BIBLIOGRAFIA GENERALĂ A FICȚIUNII SPECULATIVE ÎN ROMÂNIA (ÎNCEPÂND CU 1856) – ANUL 1990

Începând de astăzi, vă invit să deschidem împreună noi pagini din serialul nostru

00-Bibliografia generala (Logo) - New version

După ce am încheiat primele două perioade ale aparițiilor de ficțiune speculativă în România (1856-1945 și 1946-1989), iată că intrăm acum într-un domeniu mult mai vast (dar și mai fluid și mai puțin cunoscut), acela al cărților de gen publicate după Revoluție până în prezent.  Este o muncă de-a dreptul sisifică, vă asigur, pentru că boomul editorial din anii ’90 a dus la tipărirea a sute de cărți mai mult sau mai puțin cunoscute de către edituri mai mult sau mai puțin efemere sau de un  profesionalism îndoielnic. Până la stabilizarea pieței de carte SF & F din România s-a publicat orice, oricum, cu o frenezie greu de imaginat, în principal traduceri (majoritatea imune la cerințele calității sau ale prezentării grafice), profitându-se și de lipsa – la acel moment – a unei legi a copyright-ului. De asemenea, după ce până prin 1998-1999 era un titlu de glorie și o garanție de vânzare sigură să scrie pe carte „SF”, începând cu anul 2000, lucrurile încep să se schimbe. Vânzările scad și multe edituri renunță să mai pună pe cărți sigle de identificare a genului, ceea ce sporește pentru colecționari dificultățile de identificare a creațiilor din genul favorit.  Din acest motiv, este posibil ca din această „Bibliografie…” să lipsească foarte multe titluri despre care noi nu am aflat încă. Și tot din același motiv, ajutorul fanilor este binevenit. Nu uitați că proiectul nostru este unul open source, oricine poate contribui la el, cu menționarea corepunzătoare a efortului său.

Deocamdată, să începem să trecem în revistă

 

APARIȚIILE DE FICȚIUNE SPECULATIVĂ  DIN  1990

1990-xxx - ANATOMIA UNEI SECUNDE (Ed. Facla)

1990-*** – ANATOMIA UNEI SECUNDE (Ed. Facla)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): ***

  Titlu: ANATOMIA UNEI SECUNDE

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Facla – Timișoara

  Colecţia: -

  Tip carte: Antologie

  Nr. de pagini: 224

  Tiraj: -

  Traducător(i): -

  Coperta: -

  Redactor: Ion Jurca Rovina

  Tehnoredactor: Ioan I. Iancu

  Prefaţă/postfaţă: „Anticipația, ecluza Timișoara” – prefață de Cornel Ungureanu

  Ilustraţii: -

  ISBN: ISBN 973-36-0069-5

  Observaţii: Cuprins: *Prefață;*DUȘAN BAISKI (*Orizontul, colți de lup; *Grafitti pe un geam aburit); *CONSTANTIN COZMIUC (*Maidanul cu extratereștri; *Așteaptă-mă în visul de mâine); *DORIN DAVIDEANU (*Zece secunde; *Prin timp și spațiu cu Victor Țiblă și Doru Bară; *Privirea stelelor, rece); *SILVIU GENESCU (*Privind spre „Titanic”; *Imagini dintr-o lume îndepărtată), *LUCIAN IONICĂ (*Dincolo de albastrul cerului); *MARCEL LUCA (*Eroarea; *Explozia clipei; *Mesagerul; *Contact eșuat; *Sfârșitul planetei Zoster; *Reportaj despre un fapt divers; *Ella; *Dresorul de brygi); *ALEXANDRU PECICAN (*Mașina vorbitoare; *Sfârșitul timpului); *OVIDIU PECICAN (*In a gadda da vida; *Oglinda); *CORNEL SECU (*Calota).

 

1990-xxx - ARTELE MARȚIALE MODERNE (Ed. Celelalte cuvinte - Bacău)

1990-*** – ARTELE MARȚIALE MODERNE (Ed. Celelalte cuvinte – Bacău)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): ***

  Titlu: ARTELE MARȚIALE MODERNE

  Titlul original: -

  Editura: Ed. „Celelalte cuvinte” – Bacău

  Colecţia: -

  Tip carte: Antologie

  Nr. de pagini: 112

  Tiraj: -

  Traducător(i): -

  Coperta: Gheorghe Parascan

  Redactor: Alex. Ungureanu

  Tehnoredactor: Gh. Parascan

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: -

  ISBN: -

  Observaţii: Cuprins: *ALEXANDRU UNGUREANU — Artele marțiale moderne (I); *ALEXANDRU UNGUREANU — Artele marțiale moderne (II); *JACK VANCE — Molia lunii (trad. ?); *JOHN SHERLEY — Factorul declanșator (trad. Mihai Samoilă); *WILLIAM GIBSON — Chrome (trad. ?); ARTHUR CLARKE — Steaua (trad. ?); *ISAAC ASIMOV — Prima lege (trad. Mihai Samoilă).

 

1990-Alexandru, Mihai P. - CAZUL PROFESORULUI ROȘATU (Ed. Moldova)

1990-Alexandru, Mihai P. – CAZUL PROFESORULUI ROȘATU (Ed. Moldova)

*Anul apariţiei: 1990

Autor(i): Alexandru, Mihai P.

  Titlu: CAZUL PROFESORULUI ROŞATU

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Moldova – Iași

  Colecţia: Col. „Biblioteca SF de buzunar”, nr. 1

  Tip carte: Miniroman

  Nr. de pagini: 80

  Tiraj: -

  Traducător(i): -

  Coperta: Dorin Crengăniş

  Redactor: -

  Tehnoredactor: -

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: Dorin Crengăniş

  ISBN: -

  Observaţii: -

 

1990-Anania, G. & Bărbulescu, R. - RĂZBOI CONTRA SFINXULUI (Ed. Labirint, Col. Clubul SF, nr. 3)

1990-Anania, G. & Bărbulescu, R. – RĂZBOI CONTRA SFINXULUI (Ed. Labirint, Col. Clubul SF, nr. 3)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Anania, George & Bărbulescu, Romulus

  Titlu: RĂZBOI CONTRA SFINXULUI

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Labirint

  Colecţia: Col. „Clubul SF”, nr. 3

  Tip carte: Nuvelă + eseu

  Nr. de pagini: 32

  Tiraj: -

  Traducător(i): -

  Coperta: Dorel Agafiţei

  Redactor: Constantina Paligora

  Tehnoredactor: D. Andrei

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: -

  ISBN: -

  Observaţii: Cuprins: *Război contra Sfinxului (nuvelă); * Întoarcere spre om (eseu).

 

1990-Andrew, P. - TANAR (Ed. Moldova)

1990-Andrew, P. – TANAR (Ed. Moldova)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Andrew, Patrick

  Titlu: TANAR

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Moldova – Iași

  Colecţia: Col. „Biblioteca SF de buzunar”, nr. 2

  Tip carte: Miniroman

  Nr. de pagini: 120

  Tiraj: -

  Traducător(i): -

  Coperta: Dorin Crengăniş

  Redactor: -

  Tehnoredactor: -

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: -

  ISBN: -

  Observaţii: -

 

1990-Baconsky, A. E. - SCRIERI, vol 1 (Ed. Cartea Românească)

1990-Baconsky, A. E. – SCRIERI, vol. 1 (Ed. Cartea Românească)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Baconsky, A. E.

  Titlu: SCRIERI  I – POEZII, SCRIERI  II – PROZE

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Cartea Românească

  Colecţia: Col. „Mari scriitori români”

  Tip carte: Culegere de autor

  Nr. de pagini: 494+364

  Tiraj: -

  Traducător(i): -

  Coperta: Şerban Matei

  Redactor: Mircea Ciobanu

  Tehnoredactor: Constanţa Vulcănescu

  Prefaţă/postfaţă: Cuvânt introductiv: „Extatica trecere a poetului” de Mircea Martin.

  Ilustraţii: -

  ISBN: -

  Observaţii1. Ediţie îngrijită, note, cronologie şi bibliografie de Pavel Ţugui. 2. Cuprins: Vol. I – Poezie. Vol. II – Proze: ECHINOXUL NEBUNILOR ŞI ALTE POVESTIRI (*Farul; *Fuga pietrarului; *Cel-mai-mare; *Aureola neagră; *Înceţoşatul Orfeu; *Echinoxul nebunilor; *Bufniţa; *Artiştii din insulă; *Ultimul rol; *Cimitirul piraţilor); BISERICA NEAGRĂ – Roman; ADDENDA [COLOCVIU DESPRE POEZIE].

 

1990-Baconsky, A. E. - SCRIERI, vol. 2 (Ed. Cartea Românească)

1990-Baconsky, A. E. – SCRIERI, vol. 2 (Ed. Cartea Românească)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Baconsky, A. E.

  Titlu: SCRIERI  I – POEZII, SCRIERI  II – PROZE

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Cartea Românească

  Colecţia: Col. „Mari scriitori români”

  Tip carte: Culegere de autor

  Nr. de pagini: 494+364

  Tiraj: -

  Traducător(i): -

  Coperta: Şerban Matei

  Redactor: Mircea Ciobanu

  Tehnoredactor: Constanţa Vulcănescu

  Prefaţă/postfaţă: Cuvînt introductiv: „Extatica trecere a poetului” de Mircea Martin.

  Ilustraţii: -

  ISBN: -

  Observaţii1. Ediţie îngrijită, note, cronologie şi bibliografie de Pavel Ţugui. 2. Cuprins: Vol. I – Poezie. Vol. II – Proze: ECHINOXUL NEBUNILOR ŞI ALTE POVESTIRI (*Farul; *Fuga pietrarului; *Cel-mai-mare; *Aureola neagră; *Înceţoşatul Orfeu; *Echinoxul nebunilor; *Bufniţa; *Artiştii din insulă; *Ultimul rol; *Cimitirul piraţilor); BISERICA NEAGRĂ – Roman; ADDENDA [COLOCVIU DESPRE POEZIE].

 

1990-Bărbulescu R. & Anania G. - FERMA OAMENILOR DE PIATRĂ (Ed. InterCONTEMPress - Galați)

1990-Bărbulescu, R. & Anania, G. – FERMA OAMENILOR DE PIATRĂ (Ed. InterCONTEMPress – Galați)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Bărbulescu, Romulus & Anania, George

  Titlu: FERMA OAMENILOR DE PIATRĂ

  Titlul original: -

  Editura: Ed. InterCONTEMPress – Galați

  Colecţia: Col. „Lumi galactice”

  Tip carte: Roman

  Nr. de pagini: 240

  Tiraj: 50.000 ex.

  Traducător(i): -

  Coperta: Marina Nicolau

  Redactor: Vasile Răşcanu

  Tehnoredactor: Gheorghe Marat

  Prefaţă/postfaţă: „Cuvânt înainte” de Alexandru Mironov

  Ilustraţii: -

  ISBN: ISBN 973-559-006-8

  Observaţii: -

 

1990-Celval, Felix - CAPTIVĂ ÎN INSULA VAMPIRILOR (Ed. Tenzi)

1990-Celval, Felix – CAPTIVĂ ÎN INSULA VAMPIRILOR (Ed. Tenzi)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Celval, Felix

  Titlu: CAPTIVĂ ÎN INSULA VAMPIRILOR

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Tenzi

  Colecţia: -

  Tip carte: Miniroman

  Nr. de pagini: 128

  Tiraj: -

  Traducător(i): Pamfil Buia

  Coperta: Adrian Avram

  Redactor: Minerva Amohnoae

  Tehnoredactor: D. Ioan

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: -

  ISBN: ISBN 973-9017-03-7

  Observaţii: Reeditarea unui roman din „Colecția celor 15 lei” sau similare.

 

1990-Constantinescu, Vasile - DINCOLO DE GEAMANDURI (Ed. Junimea)

1990-Constantinescu, Vasile – DINCOLO DE GEAMANDURI (Ed. Junimea)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Constantinescu, Vasile

  Titlu: DINCOLO DE GEAMANDURI

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Junimea

  Colecţia: -

  Tip carte: Povestiri

  Nr. de pagini: 248

  Tiraj: -

  Traducător(i): -

  Coperta: Dragoș Pătrașcu

  Redactor: Gheorghe Drăgan

  Tehnoredactor: Mihai Bujdei

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: -

  ISBN: ISBN 973-37-0090-8

  Observaţii: Cuprins: *Imposibilul „Adam” sau posibilitatea „Aleph”-ului; *Dincolo de geamanduri; *Într-un teatru; *Întâmplare la etajul 3; *De-a v-ați ascunselea; *Ceasul și timpul; *Era o iluzie frumoasă; *A fost un bun fotograf; *Confuzie de roluri; *Alternativa neprevăzută: *Un aparat de radio fără identitate; *Cuvinte în piramida lui Keops.

 

00-Logo carti lipsa

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): du Maurier, Daphne

  Titlu: PĂSĂRILE ȘI ALTE POVESTIRI

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Univers

  Colecţia: -

  Tip carte: Proză scurtă

  Nr. de pagini: -

  Tiraj: -

  Traducător(i): -

  Coperta: -

  Redactor: -

  Tehnoredactor: -

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: -

  ISBN: -

  Observaţii: -

 

1990-Eliade, M. & Niculescu M. - FANTASTIC TALES (Forest Books)

1990-Eliade, M. & Niculescu M. – POVESTIRI FANTASTICE / FANTASTIC TALES (Forest Books)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Eliade, Mircea & Niculescu, Mihai

  Titlu: POVESTIRI FANTASTICE / FANTASTIC TALES

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Forest Books – London & Boston

  Colecţia: -

  Tip carte: Antologie

  Nr. de pagini: 100

  Tiraj: -

  Traducător(i): Eric Tappe

  Coperta: -

  Redactor: Eric Tappe

  Tehnoredactor: -

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: -

  ISBN: ISBN D-948259-92-2

  Observaţii1. Ediţie bilingvă română / engleză; 2. Cuprins: MIRCEA ELIADE (*Douăsprezece mii de capete de vită / Twelve Thousand Head of  Cattle; *Un om mare / A Great Man); MIHAI NICULESCU (*Cizmarul din Hydra / The Cobbler of Hydra).

 

1990-Eminescu Mihai - PROZĂ ȘI VERSURI (Ed. Eminescu) - editie facsimilata

1990-Eminescu, Mihai – PROZĂ ȘI VERSURI (Ed. Eminescu) – ediție facsimilată

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Eminescu, Mihai

  Titlu: PROZĂ ŞI VERSURI (Ediția din 1890, facsimilată)

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Eminescu

  Colecţia: -

  Tip carte: Proză şi versuri

  Nr. de pagini: 248

  Tiraj: -

  Traducător(i): -

  Coperta: -

  Redactor: Florin Rotaru, Ioana Cracă

  Tehnoredactor: Gheorghe Popovici, Marta Foiaş

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: -

  ISBN: ISBN 973-22-0080-4

  Observaţii:   1. Reeditare prin reproducere fotografică a ediţiei din 1890.  2. Cuprins (numai proza): *Făt-Frumos din lacrimă; *Sărmanul Dionis; *Influenţa Austriacă asupra Românilor din Principate. 3. Addenda (124 pagini): Mihai Eminescu şi Vasile G. Morţun. Geneza şi destinul unei ediţii.

 

1990-Gautier, Theophile - MOARTA ÎNDRĂGOSTITĂ (Ed. București-Micul Paris)

1990-Gautier, Theophile – MOARTA ÎNDRĂGOSTITĂ (Ed. București-Micul Paris)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Gautier, Théophile

  Titlu: MOARTA ÎNDRĂGOSTITĂ

  Titlul original: La Morte Amoureuse (1836)

  Editura: Ed. „Bucureşti — Micul Paris”

  Colecţia: Col. „Pisica neagră”

  Tip carte: Povestire

  Nr. de pagini: 46

  Tiraj: -

  Traducător(i): Andreea Dobrescu-Warodin

  Coperta: -

  Redactor: Gabriela Adameşteanu

  Tehnoredactor: Gheorghe Chiru

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: -

  ISBN: ISBN 973-95010-0-1

  Observaţii: -

 

1990-Ghilia, Liana - CONTEMPORANII DIAVOLULUI (Ed. Porto-Franco - Galați)

1990-Ghilia, Liana – CONTEMPORANII DIAVOLULUI (Ed. Porto-Franco – Galați)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Ghilia, Liana

  Titlu: CONTEMPORANII DIAVOLULUI

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Porto-Franco – Galați

  Colecţia: -

  Tip carte: -

  Nr. de pagini: -

  Tiraj: -

  Traducător(i): -

  Coperta: -

  Redactor: -

  Tehnoredactor: -

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: -

  ISBN: -

  Observaţii: -

 

1990-Giagim, Aug. Corneliu & Paligora, Constantina - HOȚUL DE AMINTIRI (Ed. Labirint, Col. Clubul SF, nr. 2)

1990-Giagim, Aug. Corneliu & Paligora, Constantina – HOȚUL DE AMINTIRI (Ed. Labirint, Col. „Clubul SF”, nr. 2)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Giagim, A.C. & Paligora, C. (necreditat: Marian Truță)

  Titlu: HOȚUL DE AMINTIRI

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Labirint

  Colecţia: Col. „Clubul SF”, nr. 2

  Tip carte: Povestiri

  Nr. de pagini: 32

  Tiraj: -

  Traducător(i): -

  Coperta: Dorel Agafiţei

  Redactor: Constantina Paligora

  Tehnoredactor: D. Andrei

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: -

  ISBN: -

  Observaţii: Cuprins: *Hoţul de amintiri (Constantina Paligora & Augustin Corneliu Giagim); *Nopţile noastre la tropice (Marian Truţă).

 

1990-Goga, Mircea Liviu - CRUCEA SUDULUI (Ed. Labirint, Col. „Clubul SF”, nr. 5)

1990-Goga, Mircea Liviu – CRUCEA SUDULUI (Ed. Labirint, Col. „Clubul SF”, nr. 5)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Goga, Mircea Liviu

  Titlu: CRUCEA SUDULUI

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Labirint

  Colecţia: Col. „Clubul SF”, nr. 5

  Tip carte: Povestiri

  Nr. de pagini: 32

  Tiraj: -

  Traducător(i): -

  Coperta: Victor Wegeman

  Redactor: Constantina Paligora

  Tehnoredactor: D. Andrei

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: -

  ISBN: -

  Observaţii: Cuprins: *Crucea Sudului; *August e marţi; *Visează Gnow-ul; *Regula jocului.

 

1990-Hanu, Lucian (ed.) - LA ORIZONT, ACEASTĂ CONSTELAȚIE (Ed. Albatros, Col. „Fantastic Club”)

1990-Hanu, Lucian (ed.) – LA ORIZONT, ACEASTĂ CONSTELAȚIE… (Ed. Albatros, Col. „Fantastic Club”)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Hanu, Lucian (ed.)

  Titlu: LA ORIZONT, ACEASTĂ CONSTELAȚIE…

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Albatros

  Colecţia: Col. „Fantastic Club” (fără siglă)

  Tip carte: Antologie

  Nr. de pagini: 256

  Tiraj: -

  Traducător(i): -

  Coperta: Dan Stanciu

  Redactor: Lucian Hanu

  Tehnoredactor: Cornel Cristescu

  Prefaţă/postfaţă: Pe pagina de gardă este trecută și o postfață de Lucian Hanu, care nu mai apare însă în volum!!!

  Ilustraţii: -

  ISBN: ISBN 973-24-0046-3

  Observaţii: Sumar: *RUXANDRA ANDRIAN CECIU – Arconax; *OVIDIU BUFNILĂ – Șapte oameni cu joben; *MIHNEA COLUMBEANU – Eternul purgatoriu; *CONSTANTIN COZMIUC – Maidanul cu extratereștri; *DORIN DAVIDEANU – Zece secunde; *DAN D. FARCAȘ – Incidentul de la sera 123; *BOGDAN FICEAC – Inorogul, *SILVIU GENESCU – Într-o zi, curând…; *ȘTEFAN GHIDOVEANU – Atenție, folosiți scările!…; *GYÖRFFY GYÖRGY – Preț de o clipă, nemuritori…; *RĂZVAN HARITONOVICI – Concertul; *OSWALD HÖRER – O carte de vizită; *CĂTĂLIN IONESCU – Loser; *BOGDAN IVAN – Lumea ruaiiilor; *CRISTIAN LĂZĂRESCU – Aleea din noapte; *MARCEL LUCA – Caroline Project; *CORNEL MARANDIUC – Și dacă vin păstorii ?; *LUCIAN MERIȘCA – Tic-tac; *MARIA NICOLAE-DUMITRESCU – Un copil iubea o floare; *MIRELA PACIUGĂ – Error; *VIOREL PÎRLIGRAS – Cordoba stelelor; *ȘTEFAN SGANDĂR – Vânătoarea; *CRISTIAN MIHAIL TEODORESCU – Pedalați și fiți fericit; *DĂNUȚ UNGUREANU – Ploi târzii.

 

1990-Ionescu, Cătălin - LUCIRILE DEȘERTULUI (Ed. Labirint, Col. „Clubul SF”, nr. 4)

1990-Ionescu, Cătălin – LUCIRILE DEȘERTULUI (Ed. Labirint, Col. „Clubul SF”, nr. 4)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Ionescu, Cătălin

  Titlu: LUCIRILE DEȘERTULUI

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Labirint

  Colecţia: Col. „Clubul SF”, nr. 4

  Tip carte: Nuvelă

  Nr. de pagini: 32

  Tiraj: -

  Traducător(i): -

  Coperta: Victor Wegeman

  Redactor: Constantina Paligora

  Tehnoredactor: D. Andrei

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: -

  ISBN: -

  Observaţii: -

 

1990-Ionescu, E. & Samoilă, C. - ACȚIUNEA NICROM (Ed. Albatros)

1990-Ionescu, E. & Samoilă, C. – ACȚIUNEA „NICROM” (Ed. Albatros)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Ionescu, Elena & Samoilă, Cornel

  Titlu: ACȚIUNEA „NICROM”

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Albatros

  Colecţia: -

  Tip carte: Roman

  Nr. de pagini: 272

  Tiraj: -

  Traducător(i): -

  Coperta: Dan Mihălţianu

  Redactor: Constantina Paligora

  Tehnoredactor: Elena Răduţă

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: -

  ISBN: ISBN 973-24-0150-8

  Observaţii: -

00-Logo carti lipsa

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Irving, Washington

  Titlu: O DILIGENȚĂ MEDIEVALĂ

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Minerva

  Colecţia: Col. „BPT”, nr. xxxx

  Tip carte: -

  Nr. de pagini: -

  Tiraj: -

  Traducător(i): -

  Coperta: -

  Redactor: -

  Tehnoredactor: -

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: -

  ISBN: -

  Observaţii: -

 

1990-John, Michael John - VAMPIRUL DIN METROU (Ed. Fruncea)

1990-John, Michael John – VAMPIRUL DIN METROU (Ed. Fruncea)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): John, Michael Three

  Titlu: VAMPIRUL DIN METROU

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Fruncea

  Colecţia: „Colecţia romanului de acţiune”

  Tip carte: Roman în fascicole

  Nr. de pagini: 32

  Tiraj: -

  Traducător(i): -

  Coperta: -

  Redactor: -

  Tehnoredactor: -

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: -

  ISBN: -

  Observaţii: Nu se știe dacă a mai apărut şi continuarea. Noi n-am găsit-o.

 

1990-Lagerlöf, S. - MINUNATA CĂLĂTORIE A LUI NILS HOLGERSSONPRIN SUEDIA (Ed. Ion Creangă)

1990-Lagerlöf, S. – MINUNATA CĂLĂTORIE A LUI NILS HOLGERSSON PRIN SUEDIA (Ed. Ion Creangă)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Lagerlöf, Selma

  Titlu: MINUNATA CĂLĂTORIE A LUI NILS HOLGERSSON PRIN SUEDIA

  Titlul original: Nils Holgerssons underbara resa genom Sverige (1907)

  Editura: Ed. Ion Creangă

  Colecţia: -

  Tip carte: Roman

  Nr. de pagini: 512

  Tiraj: -

  Traducător(i): M. Filipovici, Dan Faur

  Coperta: Ștefan Damó

  Redactor: Ricus Ioana

  Tehnoredactor: Elena-Domnița Nanu

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: Ștefan Damó

  ISBN: ISBN 973-25-0278-9

  Observaţii: Ediția a doua prescurtată

 

1990-Le Guin, Ursula K. - LUMES LUI ROCANNON (Ed. Orion - Craiova)

1990-Le Guin, Ursula K. – LUMEA LUI ROCANNON (Ed. Orion – Craiova)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Le Guin, Ursula K.

  Titlu: LUMEA LUI ROCANNON

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Orion – Craiova

  Colecţia: -

  Tip carte: Roman

  Nr. de pagini: -

  Tiraj: -

  Traducător(i): Mihai Dan Pavelescu

  Coperta: -

  Redactor: -

  Tehnoredactor: -

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: -

  ISBN: -

  Observaţii: -

 

1990-Lenghel, Eugen Ștefan - INSULA DE CEARĂ (Ed. Labirint, Col. „Clubul SF”, nr. 6)

1990-Lenghel, Eugen Ștefan – INSULA DE CEARĂ (Ed. Labirint, Col. „Clubul SF”, nr. 6)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Lenghel, Eugen Ştefan

  Titlu: INSULA DE CEARĂ

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Labirint

  Colecţia: Col. „Clubul SF”, nr. 6

  Tip carte: Povestiri

  Nr. de pagini: 32

  Tiraj: -

  Traducător(i): -

  Coperta: Victor Wegemann

  Redactor: Constantina Paligora

  Tehnoredactor: D. Andrei

  Prefaţă/postfaţă: Prezentarea autorului – Constantina Paligora

  Ilustraţii: -

  ISBN: -

  Observaţii: Cuprins: *Insula de ceară; * Primii paşi, întâiul dans…

 

1990-Mânăscurtă, Ioan (ed.) - ÎN CĂUTAREA ATLANTIDEI (SF moldovenesc) (Ed. Hyperion - Chișinău)

1990-Mânăscurtă, Ioan (ed.) – ÎN CĂUTAREA ATLANTIDEI (SF moldovenesc) (Ed. Hyperion – Chișinău)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Mânăscurtă, Ioan (editor)

  Titlu: ÎN CĂUTAREA ATLANTIDEI (Pagini de literatură ştiinţifico-fantastică moldovenească)

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Hyperion – Chişinău

  Colecţia: -

  Tip carte: Antologie

  Nr. de pagini: 339

  Tiraj: 20.000 ex.

  Traducător(i): -

  Coperta: Ion Severin

  Redactor: A. Grumeza

  Tehnoredactor: K. Cucereavaia, M. Uraieva

  Prefaţă/postfaţă: „Argument” de Ioan Mânăscurtă

  Ilustraţii: -

  ISBN: ISBN 5-368-00714-0

  Observaţii: Cuprins: AROMA REVENIRILOR: GEORGE MENIUC (*Delfinul); NICOLAE DABIJA (*”Nu vă îndrăgostiţi primăvara !”); ALEXANDRU GROMOV (*Ţărmul descoperirilor târzii; *Petalele înţelepciunii; *O răscruce de lumi; *Viermele îndoielii); LEONIDA LARI (*Insula de repaos); LUDMILA SOBIEŢKI (*Planeta destinului); IURI GRECOV (*Calif pentru o oră – traducere de E. David); Ioan Mânăscurtă (*O lume a nimănui sau învierea lui Arthur Calvino); ALEXANDRU ROŞU (*Apoi au pornit ploile); GHEORGE DOLGHI (*Dorim fantastică, domnişoară; *Garanţie 100%); DORU CIOCANU (*„Hai mai repede…”); Călin Mânăscurtă (*Încă o istorie din Herodot); VLAD NEAGOE (*Vînzătorii de înţelepciune); ŞCOALA MAEŞTRILOR: CONSTANTIN STAMATI-CIUREA (*Omul enigmatic); ALEXANDRU MACEDONSKI (*Oceania-Pacific-Dreadnought); TREI PROZATORI DIN ROMÂNIA: MIRCEA OPRIŢĂ (*Androidul şi prinţesa); MIHAIL GRĂMESCU (*Cântecul libelungilor); ALEXANDRU MIRONOV (*Antipoveste).

 

1990-Mironov, Al. & Ghidoveanu, Șt. & Bădescu, M. (ed.) - CRONICI MICROELECTRONICE (Ed. Tehnică)

1990-Mironov, Al. & Ghidoveanu, Șt. & Bădescu, M. (ed.) – CRONICI MICROELECTRONICE (Ed. Tehnică)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Mironov, Alexandru & Ghidoveanu, Ștefan & Bǎdescu, Mihai (ed.)

  Titlu: CRONICI MICROELECTRONICE

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Tehnicǎ

  Colecţia: -

  Tip carte: Antologie

  Nr. de pagini: 156

  Tiraj: -

  Traducător(i): Ștefan Ghidoveanu, Igor Block, Dan Iordache, Dan Mihai Pavelescu

  Coperta: Sergiu Nicola

  Redactor: Bogdan Zotta

  Tehnoredactor: Marina Rǎdulescu

  Prefaţă/postfaţă: Cuvânt înainte de Alexandru Mironov; prezentări de Ștefan Ghidoveanu

  Ilustraţii: -

  ISBN: ISBN 973-31-0242-3

  Observaţii: Cuprins: *CONSTANTIN COZMIUC — Depanatorul de softlete; *DOREL DORIAN — Scrisoare deschisǎ adresatǎ corporației de criminologie privind decesele prin „solo fagot”; *GHENADII ALTOV — Proiectantul principal (trad. Igor Block); *RADU HONGA — Lecția de mutantologie; *E. C. TUBB — Evane (trad. Dan Iordache); *CRISTIAN LĂZĂRESCU — Omul simbiotic; *ROGER ZELAZNY — Mașina de la Heartspring’s Centre (trad. Ștefan Ghidoveanu); *AUREL CĂRĂȘEL — Recidivistul; *WILLIAM GIBSON & MICHAEL SWANWICK — Lupta aerianǎ (trad. Dan Mihai Pavelescu); *DĂNUŢ UNGUREANU — Isidor își asumǎ riscul; *PHILIP K. DICK — Vânǎtorul de recompense (fragmente, partea I – trad. Ștefan Ghidoveanu).

 

1990-Mironov, Al. & Ghidoveanu, Șt. (ed.) - CRONICI METAGALACTICE (Ed. Tehnică)

1990-Mironov, Al. & Ghidoveanu, Șt. (ed.) – CRONICI METAGALACTICE (Ed. Tehnică)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Mironov, Alexandru & Ghidoveanu, Ștefan (ed.)

  Titlu: CRONICI METAGALACTICE

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Tehnicǎ

  Colecţia: -

  Tip carte: Antologie

  Nr. de pagini: 152

  Tiraj: -

  Traducător(i): Ștefan Ghidoveanu, Igor Block, Mihai Ionescu, Agachi Faur.

  Coperta: Sergiu Nicola

  Redactor: Bogdan Zotta

  Tehnoredactor: Marina Rǎdulescu

  Prefaţă/postfaţă: Cuvânt înainte de Alexandru Mironov; prezentǎri de Ștefan Ghidoveanu

  Ilustraţii: -

  ISBN: ISBN 973-31-0241-5

  Observaţii: 1. Cuprins: *HORIA ARAMĂ — Cameleonul; *ROBERT A. HEINLEIN — Dealurile verzi ale Pǎmântului (trad. Mihai Ionescu); *ALEXANDRU MIRONOV — Imposibila întâlnire; *GEORGE CEAUȘU — Stea variabilǎ; *IGOR ROSOHOVATSKI — O întâlnire prin timp (Igor Block); *BOGDAN FICEAC — Ultimul țǎrm al speranței; *LARRY NIVEN — Steaua neutronicǎ (trad. Agachi Faur); *SILVIU GENESCU — Lucille; *AGACHI FAUR — Planeta test; *DANIEL WALTHER — Cu veninul sutelor de mii de sori (trad. Ștefan Ghidoveanu); *DAN MERIȘCA — Black-hole; *PHILIP K. DICK — Vânǎtorul de recompense (fragmente – partea a II-a, trad. Ștefan Ghidoveanu).

 

1990-Neamțu, Leonida - DEODATĂ, INEVITABILUL... (Ed. Dacia)

1990-Neamțu, Leonida – DEODATĂ, INEVITABILUL… (Ed. Dacia)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Neamţu, Leonida

  Titlu: DEODATĂ, INEVITABILUL…

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Albatros

  Colecţia: -

  Tip carte: Povestiri

  Nr. de pagini: 176

  Tiraj: -

  Traducător(i): -

  Coperta: Dan Mihălţianu

  Redactor: Constantina Paligora

  Tehnoredactor: Cornel Cristescu

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: -

  ISBN: ISBN 973-24-0064-1

  Observaţii: Cuprins: 1. ULIŢA LUPULUI DINAFARĂ şi alte naraţiuni (*Invenţiuni; *Insomnie sau poveste despre băiatul foarte grav bolnav; *Balada gheţarului; *Balada cercului diabolic; *Uliţa Lupului Dinafară; *Cosmos, iubire, Cafea…; *Sfârşitul punctului „Caraiman-doi”; *Câinele de serviciu); 2. DEODATĂ, INEVITABILUL… (*Pantofii tenorului; *Mormântul căpitanului de cursă lungă; *Deodată, inevitabilul…; *Persoane cu memorie primejdioasă; *Legenda amazoanelor absente).

 

1990-Neamțu, Leonida - SFERELE INFINITULUI (Ed. Dacia)

1990-Neamțu, Leonida – SFERELE INFINITULUI (Ed. Dacia)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Neamțu, Leonida

  Titlu: SFERELE INFINITULUI

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Dacia

  Colecţia: -

  Tip carte: Roman

  Nr. de pagini: 180

  Tiraj: -

  Traducător(i): -

  Coperta: Octavian Bour

  Redactor: Viorica Mării

  Tehnoredactor: Gheorghe Sandu

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: -

  ISBN: ISBN 973-35-0140-9

  Observaţii: -

 

00-Logo carti lipsa

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Pecican, Ovidiu

  Titlu: EU ȘI MAIMUȚA MEA

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Dacia

  Colecţia: -

  Tip carte: -

  Nr. de pagini: -

  Tiraj: -

  Traducător(i): -

  Coperta: -

  Redactor: -

  Tehnoredactor: -

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: -

  ISBN: -

  Observaţii: -

 

1990-Petrescu, Dan - TENTAȚIILE ANONIMATULUI (Ed. Cartea RomâneascĂ)

1990-Petrescu, Dan – TENTAȚIILE ANONIMATULUI (Ed. Cartea Românească)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Petrescu, Dan

  Titlu: TENTAȚIILE ANONIMATULUI

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Cartea Românească

  Colecţia: -

  Tip carte: Eseuri

  Nr. de pagini: -

  Tiraj: -

  Traducător(i): -

  Coperta: -

  Redactor: -

  Tehnoredactor: -

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: -

  ISBN: -

  Observaţii: -

 

1990-Platonov, Andrei - CEVENGUR (Ed. Cartea Românească)

1990-Platonov, Andrei – CEVENGUR (Ed. Cartea Românească)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Platonov, Andrei

  Titlu: CEVENGUR

  Titlul original: Чевенгур (1929) (în prima ediţie: Строители страны -1929)

  Editura: Ed. Cartea Românească

  Colecţia: -

  Tip carte: Roman

  Nr. de pagini: 478

  Tiraj: -

  Traducător(i): George Bălăiţă, Janina Ianoşi

  Coperta: V. Olac

  Redactor: Ana Barbu

  Tehnoredactor: Constanţa Vulcănescu

  Prefaţă/postfaţă: „Călătorie cu inima deschisă” – Prefaţă de Ion Ianoşi

  Ilustraţii: -

  ISBN: ISBN 973-23-0290-9

  Observaţii: -

 

00-Logo carti lipsa

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Poe, Edgar Allan

  Titlu: PRĂBUȘIREA CASEI USHER (Schițe, nuvele, povestiri – 1831-1842)

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Univers

  Colecţia: Col. „Clasicii literaturii universale” (CLU)

  Tip carte: Culegere de autor

  Nr. de pagini: -

  Tiraj: -

  Traducător(i): -

  Coperta: -

  Redactor: -

  Tehnoredactor: -

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: -

  ISBN: -

  Observaţii: -

 

1990-Popa, Ioan - NEGUSTORII DE RĂZBOI (Ed. Aldomars)

1990-Popa, Ioan – NEGUSTORII DE RĂZBOI (Ed. Aldomars)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Popa, Ioan

  Titlu: NEGUSTORII DE RĂZBOI

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Aldomars

  Colecţia: -

  Tip carte: Povestiri

  Nr. de pagini: -

  Tiraj: -

  Traducător(i): -

  Coperta: -

  Redactor: -

  Tehnoredactor: -

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: -

  ISBN: -

  Observaţii: -

 

1990-Saint-John, Kristine - FIUL PRINCIPALULUI (Ed. Uranus - București)

1990-Saint-John, Kristine – FIUL PRINCIPALULUI (Ed. Uranus – București)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Saint-John, Kristine

  Titlu: FIUL PRINCIPALULUI

  Titlul original: The Minigods (1984)

  Editura: Ed. Uranus — București

  Colecţia: -

  Tip carte: Roman

  Nr. de pagini: 190

  Tiraj: -

  Traducător(i): Oana Chiriţă-Ceara

  Coperta: Iulian Alexe

  Redactor: Dumitru Ioncică

  Tehnoredactor: Silviu Anghel

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: -

  ISBN: ISBN 973-9021-00-X

  Observaţii: -

 

1990-Scott, Walter  - VRĂJITOAREA DIN SHETLAND (Ed. Narcis)

1990-Scott, Walter – VRĂJITOAREA DIN SHETLAND (Ed. Narcis)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Scott, Walter

  Titlu: VRĂJITOAREA DIN SHETLAND

  Titlul original: The Highlands Widow (1827)

  Editura: Ed. Narcis — Bucureşti

  Colecţia: -

  Tip carte: Roman

  Nr. de pagini: 132

  Tiraj: 30.000 ex.

  Traducător(i): probabil N. Rădulescu (nu este specificat traducătorul, dar este traducerea apărută la Ed. Victoria în 1944)

  Coperta: -

  Redactor: -

  Tehnoredactor: -

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: -

  ISBN: ISBN 973-9056-01-6

  Observaţii: -

 

1990-Stoker, Bram - DRACULA (Ed. Univers)

1990-Stoker, Bram – DRACULA (Ed. Univers)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Stoker, Bram

  Titlu: DRACULA

  Titlul original: Dracula (1897)

  Editura: Ed. Univers

  Colecţia: -

  Tip carte: Roman

  Nr. de pagini: 428

  Tiraj: -

  Traducător(i): Barbu Cioculescu, Ileana Verzea

  Coperta: Vasile Socoliuc

  Redactor: Denisa Comănescu

  Tehnoredactor: Dan Rădulescu

  Prefaţă/postfaţă: „Metamorfozele unui mit” — Prefaţă de Barbu Cioculescu

  Ilustraţii: -

  ISBN: ISBN 973-34-0177-3

  Observaţii: -

 

1990-TĂtar, Doru - PRIORITATE ZERO (Ed. Porto-Franco - Galați)

1990-TĂtar, Doru – PRIORITATE ZERO (Ed. Porto-Franco – Galați)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Tătar, Doru

  Titlu: PRIORITATE ZERO

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Porto-Franco — Galați

  Colecţia: Col. „SF”

  Tip carte: Roman

  Nr. de pagini: 168

  Tiraj: -

  Traducător(i): -

  Coperta: Cornel Ionicelli

  Redactor: Vasile Răşcanu

  Tehnoredactor: Gheorghe Hîncu

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: -

  ISBN: ISBN 973-557-007-6

  Observaţii: -

 

1990-Tolstoi, A. N. - HIPERBOLOIDUL INGINERULUI GARIN (Ed. Raduga & Ed. Albatros)

1990-Tolstoi, A. N. – HIPERBOLOIDUL INGINERULUI GARIN (Ed. Raduga & Ed. Albatros)

Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Tolstoi, A.N.

  Titlu: HIPERBOLOIDUL INGINERULUI GARIN

  Titlul original: ГИПЕРВОЛОИД ИНЖЕНЕРА ГАРИНА (1927)

  Editura: Ed. Albatros — Bucureşti, Ed. Raduga — Moscova

  Colecţia: -

  Tip carte: Roman

  Nr. de pagini: 384

  Tiraj: -

  Traducător(i): Iancu Linde, Igor Porubin

  Coperta: S. Bazilev 

  Redactor: Lucian Hanu

  Tehnoredactor:

  Prefaţă/postfaţă:

  Ilustraţii: -

  ISBN: ISBN 973-24-0124-9

  Observaţii: -

 

00-Logo carti lipsa

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Twain, Mark

  Titlu: UN YANKEU LA CURTEA REGELUI ARTHUR

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Licorna

  Colecţia: -

  Tip carte: -

  Nr. de pagini: -

  Tiraj: -

  Traducător(i): -

  Coperta: -

  Redactor: -

  Tehnoredactor: -

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: -

  ISBN: -

  Observaţii: -

 

1990-Ungureanu, Dănuț - DIN NOU ACASĂ (Ed. Labirint, Col. „Clubul SF”, nr. 1)

1990-Ungureanu, Dănuț – DIN NOU ACASĂ (Ed. Labirint, Col. „Clubul SF”, nr. 1)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Ungureanu, Dănuţ

  Titlu: DIN NOU ACASĂ

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Labirint

  Colecţia: Col. „Clubul SF”, nr. 1

  Tip carte: Povestiri

  Nr. de pagini: 32

  Tiraj: -

  Traducător(i): -

  Coperta: Dorel Agafiţei

  Redactor: Constantina Paligora

  Tehnoredactor: D. Andrei

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: -

  ISBN: -

  Observaţii: Cuprins: *Din nou acasă; * Fragil.

 

1990-Vacariu, Dumitru - AVENTURĂ DINCOLO DE TIMP (Ed. Junimea)

1990-Vacariu, Dumitru – AVENTURĂ DINCOLO DE TIMP (Ed. Junimea)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Vacariu, Dumitru

  Titlu: AVENTURĂ DINCOLO DE TIMP

  Titlul original: -

  Editura: Ed. Junimea

  Colecţia: -

  Tip carte: Roman

  Nr. de pagini: 224

  Tiraj: -

  Traducător(i): -

  Coperta: Dragoş Pătraşcu

  Redactor: Vicenţiu Donose

  Tehnoredactor: Mihai Bujdei

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: -

  ISBN: ISBN 973-37-0102-5

  Observaţii: -

 

1990-Verne, Jules - DE LA PĂMÂNT LA LUNĂ (Ed. a II-a) (Ed. Ion Creangă, Col. BJV, nr. 14)

1990-Verne, Jules – DE LA PĂMÂNT LA LUNĂ (Ed. a II-a) (Ed. Ion Creangă, Col. BJV, nr. 14)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Verne, Jules

  Titlu: DE LA PĂMÂNT LA LUNĂ (Ediţia a II-a)

  Titlul original: De la Terre à la Lune (1865); Autour de la Lune (1870)

  Editura: Ed. Ion Creangă

  Colecţia: Colecţia „Biblioteca Jules Verne”, nr. 14

  Tip carte: Roman

  Nr. de pagini: 240

  Tiraj: -

  Traducător(i): Aurora Gheorghiţă

  Coperta: Prezentarea grafică: Val Munteanu

  Redactor: Sandu Singer

  Tehnoredactor: Paula Ion

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: Reproduceri după ilustraţiile originale franţuzeşti de Henri de Montaut

  ISBN: ISBN 973-25-0246-0

  Observaţii: -

 

1990-Verne, Jules - UIMITOAREA AVENTURĂ A MISIUNII BARSAC (Ed. Ion Creangă, Col. BJV, nr. 10, Ed. a II-a)

1990-Verne, Jules – UIMITOAREA AVENTURĂ A MISIUNII BARSAC (Ed. Ion Creangă, Col. BJV, nr. 10, Ed. a II-a)

*Anul apariţiei: 1990

  Autor(i): Verne, Jules

  Titlu: UIMITOAREA AVENTURĂ A MISIUNII BARSAC (Ediţia a II-a)

  Titlul original: L’étonnante aventure de la mission Barsac (1919)

  Editura: Ed. Ion Creangă

  Colecţia: Colecţia „Biblioteca  Jules Verne”, nr. 10

  Tip carte: Roman

  Nr. de pagini: 244

  Tiraj: -

  Traducător(i): Gellu Naum

  Coperta: Prezantare grafică: Val Munteanu

  Redactor: Sandu Singer

  Tehnoredactor: Paula Ioan

  Prefaţă/postfaţă: -

  Ilustraţii: Reproduceri după ilustraţiile originale franţuzeşti de Georges Roux

  ISBN: ISBN 973-25-0363-7

  Observaţii: -

One Response to BIBLIOGRAFIA GENERALĂ A FICȚIUNII SPECULATIVE ÎN ROMÂNIA (ÎNCEPÂND CU 1856) – ANUL 1990

  1. Assassin says:

    Din ce imi aduc aminte, a aparut mai mult de o continuare la Vampirul din metrou. Insa n-am cum sa verific prea curand aceasta impresie.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 101 other followers

%d bloggers like this: