Despre cel pe care vreau să vi-l prezint în continuare, mi-e şi uşor, şi greu să vorbesc – şi asta nu pentru că nu aş avea în minte o imagine clară a personalităţii sale. E uşor, pentru că numele său este foarte cunoscut graţie celor două volume de proză scurtă publicate până acum, sub denumirea laconică de SF Unu şi SF Doi (ambele apărute la Editura Bastion din Timişoara), dar şi a faptului că de câtva timp încoace este noul preşedinte al Societăţii Române de Science Fiction & Fantasy. L-aţi recunoscut, probabil, pe CRISTIAN M. TEODORESCU, unul dintre puţinii scriitori români de gen care au ştiut să-şi valorifice meseria (în cazul său, cea de fizician) în materie primă şi sursă de inspiraţie pentru scrierile proprii (un alt nume care-mi vine acum în minte este acela al lui medicului chirurg Sebastian A. Corn, alt scriitor de frunte al generaţiei lansate după 1990). De ce greu, totuşi? Pentru că textele lui Cristian M. Teodorescu nu încetează nici un moment să te surprindă, prin varietate stilistică, prin limbaj, prin mesajul subtil întreţesut într-o haină aparent hard science fiction, dar care nu joacă decât un rol de wall pentru paper-ul existenţei cea de toate zilele a eroilor închipuiţi de autor, creând o imagine de ansamblu extrem de ciudată, dar şi de veridică, în acelaşi timp.

Cristian M. Teodorescu este deja titular de drept în prima echipă a literaturii SF & F româneşti. Vă puteţi convinge de acest lucru citind şi povestirea de mai jos, una dintre cele mai interesante pe care le-am publicat până în prezent în cadrul acestei rubrici… Imersiune plăcută!


            Definiţia matematică a structurii de spaţiu este extrem de generală, astfel încât se obişnuieşte identificarea ca spaţii a tot felul de mulţimi care, în mod obişnuit, n-au nimic comun cu noţiunea concretă de spaţiu. Însă ce este aceea „noţiunea concretă de spaţiu”? notează mormăind Preparatorul, între două oftaturi după Domnişoara Conferenţiar.

Celebrele relaţii de nedeterminare ale lui Heisenberg duc la posibilitatea construirii mecanicii bazată pe un spaţiu figurativ, aşa-numitul spaţiu al fazelor cu dimensiunea şase…

(Pentru un univers constituit dintr-o singură particulă punctuală, notează Preparatorul. Domnişoara Conferenţiar, înaltă şi brunetă, este constituită din circa 2 x 1028 atomi, unul mai superb ca altul. Spaţiul fazelor corespunzător ar avea deci cam 1,2 x 1029 dimensiuni.)

… având drept coordonate cele trei dimensiuni spaţiale şi valorile celor trei componente ale impulsului particulei. Dacă nu vorbim de o particulă punctuală, ci de un corp de dimensiune finită, mai avem trei rotaţii independente posibile şi cele trei componente ale momentului cinetic. Spaţiul fazelor corespunzător va avea douăsprezece dimensiuni. Şi tot aşa.

Atomii din corpul Domnişoarei se pot roti? Cu siguranţă. Uitaţi-vă la ochii ei…

În orice caz, scriind nedeterminarea pe componentele spaţiului fazelor, se poate defini în acest spaţiu o celulă de (hiper)volum minim, în interiorul căreia nedeterminarea este totală. Problema este că Heisenberg ne spune numai care este acest hipervolum: constanta lui Planck la puterea a treia pentru o particulă punctuală, la puterea a şasea pentru o particulă care se poate şi roti. Însă forma exactă a celulei poate fi oricare. Şi de aici decurge tot ce s-a întâmplat în continuare. Bietul Heisenberg.

Trop Trop. Tocurile pantofilor Domnişoarei Conferenţiar. Cherchez la femme. Trouvez l´ennui.

 *

             Profesorul cu picior de lemn îşi termină ţigara şi o turteşte nervos în scrumiera plină ochi. Tuşeşte din ce în ce mai răguşit. După cum se va vedea şi în continuare, n-o mai duce mult. Îşi îndreaptă glasul.

— Spaţiul fazelor este un spaţiu discontinuu. În limitele unui factor multiplicativ, l-am putea compara cu numerele întregi suprapuse pe şase direcţii diferite, adică zet la a şasea. Z 6.

— Sunt deci mult mai puţine elemente în spaţiul fazelor din mecanica cuantică decât într-un spaţiu obişnuit din mecanica clasică. R 3 pentru o particulă are infinit mai multe elemente decât Z 6, spune Domnişoara Conferenţiar.

Profesorul zâmbeşte. Bineînţeles. Ca întotdeauna când Ea spune ceva. Dinţi galbeni şi lipsă. Pe care Domnişoara se preface că nu-i vede, cu dinţii ei precum cel mai pur oxid de zinc. Nici acum, nici altădată nu i-a văzut. Preparatorul priveşte cu ochi mari, fără a distinge ceva concret dincolo de ochelarii lui.

— Trecerea de la o celulă de nedeterminare la alta se face brusc pentru orice particulă…

Interesant este altceva.

Am dovedit că spaţiul fazelor nu este numai o abstracţiune a noastră, a fizicienilor (câtă mândrie…).

Spaţiul fazelor există în mod cert şi se suprapune peste universul tridimensional.

Evenimentele din cele două spaţii se condiţionează reciproc.

Profesorul face o pauză şi înghite o pastilă. Cu whisky. Se ridică şi începe să se plimbe fără rost prin cameră. Preparatorul îl priveşte cum şchioapătă şi cum se clatină. Domnişoara îşi examinează unghiile (albastre) de la picioare. Profesorul are o boală ciudată. Încetul cu încetul, ţesuturile se degradează şi se desprind din corpul lui. Dacă boala ar fi contagioasă, ar fi lepră – însă aşa, nu se ştie ce este, dar se poate proteza. Profesorul n-are bani să-şi pună proteze din bioplast, deoarece acest material este foarte scump, fiind extras din adâncurile Fosei Kermadec. Iar neo-zeelandezii şi australienii vând bioplastul foarte scump restului pământenilor.

— Ne este foarte greu să modificăm structura spaţiului nostru.

Ne-ar trebui câmpuri gravitaţionale imense pentru o schimbare cât de cât sesizabilă.

Este mai uşor să obţinem o structură cuantificabilă a spaţiului,

unde fenomenele fizicii macroscopice ar căpăta o formă dominată de aleator,

guvernate fiind de relaţiile de nedeterminare ale unei gigantice constante a lui Planck.

(Săracul Planck.)

*

            În 1905, Einstein îşi publică articolele de bază asupra efectului fotoelectric, mişcării browniene, teoria relativităţii restrânse şi echivalenţa dintre masă şi energie. În 1906, Boltzmann, care echivalase temperatura cu energia, se sinucide.

Nici eu nu mă simt mai bine, îşi spune Preparatorul. Simt cum viaţa mă lasă baltă.

Pe tocuri umblă Ea, şi totuşi este înaltă.

 *

             Preparatorul şi Domnişoara Conferenţiar au fost colegi încă din Anul Zero de Facultate. Miercurea viitoare se împlinesc cincisprezece ani şi patru luni de când el oftează după ea.

El: bondoc, gras, chel, cu craniul turtit, -3 dioptrii la ochiul stâng şi +4 la ochiul drept. Când te priveşte, parcă o face din spaţiul fazelor. Şi tot acolo, întemniţat în crunta lui determinare, încearcă să înţeleagă câte ceva din cele neînţelese de nimeni. Doar-doar o va putea surprinde pe Domnişoara cu ceva.

Ea: cei în jur de 2 x 1028 atomi descrişi înainte au ajutat-o de minune să treacă cu brio de toate examenele; în timp ce-şi rotea ochii ei verzi prin sală, iar diferiţii examinatori admirau cei circa 1,6 x 1027 atomi foarte puţini ascunşi de decolteul ei sau cei circa 4,3 x 1027 atomi bine strânşi în fusta neagră, lungă de câteva palme. Şi-a susţint doctoratul în numai doi ani cu Summum Cum Laude („în realitate, ar trebui inventat un nou calificativ pentru această lucrare de excepţie”, rânjise la momentul respectiv Profesorul cu ceva mai mulţi dinţi, ceva mai puţin galbeni). Domnişoara a plecat la Heidelberg, apoi la Stanford şi la Osaka, de unde a venit cu un CV de bătrân academician rus, iar numai procedurile greoaie de promovare şi criteriile de vechime neîntreruptă au făcut ca Domnişoara să fie numai conferenţiar în momentul de faţă.

El, din nou: a bătut pasul pe loc în tot acest timp. De zece ani duce servieta Profesorului, uneori acesta îi porunceşte să-i maseze piciorul care nu este din lemn. Nu a promovat niciun examen de doctorat şi începe să nutrească o intimă convingere că legile fizicii din Universul acesta sunt prea crunte pentru el. Cu cât se străduieşte să înţeleagă mai mult, cu atât uită şi tot ce înţelesese vreodată. În ultimul timp, a luat obiceiul să scrie poezii pe calculator, pe care le şterge imediat. Nicio poezie nu durează mai mult de două secunde de la scrierea ultimului cuvânt până la Select All – Delete. Luând în considerare această durată de viaţă, nedeterminarea în energie a unui asemenea poem este de circa 3,2 x 10-34 Joule, sau 2 x 10-15 electronvolţi, sau cam 0,02 miliardimi de grad Kelvin. Invers, presupunând că poeziile unui Homer, Omar Khayyam, Mihai Eminescu sau Nichita Stănescu au o durată de viaţă de cam o mie de ani, nedeterminarea energetică a lor este de circa 3 x 10-21 electronvolţi, adică 0,03 milionimi de miliardimi de grad Kelvin. Nemuritor şi rece. Curat Heisenberg, domnule Eminescu. Curat Eminescu, domnule Heisenberg. (Curat Teodorescu, domnule Caragiale.) Invers: poeziile care n-au apărut niciodată, sau care s-au insinuat numai câteva microsecunde sau nanosecunde în minţile tulburi ale poetului bărbos şi chel (visând cu ochii injectaţi la un fotomodel) agonizând într-o scundă tavernă mohorâtă, acelea sunt calde.

[Preparatorul îngenuncheat lângă scaunul Profesorului. Îi desface şireturile de la pantof, îi scoate şosetele şi-i frământă degetele de la picioare, apoi îi masează bolta plantară, timp în care Domnişoara Lector (pe atunci) intră neauzită de nimeni, susură „Cum vă mai simţiţi astăzi?” şi se aşează în braţele Profesorului. Preparatorul, şocat de apropierea celor 4,3 x 1027 atomi din fusta neagră la câţiva centimetri de fruntea lui – se opreşte din masat; Profesorul îl admonestează cu o voce acră: continuă, ţi-a spus cineva să te opreşti? Iar Preparatorul visează constante ale lui Planck gigantice, care să-i permită să se transforme în Orice Altceva Altundeva Alcândva.]

 

*

             Trop Trop. Ea iese (la toaletă? cum o fi acolo, oriunde? lângă Ea?)

 *

             Profesorul dictează Preparatorului:

— În schimb, ne este foarte uşor,

folosindu-ne de câmpurile noastre elementare,

transpuse cu ajutorul tensorului de proiecţie în spaţiul fazelor,

asupra universului dual, cu număr dublu de dimensiuni,

să schimbăm însăşi structura spaţiului fazelor.

(Select All – Delete, îi vine Preparatorului să facă.)

Imaginează-ţi o plasă cu ochiuri, mici la început, dintr-un material elastic. Printr-un procedeu oarecare, putem mări foarte mult aceste ochiuri într-o zonă strict limitată. Efectul ar fi că o celulă de nedeterminare poate deveni imensă, cât o planetă sau chiar mai mare. Ce se va întâmpla cu zona de spaţiu tridimensional care se va suprapune peste această celulă dilatată din spaţiul fazelor?

Profesorul nu scrie singur la calculator. Degetele lui nu pot apăsa tastele. Abia dacă poate apuca linguriţa cu iaurtul ritual de la ora 12. Strânge bani pentru protezele de care va avea nevoie când degetele i se vor usca definitiv. L-a blestemat cineva, i-a spus Preparatorului o femeie de serviciu ochioasă şi grasă.

— Nu este deloc clar ce se va întâmpla, intervine Domnişoara Trop Trop care tocmai a revenit de la un curs cu o mică escală la sala de fitness. Ar trebui să aibă loc o interferenţă cuantică la scară mare, astfel încât fragmente de spaţiu-timp din Universul nostru ar luneca dincolo, pentru a compensa tensiunea creată, substituind şi ejectând de acolo în Universul nostru tot ce se găsea la momentul respectiv în celula pe care am dilatat-o.

(Greu…)

Preparatorul studiază intens piciorul de lemn al Profesorului, încercând să-şi elimine teama că iar va fi pus să i-l maseze pe celălalt.

— Calculele arată, spune Profesorul,

că în spaţiul fazelor particulele există cu totul independent, fără interacţiuni.

Particule cu durată de viaţă infimă aici sau chiar inexistente în Universul nostru

există acolo într-un mod cum nu se poate mai stabil.

Hiperoni, mezoni, tahioni, monopoli magnetici.

Iar o simplă celulă de nedeterminare conţine un număr aproape infinit de astfel de particule.

Domnişoara Conferenţiar şi-a schimbat parfumul. Tot scump, tot franţuzesc. Se pare că luna aceasta au crescut salariile la profesori şi conferenţiari. La Preparatori, au rămas ca pe vremea lui Boc. Trop Trop.

— Ce s-ar întâmpla cu aceste particule ejectate în Universul nostru?

S-ar dezintegra sau ar forma structuri stabile, necunoscute nouă?

Dracu ştie, şopteşte Preparatorul.

Profesorul i-a făcut semn să-i scoată pantoful.

 *

             — La ce lucrăm acum? întreabă Preparatorul cu o tâmpă căutătură care din spaţiul fazelor ar fi putut părea inteligentă. La ce folosesc textele pe care mi le dictaţi? Asta, dacă nu cumva este vreun secret.

— Să-i spunem? o întreabă Profesorul pe Domnişoara Conferenţiar.

— Să-i spunem, decide Ea. Să-i spunem, decide Universul.

— Schiţăm proiectul unui megainstitut. Toate semnalele politice ne sunt favorabile, spune Profesorul.

— Vom face un Decelerator De Particule, spune Domnişoara.

— Un ce?

Profesorul se ridică în picioarele dintre care unul îi trosneşte rău. Iar celălalt îl îngână – din spaţiul fazelor. Trosc Trosc.

— Toată lumea accelerează particule. Gigaelectronvolţi, terraelectronvolţi, petaelectronvolţi. Ca să le izbească unele de celelalte şi să vadă dacă se pot sparge în bucăţi. Această activitate denotă o imaginaţie de pitecantrop a scumpilor noştri confraţi, cele câteva milioane care se ocupă de aşa ceva. Noi vom decelera aceste particule. Ne vom forţa să obţinem electroni, să spunem, cu energia cinetică posibil cât mai mică. Vom încerca să le decelerăm atât de mult, încât lungimea lor de undă asociată, nedeterminarea lor, să se suprapună peste toată lumea cunoscută.

— Dar, spune Preparatorul, dacă pur şi simplu scădem temperatura unui corp foarte mult, nu putem obţine aşa ceva?

— Ăsta chiar nu ştie nimic, îi spune Profesorul Domnişoarei Conferenţiar. Cred că-l picăm şi la următorul examen.

Ea se apropie de el şi-l priveşte ca pe un vierme, ca pe un gândac, ca pe un parameci, ca pe o moleculă, ca pe un gol:

— Ar fi trebuit să ştii că electronii, atât într-un atom cât şi într-un corp solid, au o mişcare de zero. Se mişcă, de fapt, chiar foarte repede. Electronul pe prima orbită Bohr dint-un atom de hidrogen are o viteză de cam 2 x 106 metri pe secundă. Într-un corp solid, la fel. Electronii sunt liberi să se mişte în tot cristalul şi, chiar şi la temperatura zero, vor avea energii cinetice considerabile. Nu se pot aşeza toţi pe nivelul cu energie nulă, ghici de ce…

Nu ghiceşte.

— Gata, îl picăm, spune Profesorul.

— Sunt fermioni, nu pot fi mai mulţi electroni pe aceeaşi stare. Of, ai uitat tot ce-ai ştiut vreodată, spune Domnişoara Conferenţiar. Of Of Trop Trop.

— … Îmi amintesc acum, spune el. Doi fermioni nu pot avea aceeaşi stare, aceeaşi energie – deci nu pot avea energia nulă. Dar atunci cum va funcţiona deceleratorul de particule?

— Ai auzit de supraconductibilitate? Perechi Cooper? întreabă ea din nou

— Parcă.

— Gata, e picat. Cred că-i desfacem şi contractul de muncă, mârâie Profesorul. La săpat şanţuri, la drumuri judeţene, la vidanjat fose septice, la şcoala de corecţie cu el. Hai să-l şi castrăm.

— La temperaturi foarte joase, multe corpuri solide devin supraconductori. Electronii se cuplează în perechi Cooper, care sunt bosoni, adică au spinul întreg, deci pot atinge mai mulţi aceeaşi stare. Este vorba de condensarea Bose-Einstein.

Preparatorul renunţă să mai spună că – la urma urmei – asta propusese şi el, să se răcească un corp foarte mult. Domnişoara Conferenţiar însă aude ce n-a spus el.

— Nu putem, în experimentele pe care le propunem, să răcim un corp solid. Perechile Cooper de acolo se vor aşeza pe o stare fundamentală unde vor avea totuşi un impuls legat de inversul lungimii de undă maxime, care este dimensiunea corpului. Mai ţii minte relaţia lui de Broglie, p = h / l? Noi vrem ca impulsul lor să fie mult mai mic. Lungimea de undă asociată trebuie să fie mult mai mare.

— Cam cât? întreabă prosteşte el.

— Cât Pământul, Sistemul Solar sau Universul.

Trop Trop?

*

            Din relaţile lui Heisenberg rezultă – simplu – următoarele:

În momentul în care se va putea fixa foarte bine

o energie extrem de scăzută (10-50 Joule, circa 10-31 electronvolţi ) a unor electroni

cuplaţi în perechi Cooper

timpul lor de viaţă pe această stare va deveni cam 6 x 1016 secunde,

ceea ce înseamnă vreo două miliarde de ani

iar lungimea de undă asociată

vreo 4000 de km.

La ordinul acesta de mărime al energiei

electronul se va suprapune, atât în spaţiu, cât şi în timp

cu planeta noastră.

— Adică, spune Domnişoara Conferenţiar, spaţiul fazelor asociat se va suprapune peste spaţiul-timp în care am evoluat şi vom evolua, în zona noastră de univers.

— Scrie acolo, spune Profesorul,

degetele l-au lăsat definitiv:

Vom suprapune un nou univers complet nedeterminat,

din celula pe care o dilatăm din spaţiul fazelor

peste zona noastră de univers.

Orice se poate întâmpla.

— Dar cum se vor putea obţine energii atât de mici?

— Cu răbdare, spune nerăbdător Profesorul. Electronii vor fi stabilizaţi pe orbite circulare într-un câmp magnetic intens. Ce face un electron în câmp magnetic?

— Se învârte, spune Preparatorul, iar corpurile din birou încep instantaneu să se rotească în jurul lui, Domnişoara Conferenţiar gravitează, descriind o spirală, apropiindu-se de el cu fiecare rotaţie…

— Şi mai ce?

Nu ştie. Iar i se va spune că este picat. La şanţuri, la fose septice. Castraţi-l, tăiaţi-i limba, scoateţi-i ochii, trepanaţi-l.

— Radiază energie electromagnetică, spune Domnişoara Conferenţiar. Şi viteza le scade. Şi raza de rotaţie descreşte.

Şi radiază. Şi radiază. Şi radiază. Raza de rotaţie descreşte.

Se vor prăbuşi peste mine, spune Preparatorul, însă Profesorul îi opreşte.

— Şi ce se va întâmpla când spaţiul ăsta al fazelor se va suprapune peste cel real?

— Nu ştim. De-aia gândim.

 *

            Vedea-te-aş un morman din bioplast,

aşa-i voi spune: Târfă nenorocită, boarfă-împuţită, muista dracu,

căţea coprofagă, cretina mea dragă.

Prep uită de tot la primul Trop Trop.

 *

             Proiectul este aprobat cam în momentul în care Profesorul îşi pierde al doilea picior. Preparatorul, în consecinţă, pică din nou examenul de doctorat. N-a ştiut să facă nici măcar un masaj ca lumea. Trop Trop este din ce în ce mai înnebunitoare. Prep o urmăreşte pe culoarele facultăţii, împingând după ea fotoliul cu Profesorul căruia între timp i se usucă muşchii faciali şi mandibula inferioară. Cursurile lui le ţine Ea, acum. Înghesuială mare în sala de curs, vin chiar şi studenţii de la Filosofie şi de la Drept. Prep şterge tabla, aduce cafeaua, încarcă slide-urile, îl şterge pe Profesor la gură şi la nas, deoarece acesta nu-şi mai poate mişca nici mâinile.

Au venit nişte chinezi, au săpat, iar cei care au mai rămas au plecat. După care nişte portughezi au turnat beton, Profesorul are acum şi mâinile de lemn, Domnişoara Conferenţiar este acum Profesor. Deşi Trop Tropul sună altfel pe culoare, noi o vom numi tot ca până acum, ca să nu-l zăpăcim pe cititorul îndelung încercat de relaţiile lui Heisenberg. Nu vrem să aibă nimeni soarta lui Ludwig Boltzmann.

Deceleratorul De Particule este gata cam în momentul în care Profesorul nu mai mişcă deloc. Neavând bani de bioplast, este de la sine înţeles că nu are bani nici pentru interfeţele care menţin comunicarea cu exteriorul pentru ilustrul lui confrate Stephen Hawking. Însă poate că n-are mare lucru de comunicat, spune Preparatorul. Pare a fi un bolovan cărunt şi cu multă, multă, multă răbdare acum.

Deceleratorul nu intră însă imediat în funcţiune, pentru că se aşteaptă avizul Inspectoratului Patriarhal pentru Situaţii de Urgenţă, în urma mai multor manifestaţii ale dreptcredincioşilor. Profitând de faptul că Domnişoara Conferenţiar este plecată, Prep Preparatorul scormoneşte prin sertarele Profesorului şi găseşte multe, multe, multe extrase de presă privind bioplastul, încercări de a-l obţine pe cale artificială, căutări pentru noi zăcăminte. Se pare că numai lângă Marea Tasmaniei activitatea vulcanică submarină, presiunea ridicată din Fosa Kermadec, concentraţia de sulf şi amoniac, combinată cu materia organică depusă pe fundul fosei, pot sintetiza compusul care se mulează pe orice organ şi reconstruieşte ţesuturile.

Este clar, nu? de ce s-a investit Profesorul atât de mult în proiectul acesta în ultimii lui ani de independenţă funcţională. Spera ca, expandând noua celulă din spaţiul fazelor, să modifice zona noastră de univers astfel încât el, de exemplu, să nu mai aibă acea boală sau măcar să-şi poată permite proteze din bioplast. Egoist, ca orice om de ştiinţă, spune Prep. Şi eu sunt om de ştiinţă. Şi eu am dreptul la pornirile mele de egoism.

Uneori, Domnişoara Conferenţiar, când sunt numai ei doi, se descalţă la birou de pantofii sau sandalele care fac Trop Trop şi îl pune să-i maseze degetele picioarelor cu unghiile mereu lăcuite. Ar putea fi şi acesta un început.

*

            Înainte de a ieşi pe uşa Cabinetului de Fizică Teoretică, Profesorul arată uneori acceptabil în cărucior. Seamănă cu poza pe care i-au pus-o deja pe hol, între Procopiu şi Hulubei, dar parcă mai jos. Preparatorul îi împinge fotoliul cale de vreo 23 metri, până la ascensor. Ajuns la uşa liftului, Profesorul are gura deschisă şi Preparatorul, dacă nu-l vede Trop Trop, uită să i-o mai închidă. În lift, ochii Profesorului încep să privească unul în sus şi în stânga, al doilea în jos şi în dreapta. Sau invers. I se mai desprinde un smoc din păr. Pe drumul spre amfiteatru, îi mai cade câte o ureche, pe care o culege Domnişoara Trop Trop într-un şerveţel Cleanex. Îşi face apariţia în amfiteatru ca o păpuşă în curs de dezasamblare, pentru că între timp un umăr i s-a dus peste genunchi, iar gâtul i s-a răsucit într-o poziţie nefirească, probabil că-şi imaginează iarăşi că este Stephen Hawking. Acela v-a demonstrat că, din cauza fluctuaţiilor şi nedeterminării, găurile negre sunt de fapt găuri albe, aşa că până la urmă nu mai ştiţi nimic. Nu mai spunem sărmanul Hawking, se subînţelege.

*

            Deceleratorul a pornit, însă ei (teoreticienii) n-au acces acolo, deocamdată.  E treabă serioasă punerea în funcţiune, muncă de ingineri (probabil că l-au adus pe Hawking dacă apare vreo nevoie teoretică urgentă). Preparatorul a învăţat de la Profesor să aibă răbdare. Acesta din urmă este acum aproape în totalitate din lemn. Ieri mai avea 17.543 neuroni în funcţiune. Cu cât ai mai puţine celule, cu atât răbdarea creşte, rânjeşte Prep.

— Rău faceţi, mamă, să ştii de la mine asta, îi spune femeia de serviciu grasă-ochioasă.

El se face că nu înţelege. De fapt, nu înţelege pur şi simplu.

— Răcerelatorul ăsta al vostru, dracu v-a pus. Astă-noapte am visat şerpi care-şi muşcau coada. I-am spus şi părintelui, iar el mi-a zis că v-a afurisit. Uită-te la profesorul ăsta al vostru, cum l-a bătut Dumnezeu.

O fi ceva şi cu Dumnezeu ăsta, marea majoritate a oamenilor n-or fi chiar proşti că I se închină, spune Prep şi, pentru prima dată din copilărie, îşi face cruce când trece pe lângă biserică. Simte că probabil ar trebui să se concentreze acum, ca să ştie Dumnezeu din Spaţiul Fazelor ce să-i dea, după ce a scris atâtea rânduri fără noimă, a cărat serviete, a împins scaunul cu rotile şi i-a şters balele Profesorului. Nemaivorbind de golurile din inimă pe care le simte de câte ori O vede pe Ea. A sosit vremea recompensei. Pe tocuri. Trop Trop.

*

            Prep îşi primeşte fluturaşul de salariu, iar suma pentru care trebuie să semneze este de 4,57 ori mai mare decât cea de până acum. În dreptul funcţiei scrie Conf. Dr. Este fericit, dar nu dă atenţie prea mare acestui prim eveniment. Este numai începutul, nu? Cotrobăie din nou prin sertarele Profesorului. Găseşte un nou extras, vechi de un an şi ceva:

„Un important zăcământ de bioplast descoperit pe platoul continental al Mării Negre…”

— Poţi să-mi spui şi mie ce cauţi acolo?

Vocea Profesorului, mergând pe propriile picioare, vorbind cu propria gură.

— Mă uitam doar… mormăie el.

— Pofteşte, te rog, afară. E nervos Profesorul; pentru un moment Prep s-a temut chiar că-i va arde două palme. Lasă-mă să mă liniştesc, altfel nu ştiu ce-ţi fac. Chiar nu pot să cred că mi-ai umblat prin sertare. Ar trebui să chem Poliţia Universitară.

Îi arată uşa cu un deget nou-nouţ din bioplast.

Prep iese.

„Şi asta nu e tot.”

Şi-a uitat ochelarii în birou, dar vede foarte bine. Merge la toaletă şi nu-şi poate înlătura privirea de la bărbatul musculos, cu umeri largi şi păr des, ochi albaştri şi bărbia despicată care-l priveşte din oglindă.

„S-a întâmplat ce trebuia să se întâmple”. De ce era atât de sigur că aşa va fi? Iese din toaletă şi simte privirile studentelor furişându-se spre el, pe el, prin el.

Trop Trop.

— Ai ceva urgent de făcut acum? îl interpelează ceva semănând cu vocea Domnişoarei Conferenţiar din spate.

— Nu, spune el, apoi se întoarce.

Domnişoara Trop Trop şchioapătă de un picior. Cei 2 x 1028 atomi par să fie cam alţii decât cei pe care-i ştie el. Este tot brunetă, însă mai degrabă scundă şi fără niciun fel de forme. De fapt, când o vede din profil, îşi dă seama că este cocoşată. Fusta mini roz şi cam pătată lasă să se întrevadă circa 4 x 1027 atomi organizaţi sub forma unor picioare butucănoase, cu varice jos şi celulită mai sus. Sânii îi atârnă relativ antisimetric, un ochi este scăldat în albeaţă, are mustaţă şi doi negi cu multe-multe fire de păr. Şi voce de ţaţă, şi mersul de raţă.

— Atunci te duci acasă, iei copiii de la grădiniţă, faci piaţa şi vezi că s-a stricat maşina de spălat şi că s-au prăbuşit rafturile din hol. Te ocupi, altfel iar mă apucă nervii şi o să mă ai pe conştiinţă. După aceea, schimbi aşternutul pisicii, aeriseşti la ghenă, duci în boxă congelatorul, că în spaţiul fazelor nu ne mai trebuie; speli aragazul şi faci curat, că nu te-am mai văzut de mult punând mâna pe un aspirator. Ai înţeles?

— Da, spune el. Ce altceva se poate spune în asemenea condiţii?

Îl apucă de după gât şi-l sărută.

Miroase a măsele cariate şi a ficat bolnav.

— Uitasem – îi mai spune Ea. Cardul tău de salariu e la mine, trebuie să-mi plătesc datoriile.

Heisenberg mai bine reuşea să creeze bomba atomică pentru al treilea Reich.

*

                        Mai Vreţi Ceva? Trop Trop – Acolo Suntem NOI

Protoni Mezoni Tahioni Spinoni

Fotoni Şi Pozitroni

Trop-trop-trop-trop-troponi

Vă Spunem: Zero Şi Cu Zero Face Doi

Convingeţi-Vă Că Asteroizii-s Goi

Trop Trop Hop Hop Noi Mişunăm Prin Microscop

În Spaţiu de Raze

Pe Umbre de Faze

Pe Nervi De Scurs Potop

Ascultă-Ne Babane

Că Suntem Zece La Puterea Milioane

Rămâne Cum Am Stabilit:

Femeia-I Univers Din Bioplast

Iubeşte-O! Totu-I Doar Balast.

Îţi Pare-A Fi Din Siderit?

Apasă Ctrl-Alt-Delete!

14 octombrie 2011

Anunțuri