Mărturisesc faptul că m-am codit multă vreme să postez acest articol pe blog, din motive pe care mi-e greu să le explic fără să nu fie nevoie să țin o adevărată conferință despre apele tulburi în care-și desfășoară activitatea SF-ul românesc din ultimii ani. Suntem (cu indulgență) cel mult 150-200 de inși în ceea ce se numește  – pompos – „fandomul” românesc și totuși atâtea scandaluri, intrigi și mizerii ca în acest grup nu mi-a mai fost dat să văd de pe vremea „României Mari” și a postului OTV. La un moment dat, prin 2009, când intrasem și eu prima dată în „blegosfera” sefistă, căpătasem un aer de justițiar inflexibil care trebuia să sară la gâtul oricui, ori de câte ori se ivea ocazia (mai ales pe blogurile altora!), pentru a-și demonstra sieși… ce? Habar n-aveam, dar era „de bon ton” și normal să-ți arăți mușchii virtuali doar, doar s-o speria „dușmanul”. Care dușman? Nimeni nu știa, nimeni nu reușea să-l identifice, dar el trebuia să se afle neapărat acolo, undeva, ascuns, gata să ți se năpustească în cârcă. Rudimentul ăsta de gândire m-a făcut să mă cert cu anumite persoane cu care mă înțelesesem destul de bine până atunci, să evit discutarea deschisă a unor probleme sensibile cu alte persoane cu care poate chiar ar fi meritat să mă cert și să nu iau atitudine atunci când  o serie de godaci pseudo-intelectuali au început să mă împroaște cu noroi.

Odată cu apariția blogului „moshulsf”, lucrurile s-au schimbat însă. Pe măsură ce pătrundeam mai adânc în universul internetului și al blogosferei la nivel general, mi-am dat seama cât de penibile și de nefirești sunt sforțările noastre de a provoca și întreține un permanent scandal, doar pentru a profita de tulburarea apelor ca să ne ascundem (unii sau alții) propriile frustrări ori neputințe. Trăim într-o lume fluidă, în continuă transformare. Unii au fost cândva „mari” și-acum nu mai contează. Alții, cărora la vremea respectivă nu li s-ar fi dat nici o șansă, au ajuns acum lideri de opinie și vioara întâi într-un concert în care – deși notele sunt aceleași – melodia este alta. Așa merg lucrurile în viață: unii urcă, alții coboară, unii supraviețuiesc, alții dispar. Ar fi complet nefiresc să fie altfel, pentru că astea sunt legile universale ale existenței. Cine nu înțelege un lucru atât de simplu trăiește în irealitate.

Desigur însă că de la teorie la practică este un drum lung. Chiar dacă mi-am propus să nu mă mai las afectat de nici o mizerie scornită pe seama mea, la un moment dat – dacă șuvoiul de rahat este prea gros că să te mai poți feri de el – sigur că începi să te simți afectat. Iată de ce, la momentul când am aflat că la RomCon-ul de la Iași din 2013 (unde, precizez, NU AM FOST NICI MĂCAR INVITAT !!!), mi s-a acordat premiul special al juriului pentru cel mai bun blog SF din România (cred că așa se traduce ceea ce scrie pe diplomă – sau poate mă înșel eu?), am fost tentat în primul moment să refuz respectiva distincție.  Apoi am primit diploma:

Diploma-2Iar când m-am uitat la componența juriului, din care făceau parte oameni pe care-i stimez în mod deosebit și cu care am colaborat foarte bine de-a lungul anilor, mi-am dat seama că treaba e serioasă și că neseriosul – în cazul unui refuz – aș fi eu, nu altcineva. Prin urmare, în lumina a tot ceea ce am susținut până acum, am acceptat și chiar mă mândresc – în clipa de față – cu acest premiu. Sigur că pare ușor ciudat să dai un premiu pe 2012 în decembrie 2013, dar câte lucruri similare nu se întâmplă în SF-ul românesc (mă gândesc aici în principal la periodicitatea premiilor „Vladimir Colin”, dar poate că acolo există și o explicație obiectivă!).

Una peste alta, dragi prieteni, vă mulțumesc pentru faptul că prin devotamentul și atenția voastră ați făcut ca un blog de nișă, care în doar 3 ani a reușit să adune aproape 145.000 de vizite, să obțină sufragiile amatorilor de ficțiune speculativă din România. Vă asigur că voi continua pe aceeași cale (sau poate pe una și mai bună) și de-acum înainte, în așa fel încât cu toții să fim încântați de rezultate!

La mulți ani pentru 2014!!!

Moshul SF