Ediția din 28.01.2012 a emisiunii EXPLORATORII LUMII DE MÂINE reprezintă împlinirea a 30 de ani de transmisie cvasineîntreruptă a acestei creații SF radiofonice unice, atât prin durată cât și prin conținut. Prima difuzare a avut loc pe 27.01.1982, așa că după 30 de ani putem să ne lăudăm cu faptul că avem cea mai veche emisiune de SF radiofonic – din Europa, cel puţin, conform estimărilor Societăţii Europene de Science Fiction. Meritul principal în susţinerea programului respectiv  în anii 80 revine unor persoane importante din cadrul Programului 3 al Radiodifuziunii Române, între care ”vinovaţi” de ideea respectivă au fost doamna SOFIA ȘINCAN (redactor-șef, la vremea respectivă, a Programului 3) și redactorul DAN URSULEANU, omul care a menținut emisiunea EXPLORATORII LUMII DE MÂINE până în anul 1990, fără excepție.

Dan Ursuleanu (2011)

Astăzi veți avea ocazia, între orele 13:15-13:45, pe lungimile de undă ale programului Radio România Cultural, să asistați la o reunire – unică în felul său – a celor doi redactori care au reușit să ducă Exploratorii lumii de mâine până în anul 2012 (pe moment!).

Ascultătorii fideli vor primi premii constând în pachete de cărți oferite de editurile Nemira, Millennium Books și Leda, în cazul în care vor suna primii la telefoanele 021-311.12.40 sau 021-319.05.05. Ceilalți vor rămâne cu satisfacția că au ascultat o ediție de colecție…

Vă reamintesc faptul că transmisiile postului RADIO ROMÂNIA CULTURAL pot fi recepționate (și văzute) astfel:

# pe internet la adresele http://cultural.srr.ro sau http://srr.ro/stream/rrc.asx;

# la radio, în Bucureşti pe 101,3 FM, iar în ţară, după cum urmează:

*Alexandria – 89,7 FM *Arad – 106,8 FM *Bacău – 101,8 FM *Baia Mare – 100,1 FM *Bârlad – 102,8 FM *Bihor – 105,8 FM *Bistriţa – 101,3 FM *Botoşani – 100,8 FM *Braşov – 105 FM *Valea Prahovei – 104,1 FM *Buzău – 103,7 FM *Câmpulung Moldovenesc – 98,7 FM *Cluj-Napoca – 101 FM *Craiova – 101,1 FM *Deva – 105 FM *Focşani – 101 FM *Galaţi – 101,6 FM *Giurgiu – 102,6 FM *Harghita – 106,8 FM *Iaşi – 103,1 FM *Mangalia – 92,7 FM *Maramureş – 100,8 FM *Miercurea Ciuc – 98,4 FM *Oradea – 96,1 FM *Petroşani – 90,6 *Piatra Neamţ– 100,3 FM *Ploieşti – 104,1 FM *Rm.Vâlcea – 102,5 FM *Satu Mare – 96,1 FM *Sibiu – 103,7 FM *Suceava – 101,6 FM *Tg.Mureş – 104,9 FM *Tg.Jiu – 89,5 FM *Timişoara – 100,7 FM *Tulcea – 102 FM *Turnu Severin – 105,8 FM *Vaslui – 102,4 FM *Vatra Dornei – 107,7 FM *Zalău – 105 FM.

Vă doresc audiție plăcută și (chiar dacă pentru acest post am avut nevoie de 3 ori mai mult timp pentru plasarea pe net, grație faptului că până prin aprilie voi fi olog de mâna stângă), sper să vă fi trezit interesul pentru cele ce urmează să se întâmple  la amiază….

La multi ani, SF-ului romanesc!