Pentru că tot vă amenință Moshul S.F., de când și-a făcut blogul, c-o să vă arate o prezentare a mea menită să rupă gura târgului (ce-o fi însemnând asta, nu știu, da-mi place cum sună!), m-am gândit să vă arăt eu niște poze care să mă reprezinte, căci știți zicala aia a bipezilor; „ce faci cu mâna ta (pardon, laba în cazul de față!) e bun făcut”. Așa că ia uitați-vă ce frumusețe de portofoliu mi-am tras eu mai jos, să moară toți de necaz – c-or fi ei motani, mâțe sau bipezi… Nu-i așa că-s frumos?

Cam prostălău, după cum spun stăpânii mei (doar am reușit să cad de la etajul doi de bunăvoie și nesilit de nimeni, drept pentru care am stat înfășurat în cârpe și sârme aproape două luni ca să-mi „repar” botul și laba sfărâmate, da’ până la urma s-a rezolvat, după cum se vede și din poze), cam leneș, cam afemeiat, cam somnoros, cam mort după măsline, cutii de toate mărimile și locuri înalte de unde să pot supraveghea pe toată lumea, cam… mă rog, ce-o mai fi pe-acolo. Plus că iubesc la nebunie laptopurile și tot ce înseamnă cabluri și alimentatoare electrice pe care dorm cu cea mai mare plăcere, până simt că mi se electrizează blana (sau o fi doar o impresie de-a mea?). Una peste alta, ăsta sunt: un motan roșcat în vârstă de zece ani și jumătate, rasa Maidanez Imperial, răsfățat și mofturos, pișăcios cât încape, fomist așijderea, dar iubitor și plin de afecțiune mai ales față de stăpâna cea mare (de aia mică fug de obicei, fiindcă mă trage de mustăți și ține cu orice preț să mă curețe în urechi!). Cât despre Moshul, are palma grea și o lovitură de picior de o precizie diabolică, aplicată în fundul meu de fiecare când fac pipi pe covorașul de la intrare în loc să fac la locul cuvenit, în tăviță. Da’ mie nu-mi pasă, așa viața e mai palpitantă, cu atât mai mult cu cât n-am mai călcat pe pământul sfânt al patriei de când m-am născut (v-am spus că locuim la etajul doi!). Mă uit însă pe geam și văd o lume mare, mare și probabil plină de mistere. N-am de unde să știu. Căci eu mă simt bine la mine acasă…

Și – apropo! – numele meu este Piticu’. Piticu’ S.F… Dar puteți să-mi spuneți și Țăptălache. Sau Mutză-tare’n-cutiutză. Sau Nevăstuică. Sau don Țăptălone. Sau monsieur Piticois. Sau cum vreți voi… Eu sunt și voi rămâne același.

Ne mai vedem și cu alt prilej! Enjoy!

Anunțuri