Priviți această poză…

Laura Raisa Zadunaischi

Este a unei tinere ziariste care în urmă cu câteva zile a stârnit multe valuri în blogosfera sefistă din România, scriind un articol foarte slab despre prima ediție a Târgului de carte al pasionaților de SF și Fantasy din România, Final Frontier, desfășurat pe 26-27 martie la Muzeul Țăranului Român. din București.

Evident, după ce postarea mea anterioară de pe blog a desființat ceea ce eu am intitulat Între prostie și impostură în SF-ul românesc. Studiu de caz: Laura Zadunaischi (Teen Press), au apărut și reacțiile – care în marea lor majoritate mi-au dat dreptate, întrucât numărul de elucubrații pe centimetru pătrat era atât de mare, încât n-aveai cum s-o dai la întors, orice-ar fi fost.

Ce-i reproșam? Lipsa de documentare, autosuficiența, tonul arogant și habarnagiu… Puncte pozitive? Cu excepția punctuației, stilul era unul fluent, ba câteodată chiar interesant…

Rezultatul: Majoritatea comentatorilor au spus că da, opinia mea este corectă, avem de-a face cu un impostor într-ale SF-ului, probabil o persoană care face ceea ce face doar ca să se afle în treabă ori să se dea mare… Din partea redacției Teen Press.ro am primit cel mai rău răspuns posibil, care nu numai că nu a ajutat-o pe tânăra autoare, ba a tras-o la fund și mai rău, arătând că starea de autosuficiență și incultură prezentă în comentariul de la care a plecat toată dezbaterea nu e un caz izolat, ci o politică de… blog ori site, ca să-i spunem așa. Nu că asta ar fi fost o chestie la care nu m-aș fi așteptat, am fost și eu liceean și știu cum stau lucrurile cu spiritul de gașcă…  E-adevărat că noi nu spuneam despre adulții care veneau cu observații la adresa noastră următoarele:

«(…) ne exprimăm cu tărie dispreţul faţă de atitudinea neconstructivă şi nesimţită a domnului Ştefan Ghidoveanu ce a ofensat cu buna ştiinţă autorul, publicaţia “Teen Press” şi liceenii ce publicaţia îi reprezintă. O considerăm o atitudine nepotrivită pentru un domn om ca dânsul, ce are în spate o adevărată experienţă şi cunoaştere cultural-artistică.»

Acuma, eu ce să spun, sigur că în timp moravurile s-au schimbat, așa că lucruri care până mai ieri erau tabu, astăzi sunt zdrăngănele la colț de stradă, dar bunul simț mi se pare că ar trebui să primeze, indiferent de evoluția sau involuția societății în general. Le-am atras atenția că – pretinzându-se oameni de cultură – au zbârcit-o deja din mesajul de răspuns, când ar fi trebuit să scrie „liceenii pe care publicația îi reprezintă” și că aserțiunea „atitudine neconstructivă și nesimțită” nu se potrivește cu „un om ca dânsul, ce are în spate o adevărată experiență și cunoaștere cultural-artistică”. Prin urmare, ori că-că, ori că-că… Să se hotărască! N-au făcut-o și nici n-aveau cum, pentru că-și depășiseră deja limitele de competență. La un prim impuls am fost tentat să le răspund că la așa redacție, așa redactor, dar dar acum mă bucură faptul că n-am făcut-o. Și știți de ce? Pentru că azi noapte am primit următorul mesaj:

Laura says:

Imi pare rau…Imi cer scuze autorilor si tuturor celor implicati, cititorilor, colegilor mei de redactie. Am citit tot ce s-a discutat, aveti dreptate. Ca sa nu mai repet asa ceva ma opresc din a mai scrie, am pierdut vointa si cred ca este permanenta schimbarea. Cat despre colegii mei de redactie nu au nici o vina, nu au timp sa se documenteze corect pentru rateurile altuia si asta este obligatia celui care realizeaza articolele. Nu imi pare rau ca am incercat 2 ani si am facut-o pana acum ceva timp cu multa placere, sa scriu si sa cred in asta si multe alte lucruri. Ma retrag cu o pata neagra pe cei 2 ani pe care nu o mai pot sterge si le multumesc colegilor mei care mi-au fost alaturi mereu.

Va pot trimite prin e-mail o fotografie daca doriti, accept provocarea…

Moment în care s-au întâmplat mai multe lucruri extraordinare.

1) Autoarea articolului de doi lei pe care-l făcusem praf în postarea anterioară a demonstrat că ARE CARACTER!!! Faptul de a ști să-ți asumi greșelile este un lucru foarte rar în România zilelor noastre, așa că insul care face asta – și încă în public! –  MERITĂ TOATĂ ADMIRAȚIA NOASTRĂ!!!

2) De aici pornind, trebuie să afirm asta cu toată tăria, așa cum a făcut-o cândva Eugen Barbu în fața lui Rodion Cămătaru (pentru cine nu știe despre ce vorbesc, întrebați-vă părinții microbiști!): M-AI ÎNVINS, LAURA! JOS PĂLĂRIA!!!

3) Dragi prieteni de la Teen Press.ro, înainte de a sări aiurea în apărarea unei cauze pierdute, vreau să vă spun un lucru: ziaristica este o meserie grea! Și care n-aduce bani! Nu mai bine vă reprofilați voi pe niște chestii mai profitabile? Pentru că dacă doriți totuși să faceți meseria asta, nu uitați ce spunea maestrul Eugen Preda, cel mai mare om din istoria radioului românesc: „Ziaristul de radio n-are timp liber, n-are familie, n-are concediu. Ziaristul de radio este tot timpul în bibliotecă, la documentare, pe teren sau foarte aproape de moarte dacă e corespondent de război. Dacă nu vă convine acest statut, patria are nevoie la fel de bine de chelneri, de vânzători de ziare sau de spălători de parbrizuri și nu e nici o rușine în a face asta – orice meserie e onorabilă, atâta vreme cât muncești. Alegerea vă aparține!” (Citat dintr-un discurs rostit la primul curs de perfecționare a celor 150 de noi redactori radio, aduși în 1990 prin concurs – Sinaia, Hotel „Palace”, 1991)

4) Domnișoară Laura,

După treizeci și ceva de comentarii în care vi s-au explicat pe îndelete toate greșelile posibile și imposibile pe care le-ați făcut într-un singur articol, eu mai vreau să fac o singură precizare: decizia de renunțare la a mai scrie articole, chiar și pentru băiețașii de la Teen Press.ro, este atât de teatrală și de melodramatică, încât nu vă face în nici un fel cinste. Dacă ați avut curajul să vă luați piept în piept cu mine, de ce ați renunța acum la scris? Doar pentru că s-a găsit cineva atent și v-a desființat un articol? După cum ați recunoscut, era corect, așa că eu, unul, nu înțeleg: pe cine sunteți supărată în fond? Pe propria persoană sau pe lumea din jur? Aveți toate condițiile să îndepliniți meseria căreia se pare că doriți să vă dedicați. Cum v-am spus, fondul este admirabil. Ce veți face cu el, este numai treaba dvs. Dacă – de exemplu – doriți să lucrați alături de mine la emisiunea Exploratorii lumii de mâine, în calitate de colaborator, aș fi foarte onorat să vă primesc. Dați-mi de știre pe adresa de e-mail a „moshului sf”. Dacă nu, oricum vă doresc succes.

Iar ca să terminăm această dispută într-o notă optimistă, vreau să vă spun așa, ca la americani: Dacă veți candida în viitorii ani pentru vreo funcție publică, în circumscripția mea, cu siguranță eu vă voi vota!!! NU MĂ DEZAMĂGIȚI!

Cu plecăciune,

Moshul SF


 

Anunțuri