O STEA PLECATĂ-N DEPĂRTĂRI… (VI): A TRECUT UN AN DE LA DISPARIȚIA DINTRE NOI A MAESTRULUI ION HOBANA!

”Aș vrea să spun ceva mai ales pentru cei care – sper – ne ascultă. Și anume un lucru pe care îl consider extrem de important: am scris totdeauna pentru aici și pentru acum. Spun asta pentru că vreau să precizez că nu mă obsedează ideea posterității. Asta nu însemnează că nu m-aș bucura foarte mult dacă și în viitor câteva măcar dintre cărțile mele ar mai fi citite și comentate. Cred, de pildă, că pentru cei care vor scrie – și sper să fie încă mulți – despre Jules Verne, cărțile mele pe care le-am dedicat marelui scriitor vor fi cel puțin pomenite. Cred, de asemenea, că și cei care vor scrie despre Wells se vor referi la cartea mea Un englez neliniștit – Universul SF al lui H.G. Wells. Și acuma, în ceea ce privește a doua precizare din formularea mea inițială, când spun ”aici” nu însemnează că nu m-au bucurat în timp și cărțile (nu multe), dar mai ales foarte numeroasele studii și articole care-au apărut în străinătate. Am știut însă întotdeauna cu… mă rog, cu înțelepciunea cuvenită că ele reprezentau niște picături într-un ocean. Așa încât cu adevărat importante sunt lucrurile pe care le-am făcut aici și care au apărut în limba română. Poate părea o afirmație ușor desuetă, dar este adevărul și țin să-l afirm totdeauna.”

ION HOBANA, în cuprinsul emisiunii ”Exploratorii lumii de mâine” – ediția din 23 ianuarie 2010




Incredibil, dar adevărat: pe nesimțite, iată că a trecut un an de la moartea unuia dintre cei mai mari teoreticieni, critici și istorici literari din istoria SF-ului românesc din toate timpurile. Traducător, scriitor, exeget al fenomenului anticipației românești și universale,  promotor de colecții și personaj principal într-o mulțime apreciabilă de emisiuni radio/tv (inclusiv ELM, chiar de la începuturile acesteia, în 1982), autor de prefețe, postfețe  și tabele cronologice de o rigoare desăvârșită, realizator de antologii cunoscut atât în țară cât și peste hotare, ION HOBANA va rămâne în memoria tuturor celor care l-au cunoscut grație atitudinii prietenoase, zâmbetului blajin și aerului de adevărat ”aristocrat” al literelor românești pe care le-a promovat de-a lungul a mai bine de 50 de ani de carieră.

Acum, la împlinirea a 12 luni de la dispariția sa fizică, resimțim poate mai mult ca oricând golul lăsat de acest adevărat spirit enciclopedic al science fiction-ului românesc. La fel cum sunt convins că și iubitorii ozenologiei – dar și colegii săi din respectivul domeniu – duc dorul analizelor pertinente și al rigorii informaționale care-l consacraseră pe Maestru drept un nume de frunte în literatura de gen europeană – și nu numai!

Personal, am încercat în serialul de față să ofer cât mai multe amănunte despre personalitatea acestui om extraordinar, cu care am avut ocazia să colaborez în condiții de-a dreptul impresionante – atît din punct de vedere al varietății, dar mai ales al calității subiectelor – vreme de peste 20 de ani. Un om care mi-a acordat onoarea de a mă număra printre prietenii domniei-sale, din al cărui siaj mă revendic (chiar și la modul foarte modest, din punct de vedere al realizărilor) și a cărui amintire am să încerc s-o mențin vie cât mai mult timp posibil. Drept pentru care voi continua să scriu despre el, despre opera sa, singur ori cu ajutorul prietenilor, după caz.

Mă bucură însă și faptul că la acest sfârșit de săptămână numele lui ION HOBANA va fi evocat și în alte părți ale țării, în cadrul unor manifestări extrem de interesante, dintre care vă voi prezenta câteva (foarte pe scurt), în cele ce urmează…




1. – MUZEUL ”VASILE PÂRVAN” din BÂRLAD propune o serată literară cu tema Ion Hobana și triumful visătorilor, care se va desfășura astăzi, 24.02.2012, începând cu orele 18,00, la sediul Muzeului, situat în spatele Teatrului ”Victor Ion Popa”. Invitația, pe care vi-o prezint în continuare față-verso, dă suficiente amănunte despre ceea ce urmează să se întâmple:

Ar mai fi trebuit să se numere printre invitați scriitorul Liviu Radu și subsemnatul, dar din motive obiective, legate de starea de sănătate, nici unul dintre noi nu vom fi prezenți. Vor exista însă niște mesaje din partea noastră, ce vor fi citite la fața locului de către organizatori. De asemenea, în timpul discuțiilor vor fi proiectate imagini de la manifestările anterioare din cadrul Muzeului (vernisaje, sesiuni de comunicări științifice, lansări de carte, aniversări) la care domnul Hobana a fost invitat în mod constant din anul 2004 și până în 2009. În funcție de timp, de interesul publicului și de bunăvoința organizatorilor este posibil să ascultați și fragmente din diferite ediții ale emisiunii radiofonice Exploratorii lumii de mâine, realizate de mine, cu ajutorul Maestrului, pe postul Radio România Cultural. Un pps realizat pe baza fotografiilor furnizate de echipa blogului moshulsf.wordpress.com, va permite publicului să ia contact cu toată creația dedicată domeniului SF de către scriitorul, traducătorul, antologatorul, eseistul și istoricul literar Ion Hobana.

Manifestarea este supervizată din partea Muzeului ”Vasile Pârvan” de către domnișoara Alina Butnaru, căreia îi aducem – pe această cale – mulțumirile noastre pentru interesul arătat de-a lungul a aproape un deceniu fenomenului science fiction și scriitorilor de gen din România…




2 . – PREMIILE NAȚIONALE ”VLADIMIR COLIN” pentru literatura SF și fantastică (ediția a V-a, anii 2008-2010)

Fără îndoială, în domeniul de care ne ocupăm este evenimentul principal al acestei săptămâni. El se va desfășura în București, astăzi, 24.02.2012, la Librăria ”Bastilia” din Piața Romană nr. 5, cu începere de la orele 19,00. Iată și afișul:

Dacă vă întrebați ce legătură are această manifestare cu Ion Hobana, vă spunem noi: premille respective au fost inițiate de Maestru împreună cu scriitorul francez Gérard Klein, în memoria celui mai mare scriitor de SF român din toate timpurile – Vladimir Colin – și este destinat să recompenseze reușitele de excepție ale genului, aparținând autorilor autohtoni. Cum o lungă perioadă de timp fondurile destinate premierii proveneau din cedarea de către Gérard Klein a onorariilor cuvenite pentru traducerea în limba română a operelor sale (traduceri destul de sporadice, de altminteri, și care la un moment dat s-au cam epuizat), periodicitatea acestei manifestări a avut de mult de suferit. La un moment dat, banii au fost donați de o serie de edituri românești, situație care – în linii mari – pare să se mențină și anul acesta (vezi afișul, unde sponsor apare TexaRom LLC).

După decesul lui Ion Hobana, președinția juriului a fost preluată de domnul Mircea Opriță, care i-a mai avut alături, pentru desemnarea căștigătorilor, pe Lucian-Vasile Szabo, George Ceaușu, Liviu Radu și Cătălin Badea-Gheracostea. Aceștia au hotărât că premiile merită a fi acordate următorilor:

# la categoria roman: SEBASTIAN CORN, pentru Vindecătorul (Ed, Cartea Românească, 2008);

# la categoria proză scurtă fantastică: DORU STOICA, pentru culegerea Între bariere (Ed. Millennium Press, 2009);

# la categoria proză scurtă SF: SILVIU GENESCU, pentru culegerea Rock me Adolf Adolf Adolf (Ed, Bastion, 2009)

# la categoria non-ficțiune: DODO NIȚĂ și ALEXANDRU CIOBOTARIU pentru volumul Istoria benzii desenate românești (Ed. Vellant, 2010)

În fine, sâmbătă vom avea




3 . – ”EXPLORATORII LUMII DE MÂINE”, Ediția din 25.02.2012: IN MEMORIAM ION HOBANA (1931-2011)

Tema e clară, invitați vor fi CĂTĂLIN BADEA-GHERACOSTEA (critic literar) și MICHAEL HAULICĂ (scriitor, publicist, editor) – în studio, și LIVIU RADU (scriitor, traducător, publicist) – prin telefon.

Primii doi ascultători care vor suna la 021-311.12.40 sau la 021-319.05.05, între orele obișnuite (13,15 – 13,45) vor primi ca premii de fidelitate cărți oferite de editurile Millennium Books și Bastion.

Vă reamintesc faptul că transmisiile postului RADIO ROMÂNIA CULTURAL pot fi recepționate (și văzute) astfel:

# pe internet la adresele http://cultural.srr.ro sau http://srr.ro/stream/rrc.asx;

# la radio, în Bucureşti pe 101,3 FM, iar în ţară, după cum urmează:

*Alexandria – 89,7 FM *Arad – 106,8 FM *Bacău – 101,8 FM *Baia Mare – 100,1 FM *Bârlad – 102,8 FM *Bihor – 105,8 FM *Bistriţa – 101,3 FM *Botoşani – 100,8 FM *Braşov – 105 FM *Valea Prahovei – 104,1 FM *Buzău – 103,7 FM *Câmpulung Moldovenesc – 98,7 FM *Cluj-Napoca – 101 FM *Craiova – 101,1 FM *Deva – 105 FM *Focşani – 101 FM *Galaţi – 101,6 FM *Giurgiu – 102,6 FM *Harghita – 106,8 FM *Iaşi – 103,1 FM *Mangalia – 92,7 FM *Maramureş – 100,8 FM *Miercurea Ciuc – 98,4 FM *Oradea – 96,1 FM *Petroşani – 90,6 *Piatra Neamţ– 100,3 FM *Ploieşti – 104,1 FM *Rm.Vâlcea – 102,5 FM *Satu Mare – 96,1 FM *Sibiu – 103,7 FM *Suceava – 101,6 FM *Tg.Mureş – 104,9 FM *Tg.Jiu – 89,5 FM *Timişoara – 100,7 FM *Tulcea – 102 FM *Turnu Severin – 105,8 FM *Vaslui – 102,4 FM *Vatra Dornei – 107,7 FM *Zalău – 105 FM.

Vă așteptăm cu drag!

O STEA PLECATĂ-N DEPĂRTĂRI… ION HOBANA (1931-2011) (V)

Astăzi n-am nici un citat memorabil din spusele Maestrului ca deschidere a acestui articol. Asta e! Intrăm în normalitate, eu devenind probabil din ce în ce mai superficial şi mai dezamăgit de lipsa de reacţie faţă de dispariţia acestui mare spirit enciclopedic al culturii române, ceilalţi – indiferenţi, la fel cum au dovedit că sunt de-a lungul acestor cinci luni de la dispariţia sa. Şi totuşi…

Există texte care vor rămâne importante pentru definirea imaginii lui Ion Hobana mulţi ani de-acum înainte, chiar dacă la vremea apariţiei lor nimeni nu bănuia acest lucru. În grupajul de astăzi, veţi avea dovada vie că totul e posibil atunci când scrii din suflet, fără patimă şi – mai ales – cu sinceră admiraţie. Istoria literară – pe care Maestrul a iubit-o atât de mult – se scrie singură. În România, cel puţin… Vreţi o dovadă? Citiţi articolele următoare!

«În vara anului 1964 aveam, în mare, un proiect de volum şi câteva povestiri începute. Mă bătea deja gândul de a contacta in persona nişte redacţii, toate aflate în Bucureşti. Student la Filologia din Cluj, cu bani arareori nimeriţi prin buzunarul propriu, am profitat de soluţia unei tabere de vară pe litoral, întrerupându-mi drumul în capitală şi la „dus” şi la „întors”. (…)

Pe drumul de întoarcere de la Costineşti, am debarcat din nou în capitală, ca să-l vizitez de data aceasta pe Ion Hobana, tânăr şef pe atunci (avea doar 33 de ani) al compartimentului SF pe care tocmai îl înfiinţase la Editura Tineretului. Îşi publicase deja culegerea de povestiri Oameni şi stele şi lansa, ca iniţiativă proprie, seria cărţilor de buzunar marcate cu triunghiul care se voia, cred, o navă cosmică stilizată printr-un simbol geometric. Discuţia noastră s-a desfăşurat în jurul unor proiecte pentru care nu mai deţineam argumentul textelor, întrucât întreg materialul mi-l reţinuse cu două săptămâni în urmă Adrian Rogoz. Privită de la distanţă, poate că scena ar avea în ea ceva suprarealist, întrucât seamănă cu întâlnirea dintre doi oameni de afaceri, în care unul oferă vorbe în locul unui produs negociabil, iar celălalt are diplomaţia de a nu refuza oferta, sub rezerva a ceea ce mai putea să se întâmple de atunci înainte. Să vedem, mi-a spus Hobana, să vedem ce hotărâre ia Rogoz. Rezultatul deciziei respective s-a văzut chiar în toamna aceea, iar rezultatul deciziei lui Hobana l-am constatat eu însumi, pe neaşteptate şi cu deplină uimire, câteva luni mai târziu, când m-am pomenit în cutia poştală cu o scrisoare oficială de la Editura Tineretului şi cu un contract. Era mai mult decât îmi imaginasem că poate să mi se întâmple, iar faptul că trebuia să predau manuscrisul cărţii destul de curând, pentru o publicare rapidă, mă umplea de bucurie şi de derută în acelaşi timp. Ajunsesem în anul terminal al facultăţii, mă aşteptau aşa-numitul examen de stat şi susţinerea lucrării de diplomă, iar proiectul meu literar stagna de mai multe săptămâni, concurat de obligaţii infinit mai presante. Bineînţeles că am semnat cu emoţie contractul şi m-am lansat într-o cursă pe două piste, încercat câteodată de neliniştea că voi rata fie perspectiva editorială în caz că nu respect termenul pentru care îmi depusesem semnătura, fie diploma, rămânând pentru o vreme un fel de profesor marginal, decăzut din nişte drepturi morale şi salariale. Destinul a vrut să ies totuşi la liman pe ambele trasee. (…)

Întâlnire cu meduza a apărut astfel la sfârşitul anului 1966, fapt ce mi-a permis să mă remarc în aşa măsură la şcoala sătească unde fusesem repartizat, încât la un moment dat a trebuit să discut colegial cu directorul de atunci şi să-i dau asigurări că nici prin cap nu-mi trece să-i iau funcţia, cum începuse să se răspândească zvonul. »

MIRCEA OPRIŢĂ, Cuvânt al autorului la volumul „Întâlnire cu meduza” (Colecţia Seniorii imaginaţiei, nr. 002, Eagle Publishing House – Bucureşti, 2010)

Cu Romulus Bărbulescu, la festivitatea de lansare a primului "Almanah SF" Helion (2007)

«Am spus la începutul acestor amintiri că eram un colaborator al publicaţiilor pentru copii şi tineret din Bucureşti. De multe ori aveam rubrici permanente cu eroi creaţi de mine, care apăreau fie lunar, fie săptămânal.

Când eram plecat din Bucureşti trebuia să găsesc un mijloc de a-mi trimite desenele la redacţie şi curierii mei au fost, la sfatul celor de la reviste, fie mecanicii de locomotivă, fie şoferii de autobuz de la RATA, care circulau spre capitală.

În perioada studiilor, pe când îmi făceam stagiul de practică la Braşov (practica dura o lună, în timpul verii), chiuleam o zi pe săptămână, făceam desenele şi le duceam în gară, unde le dădeam mecanicului de locomotivă de la un tren anume, care era aşteptat în Gara de Nord de cineva din redacţie. Pe vremea aceea, locomotivele erau cu aburi.

Mai târziu, le dădeam şoferilor de la RATA care, la intrarea în Bucureşti, aveau staţie în Piaţa Scânteii (azi Piaţa Presei Libere), unde îşi aveau sediul majoritatea revistelor. Cum orarul autobuzelor era în general respectat, telefonam la redacţie de la oficiul telefonic din localitate şi cineva cobora la ora cuvenită în staţie, să ia materialul trimis de mine.

Unele dintre „serialele” mele de atunci erau însoţite de versurile unor scriitori precum Eduard Jurist, Marin Sîrbulescu, Ion Hobana şi mulţi alţii. Unii dintre ei nu mai sunt printre noi, alţii au apucat pe alte cărări ale literaturii şi mă tem că nu-şi mai amintesc cu plăcere de modestele catrene care însoţeau desenele mele. Eu mi le amintesc cu o neasemuită duioşie.

Într-o vară, aflându-mă în concediu la Buşteni, urma să desenez Aventurile lui Truţă şi Fănuţă pentru numărul din octombrie. Dacă numele eroilor mei nu vă plac, vă aduc la cunoştinţă că nu eu i-am botezat, ci redacţia, iar cititorii i-au adoptat cu drag, aşa încât au rămas pe coperta a patra a revistei, mulţi, mulţi ani. Versurile urma să le scrie Ion Hobana, care în acea perioadă se afla la o casă a scriitorilor din Breaza, casă a cărei adresă şi denumire exactă nu le cunoşteam şi pe care el urma să mi le comunice prin poştă. Cum nu am primit nici o veste, lucrurile au întârziat, până ce, într-o bună zi, ne-am pomenit la uşă cu secretarul de redacţie al revistei, venit de la Bucureşti să lămurească treburile. Cum nici el nu cunoştea adresa buclucaşă, am hotărât ca la întoarcerea spre Bucureşti să facă o escală la Breaza, s-o afle şi să mi-o comunice telegrafic a doua zi. Atunci mi-am amintit că mai avusesem dificultăţi cu primirea corespondenţei şi, coborând în oraş (locuiam pe platoul din jurul cabanei „Căminul Alpin”), am trecut pe la dirigintele poştei. Acesta îmi spusese că factoriţa care împărţea corespondenţa în zona unde locuiam era o bătrânică în pragul pensiei. Ca să-şi economisească urcuşul până pe platou, aceasta lăsa corespondenţa să se adune mai multe zile la rând, după care făcea un singur drum ca s-o distribuie.

„Nu-i nimic, mă descurc eu”, mi-a răspuns secretarul de redacţie şi a plecat la gară.

În dimineaţa următoare, trezit devreme, am coborât în bucătăria casei în care locuiam, unde l-am întâlnit pe proprietar care, cu o figură tristă, mi-a spus compătimitor: „Aveţi pe cineva Truţă în familie?” Cum, după o scurtă ezitare, i-am răspuns afirmativ, mi-a întins o telegramă în care scria: „Truţă mort. Stop…” şi urma adresa lui Hobana. La aşa un conţinut, poştăriţa nu-şi mai putuse permite să întârzie cu distribuţia corespondenţei!

Astăzi, când caut pe cineva din Bucureşti la telefonul mobil şi îmi răspunde că se află în Italia, întâmplările acestea din secolul trecut par nişte poveşti. Vă asigur că sunt adevărate. »

BURSCHI, Amintiri din altă lume (în volumul „Burschi – o monografie” de Dodo Niţă şi Alexandru Ciubotariu, Editura StudIS 2011, colecţia Argonaut)

Ion Hobana alături de Bridget Wilkinson, fosta preşedintă a ESFS (data şi ocazia neprecizate)

«Ion Hobana este mai mult decît un autor, el este, practic o legendă! Sărbătorirea sa astăzi, în pragul împlinirii vîrstei de 80 de ani nu este doar binemeritată, ci reprezintă un prea modest omagiu pe care i-l putem aduce şi la care mă asociez cu respect şi cu bucurie. M-am referit la multe dintre volumele sale, în orice caz la cele mai recente trei, şi o voi face acum cu privire la culegerea de povestiri SF Timp pentru dragoste.

Povestirile SF şi fantasy stîrnesc foarte adesea interesul, poate mai mult decît romanele de acelaşi tip, pentru că într-un volum pot fi cuprinse şi consumate rapid de cititor mai multe tipuri de aventură ingenioasă. Bogat într-o vreme la noi, apoi intrat în oarecare eclipsă, genul are cîţiva autori deveniţi “clasici” printre care Ion Hobana este unul dintre cei mai reputaţi.

De fapt, în opera vastă şi încununată cu multiple premii naţionale (de patru ori cel al Uniunii Scriitorilor, dacă nu mă înşel) şi internaţionale, zona povestirilor SF nu este prea vastă. Ion Hobana este mai mult un comentator avizat al fenomenului literaturii de anticipaţie, un  exeget al clasicilor Jules Verne sau H. G. Wells, dar şi al creaţiilor autohtone. El este şi un animator al literaturii pentru copii şi un preşedinte activ al secţiei de gen a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.

Dar e rar apicultorul care nu-şi încearcă mierea ca şi gastronomul ce rămîne la teoria simţului gustativ. Ion Hobana a scris, totuşi, multe povestiri SF. Bine a făcut pentru că a venit spre ficţiune încărcat de teoria pe care a aprofundat-o. El are un eminent “know-how” al domeniului şi reţin cel puţin două studii memorabile ale sale: postfaţa celebrului Solaris de Stanislaw Lem şi prefaţa nu mai puţin celebrelor Amintiri despre viitor, reper al fantazării pe teme paleoastronautice.

În  recentul volum selectiv, o selecţie foarte severă din proza scurtă a lui Ion Hobana, Timp pentru dragoste, Editura Bastion, autorul îşi concentează opera de ficţiune în trei cicluri: unul pe teme marine, altul pe tema timpului şi călătoriei temporale, al treilea pe cea – inevitabilă în SF – a călătoriei cosmice. Fiecare treime cuprinde doar cîte patru texte, aduse la zi cu meşteşug şi prin referinţe clare, uneori amuzante, la realitatea contemporană. Ca în orice ficţiune ştiinţifică, thriller, povestire insolită, fantasticul şi anticipaţia ştiinţifică se sprijină pe o puternică “ancoră” în realitate, în investigarea psihologiei umane, astfel încît intruziunea elementelor bizare şi a “descoperirilor” uimitoare devin perfect plauzibile.

Cum spuneam, Ion Hobana  cunoaşte perfect lecţia “maeştrilor anticipaţiei clasice”  şi are, simultan, cunoştinţe solide în domenii ştiinţifice, astfel încît trecerea spre fantezie nu este un delir ci un pas oricînd posibil al umanităţii, mic, în fapt, precum cel al lui Armstrong pe Lună, imens în efigie, pentru că este unul făcut dincolo de “limită”: cea care desparte firescul de miraculos.

O calitate indiscutabilă a povestirilor lui Ion Hobana este, ca în cazul tuturor clasicilor SF, realizarea personajelor. Avem de-a face, precum la marile modele de tipul Wells, Lem, Asimov, King, cu oameni obişnuiţi, slabi şi sceptici, departe de tipul “superman”, pe care confruntarea cu neobişnuitul îi tulbură şi îi şochează. Ei se comportă firesc în faţa necunoscutului şi se înalţă, cînd e cazul, la statutul de eroi prin luciditate şi dezbatere de conştiinţă. Dincolo de toate, povestirile lui Ion Hobana sînt excelent scrise, antrenante, pline de suspans dar şi de o reconfortantă căldură umană. Şi în SF, după subtitlul autorului, stilul clasic e unul “dulce”! »

 HORIA GÂRBEA, Dulcele stil al S.F.-ului clasic (Text citit la evenimentul cultural de la Centrul Calderon, eveniment dedicat lui Ion Hobana cu prilejul lansării volumului Timp pentru dragoste, vineri 14 mai 2010. Publicat pe 23 mai 2010, orele 10.06 a.m., pe site-ul SRSFF. Tipărit în Biblioteca Nova – Buletin de teorie, critică şi istorie a literaturii science fiction, Serie nouă, nr. 5, ian. 2011: „Număr special dedicat lui Ion Hobana”).

Domnul Hobana, explicându-ne tuturor cum stă treaba cu pasiunea pentru SF (30.04.2010, Centrul cultural Calderon)

«Editura Nemira îşi păstrează preponderenţa în publicarea cărţilor incitante, a celor care sunt la graniţa literaturii cu ştiinţa. Este, de fapt, un domeniu permanent nou al literaturii, dincolo de popularizarea schematică a cunoştinţelor ştiinţifice, din ce în ce mai aproape de trama romanului de aventuri.O astfel de carte, a aventurii descoperirilor ştiinţifice, mai bine zis a aventurii puterii de imaginare a ştiinţei viitorului este şi Triumful visătorilor, sub semnătura lui Ion Hobana şi Julien Weverbergh. Volumul seamănă cu o enciclopedie în substanţă şi formă, conceput astfel deoarece crezul care a dus la scrierea lui este unul demn de acribia enciclopediştilor, deşi are şi o dimensiune romantică, prin ceea ce înseamnă ruperea interdicţiilor puse imaginaţiei; citatul din Jules Verne este motivul cărţii: „Tot ceea ce poate să-şi imagineze un om, alţi oameni vor fi în stare să înfăptuiască.”

Triumful visătorilor este o enciclopedie în substanţă deoarece epuizează în cele 13 capitole 13 teme capitale ale cunoaşterii umane puse în slujba progresului (acesta nu este un clişeu): sporirea confortului vieţii de zi cu zi, găsirea mijloacelor de deplasare prin aer şi apă, scurtarea timpului de deplasare, transmiterea informaţiei cât mai complete la distanţă, păstrarea informaţiei audio-vizuale, creşterea numărului de oameni care pot înţelege această informaţie, îmbunătăţirea stării de sănătate şi a calităţii vieţii, găsirea unor surse de energie mai ieftine şi mai puternice, înlocuirea muncii fizice a omului cu cea a maşinii şi automatului, atingerea altor corpuri cereşti şi, din nefericire nu în ultimul rând, războiul. Substanţa fiecărui capitol este o istorie a temei respective, să luăm spre exemplu capitolul 9, Viaţa de fiecare zi, şi vom trece în subcapitolul Lupta pentru hrană de la soluţiile utopice ale lui Francis Bacon din Noua Atlantidă (1626), până la imaginaţia satirică a lui Robida din Secolul douăzeci ( o prezenţă stabilă în cea mai mare parte a cărţii) şi încheind cu modificarea anatomică a omului, imaginată de Henri Allorge în Marele cataclism (1922). Textul este însoţit de ilustraţii care constituie ele însele o incursiune enciclopedică: de la schiţele lui Leonardo da Vinci, trecem prin nelipsitul Robida, ajungem în Amazing Stories sau la un afiş românesc de la începutul secolului nostru! Forma în care autorii şi-au gândit enciclopedia are un echilibru dinamic între text şi ilustraţie. Imaginea face lectorul să găsească fragmentul de text care îi dă un plus de informaţie, dar şi obiectele de nedescris, cu întrebuinţare foarte clară în mintea celor care le-au gândit, îşi găsesc o fericită expresie grafică în planşe şi vignete.

Triumful visătorilor este un roman de aventuri, în care personajele sunt texte literare, proiecte ştiinţifice omologate sau neomologate, desene şi idei disparate, care toate sunt prinse într-o acţiune continuă ce are drept scop cunoaşterea lumii înconjurătoare, înaintarea civilizaţiei şi eliberarea de angoasele existenţiale. Să intrăm, spre exemplu, în capitolul doi al cărţii, Pe uscat, pe apă, în adânc, subcapitolul despre submarin şi vom fi duşi în adâncul mării împreună cu Alexandru Macedon sau căpitanul Nemo sau Robert Fulton, personaje care au diferite legături cu realitatea, dar au în comun submarinul şi avatarurile sale. Submarinul trece graniţa imginarului din ficţiune în legendă şi în realitate. Întregul volum este un roman despre osmoza imaginaţiei cu realul. (…)

Încheiem prin a spune că Triumful visătorilor este o carte fără vârstă, una care este necesară atât unui cititor pasionat, specializat în literatura de anticipaţie, dar şi unui cititor care îşi păstrează naivitatea, calitatea de a se mira în faţa unui text. »

CĂTĂLIN BADEA GHERACOSTEA, Triumful visătorilor sau Cum prezentul determină viitorul (din volumul  „Alternative critice”, Ed. Millennium Books, 2010)

La premiile Vladimir Colin 2008, alături de o parte dintre premianţi (© foto - M. Haulică)

P.S.: Mulţumiri din inimă prietenilor Mircea Opriţă, Dodo Niţă & Alexandru Ciubotariu, Horia Gârbea şi Cătălin Badea Gheracostea, precum şi site-ului SRSFF şi revistei Biblioteca Nova, fără a căror contribuţie acest articol nu ar fi putut apărea. Fie ca spiritul blând şi paşnic al Maestrului să ne ghideze pe toţi şi să ducem SF-ul românesc spre recunoaşterea internaţională pe care cam de mult o aşteptăm…

Ne reîntâlnim luna viitoare, în jurul datei de 22… Sănătate şi fericire  până atunci!

O STEA PLECATĂ-N DEPĂRTĂRI… ION HOBANA (1931-2011) (IV)

“Mă număr printre acei scriitori care nu tânjesc după aplauze la scenă deschisă. Sunt mulţumit dacă mă întâlnesc cu persoane care îşi amintesc că mi-au citit unele cărţi sau îmi pun întrebări legate de zonele mele de interes. De asemenea, mă bucur că am mulţi prieteni tineri, alături de care mă simt foarte bine. ” – ION HOBANA

Ion Hobana la simpozionul TENDINŢE ACTUALE ÎN LITERATURA PENTRU COPII ŞI TINERET (sediul Muzeului de istorie al oraşului Bucureşti - 03.10.2009) (© foto - Michael Haulică)

Ieri s-au împlinit trei luni de la dispariţia fizică a Maestrului. Este incredibil cât de repede trece timpul şi cât de uşor îi putem uita pe cei plecaţi dintre noi, chiar dacă am ţinut (sau – mai ales – dacă pretindem că am ţinut) la ei.  N-am văzut prea mare agitaţie în blogosferă (care s-ar putea numi mai degrabă “blegosferă”, într-atât de  terne şi de neinteresante sunt de multe ori subiectele de care se preocupă… Plus veşnicele răfuieli, plătiri de poliţe şi reglări de conturi care par să fie devenit o regulă în SF-ul românesc – unul atât de “mare”, cu cei 15-20 de autori pe care are şi cu cele câteva sute de cititori, încât îşi poate permite să se dea în spectacol ori de câte ori are chef vreunul dintre componenţii săi!).

Lăsând deoparte aceste constatări amare, ca şi faptul că sunt din ce în ce mai puţine articole pe internet dedicate vieţii şi operei Maestrului (ceea ce face din ce în mai dificilă şi realizarea rubricii de faţă), ceva bun tot s-a întâmplat în intervalul scurs de la ultima mea intervenţie pe acest subiect. A avut loc Colocviul “Ion Hobana”, organizat în comun de Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti şi de Societatea Română de Science Fiction & Fantasy, în cadrul căruia s-au acordat şi Premiile Hobana (de ce nu tot “Ion Hobana”, asta numai cei ce le-au iniţiat ştiu!) – manifestare despre care mi-am exprimat părerile (şi nedumeririle) cu un alt prilej, deci nu am să mai insist. Am să spun doar că – în pofida lipsurilor ei – această manifestare este un prim pas pe calea păstrării cât mai vii a memoriei celui care a fost  şi va rămâne întotdeauna “omul-orchestră” al science fiction-ului românesc.

Că este aşa, o dovedesc şi fragmentele de interviuri sau de comentarii, precum şi articolele complete pe care le-am selectat în această lună şi pe care le puteţi parcurge în continuare, însoţite de noi fotografii inedite cu Maestrul în diverse ipostaze. Lectură plăcută şi, până data viitoare, rămâneţi alături de cărţile lui Ion Hobana, pentru că aveţi ce învăţa!

« Romanian SF writer Ion Hobana dies at 80

The Associated Press
Wednesday, February 23, 2011; 10:17 AM

BUCHAREST, Romania — Ion Hobana, Romania’s best-known science fiction writer whose works were translated abroad has died. He was 80.

Sorin Hobana said his father died late Tuesday in a Bucharest hospital.

Some of Hobana’s stories were included in international anthologies, such as “The Penguin World Omnibus of Science Fiction” and “Twenty Houses of the Zodiac.”

His last book, a history of French science fiction before 1900, was published in November.

Two volumes on UFOs, co-authored by Julian Weverbergh were published in the Netherlands in 1970s. The books were translated into English, French and Spanish.

Hobana received several awards for his works, including one from Poland’s Ministry of Culture and Arts. »

Împreună cu Brian Aldiss la "Worldcon"-ul de la Brighton - 1984

Trei fotolii

 « - Aţi simţit vreodată că interesul acesta al dumneavoastră faţă de fenomenele OZN a lezat, cumva, imaginea dumneavoastră de scriitor, să spunem, clasic?

- Acesta a fost un aspect care chiar nu m-a interesat. Nu mi-e ruşine de preocuparea mea pentru aceste fenomene. Ştiu că toată lumea crede şi îmi şi declară că eu sunt “specialistul în OZN-uri”, ceea ce, fireşte, e prea mult spus. Nu pot să-mi arog un asemenea statut. Totuşi, cred că, mai mult decât un ozenist, sunt văzut ca un reprezentant al SF-ului de la noi. Asta e categorisirea principală.

- Dar dumneavoastră cum v-aţi defini? Din ce sferă literară v-aţi revendica mai curând?

- De-a lungul carierei, nu am abandonat nici unul dintre cele trei interese literare ale mele. Şi e aşa de plăcut să cânţi la mai multe instrumente… (Râde.) Iată, în 2007, am publicat un roman pentru adolescenţi şi tineri – care însă poate fi citit de toată lumea – intitulat “Călătorie întreruptă”, iar în 2008 am scos cartea despre Roswell. În toate aceste trei “fotolii” mă simt la fel de confortabil. Dar dacă ar trebui, totuşi, să le aşez în trepte, atunci ordinea ar fi SF-ul, Jules Verne şi OZN-urile!

- Cum vă definiţi ca scriitor, domnule Hobana? Practicaţi genul “programat”, care îşi fixează nişte obiective şi le şi împlineşte, sau scrisul este pentru dumneavoastră, mai degrabă, o chestiune de context şi de stare?

 - Cred că mă înscriu în cea de-a doua categorie. De pildă, acum lucrez la “Istoria literaturii franceze de imaginaţie ştiinţifică de la începuturi şi până la 1900″. Şi prin “începuturi” înţeleg Evul Mediu, o perioadă între ale cărei graniţe am descoperit nişte lucruri chiar fantastice şi care ţin, realmente, de o imaginaţie ştiinţifică. Dar nu intru în detalii, ca să nu stric bucuria lecturii. Ei, pentru această istorie, mă documentez de vreo zece ani. Am robotit, ca un şoarece de bibliotecă get-beget, în marile biblioteci din Bucureşti, în Biblioteca Naţională din Paris şi în Biblioteca Naţională din Roma. Am redactat-o într-o primă formă, iar acum mă străduiesc să-i dau aspectul definitiv pe computer. Problema este că acest proces tinde să fie fără sfâşit, pentru că mereu găseşti lucruri noi de adăugat. De aceea, scriitorul trebuie să-şi adune puterea, iar, la un moment dat, să spună “Stop!”, altfel riscă să nu mai termine niciodată.

- Dar ca scriitor român, cum vă mai simţiţi în România anului 2010? Vă mai bucuraţi de faima şi stima de odinioară?

- Noţiunea de scriitor s-a depreciat în ultimii ani. Pentru că există alte preocupări care consumă timp şi pentru că se citeşte mult mai puţin. Dar ce spun eu?! Sunt oameni şi, în special, tineri care nu citesc chiar deloc. Distanţarea aceasta de cărţi cred că este generată, în mare parte, de invazia computerelor. Eu, din fericire, nu simt că n-aş mai interesa cititorii, sau măcar o parte dintre ei, dar probabil că acesta este un noroc datorat genurilor abordate de mine, care încă suscită curiozitatea multor oameni. Pe de altă parte, mă număr printre acei scriitori care nu tânjesc după aplauze la scenă deschisă. Sunt mulţumit dacă mă întâlnesc cu persoane care îşi amintesc că mi-au citit unele cărţi sau îmi pun întrebări legate de zonele mele de interes. De asemenea, mă bucur că am mulţi prieteni tineri, alături de care mă simt foarte bine. Şi încă şi mai mult mă bucur să văd că, măcar în domeniul SF-ului, există mulţi tineri foarte talentaţi, care nu numai că au idei, dar şi scriu bine, fiindcă, până la urmă, nu doar ingeniozitatea sau stranietatea ideilor contează, ci modul în care reuşeşti să faci aceste idei să ajungă la cititor. Eu sper, totuşi, să nu asistăm la moartea cărţilor şi, mai nădăjduiesc ca, dupa dispariţia mea, măcar două-trei din volumele mele să mai fie, totuşi, citite. Spun asta, pentru că e vorba de nişte cărţi care nu sunt ancorate într-o anume perioadă şi de aceea ar trebui să rămână valabile peste timp. Poate mai puţin atemporale sunt cărţile mele despre OZN-uri, dar şi acestea vor avea mereu o valoare documentară. Mi-ar plăcea ca şi ele să mai fie răsfoite, măcar cu titlu de curiozitate, de către persoane pasionate de subiect, care să aprecieze munca mea de înmagazinare a informaţiilor rezultate în urma cercetărilor pe care le-am făcut în decursul vieţii. »

INES HRISTEA, “Marele maestru” român al fenomenului OZN, în interviu – ION HOBANA, (Formula As, Anul XX, nr.928 (29), 23-30 iulie 2010)

(http://www.formula-as.ro/2010/928/lumea-romaneasca-24/marele-maestru-roman-al-fenomenului-ozn-in-interviu-ion-hobana-12701)

Dând un interviu cu ocazia simpozionului Jules Verne de la Cluj, în 2005 (© foto - Corina Moldovan)

« Dispariţia unui maestru generează un fenomen asemănător imploziei. În gol sunt atrase cu forţă elemente din spaţiul înconjurător, de obicei cele mai mărunte, mai instabile, mai slab ancorate. Unele dintre ele, sub acţiunea inerţiei, depăşesc limitele spaţiului de implozie şi îşi continuă mişcarea, pe propriile traiectorii. Altele, a căror energie s-a epuizat, rămân să umple golul. Nimic nu mai poate însă înlocui întregul iniţial…

Maestrul a ieşit din odaia împodobită cu fresce de mare valoare, iar în locul lui intră chiriaşii sau vizitatorii, unii chiar hotărâţi să acopere pereţii cu un tapet  ieftin, ţipător, şi să respire zgomotos, organizat, eficient, aerul cu parfumul unor vremuri care nu se vor mai întoarce. Până când aerul va deveni irespirabil…

Un ritual obişnuit în asemenea ocazii, pe care aş dori sincer să-l evităm măcar de data asta este acel „priveghi în folos personal”, unde fiecare ins îşi aminteşte ceva, orice, nu contează, despre maestru, însă musai un prilej în care s-a aflat şi el, discipolul.

Plângându-l în acest mod pe cel plecat, nu ratăm ocazia de-a arăta cui ne ascultă/citeşte, ce importanţi suntem noi înşine, de vreme ce maestrul ne-a zis o dată ceva, personal, ca de la egal la egal. Oh, înduioşătoare iubire de sine, mascată sub respectul şi iubirea de altul…

Cu dispariţia lui Ion Hobana ia sfârşit definitiv persistenţa după ’90 a unei epoci pe care nu mă sfiesc, în ciuda ironiilor pe care mi le voi atrage, s-o numesc „de aur” pentru sefeul românesc. Acel aur la care ne gândim când admirăm secolul de apogeu al Renaşterii, de pildă. Depinde de fiecare dintre noi dacă el va mai străluci în anii următori sau dacă fotografia maestrului se va îngălbeni în colţul unei rame de oglindă, până când nu-i vom mai putea distinge trăsăturile…

Ce moştenim de la Ion Hobana? Cărţile, fireşte. Opera. Căile desţelenite. Prestigiul internaţional al unui român. Ar trebui să gestionăm însă, cu grijă, o componentă cu  mult mai importantă a moştenirii sale, şi anume spiritul pe care l-a cultivat şi l-a promovat o viaţă, încercând fără ostentaţie să-l insufle şi celor din jur, să ni-l inoculeze, să ne contamineze. Cu ce rezultate, Dumnezeu ştie…

Spiritul despre care vorbesc nu înseamnă doar alura seniorială, ori eleganţa discursului. Este şi credinţa adâncă în moderaţie şi competenţă, un cod confucianist autohton, dedicat, ca şi originalul, omului superior, cu îndatoririle sale. Acolo scriitorul e îndemnat să scrie în loc să se risipească prin smârcurile falselor polemici de orgolii, editorul e lăudat când publică valori, iar criticul critică în câmp deschis, nu de pe meterezele celor care-i dau ceva la schimb. Acolo cititorul citeşte, iar fanul e preocupat mai mult să fantazeze decât să se fandosească…

Boala a ucis omul, dar spiritul său a rămas aici, deocamdată. Fireşte, ceea ce nu a putut face boala, ne stă la îndemână nouă, contemporani şi urmaşi ai lui Ion Hobana.

Cu hărnicie şi entuziasm demne de cauze mai bune, putem extermina şi acest spirit, în numele „libertăţii de expresie” pe care ne-a dăruit-o internetul. Nu pot împiedica o asemenea crimă, dar pot, depăşit şi poate ridicol, să-i blestem de acum pe aceia care o vor comite. Și tentativa se pedepseşte…»

DĂNUŢ UNGUREANU, Implozia Hobana (Articol publicat pe 23/02/2011 – orele 4:32 pm, pe site-ul SRSFF)

(http://www.srsff.ro/editorial/implozia-hobana/)

La sediul CPSF, alături de Ioan Eremia Albescu şi Alexandru Mironov (data şi ocazia neprecizate)

« Ion Hobana (1931 –2011)

S-a stins Ion Hobana, ieri, 22 februarie.

Acesta este textul pe care l-am scris pentru numărul aniversar al revistei Biblioteca Nova, dedicat lui Ion Hobana cu prilejul împlinirii vîrstei de 80 de ani.

Exerciţiu de admiraţie

Nu mai ştiu cînd l-am cunoscut, dar ştiu cînd a intrat definitiv în viaţa mea: pe 5 martie 1999, cînd a vorbit la lansarea volumul meu de debut, Madia Mangalena. Se întîmpla la Bucureşti, la un tîrg de carte (cel de la Muzeul de Istorie). Îi trimisesem şpalturile de la Iaşi, ca să ştie despre ce e vorba (asta i-a fost cererea şi a fost una dintre primele lecţii pe care le-am învăţat de la el şi care mi-au prins bine mai tîrziu, cînd am ajuns şi eu să vorbesc la lansări), exemplarele cărţii au ajuns cu cîteva minute înainte de ora evenimentului, dar totul a mers bine, foarte bine, am avut şi public, s-au vîndut şi cîteva cărţi, am dat şi autografe. Adică eram scriitor de-adevăratelea. Puteam să-mi las şi barbă, ascultînd de vorba mamei (prima tentativă de a–mi lăsa barbă a fost în anul I de facultate): Cînd o să fii scriitor n-ai decît să-ţi laşi barbă, dar pînă atunci să umbli ca lumea!

Din ziua aceea m-am simţit mereu dator faţă de Ion Hobana, dator să nu-l dezamăgesc, dator să am grijă ca, la fiecare carte publicată, să nu-l fac de ruşine, să nu-l fac să regrete că atunci, în marite 1999, s-a pus chezaş pentru mine în faţa unei mîini de oameni.

L-am ascultat apoi pe Ion Hobana vorbind la multe lansări şi i-am admirat mereu stilul uşor preţios care, alăturat eleganţei ţinutei, îl făcea pe fiecare scriitor despre care vorbea să se simtă de parcă i se înmîna Premiul Academiei, să se simtă ca şi cînd alt scriitor mai talentat şi mai îndreptăţit să fie în lumina reflectoarelor n-ar fi existat nicicînd şi el, tocmai el este buricul Pămîntului, ăl mai scriitor dintre toţi, aşa cum şi trebuie să se simtă un scriitor la lansarea unei noi cărţi. Are lipici la public Ion Hobana cînd vorbeşte, are darul de a fermeca, are harul… Ai tot sta şi l-ai asculta. Și nici măcar nu depune efort pentru asta. Îşi citeşte notiţele scrise de mînă pe o foaie A4 împăturită – la Ion Hobana notiţele sînt o recenzie în toată regula, superşlefuită şi rafinată, numai bună de dat la tipar şi nici redactor, nici corector nu mai are ce modifica – şi lumea se repede să-şi cumpere cartea fiind perfect lămurită de ce va găsi între copertele ei.

L-am admirat întotdeauna pe Ion Hobana pentru ţinuta lui, pentru aerul de senior pe care-l răspîndeşte, pentru respectul pe care ţi-l stîrneşte aşa, pe nevăzute, fără măcar să ştii ce ţi se întmplă, pentru felul domol şi ales în care vorbeşte, indiferent de împrejurare şi de preopinent, pentru seriozitatea şi rigoarea cu care abordează toate lucrurile în care se implică, pentru tenacitatea cu care îşi duce la capăt proiectele, pentru stăruinţa cu care mereu şi mereu găseşte alte şi alte proiecte la care, multe dintre ele, nimeni altcineva nu s-ar încumeta. L-am admirat întotdeauna pe Ion Hobana şi nu i-am spus-o niciodată.

Acum, la ceas aniversar, după atîta vreme, poate e timpul să spun: dragă domnule Ion Hobana, vă admir, vă preţuiesc, vă respect. Să-mi trăiţi mulţi ani de-acum înainte.

*

Ion Hobana este o parte din mine, aşa că, pentru mine, va trăi cît timp am să trăiesc şi eu. »

MICHAEL HAULICĂ, Ion Hobana (1931 – 2011)

 (Articol postat pe blogul Colierul de perle al bunicii la data de 23 februarie 2011)

(http://michaelhaulica.wordpress.com/2011/02/23/ion-hobana-1931-2011/)

Cu prietenii, la Euroconul 2001 de pe insula Atlantykron. De la stânga la dreapta: Joe Haldeman, Roberto Quaglia, Alexandru Mironov, Ion Hobana, Jonathan Cowie şi Norman Spinrad (© foto - Roberto Quaglia)

(ASIS) – Ieri, cunoscutul autor de literatură SF din România Ion Hobana şi-a sărbătorit împlinirea a 78 de ani în oraşul care i-a marcat întreaga existenţă, după cum afirmă de fiecare dată cînd revine la Bîrlad. Scriitorul a fost invitat de muzeograful Alina Butnaru să-şi prezinte în această zi specială, în cadrul Secţiei “personalităţi bîrlădene” a Muzeului Vasile Pârvan, volumul Enigme pe cerul istoriei, reeditat pentru a treia oară în 2008. Primele apariţii au fost în 1993 şi 1995, cartea bucurîndu-se de un mare succes în rîndul iubitorilor acestui gen. Ultima ediţie este cu mult îmbogăţită, conţinînd elemente de noutate privind fenomenul apariţiei extratereştrilor, ilustraţii şi o bogată bibliografie care indică preţioase surse de documentare. Chiar dacă se crede, şi s-a scris de-a lungul timpului că istoria fenomenelor aerospaţiale neidentificate, categorie care cuprinde şi OZN-urile, ar fi început după cel de-al doilea război mondial, întemeindu-se pe cercetările întreprinse în ţară şi străinătate, Ion Hobana demonstrează existenţa din cele mai vechi timpuri a acestor fenomene enigmatice. În volumul Enigme pe cerul istoriei sînt invocate desene descoperite în peşterile preistorice, pasaje din cronici antice şi medievale, picturi din perioada Renaşterii, mărturii ale unor scriitori şi artişti celebri, observaţii ale oamenilor de ştiinţă, articole din ziare şi reviste. La finalul prezentării, Ion Hobana le-a mulţumit tuturor celor care i-au fost alături la aniversarea zilei de naştere, exprimîndu-şi totodată speranţa că va putea reveni cît mai de des şi cîţi mai mulţi ani de aici înainte la Bîrlad cu noi apariţii editoriale.

 GETA MODIGA, Ion Hobana, la 78 de ani

(Comentariu publicat în ediţia online Evenimentul regional al Moldovei, din 26-01-2009)

La simpozionul "Jules Verne" de la Cluj, în 2005 (© foto - Corina Moldovan)

Atât pentru astăzi… Ne reîntâlnim în jurul datei de 22 iunie (2011, bineînţeles! )

P.S. : O precizare binevenită din partea scriitorului Michael Haulică lămureşte provenienţa primei poze din acest articol. Îi mulţumesc pe această cale pentru ajutor. Şi, pentru că tot veni vorba, pentru a evita pe viitor confuzii şi greşeli care pot influenţa corecta informare a publicului privind istoria SF-ului românesc, am să-i rog pe toţi aceia care observă erori de plasare în timp sau spaţiu a legendei fotografiilor inserate în acest serial (şi pe care le pot proba, evident!), să mă anunţe pentru a face cuvenitele rectificări. Nu de alta, dar viitoarele studii despre viaţa şi opera Maestrului Ion Hobana merită să se bucure de toate informaţiile corecte pentru a putea crea imaginea adevărată a unui om de excepţie.

Vă mulţumesc anticipat!

ZILE INTERESANTE (II) (updatat 09.05.2011)

Iată evenimentele zilei de 7 mai 2011:

Echipa blogului moshulsf s-a împărţit în aşa fel încât să putem fi peste tot, ceea ce înseamnă că mâine veţi avea relatări şi fotografii de la ambele evenimente.

În ceea ce priveşte maratonul de jocuri, acesta continuă toată noaptea şi o bună parte a zilei de mâine, aşa că puteţi participa cu succes dacă doriţi. Pentru mai multe amănunte asupra locaţiei, intraţi pe http://ceainariatabiet.blogspot.com/p/contact.html.

Ne reîntâlnim mâine!




LATER EDIT P.S.1 (08.05.2011): Vă mărturisesc cinstit că sunt chior de somn, așa că nu vă luați de mine dacă mai dau cu tastatura prin porumbi, după atâtea ore nedormite. Pe scurt, la colocviul despre Ion Hobana, cică (unde numai trei comunicări s-au referit la creația Maestrului, restul bătând câmpii cu grație pe lângă subiect!), a fost prezentă Băbutza SF, eu fiind consemnat la domiciliu pentru a putea rezista la întâlnirea nocturnă cu „ultrașii” de la maratonul de board-games. Despre asta am să vă povestesc mai pe seară, sau chiar la noapte, fiindcă trebuie să transcriu (sau chiar să cenzurez) niște benzi, nu de alta, dar ne-am simțit mult prea bine ca să ne mai punem problema limbajului, mai ales că dacă vrei să câștigi un joc trebuie să fii „tough”. (Între noi fie vorba, eu și cu prietenul Cătălin Badea-Gheracostea  am fost făcuți pulbere de Băbutza SF, care n-a avut nici un fel de milă față de orgoliul nostru de masculi feroce și ne-a bătut măr la Coloniștii din Catan). Voi reveni asupra acestui subiect, după ce-mi voi face somnul de frumusețe…

Prin urmare să începem cu partea „scorțoasă” a afacerii, aceea care și-a luat ca marcă depusă numele Maestrului Ion Hobana. Ca să fim corecți, trebuie să precizez că totul s-a făcut cu știrea moștenitorului legal al „brandului” Hobana, ceea ce este OK. De altminteri, cum principalul organizator și sponsor pare să fi fost Asociația Scriitorilor din București, nici nu mă așteptam să fie altfel. SRSFF-ul, ca de obicei, a pus la dispoziție locația oferită de Primăria sectorului 2, ceea ce a încântat pe toată lumea, așa încât în decorul elegant al Centrului cultural Jean-Louis Calderon evenimentele chiar au avut un aspect deosebit.

După discursurile introductive rostite de Mihaela Popescu (din partea gazdelor), Horia Gârbea (din partea ASB) și Dănuț Ungureanu (din partea SRSFF), s-a trecut la miezul problemei, adică la comunicări. Lista este cea de mai jos, cu pozele respective:

1.- Horia Gârbea – TIMPURILE FICȚIUNII ATRIBUITE MAINSTREAM-ULUI DIN ULTIMII ANI

Horia Gârbea

2.-Ruxandra Cesereanu – MESAJ DE LA MESMEEA CUTTITA – NE VORBEȘTE UN PERSONAJ

(Doamna Cesereanu neputând fi prezentă, contribuția domniei sale a fost citită tot de președintele ASB, Horia Gârbea)

3.-Lucian Boia – TIMPUL ISTORIEI

Lucian Boia

4.- Liviu Radu – UCRONII ȘI REALITĂȚI ALTERNATIVE

Liviu Radu

5.-Radu Voinescu – LITERATURA SF ȘI SĂGEATA TIMPULUI

Radu Voinescu

 6.-Gelu Negrea - TIMP ȘI MODE, UVEDENROVE…

Gelu Negrea

  7.- Cătălin Badea-Gheracostea – ION HOBANA – SCHIȚĂ MONOGRAFICĂ. ÎNTREBĂRI

Cătălin Badea-Gheracostea

 8.-Eugen Stancu - ION HOBANA: ISTORII ȘI FRAGMENTE DE ISTORIE LITERARĂ

Eugen Stancu

 9.-Dănuț Ungureanu – IUBITA CĂLĂTORULUI TEMPORAL

Dănuț Ungureanu

Din nefericire, aici s-au terminat și acumulatorii celebrului noastru aparat foto marca Benq, așa că următoarele comunicări vi le putem anunța doar după titlu:

10.-Cristian Tamaș- TIMPUL PARANOIEI TIMP NUMAI AL FICȚIUNII?

11.-Ovidiu Petcu -  TIMPUL: FICȚIUNILE FIZICII ÎN FIZICA FICȚIUNII.

Păcat, pentru că am înțeles că au fost și cele mai „pretențioase” și mai greu de de „digerat”, așa încât sper să le văd publicate cât mai curând pe site-ul SRSFF, pentru o mai bună „luare la cunoștință”.

Cireașa de pe tort a constituit-o însă decernarea premiilor Hobana. De ce „premiile Hobana” (așa scrie pe afiș!) și nu „premiile ION HOBANA” (câtă vreme există și un Hobana în viață, e vorba de Sorin Hobana, fiul scriitorului, binecunoscut crainic sportiv!), n-am înțeles, dar poate că nici nu trebuie s-o facem -  să nu fim cârcotași, că iar spune lumea că avem ceva cu SRSFF! Cu părerea de rău că nu m-am lămurit dacă aceste premii au fost decernate de ASB sau de SRSFF (gurile rele spun că sumele necesare decernării premiilor au fost totuși obținute grație eforturilor lui Horia Gârbea!), trecem direct la lista premianților. Iată-i:

• Cartea anului 2010 în genul SF (premiu în valoare de 1200 de lei) – „SF Doi”, de Cristian Mihail Teodorescu (editura „Bastion” – Timișoara)

• Cartea anului 2010 în genul Fantasy (premiu în valoare de 1200 de lei) – „Lumea lui Waldemar”, de Liviu Radu (editura „Tritonic” – București)

• Premiul pentru întreaga activitate literară (în valoare de 1800 de lei) – Mircea Opriță

• Premiul „Speranța anului” unui autor debutant sau la început de carieră, având vârsta sub 35 de ani (în valoare de 600 de lei) – Bogdan Cătălin Mereuță, pentru romanul „Luptătorii virtuali” (editura „Lumen” – ?)

Iată și pozele premianților:

Cristian M. Teodorescu - „Premiul pentru cartea anului 2010 în genul SF”

Liviu Radu - „Premiul pentru cartea anului 2010 în genul Fantasy”

Mircea Opriță - „Premiul pentru întreaga activitate literară”

Bogdan Cătălin Mereuță - „Premiul SPERANȚA ANULUI pentru un autor debutant sau aflat la început de carieră ”

Alte observații:

* reapariția pe firmamentul SF-ului românesc a domnului Alexandru Mironov, care în ultima vreme ne cam părăsise, bănuim noi pentru scopuri mult mai înalte;

* lansarea a încă „n” cărți de la editura Eagle Publishing House, pe care însă nu vom avea ocazia să le cumpărăm din librării, ci numai de pe net;

*Centrul cultural „Jean-Louis Calderon” devine din ce în ce mai mult o locație de referință pentru SF-ul românesc, ceea ce nu-i deloc rău (prin comparație cu ponositul Observator astronomic de pe bulevardul Ana Ipătescu – sau cum s-o mai numi acum!)

* S-a găsit și un nou „loc de bere”, restaurantul Nicorești – deși nu vi-l recomandăm decât dacă aveți buzunarele bine garnisite!

Cam atât la acest moment. Despre maratonul organizat de Taraba de jocuri, într-una dintre zilele următoare, căci avem de transcris pe hârtie o grămadă de înregistrări audio și de prelucrat o mulțime de poze! Salutare tuturor!!!

LATER EDIT P.S. 2 (09.05.2011): Prietenul Liviu Radu m-a sunat azi-dimineață ca să-mi atragă atenția că am făcut unele comentarii inexacte despre sesiunea de comunicări pe care v-am prezentat-o mai sus. Mai precis, despre faptul că deși se numește „Colocviul ION HOBANA”, lucrările citite n-aveau legătură cu persoana marelui dispărut ci cu tema anunțată tot pe afiș, „Timpul și timpurile ficțiunii”. Prin urmare aprecierea mea că s-au bătut câmpii cu grație este una incorectă, mai ales că n-am fost la fața locului.

Așa o fi… Dar au fost Băbutza SF și Cătălin Badea-Gheracostea, cu care m-am consultat îndelung, înainte de a pune „pe hârtie” cele de mai sus. Și ei știu ce-au ascultat, iar judecățile lor de valoare pot fi folosite cu toată încrederea. Ceea ce am și făcut. Cât despre faptul că la un colocviu cu numele de Ion Hobana, nu s-a discutat despre Ion Hobana (decât dacă unii referenți au înțeles „greșit”, la fel ca și mine, și au scris exact despre acesta, în cadrul temei date), asta este cu adevărat o problemă.  Denumirea unei manifestări trebuie să reflecte conținutul acesteia. Nu poți vorbi despre Cluj la „Zilele Bucureștiului” sau despre stoparea avorturilor la un simpozion dedicat încălzirii globale. Dar chiar dacă problematica discutată la întâlnirea de la Centrul Calderon a fost una dintr-un domeniu având legătură cu activitatea din timpul vieții a Maestrului, tot cred că sesiunea ar fi trebuit dedicată operei acestuia având legătură cu „Timpul și timpurile ficțiunii”. Așa ar fi fost normal, după opinia mea. Iar faptul că și alții au înțeles lucrurile în același mod, arată că din punct de vedere al teoriei comunicării s-ar putea ca noi să fi avut dreptate. Chiar dacă, desigur, organizatorii pot face orice doresc. Cum au și făcut, de altfel…

Ei și-acum, că am lămurit (cel puțin din partea mea) și această problemă, vă doresc noapte bună!

O STEA PLECATĂ-N DEPĂRTĂRI… ION HOBANA (1931-2011) (III)

“Când ne întâlnim cu lucruri pe care nu ni le putem explica, nu avem voie să le ironizăm sau să trecem pe lângă ele” – ION HOBANA

Foto 01-Ion Hobana (© foto - Mihai Barbu, Mediafax)

A mai trecut o lună și conștientizarea faptului că Maestrul nu mai este devine din ce în ce mai dureroasă și mai chinuitoare. Au avut loc târguri de carte, lansări ale diverselor apariții editoriale de gen, emisiuni radio și tv dedicate domeniilor pe care le-a iubit atât de mult: science fiction-ul și ozenologia. Toate, în absența celui care le-ar fi dat strălucire și importanță, prin girul personalității și al prestigiului său, absență resimțită din plin. SF-ul românesc pare să-și fi pierdut din aplomb, cu toate că scandalurile mediatice au reizbucnit mai tare ca oricând, dar poate că tocmai din cauza asta lumea vrea altceva. Vrea profesionalism, seriozitate, cultură… Vrea să muncim în folosul cititorilor, nu pentru satisfacerea imenselor noastre orgolii, de parcă toți suntem pe lista de nominalizări la Premiul Nobel și trebuie să ieșim în față cât mai tare și cât mai vocal cu putință. Vrea să ne ocupăm de SF și-atât! E așa de greu oare?

Mi-e dor de Maestru… Mi-e dor de glasul lui calm, echilibrat, plin de căldură, de discursul elegant și fără greșeală, de cultura lui impresionantă și inepuizabilă, adevărat balsam vindecător de suflete într-o epocă în care mizeria, nesimțirea, urâțenia și mitocănia sunt literă de lege la toate palierele societății. Mi-e dor de exegetul cu care am realizat o mulțime de momente memorabile pe lungimile de undă ale posturilor de la Radio România. Mi-e dor de prietenul ION HOBANA!

Am promis că în fiecare lună, în jurul datei de 22, voi reveni cu noi mărturii, impresii, confesiuni, analize și prezentări ale vieții și operei Maestrului, așa cum sunt ele reflectate în mass-media și pe internet, dar și cu fotografii inedite, care să întărească puterea cuvântului scris. O fac și astăzi, în ajunul sărbătorilor de Paști, când fiecare dintre noi ar trebui să fim mai buni, mai înțelepți, mai curați sufletește. Și mă bucur să spun că Maestrul avea toate aceste calități. Odihnească-se în pace!

În studioul emisiunii „Exploratorii lumii de mâine”, în ediția dedicată lui Arthur Conan Doyle (09.05.2009)

« - Celebritatea dvs. se datorează studiului și cărților dedicate fenomenului OZN. În calitate de absolvent de filologie, cum s-a produs saltul de la literatură la farfurii zburătoare? Ați fost pasionat, cumva, de SF?

- Da, foarte pasionat, iar patima aceasta pentru literatura științifico-fantastică i-o datorez lui Jules Verne, pe care l-am citit în copilărie și adolescență și de ale cărui romane m-am îndragostit iremediabil. A fost o dragoste la prima lectură, dar o dragoste durabilă. De altfel, nici în facultate nu m-am îndepărtat de iubirea mea dintâi în materie de literatură. Chiar și licența mi-am dat-o pe un subiect de SF, deși atunci, în 1954, literatura științifico-fantastică nu era prea populară. Dacă-mi aduc bine aminte, din comisia în fața căreia m-am prezentat făceau parte Zoe Dumitrescu Bușulenga și Ovid S. Crohmălniceanu, acesta din urmă fiind un consumator de literatură SF și chiar și un autor talentat de gen: a scris câteva povestiri foarte interesante. Așadar, am avut noroc să găsesc niște persoane cu mintea deschisă. La început, când mi-am făcut introducerea, membrii comisiei erau ușor nedumeriți, dar când am trecut la Edgar Allan Poe, pe care eu îl consider părintele literaturii SF, toată lumea s-a luminat la față. Pe Poe îl știau cu toții. (Râde) Mai târziu, când am ajuns șeful redacției literare a revistei “Luminița”, am făcut o nouă descoperire: literatura pentru copii. Aceasta a fost o perioadă de care îmi amintesc cu foarte mare plăcere, pentru că mi-a oferit ocazia să cunosc o seamă de scriitori importanți, care se aplecaseră și asupra acestui gen, și se vede treaba că acest contact cu ei m-a stimulat și creativ. Așa am început eu să scriu literatură pentru copii. Am publicat mai multe volume de versuri, de care nu mi-e rușine nici azi, pentru că m-am străduit să sune bine pentru toată lumea. De la “Luminița”, am trecut la Editura “Tineretului”, unde – iată cum se leagă lucrurile – o vreme am fost șeful redacției de literatură pentru copii. La SF am revenit în 1955, când am publicat prima mea povestire de gen: “Glasul mării”. Sigur, scriitura era marcată de tehnicism, așa se “făcea” pe atunci SF-ul. După aceea, în 1957, mi-a apărut nuvela “Ultimul văl”, iar în 1963, am recidivat cu o culegere de povestiri, “Oameni și stele”. Între timp, în 1962, am înființat redacția de literatură științifico-fantastică de la “Tineretului”, și acest gen a revenit în viața mea în mod deplin. După o vreme, pentru că întotdeauna am visat să fiu șoarece de bibliotecă (râde), m-am consacrat exegezei SF-ului și, de fapt, cred că în sfera aceasta se regăsesc adevăratele mele izbânzi, atâtea câte sunt ele. De pildă, una dintre aceste reușite o reprezintă faptul de a fi adus pentru prima dată în fața publicului o seamă de scriitori români de dinainte de cel de-al doilea război mondial, care au fost seduși, o clipă sau mai multe, de genul SF. Gen care, desigur, la vremea aceea nu avea nici un nume. Mă refer aici la personalități precum Alexandru Macedonski, Cezar Petrescu, Victor Papilian sau Ion Minulescu. »

 INES HRISTEA, “Marele maestru” român al fenomenului OZN, în interviu – ION HOBANA, (Formula As, Anul XX, nr.928 (29), 23-30 iulie 2010)

(http://www.formula-as.ro/2010/928/lumea-romaneasca-24/marele-maestru-roman-al-fenomenului-ozn-in-interviu-ion-hobana-12701)

Maestrul, invitat de onoare cu ocazia căsătoriei mele cu „Băbuța SF”, la Oficiul Stării Civile sector 2 (23.07.2005)

« Indiscutabil, sefeul românesc datorează domnului Ion Hobana, într-o foarte mare măsură, devenirea şi stabilizarea ca gen artistic care conţine şi generează valoare. Aşa cum în biologie nu există „generaţie spontanee”, nici în sefeul românesc nu au cum exista, la modul pertinent, generaţii de autori care să nu fi fost influenţaţi câtuşi de puţin de către „uriaşii” pe umerii cărora stăm acum cu toţii. Ion Hobana, Camil Baciu, Gheorghe Săsărman, Vladimir Colin sunt doar câteva nume fără de care sefeul românesc s-ar putea dezagrega. Citind precursorii, cunoscând apoi clasicii science fiction-ului, abia astfel autorii de astăzi pot accede către realizări cel puţin egale cu ale maeştrilor. Poate că într-un viitor nu foarte depărtat, un autor român va fi tradus şi premiat prin lume. Ne vom bucura cu toţii pentru izbânda lui, o vom considera ca fiind şi izbânda noastră. Pentru că, într-un fel sau altul, avem aceleaşi rădăcini şi aceleaşi izvoare. Şi avem împreună aceiaşi uriaşi care ne-au purtat şi ne poartă pe umerii lor.

Îmi place să cred că în momentele de triumf literar, confraţii mei în ale scrisului se gândesc la înaintaşii lor, la aceia fără de care eforturile le-ar fi fost, probabil, sterpe. Şi astfel, chiar dacă numai în gând, să le aducă acestora o mulţumire. E suficient pentru a-i ţine mereu tineri şi mereu vii în sufletele noastre, astfel încât să avem mai departe pe umerii cui ne rezema.

Din păcate, maestrul Ion Hobana nu mai este printre noi.

Dar am convingerea că spiritul domniei sale va dăinui în inimile fiecărui iubitor de science fiction. Acum dumnealui şade la taifas cu Jules Verne şi cu H. G. Wells. Şi le povesteşte despre sefeul românesc. Pentru că are ce le povesti… »

MARIAN TRUȚĂ, Ion Hobana (1931-2011)

(http://www.nemira.ro/blog/ion-hobana-1931-2011)

23 feb.2011

Ultima noastră întâlnire publică, la Centrul cultural „Jean-Louis Calderon” (30.04.2010)

« Fără a contrazice sprijinul demonstrat mai sus (vezi articolul precedent – nota mea, Șt.G) pentru valoarea anistorică a unor scriitori, Ion Hobana a ştiut să răspundă şi urgenţelor imediatului, fără a face compromisuri morale, apărându-se cu diplomaţie în numele aceluiaşi crez estetic. În cele ce urmează, trebuie spuse câteva idei despre rolul public, intern şi internaţional, jucat de-a lungul aceloraşi decenii de către Hobana-Persoana publică.

În România a funcţionat din mijlocul deceniului al VIII-lea şi până la moarte ca secretar al Uniunii Scriitorilor din România; a fost preşedinte al Asociaţiei pentru Studiul Fenomenelor Aerospaţiale Neidentificate (ASFAN), din 1998. Iată două organizaţii româneşti care par să nu aibe nimic în comun. Legătura se făcea în mintea deschisă a maestrului, gata pentru orice provocare raţională, dublată de ceea ce astăzi s-ar numi o mare inteligenţă emoţională, ceea ce îl făcea pe Ion Hobana să poată discuta raţional şi rezonabil orice subiect, fie administrativ, fie literar, fie aflat în zona gri a improbabilului ce se cere documentat. Dacă Ion Hobana ar fi fost un simplu alt activist comunist în costum de scriitor, sau doar un ufolog atras de senzaţional, tocmai schimbările istorice de după 1989 l-ar fi înlăturat din “funcţiile de putere”. Probabil vârful de negativitate asupra persoanei publice Ion Hobana ar putea fi memoriile lui Paul Goma, publicate doar pe site-ul arhetipalului opozant comunist, în secvenţele care ilustrează ultimele zile dinaintea plecării acestuia în exilul forţat. Probabil vârful de pozitivitate asupra persoanei publice Ion Hobana se află în rolul său extern: ca exemplu, a avut ideea înfiinţării Societăţii Europene de Science Fiction, cu o convenţie anuală, la începutul deceniului al VIII-lea.  Atunci când românii care puteau vorbi şi altceva decât subiectele oficiale în afara României se numărau pe degetele câtorva mâini, Ion Hobana a fost membru al Société Européenne de Culture, H.G. Wells Society, Centre International Jules Verne, Associazione Internazionale per gli Studi sulle Utopie.

O înţelegere parţială a ceea ce a însemnat prezenţa Ion Hobana pentru publicul român şi internaţional o poate avea oricine ascultă sau priveşte înregistrările radio şi TV cu domnia sa.

Doar o frază se mai cere scrisă despre Hobana-Ufologul. Într-un domeniu care împleteşte jurnalismul de senzaţie cu literatura de mistere, dar şi cu cercetarea ştiinţifică, Ion Hobana a adus echilibru şi acribie. Exemplu indirect: elogiile din Rusia pe care le-a primit pentru OZN – o sfidare pentru raţiunea umană, în care prezintă şi ufologia rusă publicului din Occident. »

CĂTĂLIN BADEA-GHERACOSTEA, Schiţă monografică – Ion Hobana

(Fragment din conferința susținută la Brașov, la librăria Okian, pe 11 martie 2011)

O altă întâlnire de neuitat, la Târgul de carte pentru copii și tineret de la Focșani (aprilie 2006)

« Mă leagă de Ion Hobana multe întîmpări, de la prima ediţie a Premiilor „Vladimir Colin“ (iată încă o iniţiativă a lui în sprijinul recunoaşterii şi promovării valorilor din sefeul românesc), cînd scriitorul român împreună cu scriitorul francez Gérard Klein au înmînat primele trei Premii „Vladimir Colin“ (eram atunci, în 2000, Ona Frantz, eu şi Andrei Valachi, în ordinea clasamentului), la simpozioane, convenţii naţionale sau la vizitele pe care, cu oarecare sfială, i le-am făcut în apartamentul de pe bulevardul Magheru (nu multe, şi mereu cu teama că îi răpesc, egoist, din timpul pe care l-ar dedica scrierii unei noi cărţi).
Dar momentul care mă leagă cel mai mult de Ion Hobana a avut loc într-o zi de martie a anului 1999, cînd a vorbit la lansarea volumului meu de debut (se întîmpla la Bucureşti, eu locuiam în Iaşi pe vremea aceea). Au contat nu numai vorbele pe care le-a spus atunci, prezentîndu-mi cartea (îmi ceruse şpalturile, să citească tot, ca să ştie despre ce e vorba – a fost una dintre primele lecţii directe pe care mi le-a dat), vorbe pe care, cu părere de rău mărturisesc că le-am uitat. Ci întreaga lui prezenţă, de la faptul (de neînchipuit cu nişte ani înainte) că a acceptat să mă prezinte lumii ca pe un nou scriitor, pînă la calmul cu care a întîmpinat mica întîrziere (cărţile au venit de la Iaşi, de la tipografie, cu cîteva minute înainte de ora lansării) şi pînă la felul în care a ştiut să mă încurajeze, să mă pregătească pentru prima mea întîlnire cu publicul.
Nu ştiu dacă în felul în care mă port eu acum, cînd lansez cărţile altora, este ceva din felul în care l-am perceput eu atunci, în 1999, pe Ion Hobana. Vreau să cred că există ceva, că am rămas cu ceva din prima mare lecţie de „a fi scriitor“ pe care am primit-o.
Într-o lume care pare să-şi fi pierdut apetenţa pentru modele, existenţa acestora, din ce în ce mai discretă, este cu atît mai valoroasă, iar noi, contemporanii lor, ar trebui să fim cu atît mai recunoscători că ele există.
Şi iată ce mai scriam atunci cînd am comentat volumul Timp pentru dragoste: „În SF clasicii sînt foarte aproape de noi, ca timp al trăirii (şi al mărturisirii), iar expresia clasic în viaţă nu are nimic peiorativ, nici exagerat. În cîteva zeci de ani genul a înghiţit o istorie întreagă, astfel încît scriitorii anilor ’60-’70 sînt pe bună dreptate clasici. Unul dintre clasicii literaturii SF româneşti este Ion Hobana“. »

MICHAEL HAULICĂ, Ion Hobana la 80 de ani

(Fantasy & Science Fiction, OBSERVATOR CULTURAL, nr.563, 18.02.2011)

Încă o fotografie de la ultima întâlnire de la Centrul „Calderon”

« Oamenii de cultură din Bârlad sunt în doliu. S-a stins din viață una din cele mai mari personalități românești, care a considerat Bârladul ca fiind “orașul de suflet”: Ion Hobana. Scriitorul, în vârstă de 80 de ani, a decedat marți seară, la Spitalul Colțea din capitală, după o lungă suferință.
Vestea s-a aflat abia ieri, în jurul prânzului, și s-a răspândit ca un fulger. Mulți bârlădeni care l-au cunoscut și l-au iubit au rămas împietriți la aflarea cumplitei vești, deși cu toții știau că este țintuit la pat de o grea suferință.
Alina Butnaru, muzeograful bârlădean care a organizat alături de regretatul Ion Hobana numeroase activități, ne-a declarat: “Am pierdut încă un prieten foarte apropiat al muzeului. Un rafinat om al culturii românești, Ion Hobana a pecetluit cu vorbe alese fiecare manifestare a muzeului și a dăruit din izvorul condeiului său prețioase diamante literare. Este o datorie spirituală să păstrăm vie memoria celui care ne-a fost alături, pe care l-am cunoscut îndeaproape și ne-a oferit sprijinul său necondiționat. Acum, se va întâlni la masa umbrelor cu alți prieteni “berladnici” de suflet.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”
Gruia Novac, profesor și scriitor bârlădean, ne-a declarat: “Am aflat acum câteva minute și atât pot să spun: Ion Hobana a fost unul dintre scriitorii care în literatura științifico-fantastică a făcut una dintre cele mai frumoase figuri artistice din Europa. Literatura română pierde în acest fel un scriitor serios și care a lăsat în urma sa o operă model”.
Născut pe 25 ianuarie 1931, la Sânnicolaul Mare, în județul Timiș, Ion Hobana provine dintr-o familie de bârlădeni – tatăl, Ion, fiind magistrat, iar mama, Antonia, profesoară. Deși întâmplarea a făcut să se nască în celălalt capăt al țării, Ion Hobana a făcut școala primară la Bîrlad, iar cursurile liceale le-a absolvit la Colegiul “Gheorghe Roșca Codreanu” din localitate, promoția 1949. Apoi, a urmat absolvit Facultatea de Filologie din București, în 1951 (corect – 1954, vezi începutul acestui post – nota mea, Șt.G.), lucrarea sa de diplomă fiind prima consacrată science fiction-ului în România. Tot de Bîrlad este legat și debutul său publicistic, în “Păreri Tutovene”, în 1948, cu versuri și recenzii. (…)

 Ion Hobana a fost prezent în ultimii ani la numeroase activități culturale din Bârlad. Aici și-a serbat aniversările de la împlinirea a 75 de ani de viață, apoi când a împlinit 78 de ani. Aici și-a lansat ultimele volume scrise și a făcut muzeului o importantă donație de carte. »

SABINA GHIORGHE, A decedat Ion Hobana (Articol publicat în OBIECTIV – Ediția de Vaslui, în 24.02.2011, orele 04:30)

Un alt instantaneu de la ELM din 09.05.2009

 « Cum era adolescentul Ion Hobana?

Asemenea celorlalţi băieţi de vârsta mea, din generaţia de după război. O trăsătură poate mai puţin obişnuită era faptul că nu consideram învăţătura doar o obligaţie. Eram avid de cunoştinţe şi admirabilii profesori ai liceului bârlădean „Gheorghe Roşca Codreanu” au jucat un rol foarte important în realizarea acestei aspiraţii.

În timpul liber citeam, cântam la vioară, participam la şedinţele cenaclului de la Casa Naţională. Făceam mult sport: fotbal, handbal (în 11!), volei. Am fost campionul liceului la tenis de masă şi la şah. O fotografie de atunci mă înfăţişează în mijlocul echipei de elevi, în stânga mea aflându-se Lucian Raicu, cunoscutul critic literar de mai târziu. Jocul rigorii şi al fanteziei m-a însoţit de-a lungul întregii vieţi, astăzi, graţie internetului, partenerii mei fiind pretutindeni.

 Familia v-a influenţat în vreun fel?

Tatăl meu, magistrat, era un mare iubitor de literatură. În biblioteca lui, operele scriitorilor români reprezentativi se învecinau cu cele ale unor poeţi şi prozatori francezi. Era abonat la „Revista Fundaţiilor Regale”, pe care o citeam din scoarţă în scoarţă. Cărţile din biblioteca mamei, profesoară de istorie şi geografie, au contribuit şi ele substanţial la lărgirea orizontului meu de cunoaştere. Adăugând climatul de înţelegere şi de încurajare a înclinaţiilor mele, pot răspunde cu deplină îndreptăţire că influenţa familiei a fost hotărâtoare.

 Petreceaţi mult timp în Biblioteca de la Bârlad…

 Biblioteca de la Casa Naţională nu poate fi uitată. Am petrecut multe ceasuri în sala dulapurilor înalte, cu geamuri, pe care o revăd astăzi cu emoţia de atunci. Se aflau acolo şi câteva exemplare din superba ediţie Hetzel a „Călătoriilor extraordinare”, de Jules Verne, cu copertele tari, paginile aurite şi gravurile din interior. Cunoscusem până atunci doar cărţile cu coperte albastre din seria Jules Verne a Editurii Georgescu Delafras, iar seara, la cină, le-am împărtăşit părinţilor descoperirea mea. După câteva zile, tata mi-a dăruit volumul „La Jangada. Huit cents lieus sur l’Amazone”, găsit într-un anticariat din Bârlad, pe care îl am şi acum.

Aţi început mai întâi să scrieţi poezii. Cum aţi făcut trecerea la proza de anticipaţie?

Eram, atunci, şeful redacţiei literare a revistei „Luminiţa”, contactul cu copiii şi cu scriitorii pentru copii determinându-mă să-mi încerc condeiul în această zonă. Câteva producţii rezistă, cred, şi astăzi. Dar drumul mă ducea spre science-fiction, literatură şi, mai ales, exegeză.

Aveţi vreo legătură cu personajul din „Cea mai bună dintre lumi”? V-aţi visat vreodată în altă lume? Cum arată?

Singurul personaj în care mă regăsesc este cel din romanul meu realist, în bună măsură autobiografic, „Călătorie întreruptă”, a cărui ediţie definitivă a apărut în 2007. Celelalte sunt plăsmuiri ale imaginaţiei, chiar atunci când povestirea este scrisă la persoana întâi. »

FLORIN MARIN, Unul dintre ultimele interviuri acordate de Ion Hobana (…)

(3 februarie 2010, în ziarul „Adevărul“)

 

P.S.: Fiind luna în care mi-am serbat ziua de naștere, mi-am permis să ilustrez acest articol (și) cu fotografii din arhiva personală. Sper ca acest lucru să nu fie considerat o impietate sau o dovadă de trufie. Vă mulțumesc pentru înțelegere! (Moshul S.F.)

O STEA PLECATĂ-N DEPĂRTĂRI… ION HOBANA (1931-2011) (II)

A trecut o lună… O lună de când a plecat dintre noi cel care a spus ce vedeți mai jos:

« Toţi avem o datorie faţă de cei de mâine şi de poimâine. »

ION HOBANA

Să-i dăm crezare, căci toată viața lui s-a ghidat după acest principiu. A influențat scriitori, traducători, oameni pasionați de literatură sau de OZN-uri, a modelat destine și conștiințe. A fost un mare MODEL, cum probabil nu vom mai avea niciodată în SF-ul românesc. Sau chiar dacă vom avea, nu-l vor putea egala. A fost un bun prieten, un bun sfătuitor, un element de echilibru într-o nișă a literaturii românești  sfâșiată de orgolii prostești, deseori gratuite și neîntemeiate, ca și de ambiții nemăsurate și de un spirit de gașcă mai ceva ca la mafioți. În această lume, plină de meschinării și jocuri de culise, Ion Hobana a fost „aristocratul science fiction-ului românesc”, cum îl numea într-un articol jurnalistul Traian Bădulescu.

Această postare ar fi trebuit să apară ieri, 22 martie. Din păcate, blocarea pentru câteva ore bune a platformei WordPress.com m-a împiedicat s-o fac atunci. De ce era important să fie atunci? (Nu spun că nu e bine și acum!) Pentru că m-am hotărât ca în fiecare lună de-acum încolo, în ziua de 22, să postez un fel de antologie a celor mai interesante și emoționante  articole, note, însemnări sau postări descoperite pe net, în reviste sau almanahuri, eventual în volume și prefețe, care să întregească imaginea Maestrului așa cum a fost ea percepută de cei care au scris în respectivele locuri.

Mă lasă rece profitorii apăruți în ultima perioadă, care s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie în a îngroșa rândurile „prietenilor” (în visele lor, poate) ai lui Ion Hobana. Persoane care acum scriu pe bloguri de care n-a auzit nimeni (din rândurile fandomului SF, cel puțin), care țin comunicări în care citează aceleași veșnice comunicate de presă transmise cu „copy/paste” de la o agenție la alta, de la o publicație la alta, doar pentru că e de „bonton” să mai introduci și puțină cultură în marea de mizerii din care se fac audiențele, oameni care până mai ieri abia auziseră de numele Maestrului și-acum iată-i deveniți brusc exegeți sau comentatori ai operei și vieții lui Ion Hobana! E trist că există asemenea specimene, dar se pare că istoria literaturii este fatalmente condamnată să conțină și așa ceva. Prin urmare, cum spuneam, acțiunile lor mă lasă rece.

Mă voi ocupa însă, cu mare atenție, de acele mărturii, confesiuni sau comentarii scrise de prietenii adevărați ai lui Ion Hobana, de cei care chiar l-au cunoscut și l-au prețuit. Și care vor să-i păstreze memorie vie exact din motivul invocat de Maestru: « Toţi avem o datorie faţă de cei de mâine şi de poimâine. »

Să-i dăm pentru început cuvântul chiar Maestrului…

Ion Hobana, în intimitatea biroului său

«79 de ani nu e o vârstă rotundă, dar îmi oferă prilejul de a împărtăşi câteva gânduri celor care vor dori să le cunoască. Nu ostenesc să repet cât de importante au fost, pentru drumul meu spre scris, lecturile adolescenţei. După ce epuizasem biblioteca părintească, mi-am petrecut după-amiezi întregi în marea sală de lectură a Casei Naţionale „Stroe Belloescu” din Bârlad, oraş în care urmam cursurile prestigiosului Liceu „Gheorghe Roşca Codreanu”. Acolo se aflau, printre alte comori, „Călătoriile extraordinare” ale lui Jules Verne – şi a fost o dragoste la prima lectură. Un arc peste timp şi iată-mă în 1954 absolvind Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti cu prima lucrare de diplomă consacrată în ţara noastră literaturii ştiinţifico-fantastice, cum se numea atunci science fiction-ul. A fost o alegere inspirată de viul meu interes faţă de această ramură a literaturii, interes materializat mai târziu în cărţile de ficţiune şi de exegeză pe care le-am scris, rânduite pe raftul de sus al uneia dintre bibliotecile mele. La sfârşitul anului trecut am avut bucuria de a vedea tipărită ediţia definitivă a prozelor mele SF, intitulată Timp pentru dragoste. Iar acum definitivez o carte de mai mari dimensiuni, la care am lucrat cu intermitenţă peste un deceniu: o istorie a literaturii franceze de imaginaţie ştiinţifică, de la începuturi până la 1900.

Nu voi trece sub tăcere o altă zonă de largă audienţă asupra căreia mă aplec de peste 40 de ani. În 2007 am publicat o a treia ediţie, revăzută şi adăugită, a volumului Enigme pe cerul istoriei, iar în 2008, Incidentul Roswell. Noi mărturii şi controverse. Bine primite la lansările din Bucureşti şi din provincie, ele nu pot fi găsite în librării din pricina inexplicabilului dezinteres al managerului editurii. Şi, cum nu le-am scris ca să zacă nu ştiu pe unde, voi reveni asupra acestei chestiuni.

Aş vrea să-mi spun cuvântul şi în legătură cu o celebră zicere a unei celebrităţi. Edison afirma că „Geniul constă în unu la sută inspiraţie şi nouăzeci şi nouă la sută transpiraţie”. Mi s-a părut totdeauna că proporţia este nedreaptă. Trecând pe tărâmul literelor, cred că talentul şi cultivarea lui prin cunoaştere contribuie în părţi cvasiegale la succesul unei opere. Nu mă gândesc numai la cunoaşterea creaţiilor artistice anterioare, ci la tot ceea ce reprezintă orizontul omului contemporan. Vechea despărţire între cele două culturi, umanistă şi ştiinţifică, n-ar mai trebui să fiinţeze astăzi, când lumea nu mai poate fi înţeleasă dacă nu încerci să te ţii la curent cu mersul pătrunderii în micul şi marele univers, dar şi cu primejdiile ivite în prejma noastră. »

ION HOBANA – Toţi avem o datorie faţă de cei de mâine şi de poimâine (25 ianuarie 2010)
(http://www.jurnalul.ro/caleidoscop/calendar/)

Ion Hobana la Colocviul internațional „Jules Verne dans les Carpathes”(Cluj, 2005) (© foto - Corina Moldovan)

« L-am  cunoscut pe Ion Hobana în 2005, când a venit ca invitat de onoare la colocviul “Jules Verne în Carpați”, pe care l-am organizat la Universitate. Dincolo de conferința inaugurală pe care a susținut-o în Aula Magna a Universității și de lansarea de carte la Biblioteca Academiei, Ion Hobana, omul, m-a cucerit. Eram într-o perioda foarte proastă a vieții mele, îmi murise tatăl. Dânsul trecuse deja prin doliul pierderii soției. Acum, la cald, când am aflat că nu mai e printre noi, două, trei imagini din minte și din suflet vor rămâne acolo, până voi muri și eu: – pe o bancă, în fața Catedralei din Alba Iulia, eu plângând după tata, Ion Hobana ținându-mă pe după umeri; – urcând înspre Castelul din Carpați, pe care l-am redescoperit, cu cartea în mână, la Râu de Mori; – într-un balansoar, la focul de tabără din aceeași excursie.
Ion Hobana a fost UN DOMN, îi mulțumesc că m-a ascultat, m-a ajutat. Îi mulțumesc pentru cuvintele frumoase de sărbători.
Dumnezeu să-l odihnească! »

CORINA MOLDOVAN, Amintiri cu Ion Hobana (Miercuri, februarie 23, 2011)

(http://lejournaldecorina.blogspot.com)

Ion Hobana într-un moment de respiro la Colocviul din 2005 (© foto - Corina Moldovan)

« Ion Hobana a împlinit 80 de ani pe 25 ianuarie 2011. Ce poţi să scrii despre Ion Hobana într-un număr fix de semne tipografice – oricare ar fi acel număr – şi să rămîi cu conştiiinţa că ai spus tot ce era de spus?

Aşa cum domnia sa a scris despre H.G. Wells şi despre Jules Verne, cu siguranţă se va găsi cîndva cineva care să scrie o carte şi despre viaţa şi opera lui Ion Hobana. Sînt convins că vor fi mai mulţi cei care vor scrie, pentru că omul şi-a folosit cei 80 de ani cu sîrg.
Ion Hobana are în spate o operă vastă, manifestîndu-se în mai multe direcţii spre care l-au împins curiozitatea, talentul şi o putere de muncă extraordinară. (…)

Adică sînt 80 de ani trăiţi şi munciţi, toate lucrurile astea constituind ceea ce se cheamă o carieră de excepţie. Şi o viaţă dedicată literaturii SF, de la teza de licenţă (prima din România, dedicată sefeului) pînă la miile de pagini scrise despre Jules Verne şi la cele scrise despre H.G. Wells, cei doi întemeietori ai sefeului modern, sau pînă la creaţia originală, a cărei chintesenţă o constituie recentul volum Timp pentru dragoste (2009), alcătuit din „Douăsprezece povestiri SF în dulcele stil clasic“, despre care am scris undeva: „Povestirile lui Ion Hobana, citite acum, sînt ca acel parfum pe care, cu siguranţă, mulţi dintre noi l-au simţit cîndva în diverse case şi pe care, din cînd în cînd, îl simt pe stradă, deşi parfumul cu pricina nu se mai produce de mult, dar iată, cineva e în posesia, poate, a ultimului flacon de pe Pămînt“… sau pînă la cel mai proaspăt volum publicat, Peste o sută şi o mie de ani. O istorie a literaturii franceze de imaginaţie ştiinţifică până la 1900 (2010), încununarea unei munci istovitoare (şi izbăvitoare, aş zice, aşa cum este orice proiect grandios dus la bun sfîrşit).

Cum spuneam, despre viaţa şi opera lui Ion Hobana se vor găsi alţii care să scrie cărţi. Ce-aş putea eu să mai adaug la aceste modeste rînduri omagiale ar putea fi cîte ceva despre partea „civilă“ a personalităţii lui Ion Hobana, despre partea văzută a omului. Mi-e deopotrivă uşor şi greu să fac asta, uşor pentru că am avut ocazia să-l cunosc personal, să particip la adunări publice (cenacluri, lansări de carte, premieri) împreună sau în public, ca spectator, greu pentru că sînt convins că n-am văzut tot ce era de văzut, că n-am intuit tot ce era de intuit despre o personalitate uriaşă, care copleşeşte chiar şi atunci cînd stă într-un fotoliu, nu zice nimic, ci doar priveşte lumea din încăpere. Ion Hobana emană ceva, există o aură acolo, există ceva mai mult de o jumătate de metru de jur-împrejur impregnat cu personalitatea proprie, aşa cum o are fiecare om, la Ion Hobana aura aceasta ia în stăpînire locul întreg. Dacă ţi se spune „maestrul e în sală“, nici nu e nevoie să-l fi cunoscut vreodată, nici nu e nevoie să-i fi văzut fotografia sau să-l fi văzut într-una dintre numeroasele apariţii televizate, ajunge să faci o tură cu privirea prin sală şi vei şti cu siguranţă cine este maestrul. Pentru că Ion Hobana are o eleganţă a ţinutei pe care n-am mai văzut-o la nimeni, pentru că simpla lui prezenţă impune un anume comportament celorlalţi şi asta se vede cu ochiul liber. »

MICHAEL HAULICĂ, Ion Hobana la 80 de ani

(Fantasy & Science Fiction, OBSERVATOR CULTURAL, nr.563, 18.02.2011)

Lansarea cărții „Incidentul Roswell” (17 febr. 2009). Pe lângă Ion Hobana, sunt prezenți Emil Străinu, Dan D. Farcaș și Al. Mironov

« L’écrivain roumain Ion Hobana est mort mardi, 22 février, à l’âge de 80 ans. Grand spécialiste de Jules Verne, il lui a consacré plusieurs ouvrages qui font autorité. Il avait co-écrit avec Julien Weverbergh : Les OVNI en URSS et dans les pays de l’Est, Robert Laffont, 1976. On lui doit également un premier roman en 1957 et plusieurs nouvelles de science-fiction. Il avait reçu de nombreux prix récompensant son oeuvre.
Rencontré en 1990, je garderai de lui le souvenir d’un homme chaleureux, cultivé et sympathique. »

ARMAND LE BIAR, Ion Hobana est décédé (le Jeudi, 24 Février 2011)

(http://www.crypto-investigations.org)

Ion Hobana în anii '70 (dată incertă), la Timișoara, cu reprezentanții cenaclului „H.G.Wells”, Viorel Marineasa, György Mandics și Dorin Davideanu

« Cele cinci direcţii sub care Ion Hobana a acţionat, a vorbit şi a scris sunt, nu într-o ordine, ci doar într-o înşiruire, următoarele: exegeza literară, editarea valorilor literaturii SF, universale şi autohtone, propria producţie de text de ficţiune, text dramatic şi text poetic, literatura de investigaţie ufologică, organizarea şi administrarea asociaţiilor scriitorilor de SF şi nu numai.

Bineînţeles, aplicarea secvenţială se referă şi la o judicioasă dispunere în contextul istoric prin tot ceea ce extra-literarul a influenţat acţiunile şi scrierile lui Ion Hobana. Fiind dăruit cu o viaţă lungă, maestrul a reuşit să păstreze constantă puterea sa creatoare, aparent foarte puţin afectat de schimbările de politică propriu-zisă care au influenţat politica literară. Formulându-şi în repetate rânduri crezul în valorile estetice perene, Ion Hobana lasă în urmă zeci de volume ale sale, ca şi zeci de volume îngrijite, prefaţate sau traduse de el, făcând istoria literaturii de gen să asculte de acest crez şi nu de ingerinţele unui sistem sau altul (…)

I-aş discuta în primul rând pe Hobana-Editorul şi Hobana-Exegetul, de-a lungul deceniilor VII–X ale secolului trecut, precum şi în primul deceniu al secolului XXI. Şi aceasta deoarece, în primul rând, aici se vede amplitudinea personalităţii sale culturale care transcende schimbările din istoria „mare” – cea a regimului comunist, în România, şi a existenţei a două blocuri politice despărţite de o „cortină de fier”, în Europa. Două sunt numele bune de dat exemplu despre cum Ion Hobana a înţeles să îşi înceapă, continue şi încheie misiunea de exeget şi editor: Jules Verne şi H.G. Wells. Ca redactor la Editura Tineretului, Ion Hobana dă cele mai bune scrieri ale lui Wells în patru volume, către deceniul al VII-lea din secolul trecut; ca exeget, Ion Hobana dă cea mai bună monografie despre Wells, Un englez neliniştit, la sfârşitul deceniului al X-lea. Pentru Jules Verne scrie de-a lungul a cinci decenii, trei cărţi de studii, prima având un titlu monumental, 20.000 de pagini în căutarea lui Jules Verne, cea mai completă monografie Jules Verne în limba română şi printre cele mai bune din lume, dacă luăm în considerare elogiile ediţiei în italiană, celelalte două „românizându-l” pe Verne, comentându-i operele cu subiect şi decor românesc. Cele trei cărţi au anii dintre ele (1979-1992-2004) plini de articole şi prefeţe în care Jules Verne apare ca subiect niciodată secundar. Dacă se mai adaugă aici şi exemplul traducerilor lui Ion Hobana din Jules Verne, cu, să alegem, Cele cinci sute de milioane ale begumei, din 1968, dar, mai ales, Parisul în secolul XX, din 1995, se va vedea fără putinţă de tăgadă ce poate face pasiunea dublată de tenacitate, ce obţine puterea de muncă dublată de un spirit permanent treaz. Exemplu în exemplu: Parisul în secolul XX, un roman vernian postum, inedit pentru un secol,  apare în româneşte în 1995, fiind prima traducere din lume după originalul francez, apărut în 1994! Alt exemplu în exemplu: romanul Insula cu elice are câte o ediţie în deceniile VII, VIII şi IX, tocmai pentru ca noile generaţii de cititori să aibă acces la propria ediţie.

Cine citeşte studiile lui Ion Hobana ca şi cărţile îngrijite, traduse sau prefaţate de domnia sa, este extras din istoria imundă şi introdus în siguranţă în cercul valorilor prea mari ca să fie alterate de respectiva istorie. Alte nume, în afară de Verne şi Wells, pe care Hobana le-a ajutat să nu treacă pe listele de scriitori nepublicaţi ca necorespunzători momentului politic sunt Edgar Allan Poe, Edmond About, R. L. Stevenson, Villiers de l’Isle – Adam, Mark Twain, J. H. Rosny Aîné, Jack London, Emilio Salgari, A. Conan Doyle, Jan Weiss, Karinthy Frigyes, Felix Aderca, Stanisław Lem.

Într-o concluzie parţială, se poate spune că bibliotecile publice şi private din România de după 1960 îi datorează enorm lui Ion Hobana, un efort editorial şi exegetic care ţine de normalitatea unei minţi dintre zidurile unei mânăstiri benedictine…»

CĂTĂLIN BADEA-GHERACOSTEA, Schiţă monografică – Ion Hobana

(Conferință susținută la Brașov, la librăria Okian, pe 11 martie 2011)

Ion Hobana la USR, cu Adrian Rogoz și Vladimir Colin (dată incertă)

« In honor of one of Romania’s and the world’s great writers, Ion Hobana, who made my lovely wife’s childhood that much more rich, I dedicate this short tribute.

Ion Hobana , 80, died of cancer on yesterday, February 22, 2011 in Bucharest. Hobana was Romania’s best most widely known Science Fiction writer, for Romanians and people around the world, a artist of the perhaps, even the inevitable.

What a wonder it is to see the vision in a visionary’s face!

Born January 25, 1931 in Sannicolau Mare, near Timisoara, Hobana actually studied science fiction literature at the University of Bucharest. He began publishing his works in 1955, and his stories were eventually translated into over 20 languages.

An editor, translator, and historian, Hobana published a number of works on Jules Verne, H.G. Wells, French Sci-Fi, and author of Romanian contemporary subjects, and he found time to delve in to UFO’s as well. Not many know, but Ion Hobana was actually an avid fan of Jules Verne, during his lifetime publishing or lecturing on any number of aspects of Verne’s life and works. Perhaps this aspect had as much to do with his own success and art as anything?

Hobana won countless awards and accolades for his works, not only in literature but for his television and other works. His UFO fascination was actually a bit more than just a curiosity too, he was a well known researcher into the subject – accepted as an expert in many realms. Ion Hobana is a member of the Writers Union of Romania, Société Européenne de Culture, HG Wells Society, Centre International Jules Verne, Associazione Internazionale per gli Studi Sulle Utopia. Hobana was once quoted: „We all have a debt to the ones from tomorrow and day after tomorrow”.

And in this originated his greatest contribution, I am sure he would agree, residing in the realm of the young and adaptive mind – that special place that young people envision and visit – never to forget, just as my darling wife remembered today when she learned of Hobana’s death. Interestingly too, my own fascination with Verne led me into so many prospective and rich adventures in my youth – even to this day – Journey to the Center of the Earth.

The following is but a short list of Ion Hobana’s explanatory works:

• The future started yesterday (1966), Youth Publishing House
• Possible images (1968), Ed Meridians
• Romanian anticipation golden age (1969), Youth Publishing House
• Classical Masters of anticipation (1975), Minerva Publishing House
• Science fiction. Authors, books, ideas, vol. I (1983), Eminescu Publishing House
• Literature of anticipation. Authors, books, ideas, vol. II (1986), Eminescu Publishing House
• An English nervous. HGWells the universe SF (1996), Ed Fahrenheit.
• Triumph dreamers (1998), Nemira Publishing House – with Julien Weverbergh, a tribute to those who prefigured in fiction future achievements of science and technology.
• Over a hundred thousand years – A History of French literature of scientific imagination to 1900 (2010), Romanian Academy Publishing House

Ion Hobana was by all accounts the Romanian version of Isaac Asimov. For people there, and around the world, his contribution and views will be sorely missed. Our condolences and thoughts are with the family, friends, and colleagues of this great talent – the world will not see the likes of him again. We leave you with another quote from Ion: „The game of fantasy accompanied me all my life”

It still does old friend… »

PHILLIP BUTLER, Tribute to A Sci-Fi Legend: Ion Hobana (Feb. 24, 2011)

(http://www.argophilia.com/)

Ion Hobana lângă „Castelul din Carpați” (2005) (© foto - Corina Moldovan)

Atât pentru azi… Până pe 22 aprilie, să-i facem și noi cu mâna Maestrului, și să-i urăm pace veșnică, oriunde s-ar afla.

La revedere!

„EXPLORATORII LUMII DE MÂINE”, EDIȚIA DIN 12.03.2011: „REMEMBER ION HOBANA”

Ediția din 12 martie 2011 a emisiunii Exploratorii lumii de mâine este dedicată memoriei domnului ION HOBANA, de la a cărui dispariție fizică se vor împlini marți trei săptămâni. Mai precis, vă oferim în reluare întâlnirea noastră radiofonică din 24 ianuarie 2001, o înregistrare-document realizată cu o zi înainte ca Maestrul să împlinescă 70 de ani. A fost un prilej de taifas intelectual deosebit, așa cum numai domnia sa știa să creeze, indiferent de locul sau de interlocutorul în preajma cărora se afla. Confesiuni, judecăți de valoare, momente mai puțin cunoscute din istoria SF-ului românesc, proiecte de viitor și multă bună dispoziție sunt atuurile acestei ediții care va rămâne una memorabilă (și antologică) pentru literatura science fiction de la noi din țară.

De altfel, așa cum am promis că voi face, am căutat în arhivă și am identificat mai multe emisiuni realizate împreună cu Maestrul, de-a lungul ultimului deceniu, ca și o serie de înregistrări anterioare. După o serie de recondiționări și prelucrări de ordin tehnic, menite să aducă respectivele documente sonore la standardele de calitate actuale, le voi redifuza treptat în cadrul emisiunii Exploratorii lumii de mâine, la care Ion Hobana a fost colaborator încă de la începuturi și în a cărei istorie contribuția sa va rămâne scrisă cu litere de aur. Fie ca Maestrul, acolo unde se află, să se bucure la fel ca și noi de această rememorare excepțională.

Maestrul ION HOBANA la ediția din 9 mai 2009 a emisiunii „Exploratorii lumii de mâine”

Vă aștept așadar sâmbătă, 12 martie 2011, pe lungimile de undă ale postului Radio România Cultural, pentru o întâlnire – devenită de-acum virtuală, dar totuși posibilă, grație înregistrărilor pe bandă – cu cel mai mare enciclopedist din istoria science fiction-ului românesc: Maestrul ION HOBANA. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

P.S.:

Nu vom avea concurs de fidelitate nici de această dată, din motive pe care cred că le înțelegem cu toții foarte bine. De asemenea, vreau să-i mulțumesc public prietenului Michael Haulică, pentru înțelegerea de care a dat dovadă, acceptând să mutăm întâlnirea radiofonică pe care i-o propusesem pentru data de 12.03.2011, la o altă dată,  pe care-o voi anunța ulterior.

Radio România Cultural poate fi recepționat în București pe 101,3 FM, pe internet la adresele http://cultural.srr.ro sau http://srr.ro/stream/rrc.asx, iar în țară pe următoarele frecvențe: Alexandria – 89,7 FM * Arad – 106,8 FM * Bacău – 101,8 FM *Baia Mare – 100,1 FM * Bîrlad – 102,8 FM * Bihor – 105,8 FM * Bistriţa – 101,3 FM * Botoşani – 100,8 FM * Braşov – 105 FM * Valea Prahovei – 104,1 FM* Buzău – 103,7 FM * Cîmpulung Moldovenesc – 98,7 FM * Cluj – 101 FM * Craiova – 101,1 FM* Deva – 105 FM * Focşani – 101 FM * Galaţi – 101,6 FM * Giurgiu – 102,6 FM* Harghita – 106,8 FM * Iaşi – 103,1 FM * Mangalia – 92,7 FM * Maramureş – 100,8 FM* Miercurea Ciuc – 98,4 FM * Oradea – 96,1 FM * Petroşani – 90,6 * Piatra Neamţ– 100,3 FM* Ploieşti – 104,1 FM * Rm.Vîlcea – 102,5 FM * Satu Mare – 96,1 FM * Sibiu – 103,7 FM* Suceava – 101,6 FM * Tg.Mureş – 104,9 FM * Tg.Jiu – 89,5 FM * Timişoara – 100,7 FM* Tulcea – 102 FM * Turnu Severin – 105,8 FM * Vaslui – 102,4 FM * Vatra Dornei – 107,7 FM * Zalău – 105 FM.

Să ne-auzim cu bine!

O STEA PLECATĂ-N DEPĂRTĂRI… ION HOBANA (1931-2011) (I)

Ion Hobana - într-un interviu pentru RomaniaSF Online (2005)

Ion Hobana - într-un interviu pentru RomaniaSF Online (2005)

Ion Hobana (© foto - Mihai Barbu, Mediafax)

Ion Hobana - citat dintr-un interviu acordat RomaniaSF Online (2005)

Ion Hobana - dintr-un interviu acordat pentru RomaniaSF Online (2005)

Ion Hobana - interviu pentru RomaniaSF Online (2005)

Ion Hobana - interviu pentru RomaniaSF Online (2005)

Ion Hobana - într-un interviu acordat pentru RomaniaSF Online (2005)

Ion Hobana - interviu pentru RomaniaSF Online (2005)

Ion Hobana - citat din interviul pentru RomaniaSF Online (2005)

Ion Hobana la ultima sa apariție publică, la Centrul cultural Jean-Louis Calderon, pe 30.04.2010. O favoare făcută mie, personal, pe care n-am s-o uit niciodată...

Ion Hobana - citat din interviul pentru RomaniaSF Online (2005)

Un vis de-o viață. Cartea pentru care un om a învins - măcar pentru o vreme - moartea... Odihnească-se în pace!

P.S.:  Acesta este (încă este!) prietenul meu, ION HOBANA. Nu cel din necrologul de ieri, preluat papagalicește și editat în fel și chip de câteva zeci de agenții de presă, publicații on-line sau bloguri de toate soiurile. Un om de o mare valoare umană, intelectuală și morală a trecut în neființă și majoritatea mediilor de informare și a liderilor de opinie s-a mulțumit să dea „ copy/paste” unui text alcătuit până la urmă tot de familia celui decedat! Au fost și excepții, care cu adevărat mi-au mai luminat ziua: Cristian Tudor Popescu, Dănuț Ungureanu, Marian Truță și Michael Haulică. Și nu pot în final să nu-i mulțumesc bunului meu prieten Mugur Cornilă, autorul interviului de pe RomaniaSF Online, cu al cărui ajutor am putut creiona – fie măcar și parțial – un portret adevărat al maestrului…

Peste câteva zile, serialul meu despre prietenul care nu mai este va continua… Veți vedea cum, începând de săptămâna viitoare. Până atunci, Dumnezeu să-i aibă în grija sa pe cei merituoși! Amin!

ION HOBANA ÎMPLINEȘTE AZI 80 DE ANI. LA MULȚI ANI, MAESTRE!

Am să încep prin a vă invita să priviți coperta unei cărți… Se numește Peste o sută și o mie de ani (O istorie a literaturii franceze de imaginație științifică până la 1900) și a apărut în 2011 (chiar dacă pe ea scrie 2010), la Editura Academiei Române. Autor: ION HOBANA,  de mai bine de cinci decenii omul-orchestră al science fiction-ului românesc, cel care astăzi a împlinit extraordinara vârstă de 80 de ani!!!

Cunosc puțini oameni ajunși la acest prag al vieții lor (printre ei se numără și părinții mei, căror le urez și pe această cale ani mulți și fericiți, dar și mulțumiri pentru tot ce-au făcut pentru mine până acum!). Cunosc însă foarte puțini care să se afle în deplină activitate creatoare, așa cum ne-o demonstrează maestrul Ion Hobana, care cu ocazia împlinirii celor opt decenii și-a făcut (și ne-a făcut) cel mai frumos cadou posibil: împlinirea unui vis vechi de-o viață, cartea visurilor sale!

Îl cunosc pe maestru de mai bine de un sfert de veac, colaborez cu domnia sa de aproape două decenii – interval în care am realizat împreună zeci de emisiuni  la Radio România Tineret și apoi la Radio România Cultural -, dar parcă niciodată până acum nu m-au impresionat  atât de mult voința, abnegația și credința în cauza căreia i-a dăruit întrega sa viață: literatura de anticipație, cum cu drag obișnuiește s-o numească, într-un soi de blândă frondă față de termenul anglo-saxon science fiction, mult mai uzitat în zilele noastre.

Ion Hobana a fost și va rămâne întotdeauna pentru mine un model. Prin rigoare, seriozitate și aplecare asupra subiectului abordat, prin eleganța discursului și a comportamentului (într-o lume care parcă a uitat comportamentul în societate și bunele maniere), prin putere de muncă și tenacitate, prin respectarea valorilor celorlalți la fel de mult ca și pe ale sale, proprii, prin cultura enciclopedică dublată de o modestie rar întâlnită în zilele noastre, acest om merită să-i declarăm cu voce tare: Jos pălăria! Tot respectul!

Ion Hobana, ca scriitor de literatură SF, a fost destul de „zgârcit”. Ne-a oferit doat trei cărți (ultima dintre acestea fiind deja o versiune 2.0 a unor texte din primele două volume). Iată-le mai jos:

N-a fost însă de ajuns…  Ca o furnică pusă pe construit mușuroaie din ce în ce mai sofisticate, Ion Hobana a considerat că lucrul cel mai firesc în zilele noastre nu este ca autorul să accepte epoca, ci invers. Și-atunci a ales singura soluție posibilă: și-a rescris povestirile de suflet în funcție de cerințele epocii, dar și ale propriilor gusturi de acum, dovedind că omul cât trăiește învață! Așa a apărut volumul de mai jos, al patrulea, tipărit în 2009, la Ed. Bastion:

Este replica pe care un bătrân profesionist al genului o dă mai tinerilor săi confrați, plecând de la exemplul altor scriitori celebri, precum Isaac Asimov sau A.E.Van Vogt, care – la rându-le – și-au rescris o serie de nuvele și povestiri, până când rezultatul a fost cu totul diferit de punctul de plecare. Renunțarea la orgolii este apanajul marilor spirite, după cum v-o poate confirma orice redactor de carte profesionist, care – nu de puține ori – trebuie să se confrunte cu ambițiile unor… scriitori? ce nu renunță la nici o virgulă din marile lor „opere”, pe motiv că astfel va fi văduvită posteritatea… de ce anume? De greșeli gramaticale, de gafe de exprimare, de erori de tipar? Neclar, dar adevărat.

Oricum, mi-a plăcut foarte tare modul în care criticul literar Horia Gârbea (altminteri un ins „călit” în războaiele purtate pe fronturile literaturii mainstream) a receptat volumul (aș spune în ediție non-varietur) al domnului Ion Hobana. Îmi îngădui să citez un scurt fragment din cronica domniei sale la această carte:

„În recentul volum foarte selectiv, o selecție foarte severă din proza scurtă a lui Ion Hobana, Timp pentru dragoste, Editura Bastion, autorul își concentrează opera de ficțiune în trei cicluri: unul pe teme marine, altul pe tema timpului și călătoriei temporale, al treilea pe cea – inevitabilă în SF – a călătoriei cosmice. Fiecare treime cuprinde doar câte patru texte, aduse la zi cu meșteșug și prin referințe clare, uneori amuzante, la realitatea contemporană.  Ca în orice ficțiune științifică, thriller, povestire insolită, fantasticul și anticipația științifică se sprijină pe o puternică „ancoră” în realitate, în investigarea psihologiei umane, astfel încât intruziunea elementelor bizare și a „descoperirilor” uimitoare devin perfect plauzibile. (…)

O calitate indiscutabilă a povestirilor lui Ion Hobana este, ca în cazul tuturor clasicilor SF, realizarea personajelor. Avem de-a face, precum la marile modele de tipul Wells, Lem, Asimov, King, cu oameni obișnuiți, slabi și sceptici, departe de tipul „superman”, pe care confruntarea cu neobișnuitul îi șochează. Ei se comportă firesc în fața necunoscutului și se înalță, când e cazul, la statutul de eroi prin luciditate și dezbatere de conștiință.” (Citat din articolul Ion Hobana – Întoarcerea la realism, Biblioteca Nova, serie nouă, nr.5 – ianuarie 2011, Timișoara).

Încă de la începuturile activității sale, Ion Hobana s-a arătat interesat de istoria literaturii SF, pe care a abordat-o într-o formă extrem de originală, căreia eu i-aș da denumirea de „eseu-antologie critică”, după cum ne-a dovedit-o scriind pe marginea celor mai interesante povestiri (din punctul de vedere al restituirii literare) din literaturile franceză și română. Iată dovezile: Viitorul a început azi (Retrospectiva anticipației franceze, cu texte în traducerea autorului) (Ed. Tineretului – 1966) și Vârsta de aur a anticipației românești (Ed. Tineretului – 1969) -  aceasta din urmă fiind prima lucrare de exegeză care împinge limitele începuturilor SF-ului în România în a doua jumătate a secolului al XIX-lea!!!

În plină putere creatoare – dar și în mijlocul unei cenzuri ce căpăta forme din ce în ce mai accentuate și mai absurde (vezi schimbarea denumirii genului de la un volum la altul) – maestrul Hobana publică în anii 80 două culegeri de eseuri despre literatura pe care a slujit-o cu credință o viață întreagă, eseuri în care continuă demersurile începute în volumele arătate mai sus:

Ca o materializare a orizonturilor tot mai largi pe care i le dezvăluia studiul istoriei internaționale a genului science fiction-ului, Ion Hobana avea să realizeze în perioada 1968-1975 și o serie de antologii  pentru editurile românești, după cum urmează: Viitorul? Atenție! (Ed. Tineretului – 1968) – eseuri și articole scrise de cei mai importanți exegeți ai fenomenului SF la momentul respectiv; Fantascienza (Antologia SF-ului italian) (Colecția Fantastic-Club, Ed. Albatros – 1973) – împreună cu scriitorul și criticul italian G. de Turris; Odiseea marțiană – Maeștrii anticipației clasice (Colecția BPT 863, Ed. Minerva – 1975) – lucrare de pionierat în SF-ul românesc, pe linia începută cu Vârsta de aur a anticipației românești, în 1969, aceea a redescoperirii izvoarelor science fiction-ului, de această dată mondial.

Domeniul în care Ion Hobana a devenit însă cel mai cunoscut – în România, dar și peste hotare – este acela al studiilor critice despre Jules Verne. Monografia sa 20.000 de pagini în căutarea lui Jules Verne a făcut carieră atât la noi în țară (vedeți mai jos copertele celor două ediții ale cărții: Ed. Univers – 1989 și Ed. Gramar – 2000), cât și în străinătate.

În plus, studiile despre opera lui Jules Verne ale lui Ion Hobana au arătat și interesul demonstrat de scriitorul francez în privința meleagurilor românești, pe care le-a descris atât de bine într-o serie de romane precum Castelul din Carpați sau Pilotul de pe Dunăre, dar nu numai, după cum o demonstrează și monografiile publicate în anii 1992 (Jules Verne în România? - Ed. Fundației Culturale Române) și 2004 (Jules Verne. Chipuri, peisaje și obiceiuri românești - Ed. Pro)

Ion Hobana s-a ilustrat însă și ca un fel de „hârtie de turnesol” a literaturii științifico-fantastice românești (cum se numea genul înainte de 1989), prin cele 3 antologii realizate în perioada 1976-1981 pentru diverse edituri, după cum urmează:  O falie în timp (Ed. Eminescu -1976), Povestiri științifico-fantastice (Ed. Ion Creangă – 1976) și Fugă în spațiu-timp (Ed. Ion Creangă – 1981).

Cea mai ambițioasă operă de restituire literară în domeniul SF a realizat-o însă în perioada 2004-2007, când a coordonat la Ed. Minerva colecția Ion Hobana prezintă maeștrii anticipației clasice. Cele nouă volume apărute în acest demers unic până acum în peisajul editorial al science fiction-ului de la noi (poate doar „Seniorii imaginației – Integrala SF-ului românesc”, de la Eagle PH & SRSFF, să-l poată egala cândva) au arătat atât fanilor genului, adversarilor lui, dar și spectatorilor neutri din lumea largă a mainstream-ului, că science fiction-ul este un gen pe deplin format, cu rădăcini adânci și bine înfipte în istoria literaturii. Păcat că editura s-a speriat de propria inițiativă și – mânată de fantoma amăgitoare a profitului financiar – a decis să oprească totul înainte de vreme.

O altă colecție pornită promițător, La bord cu Jules Verne (Ed. Compania – 1999), cu o premieră absolută în limba română (am numit romanul Călătorie de-a-ndăratelea în Anglia și Scoția, care nici măcar în Vest nu fusese descoperit de prea multă vreme, la data apariției în românește!) se lansase încă din 1999. Din păcate, la fel ca și cei de la editura Minerva, nici diriguitorii de la editura Compania nu au avut curajul (sau măcar răbdarea necesară) să ducă lucrurile până la capăt și au renunțat la inițiativă după numai 3 apariții, deși manifestul declarat (vezi poza alăturată) promitea o mulțime de „bunătățuri” și o viață destul de lungă pentru o serie cuprinzând principalele opere ale lui Jules Verne..

Ceea ce mă face să mă întreb încă o dată în ce măsură este serios editorul român, în ce măsură cunoaște domeniul de care se ocupă și cât de multe știe despre publicul-țintă. Dacă ai o idee interesantă, dar despre care nu ești sigur că va avea impactul dorit de tine, mai bine aștepți până când un studiu desfășurat ca la carte îți va da toate datele necesare luării unei decizii, decât să te hazardezi cu aplicarea la nimereală a unui impuls de moment, care nu numai că te va duce la faliment, însă va compromite și o idee valoroasă prin ea însăși (cu condiția să fi fost aplicată la modul profesionist). Dar, mă rog, asta e o chestiune pur teoretică – având în vedere condițiile pieții din România -, prin urmare că nu-i de mirare că lucrurile stau așa cum le percepem cu toții, inclusiv pe piața cărții… adică prost!!!

Am mai putea vorbi și despre edițiile foarte rare (chiar și în țara lor de origine), promovate de Ion Hobana la diverse edituri din România. În 1980, de pildă, apărea în celebra colecție „Biblioteca pentru toți” a editurii Minerva, cu numărul 1034, dipticul lui Cyrano de Bergerac Statele Lunii. Statele  Soarelui. În 1995, editura Nemira publică pentru prima oară în românește traducerea unui roman-surpriză din opera lui Jules Verne (descoperit foarte târziu după moartea autorului și dat spre tipar chiar și în Franța doar în 1989!), intitulat Parisul în secolul XX. Cât despre cartea lui Emilio Salgari, Minunile anului 2000, pe aceasta ați întâlnit-o deja în colecția de la Minerva, unde fusese reeditată. Prima apariție a avut loc însă chiar în anul 2000 (!!!), la editura Polirom (pe atunci numai) din Iași. Coperta o puteți vedea în grupajul foto de mai jos…

Ion Hobana  a dovedit însă și un interes aproape enciclopedic (în sensul consacrat de dicționar) față de arii ale science fiction-ului care la momentul respectiv erau foarte puțin cunoscute (sau deloc!) la noi: filmul SF și istoria imaginarului științific. În monografii precum Imaginile posibilului (Ed. Meridiane -1968) sau Triumful visătorilor (scrisă împreună cu belgianul Julien Weverbergh, Ed. Nemira – 1998), Ion Hobana a demonstrat ce înseamnă percepția unui profesionist al genului în domenii pe care de obicei alții tind să le trateze cu superficialitate sau – cel mult! – cu „indulgență”. Culmea e că, după aceea, aceste domenii au început să fie privite cu ochii „respectabilității” tocmai pentru că Ion Hobana se ocupase de ele! Să mai spună cineva că omul nu sfințește locul… Au făcut-o o mulțime de scriitori ai lumii care n-au acceptat etichetările de nici un fel, oameni pentru care meseria lor de literați era primul imbold al existenței. O face și Ion Hobana, pentru care „literatura de anticipație”  a fost și este – chiar și acum, la venerabila vârstă de 80 de ani – principala preocupare în viață.

Cartea de care mă simt însă cel mai legat din întreaga operă a maestrului Ion Hobana este aceea la a cărei apariție am jucat și eu micul meu rol, pe vremea când eram coordonatorul editurii Fahrenheit din cadrul Grupului editorial RAO. Era la cumpăna anilor 1995-1996 când, într-o discuție amicală cu domnul Hobana, acesta mi-a mărturisit dorința domniei sale de a publica – în anul în care se comemora o jumătate de secol de la dispariția părintelui science fiction-ului mondial, Herbert George Wells – o monografie la care lucrase destui ani cât să merite să vadă lumina tiparului la o editură importantă. Am prins ideea din zbor și, cum mă aflam într-o poziție destul de bună ca să pot face cumva, ceva, în acel sens, am început să-l bat la cap pe patronul de la RAO că n-ar da deloc rău „în peisaj” ca editura domniei sale să publice o carte ce se anunța deja drept evenimentul cultural al anului 1996.

În cele din urmă, respectivul patron a acceptat să publice monografia despre Wells la editura Fahrenheit, mai mult ca să scape de gura mea decât din convingerea că face o faptă bună, dar asta nu mai avea nici o importanță. Numele lui Ion Hobana dădea foarte bine în CV-ul editurii, cu atât mai mult cu cât domnia sa reprezenta în acel moment – în calitate de agent literar – și o serie de autori de SF importanți din Vest. Așa am devenit redactorul cărții de istorie literară care a obținut premiul Uniunii Scriitorilor pe 1996 și care s-a lansat cu mare pompă la o librărie din interiorul magazinului Unirea, echivalentul unei Diverta din zilele noastre (și care – în final – a avut aceeași soartă, ce mică a lumea! )

A fost, poate, momentul de vârf al carierei mele de editor, cu care am să mă mândresc până când va trebui să plec alături de toți ceilalți scriitori pe care i-am iubit și  continuu să-i iubesc, indiferent unde se află ei acum. Și pentru că domnul Ion Hobana, al cărui discipol consider că sunt – și mă mândresc cu asta! -,  trece acum printr-o perioadă puțin mai dificilă a vieții, vă rog să-mi dați voie să-i spun, asemenea unui personaj intrat deja în mitologia culturală a scolului XX, „MAY THE FORCE BE WITH YOU”!!!

La mulți ani, Maestre! Să trăiți – și să ne trăiți – cât mai mult…