steaua Polară” – 08.10.1986, pag. 5

SORIN NOUR, Chiscani, jud. Brăila. Spuneți că preferați să rămâneți învăluit în mister. Ar fi bine, întrucât povestirea pe care ne-ați trimis-o nu a trezit nici un fel de interes, la nimeni dintre cei ce au citit-o. Și o precizare: când afirmați că „Numai roboții nu plâng reprezintă doar un capitol dintr-o trilogie (care se poate transforma și într-un roman!)” aveți cumva în vedere o inovație în domeniul conceptelor folosite de teoria literaturii? Fie că da, fie că  nu, vă recomand studierea „Dicționarului explicativ al limbii române”, la articolele „trilogie” și „roman”.

CORVIN ANDRONIC, București, șos. Cățelu, nr. 82, sect. 3. Folosirea de citate celebre în deschiderea unei lucrări nu e de nici un folos dacă textul în sine este slab. Și Ultima rachetă, și Jocul cu moartea sunt niște texte submediocre, cu pasaje „împrumutate” sau „inspirate” din alte cărți (ce mult s-ar bucura Radu Honga dacă ți-ar citi schița „Jocul cu moartea”!). Oricum, treci pe la cenaclul „Solaris”. Îți va fi de folos.

Vă mulțumesc pentru atenție, la revedere! »

Și nu uitați: avem

Anunțuri