MONICA RAMIREZ: „MĂ DECLAR SUS ȘI TARE UN SCRIITOR COMERCIAL !!!” (II)

Buuun, a trecut și vacanța, acum ne putem întoarce la treburile noastre…

V-am promis că vă voi prezenta toate edițiile românești ale cărților de beletristică semnate de scriitoarea MONICA RAMIREZ și exact asta am să și fac. Dacă ați ascultat emisiunea Exploratorii lumii de mâine dedicată autoarei, ați aflat deja că genul său preferat este acela al literaturii de spionaj. În articolul anterior, Monica Ramirez explica ce înseamnă pentru ea seria având-o ca personaj principal pe Alina Marinescu, o serie desprinsă parcă din serialul Alias, prin răsturnări de situație și spectaculozitate. Iată – în continuare – prezentarea acestei serii prevăzute a avea în total șase volume, dintre care au apărut până acum cinci în engleză și patru în traducere românească:

A. Seria ALINA MARINESCU

1. ASASIN LA FEMININ (2013) (The Unwilling Assassin – Blue Ink Water Press, 2008)

2013-Ramirez, Monica - Seria  Alina Marinescu 1. Asasin la feminin (Ed. Tritonic) (f)

Alina Marinescu este o rebelă.  A fost o rebelă înainte de recrutarea ei ca agent operativ și rămâne o rebelă și după. Acum însă, moartea face parte din viața ei de zi cu zi. Secțiunea Operațiuni Speciale o recrutează împotriva voinței ei și Alex Therein, bărbatul pe care crede că-l iubește, o transformă într-un asasin de elită. Dragostea este o noțiune abstractă pentru Alex, un bărbat cu un trecut întunecat și o expresie impenetrabilă, eficient de rece, care ucide pentru a putea supraviețui. Fără întrebări inutile. Alex nu este un bărbat real, ci mai degrabă o fantomă, o iluzie creată cu ajutorul oglinzilor. Misiunea lui este să o seducă pe Alina, așa că o atrage în mod intenționat în lumea lui misterioasă și plină de senzații, prăbușindu-se emoțional pentru prima dată de la propria lui recrutare. Ca mentor al ei în timpul procesului de antrenament, trebuie să se confrunte nu numai cu atitudinea ei recalcitrantă, dar și cu responsabilitatea de a transforma o persoană inocentă într-o unealtă a morții. Cu toate acestea, cei doi sunt atrași unul către celălalt și relația paradoxală ură-iubire devine și mai complicată datorită jocului aproape zilnic cu moartea. Probabil cea mai arzătoare întrebare este: o iubește Alex pe Alina cu adevărat?

„Puternic, provocator, te prinde de la prima pagină și nu-ți mai dă drumul.”  – Espionage Chronicles

2. IDENTITĂȚI SECRETE (2013) (Whispered Identities – Blue Ink Water Press, 2009)

2013-Ramirez, Monica - Seria  Alina Marinescu 2. Identitati secrete (Ed. Tritonic) (f)

Alina preferă cafeaua cu mult lapte, muzică și lumânări când este acasă și un Glock de 9 mm când este în misiune pe teren. Alex iubește plimbările lungi și poate lichida un om în mai puțin de cinci secunde. Alex este prietenul Alinei, iubitul și mentorul ei, câteodată chiar soțul ei. Dar mariajul lor nu este nimic altceva decât o acoperire convenientă pentru misiunile în care sunt trimiși. Normalitatea este foarte greu de atins într-o existență fantomatică, mai ales atunci când lucrezi pentru Elite, o organizație ultrasecretă care nu există, condusă de oameni care nu există. Elite există dincolo de invizibil, fără a fi constrânsă de lege, fără a aparține niciunui serviciu de informații. Cartierul General Elite este o oază subterană unde întunericul este la el acasă, un buncăr  post-modern ale cărui surse de lumină sunt mai mult ecranele monitoarelor. Noii recruți sunt remodelați și reprogramați într-o nouă identitate cu un trecut fals.

 „Drama interioară a personajelor continuă să te bântuie mult timp după ce ai terminat de citit acest roman magnific.” - Spy Magazine

3. BALANȚA PUTERII (2013) (Balance of Power – Blue Ink Water Press, 2010)

2013-Ramirez, Monica - Seria  Alina Marinescu 3. Balanta puterii (Ed. Tritonic) (f)

Ultimii șapte ani au învățat-o să se resemneze în fața realității. A acceptat în cele din urmă că viața în cadrul Organizației Elite nu se măsoară în bine și rău, ci îb rata de supraviețuire. Nu se știe cîți asasini controlează Elite, dar ea e diferită. Cu toții sunt instruiți în arta de a ucide, dar ea a fost antrenată pentru mai mult. În urmă cu șapte ani, era încă Alina Marinescu, nefiind obligată să-și asume o nouă identitate în fiecare lună. Pe atunci, Alex Therein era încă în viață… mentorul ei, prietenul ei, iubitul ei, fundația întregii ei distrugeri. Povestea lor de dragoste a fost singurul lucru de care au avut vreodată parte, dar iubirea nu poatesupraviețui în lumea lor opresivă. Violență, intrigă, iubire și ură, atracție și respingere într-o lume întunecată și complicată, Elite reprezintă opusul societății ideale. În această lume atât de secretă încât devine fantomatică, agenții operativi devin la fel de fantomatici. Odată intrați în joc, nu se mai pot retrage, nu pot pleca acasă la terminarea programului de lucru. Elite le acaparează viețile complet, invadându-le simțurile, intimitatea, de cele mai multe ori chiar gândurile.

„Seducător și puternic, enigmatic și romantic, un roman irezistibil” - Palm Springs Time

4. BARIERE DE FUM (2013) (Beyond Smoke and Shadows – Blue Ink Water Press, 2013)

2013-Ramirez, Monica - Seria  Alina Marinescu 4. Bariere de fum (Ed. Tritonic) (f)

„Alex mi-a murit în brațe după o misiune dezastruoasă în Irak, sau cel puțin așa am crezut timp de opt ani. Acum știu că n-a fost decât o altă înscenare, ceea ce înseamnă că vom lucra din nou împreună. Îmi și imaginez… eu, Alex și Marius împreună sub același acoperiș. Mi se face rău numai când mă gândesc la asta. Nu-l iubesc pe Alex. Nu l-am iubit niciodată. Între noi n-a fost nimic altceva decât o pasiune primejdioasă născută din disperarea unei vieți care nu ne aparținea. Dar îl iubesc pe Marius. Ba nu, rectific. Sunt îndrăgostită de Marius. Tot ce știu despre dragoste am învățat de la el. Câteodată mă trezesc îngrozită în mijlocul nopții. Până la urmă, într-un fel sau altul, îl voi pierde și pe el. Singura certitudine pe care o avem este doar moartea, dar am decis să rămânem împreună, chiar dacă relația noastră are margini ascuțite. De fiecare dată când sună telefonul și trebuie să ne asumăm adevăratele noastre identități, e foarte posibil ca unul dintre noi să nu se mai întoarcă.”

„Un roman care dă dependență… personajele principale devin persoane reale. Sunt aici. Există. La fel și organizația Elite.” - Inland Empire Journal

5. ABIS (Abyss – Blue Ink Water Press, 2013)

AMS5

În curs de traducere în românește, coperta este cea a ediției americane. Cum la celelalte patru volume anterioare copertele au fost reproduceri ale edițiilor americane, presupun că la fel se va întâmpla și în cazul de față. Rețin doar comentariul presei din SUA:

It’s not how you play the game, it’s how the game plays you…

Sometimes I’m not sure I know who I am anymore, but I know I’ve finally reached a sense of necessary resignation to the realities of my existence. Life within Elite Counterterrorism Covert Ops—a secretive organization that doesn’t exist, operated by people who don’t exist—is not about right and wrong as I used to believe, but about survival. I was given only two choices: death, or the life of an assassin. Now there’s no turning back. I don’t know how many assassins Elite operates, but I know I’m unique among them. I was trained for more; taught to infiltrate, seduce, eavesdrop, steal, kill. I’ve learned how to withstand pain and how to inflict it. I was taught how to use my body to get what I need, how to use my mind to manipulate others, how to act, how to think, how to live. I would have recoiled in disgust at such an offer before having to assume a different identity every month. But not anymore. I’ve evolved into what I was trained to become, and although most of the times I don’t like what I have to do, I do it efficiently.

My name is Alina Marinescu. I was trained to fight and kill, and this is what I do.

„A must read character driven story that captures the reader immediately, a wild ride of tension, intrigue and romance that very much needs Hollywood’s attention…” – Riverside Editorial

6. RECVIEM PENTRU UN ASASIN (În curs de apariție în SUA și România).

Mai există și un alt roman de spionaj, mai mult un thriller de fapt:

7. TRAFICANTUL DE UMBRE (2011) (Blackout – Boson Books, 2011)

2011-Ramirez, Monica - Traficantul de umbre (Ed. Tritonic) (f)

Francez prin naștere, Laurence-Jacques Fournier nu s-a considerat niciodată ca aparținând unei anumite națiuni. Laurence este o pasăre rară și liberă. Ca lider al unei rețele internaționale de hoți de elită, fură de la bijuterii și obiecte de artă, la secrete politice și industriale, de la proiecte militare secrete, până la armamentul extrem de profitabil pe piața neagră.

Laurence și-a stabilit cartierul general la Bruxelles pentru un motiv foarte serios: sediu al Uniunii Europene și cartier general al NATO, capitala Belgiei este un mega-oraș european, un Babilon la scară redusă, o metropolă internațională încorporând limbi, culturi și tradiții diferite. Pe lângă arhitectura sa impresionantă, Bruxelles găzduiește peste optzeci de muzee, oferă o viață de noapte trepidantă cu mai multe cluburi și restaurante decât ar putea ține cineva evidența, dar și cel mai mare depozit de armament din Europa de Vest. Exact ultimul amănunt este cel mai important pentru Laurence și echipa sa de spărgători.

Activitățile lor atrag însă atenția unei puternice organizații secrete. Probabil gardianul din umbră al UE. Nimeni nu știe cui îi este subordonată, nu se știe nici măcar dacă există cu adevărat. Dacă într-adevăr există, este înconjurată de un văl de secrete despre care nu se vorbește decât în șoaptă. La un moment dat, Belgia și Austria sugeraseră înființarea unui Serviciu de Informații al UE, după modelul CIA, dar ca de obicei, guvernele statelor membre nu se înțeleseseră asupra modului în care aveau să colaboreze, mai ales în ceea ce privea schimbul de date. Așa că, cel puțin în mod oficial, propunerea fusese respinsă. Și totuși…

Să trecem la categoria următoare

B. Lucrări de tip historical romance

8. KIT BLACK (2011) (Kit Black – Boson Books, 2008)

2011-Ramirez, Monica - Kit Black (Ed. Tritonic, Col. Casmir) (f)

Marea o ademenește pe Kaitlin Black, provocându-și destinul.

În Ajaccio, Corsica, Kit se deghizează în băiat și visează la o viață plină de aventuri pe mare. Crescută într-un bordel, nu are multe alte opțiuni – devine prostituată ca mama ei, sau pleacă pe mare, pretinzând că este bărbat.

Dar din păcate este prea săracă pentru a-și permite perechea de cizme și sabia, ambele obligatorii pentru a se putea înrola. Așa că atunci când aude o discuție între doi ofițeri francezi de marină, se hotărâște să-și vândă virginitatea pe aur. De îndată ce-l cunoaște pe Armand Etienne Dupuis, un bărbat la un pas de a se căsători cu o altă femeie, Kit nu-și pierde numai virginitatea, ci se și îndrăgostește împotriva dorinței ei. Nu acceptă propunerea lui de a-i deveni amantă, ci se îmbarcă pe un vas englezesc. Acum este considerată dușmanul bărbatului pe care îl iubește și merge chiar mai departe, devenind căpitan pirat în flota lui Jean Lafitte. Și totuși viața îi rezervă multe surprize…

 „Povestea lor de dragoste e minunată. Dar ea e pirat. Aventuri, erotism, exotism și parfum de epocă. O carte pe care nu o lași din mână până la ultima pagină.”

9. SEDUCȚIA APEI (2012) (Intimate Strangers Affair – Boson Books, 2007)

2012-Ramirez, Monica - Seductia apei (Ed. Tritonic, Col. Casmir) (f)

Ne aflăm în plin Război de Secesiune american. După ce a obținut cu multă trudă diploma de doctor de la L’Ecole de Medicine din Paris, devenind una dintre primele femei doctor, Nathalie Arnaud se reîntoarce la San Francisco. Pe vapor, întâlnește un Căpitan cu ochi verzi și misterioși, un bărbat iritant care-i provoacă simptome pe care nu știe să le diagnosticheze.

Nathalie este nevoită să lucreze pe ascuns în favoarea Uniunii, numai că de data aceasta în calitate de doctor și nu ca spion. Don Miguel Samuelle Cabrillo este un bărbat puternic și influent, care ascunde multe secrete întunecate. Misiunea lui Nathalie este să-l vindece pe Don Miguel de o boală misterioasă chiar împotriva voinței lui, încercând ca pe parcurs să descifreze și taina dispariției aurului Uniunii. Oricât ar costa-o. Și s-ar putea să o coste chiar viața. Va trebui să facă față balurilor fastuoase, intrigilor de război și lumii misterioase a Căpitanului, implicându-se în același timp într-o dragoste tumultuoasă.

C. Lucrări de tip paranormal romance

10. VIAȚĂ DUBLĂ LA VENEȚIA (2013)

2013-Ramirez, Monica - Viata dubla la Venetia (Ed. Tritonic, Col. Casmir) (f)

Viziuni religioase cu iz renascentist o atrag pe Kate Martin într-o Veneție cuprinsă de frenezia carnavalului, unde pictorul Patrick Stone pare să-i iasă mereu în cale la momentul potrivit.

Un colier foarte vechi devine paralela dintre viața lui Kate și cea a Caterinei Benedetta, o tânără venețiană a cărei existență s-a transformat într-o dramă veritabilă a secolului șaisprezece. Din umbră pândește însă un personaj fără scrupule, un colecționar de antichități care-și dorește colierul cu orice preț. Patrick și Kate se trezesc angajați într-o luptă pe viață și pe moarte, vânați cu înverșunare prin labirintul îngust de străzi și canale venețiene. Viitorul devine incert și este foarte posibil ca legătura invizibilă care-i unește de peste cinci sute de ani să nu fie suficient de puternică pentru a-i salva.

11. FANTOMA DE PE LAC (2013)

2013-Ramirez, Monica - Fantoma de pe lac (Ed. Tritonic, Col. Casmir) (f)

Ashley White, scriitoare de romane de dragoste, istorice ori contemporane, de spionaj ori cu iz fantasy, se instalează în noua ei cabană din orășelul Spearmint Lake, statul Michigan, cu intenția de a termina la timp romanul la care lucrează. Dar nopțile îi sunt tulburate de un misterios sunet al apei, ce provine dintr-o sursă invizibilă, iar cimitirul din apropiere este bântuit de fantoma lui Frank Stanton, un polițist local ucis în urmă cu douăzeci și cinci de ani.

O crimă rămasă încă neelucidată. Misterele se înmulțesc cu rapiditate, la fel și secretele întunecate și prietenii noi care spun adevărul doar pe jumătate. Urmărită de o fantomă care cere tot mai insistent să i se facă dreptate și un criminal a cărui mască începe să alunece, Ashley are toate motivele să se teamă că nu va reuși să supraviețuiască până la sfârșitul verii.

Cam asta e…

O ultimă informație interesantă este aceea că Monica Ramirez lucrează în prezent, pe lângă finalizarea seriei Alina Marinescu, și la un thriller/romance/fantasy intitulat Comoara din vis. Să-i urăm succes și la cât mai mulți cititori!

About these ads

One Response to MONICA RAMIREZ: „MĂ DECLAR SUS ȘI TARE UN SCRIITOR COMERCIAL !!!” (II)

  1. Valmon says:

    Poate ar fi interesant de stiut si numarul de exemplare vandute, peste ocean si aici, ca sa vedem daca dezideratul de autor comercial are acoperire.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 102 other followers

%d bloggers like this: