Am să încep prin a vă invita să priviți coperta unei cărți… Se numește Peste o sută și o mie de ani (O istorie a literaturii franceze de imaginație științifică până la 1900) și a apărut în 2011 (chiar dacă pe ea scrie 2010), la Editura Academiei Române. Autor: ION HOBANA,  de mai bine de cinci decenii omul-orchestră al science fiction-ului românesc, cel care astăzi a împlinit extraordinara vârstă de 80 de ani!!!

Cunosc puțini oameni ajunși la acest prag al vieții lor (printre ei se numără și părinții mei, căror le urez și pe această cale ani mulți și fericiți, dar și mulțumiri pentru tot ce-au făcut pentru mine până acum!). Cunosc însă foarte puțini care să se afle în deplină activitate creatoare, așa cum ne-o demonstrează maestrul Ion Hobana, care cu ocazia împlinirii celor opt decenii și-a făcut (și ne-a făcut) cel mai frumos cadou posibil: împlinirea unui vis vechi de-o viață, cartea visurilor sale!

Îl cunosc pe maestru de mai bine de un sfert de veac, colaborez cu domnia sa de aproape două decenii – interval în care am realizat împreună zeci de emisiuni  la Radio România Tineret și apoi la Radio România Cultural -, dar parcă niciodată până acum nu m-au impresionat  atât de mult voința, abnegația și credința în cauza căreia i-a dăruit întrega sa viață: literatura de anticipație, cum cu drag obișnuiește s-o numească, într-un soi de blândă frondă față de termenul anglo-saxon science fiction, mult mai uzitat în zilele noastre.

Ion Hobana a fost și va rămâne întotdeauna pentru mine un model. Prin rigoare, seriozitate și aplecare asupra subiectului abordat, prin eleganța discursului și a comportamentului (într-o lume care parcă a uitat comportamentul în societate și bunele maniere), prin putere de muncă și tenacitate, prin respectarea valorilor celorlalți la fel de mult ca și pe ale sale, proprii, prin cultura enciclopedică dublată de o modestie rar întâlnită în zilele noastre, acest om merită să-i declarăm cu voce tare: Jos pălăria! Tot respectul!

Ion Hobana, ca scriitor de literatură SF, a fost destul de „zgârcit”. Ne-a oferit doat trei cărți (ultima dintre acestea fiind deja o versiune 2.0 a unor texte din primele două volume). Iată-le mai jos:

N-a fost însă de ajuns…  Ca o furnică pusă pe construit mușuroaie din ce în ce mai sofisticate, Ion Hobana a considerat că lucrul cel mai firesc în zilele noastre nu este ca autorul să accepte epoca, ci invers. Și-atunci a ales singura soluție posibilă: și-a rescris povestirile de suflet în funcție de cerințele epocii, dar și ale propriilor gusturi de acum, dovedind că omul cât trăiește învață! Așa a apărut volumul de mai jos, al patrulea, tipărit în 2009, la Ed. Bastion:

Este replica pe care un bătrân profesionist al genului o dă mai tinerilor săi confrați, plecând de la exemplul altor scriitori celebri, precum Isaac Asimov sau A.E.Van Vogt, care – la rându-le – și-au rescris o serie de nuvele și povestiri, până când rezultatul a fost cu totul diferit de punctul de plecare. Renunțarea la orgolii este apanajul marilor spirite, după cum v-o poate confirma orice redactor de carte profesionist, care – nu de puține ori – trebuie să se confrunte cu ambițiile unor… scriitori? ce nu renunță la nici o virgulă din marile lor „opere”, pe motiv că astfel va fi văduvită posteritatea… de ce anume? De greșeli gramaticale, de gafe de exprimare, de erori de tipar? Neclar, dar adevărat.

Oricum, mi-a plăcut foarte tare modul în care criticul literar Horia Gârbea (altminteri un ins „călit” în războaiele purtate pe fronturile literaturii mainstream) a receptat volumul (aș spune în ediție non-varietur) al domnului Ion Hobana. Îmi îngădui să citez un scurt fragment din cronica domniei sale la această carte:

„În recentul volum foarte selectiv, o selecție foarte severă din proza scurtă a lui Ion Hobana, Timp pentru dragoste, Editura Bastion, autorul își concentrează opera de ficțiune în trei cicluri: unul pe teme marine, altul pe tema timpului și călătoriei temporale, al treilea pe cea – inevitabilă în SF – a călătoriei cosmice. Fiecare treime cuprinde doar câte patru texte, aduse la zi cu meșteșug și prin referințe clare, uneori amuzante, la realitatea contemporană.  Ca în orice ficțiune științifică, thriller, povestire insolită, fantasticul și anticipația științifică se sprijină pe o puternică „ancoră” în realitate, în investigarea psihologiei umane, astfel încât intruziunea elementelor bizare și a „descoperirilor” uimitoare devin perfect plauzibile. (…)

O calitate indiscutabilă a povestirilor lui Ion Hobana este, ca în cazul tuturor clasicilor SF, realizarea personajelor. Avem de-a face, precum la marile modele de tipul Wells, Lem, Asimov, King, cu oameni obișnuiți, slabi și sceptici, departe de tipul „superman”, pe care confruntarea cu neobișnuitul îi șochează. Ei se comportă firesc în fața necunoscutului și se înalță, când e cazul, la statutul de eroi prin luciditate și dezbatere de conștiință.” (Citat din articolul Ion Hobana – Întoarcerea la realism, Biblioteca Nova, serie nouă, nr.5 – ianuarie 2011, Timișoara).

Încă de la începuturile activității sale, Ion Hobana s-a arătat interesat de istoria literaturii SF, pe care a abordat-o într-o formă extrem de originală, căreia eu i-aș da denumirea de „eseu-antologie critică”, după cum ne-a dovedit-o scriind pe marginea celor mai interesante povestiri (din punctul de vedere al restituirii literare) din literaturile franceză și română. Iată dovezile: Viitorul a început azi (Retrospectiva anticipației franceze, cu texte în traducerea autorului) (Ed. Tineretului – 1966) și Vârsta de aur a anticipației românești (Ed. Tineretului – 1969) –  aceasta din urmă fiind prima lucrare de exegeză care împinge limitele începuturilor SF-ului în România în a doua jumătate a secolului al XIX-lea!!!

În plină putere creatoare – dar și în mijlocul unei cenzuri ce căpăta forme din ce în ce mai accentuate și mai absurde (vezi schimbarea denumirii genului de la un volum la altul) – maestrul Hobana publică în anii 80 două culegeri de eseuri despre literatura pe care a slujit-o cu credință o viață întreagă, eseuri în care continuă demersurile începute în volumele arătate mai sus:

Ca o materializare a orizonturilor tot mai largi pe care i le dezvăluia studiul istoriei internaționale a genului science fiction-ului, Ion Hobana avea să realizeze în perioada 1968-1975 și o serie de antologii  pentru editurile românești, după cum urmează: Viitorul? Atenție! (Ed. Tineretului – 1968) – eseuri și articole scrise de cei mai importanți exegeți ai fenomenului SF la momentul respectiv; Fantascienza (Antologia SF-ului italian) (Colecția Fantastic-Club, Ed. Albatros – 1973) – împreună cu scriitorul și criticul italian G. de Turris; Odiseea marțiană – Maeștrii anticipației clasice (Colecția BPT 863, Ed. Minerva – 1975) – lucrare de pionierat în SF-ul românesc, pe linia începută cu Vârsta de aur a anticipației românești, în 1969, aceea a redescoperirii izvoarelor science fiction-ului, de această dată mondial.

Domeniul în care Ion Hobana a devenit însă cel mai cunoscut – în România, dar și peste hotare – este acela al studiilor critice despre Jules Verne. Monografia sa 20.000 de pagini în căutarea lui Jules Verne a făcut carieră atât la noi în țară (vedeți mai jos copertele celor două ediții ale cărții: Ed. Univers – 1989 și Ed. Gramar – 2000), cât și în străinătate.

În plus, studiile despre opera lui Jules Verne ale lui Ion Hobana au arătat și interesul demonstrat de scriitorul francez în privința meleagurilor românești, pe care le-a descris atât de bine într-o serie de romane precum Castelul din Carpați sau Pilotul de pe Dunăre, dar nu numai, după cum o demonstrează și monografiile publicate în anii 1992 (Jules Verne în România? – Ed. Fundației Culturale Române) și 2004 (Jules Verne. Chipuri, peisaje și obiceiuri românești – Ed. Pro)

Ion Hobana s-a ilustrat însă și ca un fel de „hârtie de turnesol” a literaturii științifico-fantastice românești (cum se numea genul înainte de 1989), prin cele 3 antologii realizate în perioada 1976-1981 pentru diverse edituri, după cum urmează:  O falie în timp (Ed. Eminescu -1976), Povestiri științifico-fantastice (Ed. Ion Creangă – 1976) și Fugă în spațiu-timp (Ed. Ion Creangă – 1981).

Cea mai ambițioasă operă de restituire literară în domeniul SF a realizat-o însă în perioada 2004-2007, când a coordonat la Ed. Minerva colecția Ion Hobana prezintă maeștrii anticipației clasice. Cele nouă volume apărute în acest demers unic până acum în peisajul editorial al science fiction-ului de la noi (poate doar „Seniorii imaginației – Integrala SF-ului românesc”, de la Eagle PH & SRSFF, să-l poată egala cândva) au arătat atât fanilor genului, adversarilor lui, dar și spectatorilor neutri din lumea largă a mainstream-ului, că science fiction-ul este un gen pe deplin format, cu rădăcini adânci și bine înfipte în istoria literaturii. Păcat că editura s-a speriat de propria inițiativă și – mânată de fantoma amăgitoare a profitului financiar – a decis să oprească totul înainte de vreme.

O altă colecție pornită promițător, La bord cu Jules Verne (Ed. Compania – 1999), cu o premieră absolută în limba română (am numit romanul Călătorie de-a-ndăratelea în Anglia și Scoția, care nici măcar în Vest nu fusese descoperit de prea multă vreme, la data apariției în românește!) se lansase încă din 1999. Din păcate, la fel ca și cei de la editura Minerva, nici diriguitorii de la editura Compania nu au avut curajul (sau măcar răbdarea necesară) să ducă lucrurile până la capăt și au renunțat la inițiativă după numai 3 apariții, deși manifestul declarat (vezi poza alăturată) promitea o mulțime de „bunătățuri” și o viață destul de lungă pentru o serie cuprinzând principalele opere ale lui Jules Verne..

Ceea ce mă face să mă întreb încă o dată în ce măsură este serios editorul român, în ce măsură cunoaște domeniul de care se ocupă și cât de multe știe despre publicul-țintă. Dacă ai o idee interesantă, dar despre care nu ești sigur că va avea impactul dorit de tine, mai bine aștepți până când un studiu desfășurat ca la carte îți va da toate datele necesare luării unei decizii, decât să te hazardezi cu aplicarea la nimereală a unui impuls de moment, care nu numai că te va duce la faliment, însă va compromite și o idee valoroasă prin ea însăși (cu condiția să fi fost aplicată la modul profesionist). Dar, mă rog, asta e o chestiune pur teoretică – având în vedere condițiile pieții din România -, prin urmare că nu-i de mirare că lucrurile stau așa cum le percepem cu toții, inclusiv pe piața cărții… adică prost!!! 🙂

Am mai putea vorbi și despre edițiile foarte rare (chiar și în țara lor de origine), promovate de Ion Hobana la diverse edituri din România. În 1980, de pildă, apărea în celebra colecție „Biblioteca pentru toți” a editurii Minerva, cu numărul 1034, dipticul lui Cyrano de Bergerac Statele Lunii. Statele  Soarelui. În 1995, editura Nemira publică pentru prima oară în românește traducerea unui roman-surpriză din opera lui Jules Verne (descoperit foarte târziu după moartea autorului și dat spre tipar chiar și în Franța doar în 1989!), intitulat Parisul în secolul XX. Cât despre cartea lui Emilio Salgari, Minunile anului 2000, pe aceasta ați întâlnit-o deja în colecția de la Minerva, unde fusese reeditată. Prima apariție a avut loc însă chiar în anul 2000 (!!!), la editura Polirom (pe atunci numai) din Iași. Coperta o puteți vedea în grupajul foto de mai jos…

Ion Hobana  a dovedit însă și un interes aproape enciclopedic (în sensul consacrat de dicționar) față de arii ale science fiction-ului care la momentul respectiv erau foarte puțin cunoscute (sau deloc!) la noi: filmul SF și istoria imaginarului științific. În monografii precum Imaginile posibilului (Ed. Meridiane -1968) sau Triumful visătorilor (scrisă împreună cu belgianul Julien Weverbergh, Ed. Nemira – 1998), Ion Hobana a demonstrat ce înseamnă percepția unui profesionist al genului în domenii pe care de obicei alții tind să le trateze cu superficialitate sau – cel mult! – cu „indulgență”. Culmea e că, după aceea, aceste domenii au început să fie privite cu ochii „respectabilității” tocmai pentru că Ion Hobana se ocupase de ele! Să mai spună cineva că omul nu sfințește locul… Au făcut-o o mulțime de scriitori ai lumii care n-au acceptat etichetările de nici un fel, oameni pentru care meseria lor de literați era primul imbold al existenței. O face și Ion Hobana, pentru care „literatura de anticipație”  a fost și este – chiar și acum, la venerabila vârstă de 80 de ani – principala preocupare în viață.

Cartea de care mă simt însă cel mai legat din întreaga operă a maestrului Ion Hobana este aceea la a cărei apariție am jucat și eu micul meu rol, pe vremea când eram coordonatorul editurii Fahrenheit din cadrul Grupului editorial RAO. Era la cumpăna anilor 1995-1996 când, într-o discuție amicală cu domnul Hobana, acesta mi-a mărturisit dorința domniei sale de a publica – în anul în care se comemora o jumătate de secol de la dispariția părintelui science fiction-ului mondial, Herbert George Wells – o monografie la care lucrase destui ani cât să merite să vadă lumina tiparului la o editură importantă. Am prins ideea din zbor și, cum mă aflam într-o poziție destul de bună ca să pot face cumva, ceva, în acel sens, am început să-l bat la cap pe patronul de la RAO că n-ar da deloc rău „în peisaj” ca editura domniei sale să publice o carte ce se anunța deja drept evenimentul cultural al anului 1996.

În cele din urmă, respectivul patron a acceptat să publice monografia despre Wells la editura Fahrenheit, mai mult ca să scape de gura mea decât din convingerea că face o faptă bună, dar asta nu mai avea nici o importanță. Numele lui Ion Hobana dădea foarte bine în CV-ul editurii, cu atât mai mult cu cât domnia sa reprezenta în acel moment – în calitate de agent literar – și o serie de autori de SF importanți din Vest. Așa am devenit redactorul cărții de istorie literară care a obținut premiul Uniunii Scriitorilor pe 1996 și care s-a lansat cu mare pompă la o librărie din interiorul magazinului Unirea, echivalentul unei Diverta din zilele noastre (și care – în final – a avut aceeași soartă, ce mică a lumea! 🙂 )

A fost, poate, momentul de vârf al carierei mele de editor, cu care am să mă mândresc până când va trebui să plec alături de toți ceilalți scriitori pe care i-am iubit și  continuu să-i iubesc, indiferent unde se află ei acum. Și pentru că domnul Ion Hobana, al cărui discipol consider că sunt – și mă mândresc cu asta! -,  trece acum printr-o perioadă puțin mai dificilă a vieții, vă rog să-mi dați voie să-i spun, asemenea unui personaj intrat deja în mitologia culturală a scolului XX, „MAY THE FORCE BE WITH YOU”!!!

La mulți ani, Maestre! Să trăiți – și să ne trăiți – cât mai mult…

Anunțuri