Salut! Cu mare întârziere, datorată împrejurărilor vieţii, mari şi mici, dar şi unor factori obiectivi ce ţin de statutul profesional şi familial, reiau serialul despre Universul steampunk, rămânând tot în domeniul artelor plastice, care par a fi – până la urmă – modalitatea preferată de exprimare a acestui subgen al science fiction-ului, chiar dacă literatura şi filmul vin tare din urmă.

Am ales astăzi lucrări publicate pe site-ul www.deviantart.com, al cărui membru (înscris cu toate formalităţile în regulă, declar cu mândrie!) sunt. Este o experienţă de-a dreptul de neuitat să „răsfoieşti” paginile pline de culoare şi atât de diferite ale unuia dintre cele mai mari site-uri din lume, dedicat artelor plastice. În plus, dacă unele lucrări sau obiecte expuse acolo vă plac, puteţi să le şi cumpăraţi online, în limita stocurilor disponibile. Plus că (dacă sunteţi membru „cu actele la zi”) puteţi beneficia periodic de promoţii extrem de atractive la achiziţionarea de tricouri, genţi, şepci, rucsacuri şi dumnezeu ştie mai ce, după cheful creatorilor şi al administratorilor.

Să ne întoarcem însă la steampunk… În interiorul lui http://www.deviantart.com există în acest moment 185 (!!!) de grupuri dedicate acestui subgen, organizate pe baze naţionale, tematice, prin transpunerea unor curente artistice generale foarte cunoscute, pe baza anumitor tehnici de lucru sau pur şi simplu pe afinităţi! Câteva denumiri de grupuri cred că vor fi edificatoare: Steampunk-Revolution, SteampunkVillains, GermanSteampunk, Gothic-Steampunk, DisneySteampunk, HungarianSteampunk, Steampunk-Horror, SteampunkClusterfuck, Steampunk-Fashion, SteampunkFaeries, SteampunkPotter, Steampunk-furs, SteamPoland, SteampunkFreaks, TheCityofArdelia, CyberSteam, Cinderland, Alice-in-Machineland, Steam-Pirates, cartoonfantasy, aluminium-club etc.

Lucrările pe care vi le propun în continuare sunt o selecţie cu totul aleatorie, realizată cu câteva luni în urmă, când mi-am început documentarea pentru serialul de faţă. De atunci, sunt sigur că s-au mai adăugat şi altele în diversele secţiuni ale site-ului, poate chiar mai spectaculoase. Dar nici ce veţi vedea mai departe nu este lipsit de interes. Convingeţi-vă şi singuri!

P.S.: Şi nu uitaţi să daţi un click pe fotografia lui Steambetty. Abia aşteaptă să vă salute!

AIRSHIP STATION BUILDING 1 - by Alanise (© http://www.deviantart.com)

ESCAPE FROM THE AEOLIUS by jflaxman (© http://www.deviantart.com)

ELKOAR FINISHED by slippyninja (© http://www.deviantart.com)

MY LORD by leotte803 (© http://www.deviantart.com)

BIGGER ZEPPELIN by Darkladder (© http://www.deviantart.com)

EMPIRE CITY by gamefan84 (© http://www.deviantart.com)

SNAILFIGHT by ken wong (© http://www.deviantart.com)

STEAM ROBOT by flamarahalvorsen (© http://www.deviantart.com)

BED TIME WITH STEAMPUNK by EraObscurum (© http://www.deviantart.com)

STEAMPUNK AIRSHIP by Catell Ruz (© http://www.deviantart.com)

CITY OF THE MAKERS by Realityendshere (© http://www.deviantart.com)

ALICE by Avia Sunanda (© http://www.deviantart.com)

SUNDANCING by darklordd (© http://www.deviantart.com)

STEAMPUNK OCTOPUS by raybender (© http://www.deviantart.com)

IRON JUNG by geodex (© http://www.deviantart.com).jpg

ALEK AND HIS STORMWALKER by Keithwormwood (© http://www.deviantart.com)

FENIKS by Slimdimanus (© http://www.deviantart.com)

SYBERA by Remton (© http://www.deviantart.com)

ARTIFICIAL DAYDREAMS by jdillon82 (© http://www.deviantart.com)

ESCAPE THIS STEAMPUNK CITY by ftourini (© http://www.deviantart.com)

STEAMGIRL by zephyrchef (© http://www.deviantart.com)

ANDROID STEAMPUNK by idriu95 (© http://www.deviantart.com)

DARK SATANIC MILLS by peteamachree (© http://www.deviantart.com)

LOST TIME by Avia Sunanda (© http://www.deviantart.com)

THE NIGHT EXPRESS by voitv (© http://www.deviantart.com)

STEAMSTATION by skybolt (© http://www.deviantart.com)

EPILOGUE by Esurio Citadel (1996) (© http://www.deviantart.com)

Iar pentru cei care s-au îndrăgostit deja de Steambetty şi de mişcările sale domoale, iată la final o poză nud, care-o înfăţişează în toată splendoarea ei! Băieţi, nu mai staţi, daţi năvală. Nu uitaţi însă şurubelniţa… 🙂

STEAM BETTY by Avia Sunanda (© http://www.deviantart.com)

Anunțuri