Nu știu dacă 2012 va fi sau nu anul sfârșitului lumii, așa cum o cunoaștem noi. Cel puțin la nivel global…

Pentru mine și familia mea însă apocalipsul a început deja, în luna ianuarie. Vă povesteam într-o postare anterioară că am pierdut pe cineva foarte drag, un văr care nu avea decât 3 ani mai mult ca mine și pe care l-am iubit și l-am apreciat foarte mult. Era un om extrem de vesel, modest, muncitor și foarte generos. El mi-a demonstrat faptul că ideea mea preconcepută despre cei bogați – prin definiție, spuneam eu, egoiști și hrăpăreți – este una greșită. M-a ajutat în cele mai grele momente ale vieții mele, inclusiv financiar, și la fel a făcut și cu restul clanului Ghidovenilor. Care este unul destul de mare… Și – am constatat acum – foarte unit!

Acest om a dispărut dintre noi în doar 3 săptămâni. Ultima dată am vorbit la telefon pe 1 ianuarie. Pe 11 ianuarie era deja mort, grație și uriașelor bâlbe ale sistemului medical românesc, bâlbe cu care – nu-i așa? – ne-am obișnuit deja, chiar și cu prețul morților noștri. Am plecat imediat după emisiunea din 14 ianuarie la Gura Humorului, acolo unde vărul meu se stabilise de mai bine de 40 de ani și unde-și croise o carieră de om de afaceri de succes în domeniul construcțiilor și în acela al turismului. Am ajuns la destinație duminică, la orele 5,30, am dormit vreo 2-3 ore, apoi m-am dus la catedrala orașului, unde fusese depus deja, de câteva zile, corpul vărului meu. Atunci am văzut ce înseamnă să te dedici în viață, cu adevărat, comunității. Pe parcursul câtorva ore doar, sute de oameni s-au perindat pe lângă sicriul lui, s-au adunat mormane de flori și zeci de coroane – și rețineți că eu ajunsesem acolo doar de câteva ore, iar trupul său fusese depus în biserică  de 3 zile deja! N-am fost de prea multe ori prin Gura Humorului, dar senzația că marea majoritate a populației și-a adus propriul omagiu, fiecare în felul său, pentru ceea ce acest om a făcut pentru orașul care-l adoptase cândva, prin anii 70, a fost una uluitoare. Dovadă și faptul că pe ultimul drum, pe un viscol care s-a întețit din ce în ce mai mult, pe măsura apropierii de cimitir, au fost prezenți sute de oameni care nici o clipă n-au dat semn că ar fi prezenți la fața locului din obligație, dimpotrivă. Concluzia pe care-am tras-o în acea zi de duminică: expresia cu mama și cu facerea de bine este pură prostie! Sau – într-o traducere mai apropiată – nici un gest bun nu va rămâne neobservat, mai devreme sau mai târziu!

A fost frumos, chiar dacă trist, și povestea s-ar fi putut sfârși aici, dar… Căci întotdeauna trebuie să mai existe și un ”dar”, nu?

Uneia dintre mătușile noastre de la Bârlad i s-a făcut rău și a trebuit să fie dusă de urgență la spital, la Iași, unde a și murit de altminteri, absolut pe neașteptate și fără vreo alternativă, în cursul zilei de duminică, 15 ianuarie. Așa că seara, la hotelul unde fusese cazat în Gura Humorului, clanul Ghidovenilor s-a întrunit și a hotărât să se se mute – cu arme și bagaje – cum se spune, la Bârlad, pentru a participa la o nouă ceremonie de înmormântare!!! Viața bate filmul, spuneați? Ha, ha, ăsta-i un simplu clișeu, domnilor, credeți-mă pe cuvânt…

Totul s-a terminat joi, 19 ianuarie, așa că vineri mergeam țanțoș prin Focșani, cu două plase de cumpărături destinate părinților mei, gândindu-mă la un weekend binevenit înainte de întoarcerea la București, când o piatră ascunsă sub zăpada proaspăt căzută a făcut ca situația să se schimbe la 180 de grade. O căzătură urâtă, o ruptură de mușchi și mâna stângă complet inutilizabilă vreme de mai multe luni este bilanțul acestui scurt popas în orașul natal. Băbutza SF a trebuit să vină de urgență și să mă ”remorcheze” la București. Unde, în aceste momente, mă chinuiesc să tastez la calculator cu o singură mână – sarcină extrem de dificilă, după cum se pare…

În plus, băsescu a anunțat că nu demisionează iar actorul Emil Hossu a murit brusc, ”sur la planche”, cum se spune, cu doar câteva minute înainte de începerea spectacolului de la Teatrul ”Nottara”, unde juca alături de soția lui, Catrinel Dumitrescu. Dumnezeu să-i odihnească pe toți morții mei și să-i ocrotească pe toți aceia rămași încă în viață! În ceea ce mă privește, nu-i nevoie să vină sfârșitul lui 2012 ca să mă întâlnesc cu apocalipsa. Căci am trăit deja, pe propria-mi piele, APOCALYPSE NOW… Doamne ajută!

Anunțuri