E greu să scrii despre propria soție în public, cu atât mai mult pe net, fără să nu cazi în patetic sau ridicol. Cu atât mai mult cu cât o faci de ziua ei de naștere… Riscul de a părea prea sentimental sau prea insensibil este uriaș, cu toate acestea eu o să mi-l asum.

Prin urmare, dați-mi voie să v-o prezint mai jos pe CRISTINA GHIDOVEANU, sau „Băbuța S.F.” – cum o alint eu, din momentul în care a început să mă ajute la realizarea acestui blog, care (țin să precizez foarte clar) n-ar fi existat și fără insistențele ei, pe lângă cele ale fiicei mele și ale prietenilor.

Cristina, fotografia „oficială”

Ne cunoaștem de 13 ani, suntem împreună de 10, căsătoriți de aproape 6. În toată această perioadă, un lucru ne-a marcat existența ca un fir roșu: amândoi iubim peste măsură science fiction-ul!  Desigur nu numai din cauza asta formăm un o familie, un cuplu, o echipă… Dincolo de sentimente, avem însă și o mulțime de preocupări comune: literatura, filmul, muzica, istoria, dragostea pentru animale… și-or mai fi și altele, pe care n-am să mă chinui să le inventariez acum.

La muncă, în biroul de la la Radio România Cultural

Micuță, domoală (deși, după cum vedeți, este „Berbec” din punct de vedere al zodiei!), impasibilă – aș zice – în cele mai multe dintre împrejurările vieții (spre deosebire de mine, care tun și fulger ori de câte ori am prilejul, dar fără s-o fac din răutate, ci doar pentru că sunt un tip coleric din fire), de un calm care de multe ori mă scoate din sărite, dar care – prin puterea exemplului – m-a ajutat să scap din multe situații jenante, atunci când m-am lăsat „dus de val”, „Băbuța” (născută totuși la 12 ani după mine!) a reușit să aducă în existența mea câteva schimbări memorabile, care mi-au modificat complet viața.

Noul tip de tetieră pentru sefiste!

În primul rând, m-a învățat că principala virtute în viață este răbdarea și că – mai devreme ori mai târziu – trebuie să iasă soarele și pe strada ta. Toate problemele se rezolvă la timpul potrivit – doar că trebuie să aștepți. Pentru un „Berbec” este o idee aproape science fiction… și, totuși, iat-o spusă de un alt „Berbec”! Este motivul pentru care eu, unul, nu cred în zodii, ci în oameni. Și prima mea soție era tot „Berbec” și ne certam ca niște chiori în fiecare zi… Mă rog, chestie de gust!

Diverta Mall Vitan, febr. 2006 - Lansarea primei versiuni a lui „Dune - Casa Atreides”

În al doilea rând, aș putea spune că o dată cu apariția ei în viața mea m-am reinventat. Am învățat la bătrânețe cum să folosesc un calculator, cu tot ce decurge de aici – sisteme de operare, prelucrare de text, de filme, de muzică, de fotografii… Am învățat să privesc în cu totul altfel tehnica modernă, facilitățile pe care ți le poate oferi aceasta. De felul meu, sunt complet atehnic, dacă-mi dai niște cuie și-un ciocan, cu siguranță cuiele vor rămâne intacte, în schimb degetele… „Micul meu chinez”, cum obișnuiesc să-i spun, este de fapt „inginerul” casei – se și trage, de altfel, dintr-o familie de ingineri și după cum se vede tradiția se moștenește! Cu toate efectele benefice decurgând de aici…

23 iulie 2005 - Ieșirea de la ofițerul stării civile, sectorul 2

Învățarea folosirii calculatorului m-a readus în lumea traducerilor literare. Cu un computer lucrezi infinit mai ușor decât cu o mașină de scris. Plus că și calitatea crește… Așa că în 2005 când prietenul Horia Nicola Ursu ne-a propus să ne apucăm de transpunerea în românește a urmărilor ciclului Dune, realizate de fiul lui Frank Herbert, Brian Herbert, împreună cu laureatul Guinness Book, Kevin J. Anderson, mi-am spus: la urma urmei, de ce nu? A urmat un proiect întins pe durata a 5 ani și numărând 6 volume, însumând aproximativ 4000 de pagini de carte. Ar mai fi două de tradus (din punctul nostru de vedere), dar în privința asta numai editorul știe ce are de gând. Și mai ales când! Am văzut niște comentarii pe net, în care eram făcut neserios pentru că am promis că vom traduce  „Hunters of Dune” și „Sandworms of Dune”, și nu ne-am ținut de cuvânt! Ca să vezi…

Trei prietene fericite - mama, nașa, fiica...

Au urmat apoi alte și alte traduceri, prin care cuplul Cristina & Ștefan Ghidoveanu s-a impus printre traducătorii de calitate din SF-ul românesc. Nu am de ce să fiu modest. În 2008, cititorii site-ului www.cititorsf.ro au decis că versiunea noastră – Vânătoarea de capete – a romanului lui David Marusek Counting Heads, a fost cea mai bună traducere a anului din SF-ul românesc. Au urmat alte cărți, alte traduceri, din Philip K. Dick (Jucătorii de pe Titan), Ursula K. LeGuin (Tehanu), John Scalzi (Brigăzile fantomă)…

„Băbuța”, în ziua nunții, ca o adevărată prințesă!

Și a venit și momentul în care „puiul” a trebuit să învețe să zboare de unul singur! Începutul a fost făcut cu nuvela Jurnal din anii molimei, de Norman Spinrad, apărută în revista „Galileo” nr.1. O traducere excelentă, după opinia mea, pe care n-am putut s-o văd înainte de a fi tipărită, deoarece în momentul când era finalizată versiunea finală mă aflam în spital. După ce-am citit-o, pot să afirm cu certitudine un lucru: mai devreme sau mai târziu, Cristina va fi unul dintre cei mai buni traducători de SF din România! Probă intermediară: romanul lui David Moody, Furioșii, care va fi lansat sâmbătă, 16.04.2011, la Târgul de carte Bookland, de la AFI Cotroceni, de la orele 14.

Punând la cale antologia „Experimentul Focșani”

Să lăsăm însă acest subiect și să ne întoarcem la emisiunea de pe urma căreia ne câștigăm existența, Exploratorii lumii de mâine. A fost  o vreme când aceasta  avea durata de o oră pe săptămână, realizată în direct dar cuprinzând și o mulțime de materiale înregistrate – fie ele comentarii, interviuri, reportaje sau simple știri ori informații. Era vorba de ore întregi de muncă săptămânal, de dat telefoane, de fonotecat benzi, de scos texte la imprimantă, de întocmit bibliografii, de făcut toată munca „de sclav” pe care-o presupune o emisiune de radio difuzată în direct… Am avut destui colaboratori la Exploratorii lumii de mâine din 1990 (de când sunt redactor al emisiunii)  încoace, dar nici unul cu răbdarea și ambiția Cristinei. A învățat toate secretele meseriei, încet-încet, în stilul ei domol, potolit, așa încât acum este un element indispensabil în buna desfășurare a celui mai vechi program din Europa dedicat SF-ului, la care este colaboratoare începând din toamna lui 1998.

„Binecuvântând” Târgul de carte Focșani 2006!

Iar dacă atunci când dați telefon pentru a vă anunța candidatura la premiile de fidelitate ale emisiunii Exploratorii lumii de mâine, vă răspunde o voce calmă, caldă și binevoitoare, atunci să știți că vorbiți cu secretarul de emisie Cristina Săvescu (de fapt, Ghidoveanu), nume pe care probabil că l-ați mai întâlnit prin diverse suplimente literare și almanahuri, acolo unde Cristina și-a publicat aproape toate încercările literare, deloc de lepădat. Cei care le-au citit pot confirma asta…

Cu amantul „oficial” în brațe!

În fond, vă veți întreba, de ce toate aceste laude de sine (care nu miros a bine! – ar spune unii), și ce mare filozofie că cineva face niște lucruri care nici măcar nu sunt menite să rupă gura târgului?

Aveți perfectă dreptate, nu e mare lucru… Dacă ar fi fost după soția mea, acest post nu ar fi trebuit să existe, ba – după câte o cunosc eu – s-ar putea să fie și supărată pe mine, după ce voi da drumul pe net celor scrise până acum. De ce? Pentru că este un om plin de bun-simț, calm, echilibrat, educat și cultivat. Un om pentru care laudele nu înseamnă aproape nimic în fața obligației de a-și face datoria. Un om care înțelege că atunci când îți asumi o sarcină sau un proiect trebuie să faci tot ce se poate pentru a respecta această opțiune. Un om căruia nu-i plac zarva, confruntările, certurile, publicitatea… Un om obișnuit. Sau așa cum ar trebui să fie un om obișnuit… Nu știu dacă și în România zilelor noastre. Dar asta e din altă piesă!

La Bookfest 2010

Am ilustrat acest articol cu poze din viața noastră, care fac parte din arhiva personală. Dacă m-am gândit să vi le împărtășesc și dumneavoastră, cititorii noștri, este pentru faptul că sunt convins că ne veți înțelege mai bine după ce le veți vedea.

În ceea ce mă privește, nu pot să mai spun decât atât: „La mulți ani, Cristina! Îți mulțumesc pentru tot ce-ai făcut pentru mine, în toți anii de când ne cunoaștem. Și fie ca SF-ul  românesc să se bucure în continuare de roadele muncii tale…”

P.S.: După cum ați văzut, în cele din urmă n- am reușit să scap de nici una dintre alternativele menționate la început… Dar zău că nu-mi pare rău!!!

Dune - Ciclul „Caselor”

 

Dune - Ciclul „Legendelor”

Anunțuri