Afis-invitatie Gala Premiilor RRC 2011

Luni, 21 martie 2011, ora 19:00, la Teatrul Odeon din Bucureşti, va avea loc cea de-a XI-a ediţie a GALEI PREMIILOR ROMÂNIA CULTURAL, în cadrul căreia cele mai importante realizări ale anului 2010 în diferite domenii ale culturii vor fi recunoscute şi celebrate. Gala Premiilor Radio România Cultural va fi transmisă în direct de Radio România Cultural, versiunea televizată putând fi urmărită sâmbătă, 26 martie 2011, la TVR Cultural, iar ulterior la TVR 1. În cadrul Galei prezentate de Florin Iaru, vor fi acordate premii corespunzătoare celor douăsprezece secţiuni, precum şi trei premii speciale.

Premiul  de  Excelenţă îi va fi decernat lui Ion Vianu, medic şi scriitor care, prin conştiinţa sa ştiinţifică şi literară devotată adevărului a contribuit în chip convingător la înfăţişarea unor decenii dramatice din istoria noastră recentă.

Premiul ”In memoriam Iosif  Sava” se va acorda sopranei Irina Iordăchescu pentru strălucita serie de debuturi în rol pe scenele operelor de la Bucureşti, Sofia şi Catania, pentru includerea pe afişul prestigiosului festival de la Glyndebourne din 2012 şi prodigioasa activitate din ţară în domeniul liric şi vocal-simfonic.

Premiul Lux  Mundi îi revine prof. dr. George Banu, teatrolog de internaţională recunoaştere, pentru felul în care a integrat prin cărţile sale fenomenul teatral românesc în contextul valorilor mondiale ale artei spectacolului.

 

Nominalizările GALEI PREMIILOR RADIO ROMÂNIA CULTURAL


La categoria POEZIE:

* Ion Mureşan pentru cartea Alcool, Editura Charmides, Bistriţa, 2010;

* Teodor Dună pentru de-a viul, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2010;

* Radu Vancu, pentru Sebastian în vis, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2010;

* Liviu Ioan Stoiciu, pentru Pe prag (Vale-Deal), Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2010;

* Mircea Cărtărescu, pentru Nimic: poeme (1988-1992), Editura Humanitas, 2010.

 

La secțiunea PROZĂ:

* Ion Vianu, Amor intellectualis. Romanul unei educaţii, Editura Polirom, Iaşi, 2010;

* Marin Mălaicu-Hondrari, Apropierea, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2010;

* O. Nimigean, Rădăcina de bucsau, Editura Polirom, Iaşi, 2010;

* Ioana Pârvulescu, Cartea întrebărilor, Editura Humanitas, Bucureşti, 2010.

 

La secţiunea FILM:

* Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, un film de Andrei Ujică;

* Marţi, după Crăciun, regia Radu Muntean;

* Felicia, înainte de toate, regia Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf;

* Kapitalism. Reţeta noastră secretă, un film de Alexandru Solomon.

 

La categoria TEATRU:

*Emil Boroghină, directorul fondator al Festivalului International “Shakespeare”, pentru ediţia din 2010, centrată tematic pe capodopera Hamlet;

*regizorul Tompa Gabor, pentru managementul Festivalului Internaţional Interferenţe, ediţia din anul 2010;

*actriţa Ofelia Popii, pentru cele 7 roluri din spectacolul-recital Felii de Lia Bugnar, la Teatrul Naţional “Radu Stanca” din Sibiu.

 

La secţiunea ARTE PLASTICE: pictorul Stefan Pelmuş; pictoriţa Doina Mihăilescu; sculptoriţa Silvia Radu și pictorul Constantin Blendea.

 

Pentru categoria MUZICĂ:

*dirijorul Cristian Mandeal;

*violoncelistul Marin Cazacu – pentru Festivalul Enescu si muzica lumii;

*ediţia a XX-a a festivalului Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi (directori artistici compozitoarele Mihaela Stănculescu Vosganian şi Irinel Anghel).

 

Laureații Premiilor speciale RRC 2011

 

La secţiunea EDUCAȚIE ȘI ÎNVĂȚĂMÂNT:

*Asociaţia Verde crud pentru Protecţia Mediului – cu proiectul educaţional Revolutia Eco;

*Asociaţia A.R.T. Fusion;

*IRSCA Gifted Education;

*Asociaţia Româna de Dezbateri, Oratorie şi Retorică – ARDOR.

 

La secţiunea ȘTIINȚĂ: exploratorii Constantin Lăcătuşu şi Cornel Coman, precum şi cercetătoarea Raluca-Ioana Van Staden.

 

La categoria REVISTE ȘI SUPLIMENTE LITERARE: publicaţiile Apostrof, Idea (artă+societate) şi Lettre internationale.

 

La categoria EMISIUNI, CAMPANII ȘI TRANSMISIUNI TV CULTURALE:

* Literatura de azi – moderator: Daniel Cristea Enache, TVR Cultural;

* Rezistenţa prin cultură – moderator: Stejărel Olaru, TVR Cultural;

* Ca la carte moderator: Cristian Tabără, TVR 1.

 

La categoria WEB-SITE-URI CULTURALE:

* CineFan.ro;

* AgenţiadeCarte.ro;

* ArtActMagazine.ro.

 

La secţiunea PROIECTE CULTURALE, BIENALE ȘI FESTIVALURI:

* Festivalul de Dramaturgie Contemporană, Braşov;

* Festivalul Internaţional al Teatrului de Animaţie Bucurii pentru copii. Spectacole de colecţie;

* Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical Viaţa e frumoasă;

* proiectul cultural al Institutului Polonez Anul Chopin în România.

 

Radio România Cultural poate fi recepționat în București pe 101,3 FM, pe internet la adresele http://cultural.srr.ro sau http://srr.ro/stream/rrc.asx, iar în țară pe următoarele frecvențe: Alexandria – 89,7 FM * Arad – 106,8 FM * Bacău – 101,8 FM *Baia Mare – 100,1 FM * Bîrlad – 102,8 FM * Bihor – 105,8 FM * Bistriţa – 101,3 FM * Botoşani – 100,8 FM * Braşov – 105 FM * Valea Prahovei – 104,1 FM* Buzău – 103,7 FM * Cîmpulung Moldovenesc – 98,7 FM * Cluj – 101 FM * Craiova – 101,1 FM* Deva – 105 FM * Focşani – 101 FM * Galaţi – 101,6 FM * Giurgiu – 102,6 FM* Harghita – 106,8 FM * Iaşi – 103,1 FM * Mangalia – 92,7 FM * Maramureş – 100,8 FM* Miercurea Ciuc – 98,4 FM * Oradea – 96,1 FM * Petroşani – 90,6 * Piatra Neamţ– 100,3 FM* Ploieşti – 104,1 FM * Rm.Vîlcea – 102,5 FM * Satu Mare – 96,1 FM * Sibiu – 103,7 FM* Suceava – 101,6 FM * Tg.Mureş – 104,9 FM * Tg.Jiu – 89,5 FM * Timişoara – 100,7 FM* Tulcea – 102 FM * Turnu Severin – 105,8 FM * Vaslui – 102,4 FM * Vatra Dornei – 107,7 FM * Zalău – 105 FM.

Să ne-auzim cu bine!

*************************

LATER EDIT: Și a fost și gala din 2011, iar noi, echipa Ghidoveanu, am fost acolo! Am ascultat, am notat, am fotografiat, iar la sfârșit am participat și la banchetul dat de „gazde”, adică de colegii mei din echipa de organizare, care trebuie să spun că s-au descurcat absolut admirabil! Rezultatul strădaniei lor îl veți putea vedea înregistrat pe TVR Cultural, sâmbătă, 26.03.2011, la orele 19:00. Până atunci, iată premiile, însoțite de fotografiile realizate de Cristina, care – chiar dacă nu sunt mari capodopere, având în vedere posibilitățile limitate ale aparatului nostru foto destinat amatorilor –  sunt făcute „la cald”, deci cuprind toate trăirile momentului respectiv, inclusiv febrilitatea de a surprinde „totul” – ceea ce, evident, știți și voi, este o iluzie. Da, dar trebuie să recunoașteți, este o iluzie frumoasă! Și-acum, iată palmaresul, în ordinea prezentării sale în spectacol…

 

Premiile GALEI PREMIILOR RADIO ROMÂNIA CULTURAL

 

La categoria REVISTE ȘI SUPLIMENTE LITERARE:

*revista Idea (artă + societate) (Premiul a fost primit de Raluca Voinea și Adrian T. Sârbu, doi dintre membrii de bază ai echipei, ultimul ținând și speech-ul de mulțumire)

Premiul pentru REVISTE ȘI SUPLIMENTE LITERARE: revista IDEA (artă + societate)

 

La categoria EMISIUNI, CAMPANII ȘI TRANSMISIUNI TV CULTURALE:

* Ca la carte moderator: Cristian Tabără, TVR 1 (Premiul a fost primit de realizatorul  Cristian Tabără și de producătoarea emisiunii, Adina Vucovici)

Premiul pentru EMISIUNI, CAMPANII ȘI TRANSMISIUNI TV CULTURALE: „Ca la carte” - moderator: Cristian Tabără, TVR 1

 

La categoria WEB-SITE-URI CULTURALE:

* ArtActMagazine.ro (Premiul a fost primit de Mihaela Mihailov)

Premiul la categoria WEB-SITE-URI CULTURALE: ArtActMagazine.ro

 

La secţiunea PROIECTE CULTURALE, BIENALE ȘI FESTIVALURI:

* Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical Viaţa e frumoasă (Teatrul de Operetă Ion Dacian – București) (Premiul a fost primit de directorul general al teatrului, Răzvan Dică)

Premiul pentru PROIECTE CULTURALE, BIENALE ȘI FESTIVALURI: Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical „Viaţa e frumoasă”

 

La secţiunea EDUCAȚIE ȘI ÎNVĂȚĂMÂNT:

*Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică – ARDOR (Premiu primit de președinta asociației, Monica Mocanu)

Premiul secțiunii EDUCAȚIE ȘI ÎNVĂȚĂMÂNT: Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică – ARDOR

 

La secţiunea ȘTIINȚĂ:

*cercetătoarea Raluca-Ioana Van Staden, pentru inventarea senzorului care permite depistarea cancerului.

Pemiul secțiunii ȘTIINȚĂ: cercetătoarea Raluca-Ioana Van Staden

 

La secţiunea ARTE PLASTICE:

*pictorul Constantin Blendea.

Premiul pentru ARTE PLASTICE: pictorul Constantin Blendea

 

Pentru categoria MUZICĂ:

*dirijorul Cristian Mandeal.

Premiul pentru categoria MUZICĂ: dirijorul Constantin Mandeal

 

La categoria POEZIE:

* Ion Mureşan pentru cartea Alcool, Editura Charmides, Bistriţa, 2010.

Premiul la categoria POEZIE: Ion Mureșan

 

La secțiunea PROZĂ:

* Ioana Pârvulescu, Cartea întrebărilor, Editura Humanitas, Bucureşti, 2010

Premiul la secțiunea PROZĂ: Ioana Pârvulescu

 

La secţiunea FILM:

* Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, un film de Andrei Ujică.

Premiul pentru secţiunea FILM: „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”, un film de Andrei Ujică

 

La categoria TEATRU:

*Emil Boroghină, directorul fondator al Festivalului Internațional “Shakespeare”, pentru ediţia din 2010, centrată tematic pe capodopera Hamlet.

Premiul La categoria TEATRU: Emil Boroghină, directorul fondator al Festivalului Internațional “Shakespeare”

 

Listei de mai sus li s-au adăugat premiile speciale care erau cunoscute încă dinaintea desfășurării Galei, dar nu mă pot abține să nu adaug în continuare imagini inedite, imagini personale, de la acordarea lor concretă. Așadar,

 

Premiul IN MEMORIAM IOSIF SAVA – sopranei Irina Iordăchescu

Premiul IN MEMORIAM IOSIF SAVA - soprana Irina Iordăchescu

 

Premiul  de  Excelenţă Ion Vianu, medic şi scriitor (neaflându-se în țară, Ion Vianu a transmis un mesaj video înregistrat, iar fiul – Ștefan Vianu –  a primit premiul  în locul său)

Premiul de excelență - ION VIANU, acceptat prin mesaj înregistrat

Ștefan Vianu, acceptând Premiul de excelență acordat tatălui său, medicul și scriitorul ION VIANU

 

Premiul LUX MUNDI – teatrologul George Banu (premiu acordat de președintele Radiodifuziunii Române, Andras Istvan Demeter)

Premiul LUX MUNDI - teatrologul George Banu

 

Nu trebuie să-i uităm nici pe cei patru „muschetari” ai jazz-ului care au contribuit, preț de aproape o oră și jumătate, la buna desfășurare a spectacolului, printr-o prezență discretă și o muzică elevată, demne de niște adevărați profesioniști ce sunt. Să-i numim, în ordinea așezării pe scenă, de la stânga la dreapta în fotografia de mai jos: George Natsis (pianist și compozitor), Cristian Soleanu (saxofon, membru al bigband-ului Radio), Adrian Mircea Flautistu (contrabas, chiar dacă numele său spune cu totul altceva :-)) și Vlad Popescu (baterie). Să le mulțumim pentru ambianța pe care au creat-o și să le urăm succes pe mai departe!

Quartetul de jazz compus din George Natsis, Cristian Soleanu, Adrian Mircea Flautistu și Vlad Popescu

 

Nu în ultimul rând, la buna desfășurare a Galei au fost „actori principali” prezentatorul – poetul Florin Iaru – precum și cele două misterioase (și deosebit de frumoase, trebuie să recunoașteți!) showgirls care au făcut ca atmosfera să fie una inteligentă, elegantă și degajată. Bravo lor!

Prezentatorul Galei, poetul Florin Iaru, și „ajutoarele” sale, pe care un premiant boem chiar a vrut să le ia acasă, în locul trofeului de cristal!

 

Acestea sunt impresiile noastre „la cald”, ar fi mai multe de spus, dar așteptăm să vedem și alte opinii, ca să ne dăm seama ce ne-a scăpat și ce-am surprins în plus la acest eveniment deosebit, care ne-a făcut să fim mândri că aparținem (eu direct, Cristina indrect) echipei postului de radio România Cultural. Am un singur îndemn: ascultați-ne, căci merită!

Până data viitoare, toate cele bune!

Moshul & Băbuța SF

 

Anunțuri