Încep astăzi un serial care pentru mine are o rezonanţă aparte…  Este vorba despre transcrierile pe hârtie ale unor materiale pe care le-am difuzat în emisiunea Exploratorii lumii de mâine pe vremea când eram doar colaborator, în cadrul a două rubrici relativ permanente (adică la interval de două săptămâni, mai exact), care s-au numit Radiocenaclul „Steaua polară” şi, respectiv, „Uzina de vise”. Cel de-al doilea a fost „reînviat” ceva mai de mult în cadrul revistei „Galileo Online” şi faptul că în prezent este „suspendat” nu înseamnă că nu-l voi mai continua într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat – fie în acelaşi loc, fie la mine pe blog, nimic nu este încă sigur. Deocamdată însă vreau să mă ocup de primul titlu anunţat, care mi se pare mult mai important şi pentru mine, şi pentru SF-ul românesc.

Când Dan Ursuleanu, pe atunci redactorul „legendar” al emisiunii pe care o ascultam încă de la începuturi, când se numea Radiobiblioteca SF (cea mai veche ediţie găsită de mine în arhivele Radioului Naţional fiind cea din 27 ianuarie 1982), mi-a propus să preiau această rubrică extrem de prestigioasă, am rămas mut de uimire. Nu de alta, dar înaintea mea se ocupaseră de acelaşi lucru nume precum Adrian Rogoz, Victor Bîrlădeanu, Romulus Bărbulescu, Alexandru Mironov (nu mai ştiu ordinea exactă, aşa că-i rog pe cei aflaţi încă în viaţă să nu se supere!), poate şi alţii, de care nu-mi aduc aminte acum, dar pe care vom încerca să-i aflăm în 2012, când EXPLORATORII LUMII DE MÂINE VA ÎMPLINI 30 DE ANI DE EXISTENŢĂ APROAPE NEÎNTRERUPTĂ!!!, devenind astfel una dintre cele mai longevive emisiuni din repertoriul Societăţii Române de Radiodifuziune,  de la înfiinţarea acestei instituţii şi până în prezent. Nu voi insista asupra acestui subiect, pe care vom avea timp să-l dezbatem pe tot parcursul lui 2012, în ediţii speciale la care am început să lucrăm încă de pe acum.

Ceea ce vreau să subliniez este faptul că odată acceptată această provocare, am încercat să fac în aşa fel încât analizele mele să fie nu numai la obiect, ci şi cât se poate de serioase. Epoca era una tulbure, guvernată de cenzură, limitări ideologice, clişee de gândire uneori absurde de-a binelea, laşităţi, trădări şi retractări, turnătorii de tot felul (şi nu vă gândiţi la cele din industrie!), favoruri sexuale cerute sau oferite pentru apariţia unor cărţi (planurile editoriale fiind foarte restrânse iar numărul de „pretendenţi” mult mai mare!) – într-un cuvânt, pentru începători situaţia putea fi caracterizată drept „nasoală”. În două cuvinte: „de rahat”. În mai multe cuvinte: ” poţi să ai tu talentul talentului, aici jocurile se fac altfel”.

De aceea, locuri precum „cenaclurile de anticipaţie tehnico-ştiinţifică” (aşa cum se numeau ele în ultimii ani ai epocii comuniste) sau „poşta redacţiei”, pe la diverse reviste literare (şi erau destule pe vremea aceea, când principiul competitivităţii economice nu conta!), ori chiar poşta vreunui „radiocenaclu” (eu îl ştiu pe cel destinat SF-ului, dar poate c-or fi existat şi pentru mainstream, asta s-o spună alţii mai îndreptăţiţi decât mine) erau locuri unde puteai să-ţi testezi capacităţile literare fără a întâmpina vreun refuz jenant, dictat doar din prejudecata că scriitorii sunt născuţi, nu făcuţi (deşi, la câte „şcoli de literatură” au existat în anii comunismului, cred că situaţia a stat mai degrabă invers!). Sigur, puteai fi refuzat, dar măcar ţi se spunea de ce. Ceea ce era un lucru important, pentru că ştiai la ce mai ai de lucrat şi unde erai „aproape” stăpân pe tine, deci cu şanse pentru viitor. N-aş vrea să mă pierd însă în generalităţi…

De aceea, când mi s-a oferit şansa de a face eu însumi o poştă a redacţiei la Exploratorii lumii de mâine am acceptat fără să ezit. Şi iată ce-a ieşit, de-a lungul a trei ani (1986-1989). Plus-minus, pentru că în acest moment caietul cu transcriptul tuturor ediţiilor se află la prietenul Bebe Librar, de la care am reuşit cu greu să „smulg” primele patru capitole, ca să încep acest serial. Aşa „e” unii, vor să aibă tot despre SF-ul românesc! Glumesc, bineînţeles, pentru că jumătate din startul acestei iniţiative i se datorează (eu am avut ideea, el mi-a dat imboldul final!). Îi mulţumesc şi pe această cale.

Iar ca să nu credeţi că tot ceea ce urmează este o chestie inventată în zilele noastre, pentru publicitate, plecând de la principiul „verba volant” şi că cine ar mai putea verifica adevărul unor spuse de acum 25 de ani, am  să includ în fiecare articol scanările paginilor scrise de mână (ce minunăţie, nu-i aşa?, pe vremea aceea nu numai că nu existau computere, dar şi maşinile de scris erau „rara avis” şi se puteau cumpăra numai cu acordul Ministerului de Interne şi sub supravegherea miliţiei!). Veţi putea vedea astfel că n-am modificat nimic din textul acelor materiale radiofonice. Sigur, există şi unele mici excepţii legate de sistemul grafic actual, de unele erori ale tinereţii în perceperea limbii române, de norme care atunci erau în vigoare şi acum nu mai sunt, de faptul că unele fraze au fost scrise atunci la repezeală, sub presiunea termenelor de predare, iar acum mi s-a părut normal să le îndrept, dar – în general – nu e vorba de nimic important care să altereze fondul materialului.

Nu sunt adeptul spoilerelor de nici un fel, dar trebuie să vă atrag atenţia că în serialul ce urmează veţi avea unele surprize de proporţii în ceea ce priveşte evoluţia unor nume măcar importante din SF-ul românesc. Unele au trecut testul timpului, altele nu. Dar ce să-i faci, aşa e viaţa…

Vă doresc lectură plăcută!

RADIOCENACLUL „STEAUA POLARĂ” – Poşta ediţiei din 18.06.1986

 « Dragi prieteni, bine v-am găsit! Începând cu emisiunea de astăzi, îmi revine plăcuta misiune de a răspunde scrisorilor primite în cadrul rubricii noastre de radiocenaclu, „Steaua Polară”, prilej cu care voi încerca să vă ajut în descifrarea cât mai multor taine ale acestui gen literar pasionant care este literatura S.F.

"Steaua Polară" 18.06.1986 - Pag.1

Pentru început însă, aş vrea să vă reamintesc regulile de „funcţionare” (ca să spunem aşa) ale radiocenaclului nostru: 1) condiţia luării în discuţie a unui autor este de a trimite minimum două texte; 2) textele nu trebuie să depăşească 15-20 de pagini dactilografiate la două rânduri, iar în cazul când sunt scrise de mână scrisul trebuie să fie clar şi citeţ, în nici un caz în creion; 3) sugestiile şi observaţiile, precum şi răspunsurile la textele lansate în celelalte rubrici ale emisiunii „Exploratorii lumii de mâine” vor fi transmise separat, prin alte scrisori, redactorului Dan Ursuleanu, care vă va răspunde în timp util; 4) în sfârşit, autorii sunt rugaţi să indice în mod clar, în cuprinsul scrisorilor lor, numele, vârsta, adresa şi ocupaţia actuale, eventual pseudonimul sub care vor să li se răspundă; aceasta pentru a facilita atât urmărirea autorilor talentaţi, cât şi pentru a putea primi eventualele observaţii scrise din partea redacţiei. V-aş ruga foarte mult să respectaţi întocmai aceste reguli, în caz contrar mă voi vedea pus în imposibilitatea de a răspunde la timp scrisorilor voastre.

Şi-acum, primele răspunsuri…

"Steaua Polară" 18.06.1986 - Pag.2

PETROŞANU OANA – cls. a IX-a, Liceul de informatică Iaşi, ca şi GĂMBĂŞANU DUMITRU – electromecanic în cadrul Trustului IAS Râmnicu-Vâlcea ne-au trimis spre lectură poezii. Aş vrea să fac aici o precizare, utilă şi pentru ceilalţi ascultători: toţi specialiştii S.F.-ului sunt de acord că forma preponderentă de exprimare literară a genului este proza. S.F.-ul este prin excelenţă un gen în proză, eventualele incursiuni în domeniul poeziei sau teatrului fiind accidentale şi, de obicei, nu prea rodnice. Câte poezii celebre, de S.F., cunoaşteţi? În schimb, cred că oricare dintre voi poate enumera, pe nerăsuflate, cel puţin o duzină de cărţi de proză aparţinând aceluiaşi gen, cunoscute de-acum în întreaga lume. Aşa stând lucrurile, poeziile trimise de cei doi corespondenţi ai noştri, deşi conţin elemente de recuzită ştiinţifico-fantastică, nu aparţin totuşi S.F.-ului. Dar chiar dacă le-am judeca din punctul de vedere al literaturii generale, ele nu s-ar ridica la un nivel prea înalt, fie şi datorită faptului că sunt pline de greşeli de ortografie şi de gramatică – lucru inadmisibil în cazul cuiva care vrea să scrie literatură. Ba aş putea chiar spune că prima condiţie a scriitorului este de a cunoaşte la perfecţie limba în care scrie. Abia după aceea urmează restul. Oricum, aşteptăm noi încercări, în proză, ale celor doi autori menţionaţi.

Un grup masiv de corespondenţi, printre care CÂMPAN MARIAN FLORIN – cls. a IX-a, Liceul de matematică-fizică „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, SERGIU SOMEŞAN din Codlea, jud. Braşov, şi alţii, ne-au trimis texte pe tema „războiului stelelor” sau a confruntărilor militare dintr-un îndepărtat viitor distopic. Din păcate, cu excepţia celor doi autori menţionaţi, ceilalţi nu reuşesc să iasă din condiţia modestă a temei ca atare. Textele rămân schematice, nu au nici o miză reală, în afara confruntărilor armate nemaiexistând nimic de reţinut. De altfel, o dată cu apariţia antologiei „Avertisment pentru liniştea planetei”  la Ed. Albatros şi cu difuzarea seriei de filme „Războiul stelelor” se constată la tinerii şi foarte tinerii autori o proliferare a textelor pe această temă. Tratarea este însă mimetică, prea puţin personală; lipsită de scopuri majore şi de finalitate, o astfel de tentativă nu poate conduce decât la emfatic şi grandilocvent, la fraze nefireşti şi de un retorism supărător, de genul celor ce urmează, extrase din povestirea Pe lungimea de undă de 21 cm, aparţinând AVĂDANEI V. VIOLETA din Braşov:

"Steaua Polară" 18.06.1986 - Pag.3

„- Aici Dispeceratul Galactic Central! Transmitem un salut călduros civilizaţiei Terrei.

– Vă mulţumim…

– Conducerea Superioară doreşte să afle veşti noi de pe planetă.

– La noi e linişte şi pace. Pe Terra nu mai e război. Acest cuvânt este foarte rar rostit. Ba, chiar a dispărut şi din dicţionare. Toate armele au dispărut cu desăvârşire. Bombele au fost dezamorsate şi anihilate.  Rachetele, armele atomice şi nucleare, însăşi (sic!) Războiul luat în ansamblu au rămas un vis. Un vis urât, negru, ca un coşmar. Oamenii au învăţat că Înţelegerea şi Pacea înseamnă totul pentru liniştea planetei. Cerul senin al Terrei este survolat numai de porumbei. Datorită înţelegerii şi colaborării între toate popoarele planetei, civilizaţia noastră a atins pragul II de dezvoltare. (…) Ştiţi, în mileniul trecut, cam pe la sfârşitul secolului XX, s-a transmis de la noi un S.O.S. Planeta noastră risca să devină o Terrashimă. Dar intervenţia dvs. a fost promptă… Şi vă suntem recunoscători… Pământul nostru respiră viaţă…

– Mă bucură mult această transformare a Terrei într-o planetă a păcii. Cu cine am onoarea? întrebă Madril.” Madril, dacă nu ştiaţi, este un extraterestru inteligent, însărcinat – el singur – cu supravegherea destinului întregii omeniri! Şi, după cum se vede, perfect cunoscător al regulilor şi etichetei de pe Pământ!

"Steaua Polară" 18.06.1986 - Pag.4

Nici celălalt text, cu temă asemănătoare, trimis de corespondenta noastră din Braşov, text intitulat Frontiera din Vest, nu face faţă cerinţelor impuse de adevărata literatură. Războiului izbucnit între „albaştri” şi „verzi” autoarea îi pune capăt printr-o soluţie puţin inspirată, puerilă şi în conţinut, şi în forma de abordare: o uriaşă navă cosmică aterizează între liniile celor două armate şi o  mulţime de copii îmbrăcaţi în alb se revarsă din ea. Care este scopul lor? Iată-l, în viziunea autoarei: „O fetiţă cu părul blond, numai inele şi ochi ca azurul se îndreptă sfioasă spre generalul Saldryn, iar un băiat alergă zburdalnic, zâmbind larg, la generalul Rankas. Copiii purtau pe umăr un porumbel alb, iar în mâini o crenguţă de măslin şi un buchet de flori pe care le oferiră celor doi comandanţi. Acest gest nevinovat şi gingaş, precum şi prezenţa copiilor în acest spaţiu al morţii, făcu să izvorască din ochii soldaţilor boabe de lacrimi. Cei doi generali rămaseră profund impresionaţi, simţind cum ura şi setea de luptă se scurg lent în spaţiul unui timp fără întoarcere, lăsând locul unui sentiment de fraternitate indestructibil. Atunci, mii de porumbei de un alb imaculat îşi luară zborul din navă şi invadară spaţiul de deasupra, aşezându-se pe capetele şi umerii soldaţilor, lovind îndărătnici cu ciocurile armele. Înţeleseră. Aruncară armele şi echipamentul anex (sic!) care formă un adevărat munte al Distrugerii. Mulţi, foarte mulţi copii ieşiră din astronavă şi fiecare soldat primi buchetul Păcii. „Verzii” şi „albaştrii” se îmbrăţişau scuturaţi de hohote de plâns. Gata. Războiul se sfârşise pentru totdeauna.” Oare chiar aşa de simplu să fie totul, dragă Violeta? În tot cazul, de la cele de mai sus până la literatură este o cale de ani-lumină. Mai încearcă totuşi, după ce te maturizezi. Există, pe alocuri, pasaje care mă fac să cred că talent ai.

În finalul ediţiei de astăzi a radiocenaclului nostru, câteva răspunsuri pe scurt:

"Steaua Polară" 18.06.1986 - Pag.5

ALINA LOREDANA (Braşov) şi EUGEN B. (Dej). Vă vom lua scrisorile în considerare după ce ne veţi trimite datele complete privind adresă, nume, vârstă, ocupaţie.

CÂMPAN MARIAN FLORIN (Constanţa), ENE OVIDIU (Braşov), DAN STARCU (Bucureşti), CRISTIAN LISANDRU (Bucureşti). Pentru ca să-mi pot face o idee completă despre posibilităţile voastre, aştept noi texte, în condiţiile expuse la început.

ZGĂVÂRDICI ALEX CRISTIAN (Buzău), RUSU RAFAEL LEONARDO (Lugoj), PAŞOLEA ADRIAN (Hunedoara), DONEA MATEI (Oţelul Roşu). Textele trimise nu ne permit să tragem vreo concluzie asupra şanselor pe care le aveţi în domeniul literaturii.

CENACLUL „JULES VERNE” (Ploieşti). Am primit textele voastre şi le voi răspunde într-o emisiune viitoare.

În încheiere, vă spun la revedere, peste două săptămâni! »

Atât pentru acum… Alte amănunte vi le voi da pe parcursul serialului. Deocamdată, sunt interesat să ştiu ce gândiţi despre această iniţiativă şi dacă voi consideraţi că va fi utilă pentru o viitoare istorie extinsă a SF-ului românesc. Eu aşa sper… Veţi vedea în viitor de ce.

Anunțuri