
Ianko Țvetkov, alias „alphadesigner” (© - http://www.alphadesigner.com)
Trebuie să recunosc faptul că de multă vreme nu m-am mai distrat așa de bine ca în momentele când am parcurs lucrările graficianului bulgar YANKO TSVETKOV (sau – în grafia românească – IANKO ȚVETKOV :-)). Este vorba de un șir de hărți ale continentului nostru, pe care sunt marcate interpretările diverselor națiuni despre alte națiuni, interpretări care – de cele mai multe ori – nu sunt dintre cele mai convenabile. Veți afla, așadar, cum îi văd locuitorii din mai multe țări europene pe concetățenii lor de pe același continent, prin prisma relațiilor economice și culturale, a tradițiilor și istoriei comune, vechi de sute sau – în unele cazuri – de mii de ani, dar și prin filtrul prejudecăților naționale care n-au încetat și probabil nu vor înceta niciodată să acționeze (fie măcar și la nivelul subconștientului!) de-a lungul timpului, filtru indiferent la toate încercările de integrare europeană desfășurate în ultima jumătate de secol. Vorba scorpionului: „Asta mi-e natura!”
Ca și în articolul trecut, și aici este vorba despre un calendar. Iată-i mai jos coperta:
Din ceea ce se vede, aflăm numele artistului, adresa site-ului acestuia și despre ce-i vorba în respectiva lucrare. Iar dacă veți avea curiozitatea să intrați pe site-ul www.alphadesigner.com, veți descoperi că autorul bulgar (care acum locuiește la Londra) este mai mult decât un pamfletar priceput la desenat hărți, oricât de hazlii ar fi ele. Având o experiență de mai bine de 10 ani în domeniul artelor vizuale, în calitate de grafician, ilustrator și fotograf, Ianko Țvetkov s-a dovedit a fi un foarte bun specialist în crearea de imagini digitale, ca și în furnizarea de servicii de design și editare pentru firme de publicitate, clienți privați și organizații cu profil educațional. După propria-i mărturisire, este specializat în web design (HTML și CSS), iar în timpul liber îi place să realizeze lucrări de concept art.
Vom mai vorbi despre cariera artistului de la sud de Dunăre și cu alt prilej. Deocamdată, să ne întoarcem la subiectul articolului de față, proiectul intitulat de autor MAPPING STEREOTYPES și care ne prezintă într-o formă despre care chiar creatorul său ne avertizează că trebuie luată cu mult umor și înțelegere, prejudecățile naționale ale unor națiuni europene.
Să începem cu „greii” din partea occidentală a continentului…

Europa în viziunea prejudecăților naționale din GERMANIA (© - http://www.alphadesigner.com)

Europa în viziunea prejudecăților naționale din MAREA BRITANIE (© - http://www.alphadesigner.com)

Europa în viziunea prejudecăților naționale din FRANȚA (© - http://www.alphadesigner.com)

Europa în viziunea prejudecăților naționale din ITALIA (© - http://www.alphadesigner.com)
Să nu credeți însă că numai aceste națiuni suferă de prejudecăți față de restul locuitorilor Europei. Nici pe departe! Iată încă vreo câteva, situate în centrul continentului. Sunt chiar mai interesante decât cele prezentate la început, întrucât în cazul lor avem de-a face cu veșnica opoziție „posesiune pământească/mântuire sufletească”. Chiar așa de diferite să fie stereotipurile respective? Aruncați o privire mai jos…

Europa în viziunea prejudecăților naționale din POLONIA (© - http://www.alphadesigner.com)

Europa conform prejudecăților naționale din ELVEȚIA (© - http://www.alphadesigner.com)

Europa conform prejudecăților naționale de la VATICAN (© - http://www.alphadesigner.com)
În fine, a venit rândul țărilor din partea de est a continentului… Les voilà!

Europa conform prejudecăților naționale din RUSIA (© - http://www.alphadesigner.com)

Europa conform prejudecăților naționale din TURCIA (© - http://www.alphadesigner.com)

Europa conform prejudecăților naționale din BULGARIA (© - http://www.alphadesigner.com)
După cum vedeți, în toate cazurile imaginea României nu este de loc una bună – adică, până la urmă, este cea reală. Da, dragi prieteni, din nefericire ăsta este locul nostru rezervat în Europa – și nu are nici o importanță că semnalul vine din partea unui artist dintr-o țară vecină cu noi! Chiar dacă prietenul Ianko Țvetkov este chiar el însuși prizonierul prejudecăților naționale bulgare cu privire la români (veți înțelege asta când veți vedea viitoarele postări pe teme asemănătoare, care sunt chiar și mai satirice și mai interesante!), adevărul gol-goluț este unul singur: AM AJUNS LA LIMITA CEA MAI DE JOS A RESPECTULUI EUROPENILOR FAȚĂ DE ROMÂNI ȘI DE ROMÂNIA ÎN GENERAL!!! Și asta numai și numai datorită nouă, poporului „suveran”, „înțelept” și care iubește la nebunie„democrația originală românească”!
Nu voi spune mai mult, căci sunt la fel de vinovat ca toată lumea, prin urmare n-am nici un motiv să mă rățoiesc la alții, când eu însumi am făcut prea puțin să schimb ceva… Mă mulțumesc doar să vă ofer o ultimă hartă semnată de Ianko Țvetkov și să-l felicit pentru curaj, hotărâre și inspirație. Deși – ca să confirm unul dintre stereotipurile despre natura românului – am să dau glas acum unui lucru pe care multă lume îl gândește, dar nu-l spune cu voce tare: „Păi da, domnule, când locuiești la Londra e normal să ai curaj!” Așa o fi, n-am de unde să știu: în 1993 mi-au lipsit 73 de lire sterline ca să ajung acolo! See you! 🙂

Europa văzută prin prisma prejudecăților naționale ale STATELOR UNITE ALE AMERICII (© - http://www.alphadesigner.com)
Foarte interesanta abordarea lui Ianko Țvetkov. Dar sub aparenta nota de umor se ascunde crudul adevar: romanii nu sunt decat „gipsies” si „poor neighbours”. „Poor neighbours” pentru tarile vecine, care ne privesc poate cu o anumita indulgenta, ca pentru ceilalti suntem doar „poor”, sau, ca sa cream o combinatie,”poor gipsies”. Foarte buna observatia dumneavoastra, am ajuns la limita cea mai de jos a respectului celorlalte tari europene, si asta doar datorita poporului nostru „suveran”.
Felicitari pentru articol! Mi-a placut mult.
Comentariul meu, Moshul SF: Deși nu împărtășesc nici unul dintre simbolurile de valoare ale celor care propun acest comentariu, mi se pare corect – tocmai pentru a demonstra că prejudecățile sunt doar în mintea celor care gândesc sau în ochiul celor care privesc – să permit apariția acestor opinii, care știm cu toții că nu au alt scop decât să atragă atenția asupra celui care scrie, nu asupra celui despre care se scrie. Prin urmare, în numele egalității de șanse, intrați pe site-ul/ blogul lor și spuneți-vă părerea, așa cum credeți că e bine. Sper să manifeste și ei aceeași reverență cu care i-am întâmpinat eu aici… Altminteri, inițiativa lor se va dovedi una inutilă. S-auzim de bine! 🙂
Din nefericire, se pare că WordPress-ul este mult mai intransigent decât mine în privința anumitor site-uri, așa că nu veți putea intra să vă spuneți părerea pe „Cocalari si Pitzipoance”. Am înțeles că este vorba despre unul dintre cele mai blamate site-uri în privința spam-ului pe care îl practică, dar în același timp, dacă eu sunt de acord ca un comentariu să intre pe blogul meu – care înțeleg că ar trebui să fie unul absolut personal -, nu văd de ce ar trebui să-mi interzică WordPress-ul așa ceva. În cazul în care americanii din spatele acestei platforme n-au aflat încă, noi, în Europa, avem cu totul alt set de valori decât ei. Care se numesc, simplu, VALORI. Adică posibilitatea de a-ți stabili singur alegerile, indiferent dacă ele sunt bune sau rele. Adică ocazia de a sta de vorbă și cu cei cu care – aparent – n-ai nimic de împărțit. Adică, până la urmă, de a nu te crede cu orice preț buricul pământului!
Oricum, în ultima perioadă, serviciile WordPress sunt din ce în ce mai proaste, ceea ce mă face să mă gândesc foarte serios la o schimbare de platformă. M-am săturat ca unii să se tot pretindă campionii libertății, când de fapt ei sunt primii dintre cei care-ți pun pumnul în gură. În final, vorba bunicului: „De ce i-am așteptat noi pe americani vreme de 50 de ani? Răspuns: Degeaba!”…
Habar n-am cum, dar s-a rezolvat! Repet, nu vă îndemn să intrați pe site-ul menționat, decât dacă aveți vreo afinitate cu ceea ce propun administratorii săi. Dacă nu, stați deoparte, căci nu pierdeți nimic. Cel puțin din punctul meu de vedere… Desigur însă, pot exista și păreri diferite. Alegerea vă aparține și nu are nici o legătură cu realizatorul acestui blog, decât până la o anumită limită. Aceea a bunului-simț… Restul e tăcere!