Suzanne Collins - The Hunger Games Trilogy

Bună! Poate v-ați întrebat ce-am făcut în ultimele aproape două săptămâni… Ei bine, răspunsul se dovedește a fi extrem de simplu: m-am documentat!!! Așa am aflat – printre altele – că vineri, 23 martie 2012, a avut loc premiera mondială a filmului THE HUNGER GAMES, transpunerea cinematografică a primului volum din trilogia semnată de SUZANNE COLLINS, începând cu  anul 2008. În România această trilogie a fost publicată în două ediții de către editura NEMIRA, sub titlul Jocurile foamei (Vol. 1: Jocurile foamei; Vol. 2: Sfidarea; Vol. 3: Revolta), între anii 2009-2011 (traducere: Ana-Veronica Mircea). N-a fost singura ”achiziție” pe plan informațional, dar dacă tot ne-am oprit astăzi la ”Jocurile foamei”, să încercăm să insistăm asupra acestei multapreciate trilogii, care se pare că are toate șansele să devină o franciză cinematografică de (mare) succes. Dar mai întâi, câteva cuvinte despre autoare, așa cum ne-o prezintă editorul român…

Suzanne Collins

”Suzanne Collins și-a început cariera în 1991 ca scenarist de televiziune. A participat la realizarea mai multor emisiuni de succes ale postului Nickelodeon, printre care The Mystery Files of Shelby Woo sau Clarissa Explains it All, nominalizate la Premiile Emmy. A scris mai multe episoade ale programelor pentru preșcolari Little Bear și Oswald, de asemenea nominalizate la Premiile Emmy. La îndemnul lui James Proimos, autor de cărți pentru copii, a debutat cu romanul Gregor the Overlander, primul volum al seriei de mare succes Underland Chronicles, răsplătită cu numeroase distincții și premii atât în Statele Unite, cât și în Marea Britanie.

Jocurile foamei, primul volum din trilogia cu același nume, s-a bucurat de un succes enorm, atât din partea publicului, cât și din partea criticii. A fost tipărit în nu mai puțin de 32 de țări în doar șase luni de la lansare, devenind rapid un bestseller New York Times și USA Today.  Este recomandat de toate revistele de profil și de marile lanțuri de distribuție ca fiind una dintre cele mai bune cărți ale anului 2008: Publishers Weekly, New York Times, Kirkus Review, School Library Journal, Booklist, LA Times și de Barnes&Noble, Borders și Amazon. Drepturile de adaptare pentru marele ecran au fost recent achiziționate de Casa de producție Lionsgate, scenariul urmând a fi scris de Suzanne Collins, regia aparținându-i Ninei Jacobson.” (Până la urmă s-a dovedit că Nina Jacobson și-a asumat doar postura de producător, regia filmului fiind semnată de Gary Ross, în timp ce muzica aparține unui cuplu de compozitori între care se numără și James Newton Howard, fostul soț al mult mai celebrei actrițe Rosanna Arquette! – nota Moshului SF)

Despre film voi vorbi însă mai târziu, într-un articol separat, deocamdată vreau să mă refer la cărți…

2011-Collins, Suzanne - JOCURILE FOAMEI (Ed. a II-a) (Ed. Nemira)

1. JOCURILE FOAMEI

Bestseller New York Times , USA Today și Wall Street Journal, cartea lui Suzanne Collins este considerată unul dintre cele mai bune romane fantasy din ultimii ani și a câștigat nenumărate premii, printre care Best Book of the Year în 2008, acordat de Publishers Weekly, și Kirkus Best Book în 2009.

Într-un viitor postapocaliptic, peste ruinele unui continent cunoscut odinioară ca America de Nord se întinde națiunea Panem. Ca simbol al puterii Capitoliului asupra celor douăsprezece districte conduse cu o mână de fier,  în fiecare an este organizat un concurs sadic și sângeros – Jocurile foamei. Douăzeci și patru de adolescenți sunt răpiți de lângă famiile lor și aruncați într-o luptă pe viață și pe moarte, televizată în direct și urmărită cu frenezie. Doar unul dintre ei se va întoarce acasă faimos, bogat și… viu. Cine va câștiga cursa nebună pentru supraviețuire?

”Pur și simplu, am citit fără să mă pot opri! (…) O lectură înrobitoare.” STEPHEN KING

”Am fost atât de obsedată de Jocurile foamei, încât am continuat să citesc și la restaurant, discret, cu cartea ascunsă sub masă!” STEPHENIE MEYER

”Nu există roman de aventură mai bun!” RICK RIORDAN

Jocurile foamei creează dependență asemenea jocurilor video în care trebuie să ucizi dușmanul.” STEPHEN KING

”O eroină de neuitat și o carte remarcabilă atât pentru bărbați, cât și pentru femei, un roman în care rămâi prins ca într-o capcană.” THE TIMES

”În cei zece ani de când lucrez cu cărțile, nici o serie pentru adolescenți nu a stârnit atât de mult interes și entuziasm, nici măcar J.K.Rowling sau Philip Pullman.” PUBLISHER’S WEEKLY CHILDREN’S BOOKSELLERS BLOG

”Mamă, ce poveste! Am fost răpită de la prima pagină. O meditație profundă asupra sărăciei și a foamei – nu doar ale trupului, ci în primul rând ale inimii.” LAURETTA NAGEL, librar Constellation Books

”Stilul, personajele, ritmul, totul este fantastic. Abia aștept să apară ca să le-o pot recomanda tuturor copiilor.” GINNY COLLIER, director filială Biblioteca din Atlanta

”Țin să-mi alătur vocea la corespondența care abundă în mulțumiri pentru Jocurile foamei – ce carte fantastică! Am preluat viața altcuiva în timp ce-mi consumam fiecare minut liber din metrou/ din timpul muncii/ din ședințele plicticoase pentru a afla ce i se întâmplă lui Katniss. O lume descrisă superb, conturată într-un ritm excelent, cu evoluție a personajelor și intrigă veridice, dar deosebit de surprinzătoare. Vezi fără încetare în minte filmul celor petrecute. Abia aștept să citesc următoarele două volume!” ANDREW MEDLAR, specialist în materiale dedicate tinerilor, Chicago Public Library

”Așa cum m-ați avertizat în scrisoarea care însoțea manuscrisul, acesta mi-a uzurpat complet viața… Timpul pe care îl rezerv pentru citit începe întotdeauna când mă urc în pat… dar săptămâna asta n-am apucat să dorm!!! Sincer. N-am stins niciodată lumina înainte de 1 noaptea și în timpul zilei m-am gândit numai la eroina Katniss. Nu m-am mai simțit niciodată atât de tensionată și de implicată într-un roman.” NANCY J. JOHNSON, doctor în filozofie și profesor la Western Washington University

Iată și un fragment din primul capitol al cărții:

”Când mă trezesc, cealaltă parte a patului e rece. Degetele mi se întind, căutând căldura lui Prim, dar nu găsesc decât țesătura aspră a cuverturii ce acoperă salteaua. Probabil c-a visat urât și s-a culcat în patul mamei. Bineînțeles că a făcut-o. Azi e extragerea.

Mă ridic într-un cot. În dormitor e destulă lumină ca să le pot vedea. Surioara mea, Prim, încovrigată pe o parte, înconjurată de trupul mamei, cu obrazul lipit de al ei. În somn, mama pare mai tânără, tot veștejită, dar nu epuizată. Fața lui Prim e tot atât de proaspătă ca o picătură de ploaie, tot atât de încântătoare ca o primulă, de la care îi vine numele. Și mama a fost cândva frumoasă. Sau cel puțin așa mi s-a spus.

Lângă genunchii lui Prim stă, păzind-o, cel mai urât motan din lume. Nasul strivit, o jumătate de ureche lipsă, ochii de culoarea dovleacului putred. Prim l-a botezat Buttercup susținând, cu insistență, că blana lui de un galben spălăcit seamănă la nuanță cu acea floare. Motanul mă urăște. Sau, cel puțin, n-are încredere în mine. Cu toate că s-a-ntâmplat cu un an în urmă, cred că ține minte cum am încercat să-l înec într-o găleată când l-a adus Prim acasă. Un pisoi sfrijit, cu pântecele umflat de viermi și colcăind de de purici. Ultimul lucru de care aveam nevoie era încă o gură de hrănit. Dar Prim m-a rugat cu atâta stăruință, a și plâns, așa că a trebuit să-l primesc. Până la urmă, a fost OK. Mama l-a scăpat de viermi și e un vânător de șoareci înnăscut. Ocazional, prinde și câte un șobolan. Uneori, când curăț vânatul, îi dau lui Buttercup măruntaiele. A încetat să mă mai stupească.

Măruntaie fără stupit. Mai aproape de dragoste nu vom ajunge niciodată.

Îmi dau jos picioarele din pat și le las să alunece în cizmele de vânătoare. Pielea suplă a luat forma gambelor mele. Îmi trag pantalonii, o cămașă, îmi îndes sub o șapcă părul negru, împletit într-o coadă lungă, și îmi înșfac traista pentru provizii. Pe masă, sub un castron de lemn care o ferește de șobolani flămânzi și de pisici la fel de hămesite, stă o bucată mică de brânză excelentă de capră, înfășurată în frunze de busuioc. E darul pe care mi l-a făcut Prim cu ocazia zilei extragerii. Îl pun cu grijă în buzunar în timp ce mă strecor afară.

Zona noastră din Districtul 12, supranumită Filonul, mișună de obicei la ora asta de mineri care intră în schimbul de dimineață. Bărbați și femei cu umerii gîrbovi și încheieturile degetelor umflate, dintre care mulți au renunțat de amar de vreme la strădania de a-și curăța praful de cărbune de sub unghii sau din crețurile fețelor scofâlcite. Însă astăzi străzile negre de zgură sunt pustii. Casele scunde, cenușii, au obloanele lăsate. Extragerea începe abia la ora două. Până atunci poți să și dormi. Dacă poți.

Casa noastră e aproape de marginea Filonului. Nu trebuie să trec decât pe lângă câteva porți înainte de a ajunge pe câmpul murdar numit Pajiștea. Un gard înalt, din plasă de oțel, cu bucle din sârmă ghimpată în partea de sus, separă Pajiștea de pădure, înconjurând, de fapt, întregul District 12. Teoretic, ar trebui să fie electrificat  douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru, ca barieră în calea animalelor de pradă din pădure – haite de câini sălbatici, pume singuratice, urși – care erau cândva o amenințare pe străzile noastre. Însă, de când suntem norocoși că avem curent electric doar două sau trei ore pe seară, de obicei nu e niciun pericol dacă atingi gardul. Îmi acord totuși întotdeauna o clipă în care ascult cu atenție, încercând să aud zgomotul care îmi spune că funcționează. În clipa asta e tăcut ca o stâncă. La adăpostul unui pâlc de tufișuri, îmi sug burta și mă strecor printr-un ochi lărgit, de vreo șaizeci de centimetri, care e așa de ani de zile. Gardul are mai multe puncte slabe, dar pe ăsta, fiind atât de aproape de casă, îl folosesc mai mereu pentru a pătrunde în pădure.

Imediat ce mă văd printre copaci, recuperez un arc și o o tolbă cu săgeți dintr-un buștean scorburos. Electrificat sau nu, gardul a reușit să țină mâncătorii de carne în afara Districtului 12. În pădure cutreieră nestingheriți, plus că mai ai și alte griji, cum ar fi șerpii veninoși, animalele turbate și lipsa potecilor. Dar e și mâncare, dacă știi cum s-o găsești. Tata știa și m-a învățat câte ceva înainte să fie făcut fărâme într-o explozie din mină. Nici măcar n-a mai rămas ceva de îngropat.  Aveam unsprezece ani atunci. După cinci ani, încă mă mai trezesc din somn strigându-i să fugă.” (Va urma)

2011-Collins, Suzanne - JOCURILE FOAMEI 2. SFIDAREA (Ed. a II-a) (Ed. Nemira)

2. SFIDAREA

Inclus de prestigioasa revistă Time în topul 10 al celor mai bune cărți din 2009, al doilea volum al trilogiei Jocurile foamei este bestseller New York Times, USA Today, Wall Street Journal și Publishers Weekly.

Katniss și Peeta au câștigat împreună sângeroasele Jocuri ale foamei, sfidând pentru prima oară în istorie regulile impuse de Capitoliu. Reveniți în Districtul 12, după toate înfruntările, sunt convinși că îi așteaptă o viață sigură și decentă pentru ei și familiile lor. Dar, în timp ce Katniss și Peeta parcurg obligatoriul Tur al Învingătorilor, apar zvonuri despre o revoltă printre locuitorii districtelor. Iar în ochii conducătorilor, ei sunt sursa acestei rebeliuni. Dacă nu vor reuși să convingă națiunea Panemului că sunt în continuare îndrăgostiți nebunește, consecințele ar putea fi dezastruoase…

”În sfârșit, am citit cartea pe care o așteptam cu sufletul la gură: Sfidarea de Suzanne Collins, al doilea volum al fenomenalei serii Jocurile foamei! Nu doar mi-a împlinit așteptările, și așa foarte mari, dar le-a depășit cu mult! O lectură la fel de pasionantă, chiar mai pasionantă, pentru că acum ești deja foarte atașat de personajele alături de care ai suferit. Iar intriga este incredibilă. Nu vei avea somn o dată ce ai deschis cartea. Sfatul meu este să o începi dimineața și să anulezi orice program ai avea în acea zi!” STEPHENIE MEYER

Sfidarea este o lectură poate chiar mai pasionantă decât Jocurile foamei, pentru că deja te-ai atașat de personajele alături de care ai suferit. Intriga este incredibilă. Dacă ai deschis cartea, n-o să mai poți să dormi. Sfatul meu este să o începi dimineața și să renunți la orice ai avea de făcut peste zi.” STEPHENIE MEYER

”Suzanne Collins a reușit o performanță rară. A scris o continuare chiar mai bună decât primul volum al seriei.” NEW YORK TIMES

Iată cum începe acest al doilea volum:

”Strâng în palme sticla plată, deși aerul înghețat a absorbit căldura ceaiului de multă vreme. Frigul mi-a crispat mușchii. Dacă o haită de câini sălbatici și-ar face apariția în clipa asta, șansele de a mă cățăra într-un copac înainte de atacul lor n-ar fi în favoarea mea. Ar trebui să mă ridic, să mă mișc, să scap de înțepeneala picioarelor, însă continui să rămân locului tot atât de neclintită ca piatra pe care stau, în timp ce zorile prind să lumineze pădurea. Nu mă pot lupta cu soarele. Nu pot decât să privesc, neajutorată, cum mă târăște spre o zi la care de mai multe luni mă gândesc cu groază.

La amiază vor sosi cu toții în casa mea din Cartierul Învingătorilor. Reporterii, echipa de cameramani, chiar și Effie Trinket, vechea mea însoțitoare, vor ajunge în Districtul 12, venind de la Capitoliu. Mă întreb dacă Effie o să mai poarte peruca aia absurdă, roz, sau dacă o să afișeze o altă culoare nefirească, special pentru Turneul Triumfal. Mă vor aștepta și alții. Un grup care să se ocupe de toate nevoile mele pe durata îndelungatei călătorii cu trenul. O echipă de experți care să mă facă frumoasă pentru aparițiile în public. Cinna, stilistul și prietenul meu, creatorul costumelor superbe cu care am cucerit atenția spectatorilor în timpul Jocurilor Foamei.

Dacă ar fi după mine, aș încerca să uit cu desăvârșire jocurile astea. Să nu vorbesc niciodată despre ele. Să pretind c-au fost doar un vis urât. Dar e imposibil, din cauza Turneului Triumfal. Plasat strategic, la jumătatea intervalului dintre Jocurile anuale, reprezintă metoda aleasă de Capitoliu pentru a menține vie o spaimă iminentă. Noi, cei din districte, nu suntem siliți doar să ne reamintim în fiecare an strânsoarea de fier a puterii Capitoliului, ci și s-o sărbătorim, iar anul acesta eu sunt una dintre vedetele spectacolului. Trebuie să călătoresc din district în district, să stau în fața unor mulțimi care ovaționează și care, în taină, mă detestă, să privesc în ochii oamenilor cărora le-am ucis copiii…

Soarele continuă să se înalțe, așa că mă ridic. Toate încheieturile mele se plâng, iar piciorul stâng mi-a fost amorțit atâta vreme încât reîncep să-l simt abia după câteva minute de mers. Sunt în pădure de vreo trei ore, dar, fiindcă n-am făcut cu adevărat nicio încercare de a vâna, n-am cu ce mă făli. Pentru mama și pentru Prim, surioara mea, nu mai are importanță. Își pot permite să cumpere carne de la măcelăria din oraș, deși toate trei preferăm carnea proaspătă, de vânat. Însă Gale Hawthorne, prietenul meu cel mai bun, și familia lui depind de captura de azi și nu-i pot dezamăgi. Îmi încep turul de o oră și jumătate, timpul necesar pentru a trece în revistă șirul nostru de capcane. Înainte, când eram la școală, aveam la dispoziție după-amiezile ca să verificăm cursele, să vânăm și să culegem, după care ne rămânea timp și pentru negoțul din oraș. Dar acum, când Gale merge la muncă în minele de cărbuni, iar eu n-am nimic de făcut cât e ziua de lungă, am luat totul asupra mea.

La ora asta, Gale a început lucrul în mină, a coborât în adâncurile pământului cu liftul care îți răscolește stomacul, iar acum izbește, probabil, în filonul de cărbune. Știu cum e acolo, jos. În fiecare an, clasa mea făcea un tur al minelor, ca parte a pregătirii noastre școlare. Când eram mică, nu reprezenta decât o experiență neplăcută. Tunelele claustrofobice, aerul urât mirositor, întunericul sufocant din jur. Dar, după ce tata și alți mineri au fost uciși într-o explozie, abia mi-am mai putut impune să intru în ascensor. Excursia anuală a devenit un imens prilej de neliniște. În două rânduri mi s-a făcut rău doar gândindu-mă la ea, încât mama m-a ținut acasă, crezând că mă îmbolnăvisem de gripă.

Mă gândesc la Gale, care nu se simte cu adevărat viu decât în pădure, cu aerul ei proaspăt, cu lumina soarelui, cu apa limpede, curgătoare. Nu știu cum de poate suporta. Ei… ba da, știu. Suportă, fiindcă așa își poate hrăni mama, cei doi frați mai mici și sora. Iar eu am găleți de bani, mai mult decît suficienți pentru mâncarea ambelor noastre familii, dar el nu vrea să primească nici măcar o singură monedă. Îi vine greu până și să mă lase să le aduc carne, deși el ar fi avut cu siguranță grijă să le hrănească pe mama și pe Prim daca aș fi fost ucisă în timpul Jocurilor. Îi tot spun că-mi face o favoare, că înnebunesc stând toată ziua degeaba. Chiar și așa, nu aduc niciodată vînatul când e el acasă. Ceea ce e ușor, de vreme ce lucrează douăsprezece ore pe zi.

Nu reușesc să-l văd decât duminica, atunci când ne întâlnim în pădure și vânăm împreună. Continuă să fie cea mai frumoasă zi a săptămînii, dar nu așa cum era odată, când ne puteam destăinui totul unul altuia. Jocurile au stricat până și asta. Îmi păstrez speranța că, pe măsura trecerii timpului, vom reuși să ne simțim din nou în largul nostru împreună, dar o parte din  mine știe că e zadarnic. Nu există cale de întoarcere.” (Va urma)

2011-Collins, Suzanne - JOCURILE FOAMEI 3. REVOLTA (Ed. a II-a) (Ed. Nemira)

3. REVOLTA

Al treilea volum al seriei de succes Jocurile foamei de Suzanne Collins este bestseller New York Times, USA Today, Wall Street Journal și Publishers Weekly.

Răzmerița amenință să cuprindă întregul Panem, iar destinul îi rezervă lui Katniss rolul de simbol al revoltei. Întâmplările se petrec într-un ritm amețitor, iar Katniss înțelege că este doar o jucărie în mâna unei alte puteri de neoprit.

Katniss a supraviețuit calvarului Jubileului Pacificării și, împreună cu familia ei și cu Gale, se află acum la adăpost în Districtul 13. Dar, în haosul final al jocurilor, Peeta a căzut prizonier în mâinile Capitoliului, iar președintele Snow îi pregătește o soartă aparte. În timp ce focul revoltei mistuie întregul Panem, Katniss este sortită să devină simbol al revoluției. Pe măsură ce evenimentele se desfășoară cu repeziciune, ea realizează însă că a fost doar un pion mutat pe tablă. Consecințele devin de negândit pe măsură ce numărul victimelor crește, iar Katniss trebuie să găsească o soluție ce pare din ce în ce mai imposibilă.

Revolta, încheierea perfectă a seriei extraordinare începute cu Jocurile foamei și continuate cu Sfidarea, va avea peste ani același ecou pe care l-au avut Împăratul muștelor de William Golding și Apocalipsa de Stephen King.” SCHOOL LIBRARY JOURNAL

”Așteptată cu frenezie, încheierea seriei Jocurile foamei nu dezamăgește nicio clipă. Dimpotrivă, le oferă cititorilor și mai mult decât ar fi putut spera: acțiune, iubire și suferință la cote de neegalat.” BOOKLIST

Revolta, partea cea mai sinistră a seriei, este o meditație uimitoare despre prețul războiului. Înainte să vă apucați de citit, renunțați la orice ați avea de făcut în ziua respectivă. Acest ultim volum este o carte de forță, care te epuizează din punct de vedere emoțional.” PEOPLE MAGAZINE

”Suzanne Collins, alături de J.K.Rowling și Stephenie Meyer, este una dintre autoarele ale căror cărți pentru tineri sunt devorate în primul rând de adulți!” BLOOMBERG

Dacă părerea celor de la Bloomberg este îndreptățită ori nu, puteți verifica analizînd virtuțile stilistice ale fragmentului următor:

”Îmi privesc pantofii, urmărind cum se așterne pe pielea uzată un strat fin de cenușă. Aici fusese așezat patul pe care îl împărțeam cu Prim, sora mea. Iar acolo fusese locul mesei din bucătărie. Cărămizile șemineului prăbușit, acum un morman carbonizat, oferă un punct de referință pentru localizarea restului casei. Cum altfel m-aș putea orienta în marea acestor tonuri de gri?

Din Distrul 12 n-a mai rămas aproape nimic. Acum o lună, bombele incendiare ale Capitoliului au ras de pe suprafața pământului casele minerilor săraci din Filon, prăvăliile din oraș, până și clădirea Justiției. Singurul loc cre a scăpat de incinerare a fost Cartierul Învingătorilor. Nu știu exact de ce. Poate ca să existe o zonă locuibilă agreabilă pentru oricine din Capitoliu care este nevoit să vină în district cu afaceri. Un reporter la vânătoare de știri ciudate. Un comitet însărcinat să aprecieze starea minelor de cărbune. Un detașament de Apărători ai Păcii în căutarea refugiaților întorși acasă.

Dar nu se întoarce nimeni, în afară de mine. Și asta numai pentru o scurtă vizită. Autoritățile din Districtul 13 au fost împotriva întoarcerii mele. Au considerat-o o aventură costisitoare și lipsită de sens, dat fiind faptul că sunt protejată de cel puțin o duzină de aeronave invizibile care mi se rotesc pe deasupra capului și că nu există nicio informație pe care aș putea s-o aflu. Însă trebuia să văd districtul. Era o nevoie atât de imperioasă, încât am transformat-o într-o condiție a cooperării mele la oricare dintre planurile lor.

În cele din urmă, Plutarch Heavensbee, șeful creatorilor-de-joc, cel care i-a organizat pe rebelii din Capitoliu, și-a azvârlit brațele în sus.

– Lăsați-o să se ducă. Mai bine să irosim o zi decât încă o lună. Poate că un mic tur al districtului e exact ceea ce-i trebuie ca să se convingă că suntem de aceeași parte.

De aceeași parte. Duc mâna la tâmpla stângă, în care simt o durere ascuțită. Exact în locul în care m-a lovit Johanna Mason cu bobina de sârmă. Amintirile mi se învârtejesc când încerc să despart adevărul de neadevăr. Ce serie de evenimente m-au condus aici, printre ruinele orașului meu? E greu să-mi răspund, fiindcă efectele comoției provocate de Johanna n-au dispărut cu desăvârșire și gîndurile mele încă mai au tendința să se amestece unele cu altele. Și medicamentele pe care le folosesc ca să-mi țină durerea sub control și să-mi îmbunătățească starea de spirit mă fac uneori să am vedenii. Așa cred. Încă nu sunt convinsă că în noaptea când podeaua camerei mele de spital s-a transformat într-un covor de șerpi contorsionați am avut halucinații.

Folosesc tehnica pe care mi-a sugerat-o unul dintre medici. Încep cu lucrurile cele mai simple, despre care știu că sunt reale, și mă îndrept treptat către cele mai complicate. Lista începe să mi se deruleze în minte…

Mă numesc Katniss Everdeen. Am șaptesprezece ani. Casa mea e în Districtul 12. Am luat parte la Jocurile Foamei. Am evadat. Capitoliul mă urăște. Peeta a căzut prizonier. Se presupune că e mort. Cel mai probabil mort. Probabil e mai bine să fie mort…

– Katniss. Să cobor?

Vocea lui Gale, cel mai bun prieten al meu, ajunge la mine prin casca pe care-au insistat rebelii s-o port. El e sus, în aeronavă, urmărindu-mă cu atenție, gata să se năpustească dacă se întâmplă ceva rău. În acest moment realizez că stau ghemuită, cu coatele sprijinite pe coapse, cu capul în mâini. Probabil par în pragul unui soi de epuizare totală. Asta n-o să se întâmple. Nu acum, când mă lasă în sfârșit să mă dezvăț de medicamente.

Mă ridic și îi resping oferta cu o fluturare de mână.

– Nu. Mă simt foarte bine.

Ca să-mi întăresc spusele, încep să mă îndepărtez de vechea mea casă, mergând spre centrul orașului. Gale a cerut să fie coborât în Doisprezece împreună cu mine, dar n-a forțat lucrurile când i-am refuzat compania. Înțelege că azi nu vreau pe nimeni alături. Nici măcar pe el. Există drumuri pe care trebuie să le faci singur.” (Va urma)

2009-2010 - Trilogia JOCURILE FOAMEI (Ediția I) (Ed. Nemira)

Asta ar fi prezentarea cărților. În ceea ce privește filmul… ei, asta e o poveste cu totul diferită. Și nu neapărat cu final fericit. Stați pe-aproape, îl voi analiza într-un articol separat, dedicat premierelor lunii martie 2012! See you later!

P.S. : Mulțumesc pe această cale editurii NEMIRA care mi-a pus la dispoziție, cu multă amabilitate, cărțile ciclului Jocurile foamei de Suzanne Collins, dar și prietenei ANA-VERONICA MIRCEA, autoarea unei traduceri cu totul remarcabile, de care trebuie să se simtă cu adevărat mândră. Bravo!

Anunțuri